
A noua casă de Leigh Bardugo, Editura Trei – recenzie
A noua casă
(Ninth House – 2019)
Leigh Bardugo
Editura Trei
Colectia Fiction Connection
Anul apariţiei: 2020
Nr. de pagini: 592
Traducere de: Ciprian Șiulea
De la autoarea seriilor # 1 bestseller New York Times: Grisha și Banda Celor Șase Ciori
Leigh Bardugo, autoare de bestselleruri New York Times, s-a născut la Ierusalim, a crescut la Los Angeles şi a studiat literatura la Universitatea Yale. A lucrat în publicitate şi jurnalism, iar de curând s-a specializat în make-up şi efecte speciale. Este membră a trupei rock Captain Automatic şi, în prezent, locuieşte şi scrie la Hollywood.
De aceeaşi autoare, la Editura Trei au apărut Regatul Umbrelor, Regatul Furtunilor și Regatul Luminilor (Trilogia Grisha), Banda celor șase ciori şi continuarea sa, Răzbunarea ciorilor, precum şi Regele cicatricilor, primul volum din seria Nikolai Lantsov. Romanul A Noua Casă urmează să fie adaptat sub forma unui serial de Studiourile Amazon.
După ce a abandonat şcoala şi a fugit de acasă, Alex Stern a intrat într-o lume plină de droguri, tineri debusolaţi şi dealeri dubioşi, fiind nevoită să-şi ia joburi prost plătite şi să locuiască în condiţii mizere.
Această viaţă precară s-a încheiat brusc atunci când Alex a fost găsită de poliţie fără cunoştinţă, unică supravieţuitoare a unui atac sângeros soldat cu mai mulţi morţi. Pe patul de spital, Alex primeşte o a doua şansă: un decan misterios îi propune să se înscrie ca studentă la Universitatea Yale.
Întrucât are capacitatea de a vedea fantome, Alex este însărcinată să supravegheze societăţile secrete de la Yale, ale căror activităţi oculte sunt dintre cele mai neverosimile şi sinistre: magie neagră, învierea morţilor, invocarea de monştri, portaluri către alte lumi… Dar sunt oare aceste societăţi capabile chiar şi de crimă? Pentru că în campus tocmai a fost găsit cadavrul unei fete, iar Alex şi-a propus să elucideze pe cont propriu misterul acestei morţi.
„Protagonista din A Noua Casă te va cuceri imediat cu amestecul ei de curaj, ironie şi perseverenţă.” – Publishers Weekly
„Un roman irezistibil! O poveste care îţi dă fiori.” – Book Page
„Pur şi simplu minunat! O lume magică şi o intrigă palpitantă. Cititorii vor aştepta cu nerăbdare al doilea volum.” – Library Journal
„Un thriller plin de mister şi răsturnări de situaţie.” – Booklist
„O carte extrem de originală care te va cuceri de la primele pagini.” – The Washington Post
Ce poveste încântătoare! Cât de frumos și inteligent a reușit Leigh Bardugo să împletească lumea fantasy cu realitatea zilelor noastre! Am avut parte de o lectură de notă zece pe care o recomand cu multă bucurie. Un fantasy deosebit, complex, rafinat, cu elemente de thriller excelent inserate, cu mister dozat atât cât trebuie că să mă țină captivă în poveste, de la prima până la ultima pagină, cu indicii oferite în cantitatea corespunzătoare unei lecturi palpitante și personaje extraordinar de bine portretizate încât să devină unii dintre eroii mei favoriți. De fapt, mă alătur părerii maestrului S. King care spune despre primul volum al trilogiei Alex Stern, „A noua casă”, că „este cel mai bun roman fantasy pe care l-am citit în ultimii ani”.
Intriga este complexă și se desfășoară în campusul Universității Yale din New Haven, Connecticut. Orașul New Haven este plin de magie și are locuri în care supranaturalul se manifestă cu cea mai mare putere. O lume secretă formată din opt Societăți, numite Casele Voalului, în care fiecare casă are un anumit centru de putere pentru magia ei, locuri secrete, unde reprezentanții fiecărei Case se adună pentru ritualuri.
Cinci case importante și alte trei mai mici au dat de-a lungul timpului numeroase personalități ale lumii, președinți de stat, actori renumiți, miniștri, mari industriași, cercetători sau scriitori. Să facem cunoștiință cu ele: Casa CRANIU ȘI OASE are drept învățătură prognosticarile cu ajutorul maruntaielor de om sau animal, Casa PERGAMENTUL ȘI CHEIA are drept învățături magia portalului și proiecția astrală, Casa CARTEA ȘI ȘARPELE practică necromanția, Casa CAP DE LUP practică teriantropia, Casa MANUSCRISUL are că învățături magia oglinzii și vrăji de camuflare, Casa AURELIAN practică divinatia cu ajutorul limbajului, Casa SF.ELMO folosește magia elementelor iar Casa BERZELIUS a fost fondată în cinstea unui renumit chimist suedez și nu practică nicio învățătură.
Prognosticările sunt o parte foarte importantă a magiei, se țin de patru ori pe an iar sacrificiile sunt umane, doar din rândul oamenilor străzii sau al celor cu afecțiuni psihiatrice, așa numiții „pacienți speciali”.
„Doar prin mister și nebunie este dezvăluit sufletul.”
Casa Lethe, A NOUA CASĂ, este formată, că și celelalte opt, din studenți la Yale și supraveghează activitățile magice ale celorlalte case dar cercetează și enigmele care există în partea cealaltă a Voalului, acesta reprezentând zona dintre lumea reală și lumea de dincolo. Societatea Lethe are reguli bine stabilite pentru candidații ei, reguli care nu au fost niciodată încălcate până la ultima persoană recrutată, Alex ( Galaxy) Stern, și dacă veți citi cartea veți afla și motivul pentru care ea este excepția de la regulă.
Studii superioare de istorie și chimie, cunoașterea mai multor limbi străine, practicarea regulată a sportului, niciuna din toate aceste cerințe nu este îndeplinită de Alex. Ba mai mult, este o tânără cu un trecut tulburător, greu încercată, neînțeleasă, teama făcând parte din viața ei încă din copilărie. Nu își amintește când a văzut prima dată o fantomă, dar a fost făcută „nebună” în mod regulat și pentru că nimeni nu a înțeles-o și crezut-o, relațiile cu mama ei și cu prietenii s-au deteriorat, a abandonat școala, s-a înhăitat cu oameni de nimic, mafioți și dealeri de droguri, a devenit alcoolică și consumatoare de droguri pentru că doar așa nu mai vedea fantome. La ultima ispravă abia a supraviețuit sfârșind la spital în timp ce ceilalți cu care petrecea au fost gășiți cu toții morți. Ea știe însă ce s-a întâmplat în acea seară fatidică, dar acesta este secretul ei îngrozitor pe care-l poartă în suflet. Cum Casa Lethe are persoane de contact peste tot în America monitorizându-i pe toți cei care pretind că văd „lucruri absurde”pe care ceilalți nu le văd, află de tânăra Alex Stern și, prin decanul Sandow, i se propune o bursă de studiu la Universitatea Yale.
Mentorul ei este Darlington( Daniel Arlington), un tânăr atractiv, politicos, inteligent,cu maniere impecabile, un adevărat gentleman care este nemulțumit de alegerea făcută de decanul Sandow de a o recruta pe Alex ca membru al Casei Lethe. El trebuie să ofere cheile unei lumi secrete unei infractoare, repetente, consumatoare de droguri, care nu merită această onoare. Bineînțeles că există și un pic de invidie în gândurile lui pentru că Darlington nu poate vedea fantome decât dacă consumă un elixir puternic și toxic pentru organism riscând să-și blocheze organele interne. Iar Alex vedea fantomele peste tot, așa, pur și simplu, un dar și deopotrivă o povară pe care ea le disprețuiește.
Fantomele, numite Cenușii, se atașează repede și sunt în general inofensive, doar puține dintre ele putând trece prin Voal. Așadar, cu reticență la început, Darlington o învață pe Alex incantații, vrăji de protecție, cuvinte mortale cu care să-i alunge pe Cenușii și modul în care să supravegheze ritualurile executate de membrii Caselor pentru ca acestea să se desfășoare fără incidente, în timpul lor magia putând deveni distructivă, rupând protecțiile, iar forțele malefice, terifiante, putând pătrunde în lumea reală să declanșeze haosul.
Cam atât a apucat să o învețe mentorul ei pentru că acesta a dispărut brusc, în întuneric, prin magia unui portal din subsolul unei case unde amândoi făceau cercetări. Acum Darlington este prins captiv între dimensiuni, între lumea noastră și lumea de dincolo și pentru a-l aduce înapoi este nevoie de pregătirea unui anumit ritual, în anumite condiții. Până atunci, Alex trebuie să se descurce cu ceea ce a învățat și în plus să facă față provocării de a fi studentă la Yale.
Într-o noapte însă are loc o crimă, o tânără fiind ucisă iar locul unde este amplasat cadavrul se dovedește a fi unul cu magie puternică. Tânăra Alex este trimisă că reprezentant din partea Casei Lethe pentru a investiga, în secret , dacă acesta crimă are legătură cu vreuna dintre Casele Voalului. Detectivul Turner nu este doar cel care se ocupă de anchetă ci joacă și rolul de Centurion- ofițer de legătură între poliție și Casă Lethe. Ambițios, arogant și încăpățânat, detectivul va avea parte de „atenția” deosebită a Alexei care caută cu înverșunare latura supranaturală a crimei, simțind puterea magiei. Acest lucru deranjează însă pe cineva care trimite mesageri ce atentează la viață tinerei, astfel încât aceasta este mai convinsă ca oricând de implicarea uneia dintre Casele Voalului în acest asasinat.
Magie scăpată de sub control, fantome care îi devin aliate, bani, ofrande în vieți omenești, o crimă dubioasă, misterul din jurul dispariției lui Darlington, iată cu ce va veți delecta în acest fantasy cu accente de thriller, în care protagonista, Alex Stern, duce o lupta pe viață și pe moarte atât cu proprii demoni, cât și cu monștrii nu numai din lumea de dincolo, dar și din oameni.
„La începutul secolului al XIX- lea, magia se deplasa din lumea cea nouă, părăsind Europa împreună cu practicanții ei. Aceștia aveau nevoie de un loc în care să-și depoziteze știința și să-și conserve practicile. Nimeni nu știe sigur de ce New Haven a fost bun pentru asta.(…) Contactul cu supranaturalul are un cost. Cu cât îmbătrâneșți, cu atât ti-e mai greu să suporți contactul asta. Așa că, în fiecare an, societățile își refac rezerva cu o nouă echipă, iar New Haven e unul dintre puținele locuri din lume în care încă mai poate fi readusă la viață.”
” – Există un motiv pentru care cavalerii poartă sabie și nu te-am chemat aici ca să ne certăm. Dacă nu vrei să ne ajuți, e în regulă. Eu știu una și bună: o fiară a iadului a fost trimisă să-l ucidă pe Darlington. Dar el a supraviețuit (…). Mergem să-l scoatem de acolo. (…) Deci, spuse ea, în timp ce vântul se întețea, scuturând frunzele noi pe crengile lor și gemând pe deasupra pietrelor funerare asemenea unui bocitor pierdut în suferința lui. Cine e gata să meargă în iad? „
Cărțile autoarei Leigh Bardugo pot fi comandate din librăriile online edituratrei.ro, elefant.ro, libris.ro, librex.ro, cartepedia.ro, librarie.net, emag.ro
Recenzii și prezentări cărți Editura Trei


12 Comments
Mirela Barbălată
Se simte că ți-a plăcut cartea, plină suspans și mister! Felicitări!
familiasimionescuyahooro
Multumesc, Mirela!
anasylvi
Pare foarte interesanta si ai prezentat-o de minune! Eu nu prea m-am impacat cu stilul lui Bardugo in celelalte carti ale sale, dar e posibil ca aceasta sa fie in alt registru. Multumesc pentru recomandare!
familiasimionescuyahooro
Multumesc, Ana, cu mult drag!
Este cu totul altceva fata de ceea ce am citit scris de ea pana acum. Sunt convinsa ca iti.va placea.
Daniela Balan
Îmi place cum scrie autoarea ! Foarte frumoasă,tentantă și captivantă recenzia! Felicitări
familiasimionescuyahooro
Multumesc, Daniela, cu drag!
Oli
Super recenzie, minunat ai scris despre carte, Carmen! Multumesc pentru foarte tentanta recomandare, am retinut-o, mai ales ca am citit "Banda celor sase ciori" si mi-a placut stilul autoarei, iar subiectul mi se pare extrem de interesant.
familiasimionescuyahooro
Multumesc mult, Oli, cu mare drag!
Este o poveste care sigur iti va placea
Tyna
O recenzie minunată și super tentantă! Mulțumesc mult pentru recomandare!
familiasimionescuyahooro
Cu mult drag, Tyna!
Multumesc mult si eu
Geo
Chiar pare altceva față de ce am mai citit de Leigh Bardugo. Super recenzie, Carmen! Bravo!

Cu siguranță va urma și la mine.
familiasimionescuyahooro
Multumesc, Geo!
Lectura excelenta sa ai!