Abația portocalului de Samantha Shannon, Editura Leda Edge – recenzie

Abația portocalului

(The priory of the orange tree – 2019)

Autoare: Samantha Shannon

Editura: Leda Edge

Traducerea: Alexandru Szollo

Anul apariției: 2021

Număr de pagini: 736

Casa Berethnet a condus Inysul vreme de o mie de ani. Încă necăsătorită, regina Sabran a IX-a trebuie să nască o fiică pentru a-și proteja tărâmul de la distrugere, însă asasinii se apropie tot mai mult de ușa ei.

Ead Duryan este o paria la curte. Deși a ajuns în poziția de domnișoară de onoare, tânăra e în continuare loială unei societăți secrete de magi și rămâne în permanență cu ochii pe Sabran, protejând-o din umbră cu ajutorul harurilor sale ascunse. 

Dincolo de marea cea întunecată, Tane s-a antrenat toată viața pentru a deveni călăreață a dragonilor, însă e silită să facă o alegere care ar putea destrăma tot ce-a construit până acum. 

Între timp, Răsăritul și Apusul refuză să negocieze unul cu altul, în vreme ce forțele haosului se trezesc din somn.

„Ziua Alegerii ar fi putut să nu mai aibă loc. Onorabilul Guvernator al Capului Hisan – această provincie din Seiiki – nu avea să îngăduie niciodată ca zeii să pătrundă într-un loc ce-ar fi putut fi spurcat de boala roșie. Ar fi putut trece chiar și câteva săptămâni până ce orașul să fie proclamat sigur, iar până atunci s-ar fi putut hotărâ că sosirea străinului fusese de rău augur și că următoarea generație de ucenici, nu a ei, trebuia să primească șansa de a deveni călăreți. Pe ea ar fi costat-o totul.

Nu putea să-l dea pe mâna lor. Nici nu putea să-l părăsească. Dacă avea într-adevăr boala roșie, ar fi pus în primejdie toată insula dacă l-ar fi lăsat să hălăduiască de capul lui.

Avea o singură alegere.”

„Un cap enorm stătea impunător deasupra gardului insulei Orisima. Era al unei făpturi născute din giuvaier și mare.

Din solzi îi ieșeau nori – solzi din piatra-lunii, atât de sclipitori, încât păreau a luci pe dinăuntru. Fiecare ochi îi era ca o stea arzândă, și fiecare corn îi era ca din argint viu, lucind în lumina palidă a lunii. Creatura pluti cu grația unei panglici peste pod și se ridică la ceruti, ușoară și tăcută ca un zmeu de hârtie.

Un dragon.”

„Trecuseră cinci zile de când Loth dispăruse de la palat în crucea nopții, alături de lordul Kitston Glade. Nimeni nu știa unde se duseseră sau de ce plecaseră de la curte fără permisiune. Sabran își purta neliniștea ca pe o mantie, însă Ead o păstra pe-a ei tăcută și aproape.”

„Ultima lui scrisoare fusese diferită. Îi spusese lui Sabran, cât mai explicit, că el credea că Vetalda fusese implicată în uciderea lui Rosarian. Era ultima oară când cineva auzise vreo veste de la Ducele Cumpătării, înainte ca porumbeii de stâncă să zboare din Cárscaro, anunțând că Yscalin îl adopta din clipa aceea ca zeu și stăpân pe Nenumit.

Loth avea de gând să afle ce anume se întâmplase în acel oraș. Ce pricinuise ruptura de Întinderea Virtuților și ce se alesese de Fynch. Orice informație era neprețuită dacă Yscalinul declara vreodată război Casei Berethnet, lucru de care Sabran se temuse de mult că avea să se întâmple.”

„Ead își îngădui un zâmbet. Nu era de mirare că acum Combe voia să-l găsească pe ocrotitorul fără nume. Dacă înțelesese bine, ea le făcea de petrecanie complicilor lui.”