Acces interzis de Karen Cleveland, Editura RAO – recenzie

An apariție: 2018

Nr. pagini: 288

Traducere: Cristina Mihaela- Tripon

Titlul original: Need to Know – 2018

Karen Cleveland și-a petrecut opt ani ca analist în cadrul CIA, iar ultimii șase ani în divizia împotriva terorismului. A obținut o diplomă de master de la Trinity College Dublin, unde a fost bursieră Fulbright, apoi a studiat la Harvard. În prezent, trăiește în nordul Virginiei împreună cu soțul ei și cei doi copii ai lor.

„O poveste cu câteva întorsături de situație…toate captivante și pline de imaginație.”  –  Daily Mail

„Veți devora acest roman de debut, sărind peste mese și renunțând la somn, întorcând frenetic fiecare pagină, așteptând mereu mai mult și mai mult.”  – John Grisham

„Remarcabil”  –  Sunday Times Magazine, care l-a numit thrillerul lunii

„Ceea ce face din Acces Interzis un debut redutabil este cu câtă ușurință combină autoarea aspectele de spionaj cu elemente din viața de familie.”  – Associated Press

La această carte – Acces interzis – m-a atras în primul rând titlul, apoi coperta, care mi s-a părut atât de simplă dar în același timp atât de frumoasă. Fiind un roman de debut, am fost foarte curioasă să descopăr autoarea și stilul de scriere. Am fost foarte încântată de ce am găsit în carte și chiar s-a ridicat la înălțimea așteptărilor mele.

În acest thriller captivant și plin de neprevăzut, avem ocazia de a afla cui spunem la revedere în fiecare dimineață, cum luptă o soție și o mamă pentru binele familiei ei și cum ajunge ea să se confrunte cu pericolul în fiecare zi.

Vivian și Matt aveau o căsnicie frumoasă și fericită. Aveau patru copii frumoși pentru care ar risca totul în viață. Ella, Luke și gemenii Caleb și Chase erau universul lor. Ca orice mamă, jurase să-i protejeze și să le ofere o viață liniștită. Asta până într-o zi, când face o descoperire ce avea să-i tulbure liniștea și să-i pună în pericol familia.

De profesie analist în cadrul serviciului de contraspionaj al CIA, Vivian lucra pentru a descoperi agenții ruși inactivi din Statele Unite, dar și liderul ce conducea celula. Împreună cu colegul ei, Omar, de la FBI, sunt pe cale să descopere persoanele implicate în acest program ultrasecret și astfel speră la promovarea ce o așteptau de atâta timp.

Atunci când reușește să acceseze laptopul unui infractor rus pe nume Iury Iakov, cu ajutorul programului Atena, Vivian descoperă un folder  numit Prieteni. Iury era al cincilea suspect, iar computerul lui fusese cel mai greu de spart. Denumirile fișierelor erau în alfabetul chirilic, ceea ce-i făcea lui Vivian misiunea și mai grea.

La accesarea fișierului numit Prieteni, pe ecran apare o listă de imagini, cu cinci agenți inactivi. Vivian nu apucă să vadă toate fotografiile, pentru că ajunsă la fotografia cu nr. 3 are parte de șocul vieții: din imagine o privea chiar soțul ei, Matt.

Ce ar trebui să facă Vivian în această situație?

Decizia corectă ar fi să întrebe la departamentul de securitate și să le ceară să-i investigheze soțul. Alege să ascundă informațiile pentru moment și speră să primească lămuriri de la Matt.

– De când lucrezi pentru ruși? îl întreb eu?

Cuvintele sunt directe, negândite. Însă le-am rostit, iar acum îi privesc fața cu atenție, deoarece expresia lui contează mai mult pentru mine decât trecutul lui. Voi citi nedumerire sinceră? Indignare? Rușine?

Nimic. Pe fața lui nu se citește nicio urmă de emoție. Expresia lui nu se schimbă. Simt cum mă străbate un fior de teamă. El mă privește drept în ochi. Așteaptă puțin, nu prea mult, până să răspundă.

– De douăzeci și doi de ani.

Vivian simte că-i fuge pământul de sub picioare. Spera la un răspuns negativ, spera să fie o simplă neînțelegere și spera ca soțul ei să fie acel om pe care ea la cunoscut până acum.

La un calcul simplu, reieșea că Matt avea doar cincisprezece ani la vremea când începuse munca pentru ruși. Imediat își amintește de un raport al serviciilor secrete și despre un informator SRIE (Serviciul Rus de Informații Externe) care cunoștea programul „Rușii recrutează copii de cincisprezece ani”.

Soțul ei se numea Aleksandr Lenkov, era născut în Volgograd și era de profesie programator. Părinții îi muriseră într-un accident de mașină iar el fusese plasat în grija statului iar mai apoi mutat la Moscova și înscris într-un program al SRI. Ajuns la vârsta de cincisprezece ani, fusese recrutat și i se dăduse o nouă identitate. Ajunsese spion fără voia lui iar rușii investiseră foarte mult în el.

După astfel de mărturisiri, lui Vivian îi era foarte greu să-l mai creadă și să mai aibă încredere în el. Întorcându-se în trecut pentru o clipă, își aduse aminte de toate acele momente, care acum i se păreau foarte bine puse la punct și având scopul de a scoate de la ea informații prețioase.

Ce importanță mai are? Trebuie să îl denunț, indiferent de ce îmi va spune. În adâncul sufletului meu știu. Însă o parte din mine nu poate accepta asta. O parte din mine crede că există o soluție.”

– Ce fel de informații le furnizezi? îl întreb eu într-un final.

Mâinile lui se opresc, iar el își ridică privirea.

– Nimic important. Generalități. Dacă ești stresată la muncă, dacă ești fericită. Chestii de-astea.

– Cu siguranță le zici mai mult de-atât.

Vivian nu se putea baza pe colegul ei Peter. Acesta avea deja problemele lui legate de soția sa bolnavă și aflată în ultimele luni de viață. În schimb, se putea încrede în Omar. Se gândea că Matt ar putea să ofere informații în schimbul cărora ar putea primi imunitate. O altă variantă ar fi fost să apeleze la Agenție, iar Matt să se ofere pentru a fi agent dublu. Dar era și conștientă că denunțarea lui ar însemna o criză financiară. El va rămâne fără salariu și era posibil ca și ea să-și piardă serviciul imediat ce se afla adevărul.

Va trebui să-și retragă copiii de la școală și cel mai important, geamănul Caleb avea să piardă îngrijirile medicale de care avea atâta nevoie. Pe de altă parte, se gândea și la jurământul făcut, acela de a sprijinii și apăra Constituția Statelor Unite.

Vivian se vede nevoită să facă o alegere. Înțeleaptă sau nu, alege să-și protejeze soțul și astfel face o mare greșeală, aducând rușii și mai aproape de ea. Cu bună știință, alege să încalce Legea Spionajului riscând să fie acuzată de conspirație.

Situația se complică și mai mult când află că nu fusese suficient să șteargă acele informații și că întreg istoricul ei putea fi văzut cu ușurință. Matt îi cere să facă un lucru și mai complicat.

– Îmi ceri să încarc un program în rețeaua de computere a Agenției.

– Va șterge dovada că tu ai șters fișierul.

– Ești un agent rus care îmi cere să încarc un program în rețeaua CIA.

– Sunt soțul tău și încerc să te scap de închisoare.

– Cerându-mi să fac ceva ce ar putea să mă trimită la închisoare pentru tot restul vieții.

Reușește să ducă planul la capăt, dar ulterior constată că totul fusese în zadar. Primește acasă cea mai concretă formă de șantaj cu documentele în care se vedea clar activitatea ei din ultimele ore, numărul de identificare și poza soțului. Aceasta era dovada că în Agenție exista o „Cârtiță”, iar ea habar nu avea cine era.

În timp ce ea luptă să găsească o soluție pentru a ieși din situația complicată, soțul ei dispare. Cu ajutorul lui Omar, reușește să-l localizeze pe Iury. Înarmată, merge la locuința acestuia unde are parte de o nouă surpriză. Alături de Iury se afla Matt. Nu era ținut ostatic, așa cum ea își imaginase, ci era cât se poate de liber și în elementul lui.

Amenințat cu arma, rusul recunoaște ceea ce Omar depistase de ceva timp. Peter era „Cârtița” din interiorul Agenției, iar acum ieșea din ascunzătoarea lui, cu arma îndreptată și pregătit să tragă.

Acesta era colegul și prietenul ei Peter. La fel ca și Vivian, pus în situația de a alege între țara lui și binele soției sale bolnave, făcuse alegerea ce spera să-i țină soția în viață, trădându-și astfel țara și colegii.

– Mai avea câteva luni de trăit, în cel mai fericit caz. Nici nu îți poți imagina cum este să auzi această veste. Vocea îi tremura. El clătina din cap, își drese glasul. Se simțea bine. Aveam tot restul vieții în față. Apoi am primit vestea. Încă două luni.

„Simt o urmă de compasiune pentru el, una care se risipește foarte repede. Acesta nu este Peter, mentorul meu, prietenul meu. Este cineva care stă în fața mea cu o armă, pregătit să mă omoare.”

– Apoi cineva mi-a bătut la ușă. Unul de-ai lor. Arătă spre Iury. Vocea lui rămâne neafectată.

Mi-a promis că ne va face rost de medicamentele folosite în studiu dacă voi lucra pentru ei.

Iury sfârșește împușcat de Matt care fuge de la locul faptei chiar înainte de sosirea echipei FBI, iar Peter alege să se împuște imediat ce își vede colegii. Rămasă singură, Vivian știa că sosise momentul adevărului și era conștientă că trebuia să dea explicații. Făcuse tot ce putuse pentru copiii ei, dar, din păcate, nu fusese suficient. Chiar dacă nu știa cum i-ar mai fi putut proteja din închisoare, se simțea totuși eliberată.

O spun din toată inima. Sunt mai fericită decât am fost vreodată. Nu mă mai simt prinsă ca într-o capcană, blocată într-o viață pe care doar o trăiesc. Simt că dețin controlul asupra vieții mele. Sunt cu conștiința împăcată. În sfârșit voi avea viața pe care mi-o doresc.

Vă recomand din tot sufletul această carte minunată. Merită să descoperiți cum se termină povestea lor, de ce a ales Matt să fugă de la locul crimei și mai ales care este pedeapsa pe care o va primi Vivian. Se va dovedi Omar un coleg și prieten de nădejde atunci când Vivian are cea mai mare nevoie de el?

Acest roman este o lecție de viață care trebuie înțeleasă de noi toți și, mai ales, trebuie neapărat să știm cui spunem la revedere în fiecare dimineață.