Albastru de safir de Kerstin Gier, Editura Litera – recenzie

Albastru de safir

Kerstin Gier

Editura Litera

Titlul original: Saphirblau

Traducere: Valentina Georgescu

319 pagini

Face parte din trilogia Culorile dragostei (Edelstein-Trilogie):

1. Roşu de rubin (Rubinrot) – 2009 – recenzie

2. Albastru de safir (Saphirblau) – 2010

3. Verde de smarald (Smaragdgrün) – 2010 – recenzie

Ca și primul volum din serie, Albastru de safir este povestită la persoana întâi din perspectiva lui Gwendolyn Shepherd, o tânără de șaptesprezece ani ce putea călători în timp, mai puțin epilogul și prologul, care sunt scrise la persoana a treia și ne oferă câteva indicii prețioase.

Cu multă acțiune, cu un ritm alert și adrenalină la cote maxime, cu personaje interesante și replici pline de umor, cartea m-a captivat de la prima până la ultima pagină.

Acțiunea cărții se reia din momentul în care s-a terminat primul volum – cu sărutul dintre Gwendolyn și Gideon.

Reîntorși în timpul lor, Gideon reia sărutul dar, din păcate, sunt întrerupți de un mic demon gargui fantomă, Xemerius, care este absolut încântat că Gwen îl poate observa și îi distrage într-una atenția acesteia, spre nedumerirea lui Gideon, care nu-l putea vedea.

Xemerius este un personaj adorabil de-a lungul cărții, dovedindu-se un ajutor de nădejde pentru Gwen, întrucât putea trece prin ziduri, ajungând în diverse locuri unde putea observa diferite lucruri și asculta conversații, mai ales cele în care participa și Gideon, despre care îi relata apoi lui Gwen, oferindu-i informații prețioase, spre uluirea lui Gideon, care nu-și dădea seama cum de aflase ea despre acestea. Replicile pline de umor ale lui Xemerius m-au delectat de-a lungul cărții. De altfel, cartea este plină de replici spumoase ale personajelor,  pot spune că am râs în hohote la anumite pasaje.

Imediat după reîntoarcerea în timpul lor, Gwen și Gideon trebuie să dea socoteală Ordinului Gardienilor despre întâlnirea cu Paul și Lucy, toți fiind nedumeriți cum de aceștia știuseră de sosirea lor și îi așteptaseră, suspectându-se faptul că exista un spion în rândul lor. De asemenea, Gideon trebuia să relateze în așa fel evenimentele încât să fie credibile și să nu se descopere faptul că avusese asupra lui un pistol, lucru absolut interzis. Gwen îi spune că, din punctul ei de vedere, n-ar avea nimic împotrivă să mai încalce acea regulă și pe viitor, zicându-i că și-ar dori și ea să poarte asupra ei un pistol pentru siguranță, dar el îi explică faptul că e mai bine să nu aibă o armă pe care nu o poate stăpâni, întrucât s-ar putea întoarce împotriva ei, moment în care Gwen simte fiori reci pe șina spinării, gândindu-se la letalul cuțit de legume pe care buna ei prietenă Leslie i-l dăduse, insistând să îl poarte în permanență.

– Eu aş fi de acord să încalci din nou regulile, să faci iar pe James Bond şi să-ţi iei un pistol cu tine ca data trecută, am sugerat. Aşa, tipii ăia n-ar avea nici o şansă, cu toate spadele lor. Chiar, de unde l-ai avut? Şi eu m-aş simţi mai bine dacă aş avea unul asemănător.

– O armă pe care nu ştii s-o foloseşti ar putea fi folosită împotriva ta, ripostă Gideon.

Mă gândeam la cuţitul meu japonez pentru legume. Imaginea folosirii lui împotriva mea nu era una tocmai plăcută.

La următoarea incursiune în timp, într-o pivniță unde ar fi trebuit să stea singură și să studieze, Gwen are un adevărat șoc găsindu-l pe bunicul ei în versiunea tânără, de dinainte de căsătoria cu bunica ei, care o aștepta. De la el Gwen află că exista o Alianță Florentină, care vâna Ordinul Gardienilor de secole și care, se pare, reușise să infiltreze un spion în rândul acestora. Gwen este avertizată să nu se încreadă în nimeni, indiferent cât de inocent ar părea.

Reîntoarsă în timpul ei, află că Gideon avusese un accident în timpul ultimei lui călătorii în timp, fiind atacat pe neașteptate și rănit. Gideon se poartă cu răceală cu ea, aflând ulterior că motivul era că o suspecta chiar pe ea că îl trădase, întrucât înainte de a fi atacat, o văzuse pentru un moment, lucru pe care nu îl relatează însă Ordinului Gardienilor, pentru a o proteja. De altfel, comportamentul lui Gideon față de Gwen se tot schimbă de-a lungul cărții, fiind fie distant și arogant, fie tandru și protector, derutând-o pe Gwen care nu mai știe ce să mai creadă. În schimb, sentimentele ei rămân mereu constante, îndrăgostindu-se din ce în ce mai mult de Gideon, fiind tot mai geloasă și, în același timp, tot mai îngrijorată pentru el.

La următoarea elipsare (călătorie în timp), Gwen spera să se întâlnească cu bunicul ei, dar Gideon insistă să o însoțească. În pivniță, cei doi petrec minute în șir sărutându-se, de data aceasta nemaifiind întrerupți de nimeni, întrucât Xemerius nu putea călători în timp.

Mi-am simţit deodată corpul moale şi uşor, iar braţele mi s-au încolăcit involuntar în jurul gâtului lui Gideon. Habar n-aveam cum, dar, în minutele ce au urmat, fără să ne întrerupem sărutul, am aterizat pe sofaua verde, şi-acolo am continuat să ne sărutăm, până când Gideon s-a ridicat brusc şi s-a uitat la ceas.

— După cum am spus, e chiar păcat că nu mai am voie să te sărut, zise el cu respiraţia întretăiată.

Pupilele îi erau imense, iar obrajii – foarte roşii. Mă întrebam cum arătam eu. Deoarece mă transformasem provizoriu într-o budincă umană, nu eram în stare să mă ridic din poziţia semiîntins. A trebuit să constat revoltată că nu aveam habar cât timp trecuse de la Hallelujah. Zece minute? O jumătate de oră? Oricare dintre variante era posibilă.

Gideon mă privi şi mi s-a părut că disting în ochii lui un fel de nedumerire.

Pentru deslușirea unor secrete, Gwen și Gideon trebuiau să participe la o serată organizată de contele de Saint-Germain, unde urma să participe și lordul Alastair, un important membru al Alianței Florentine.

Pentru a-și putea juca cât mai credibil rolul, Gwen trebuie să ia lecții de dans de societate intensiv, fiind convocată și verișoara ei Charlotte pentru a o ajuta. Din păcate, aceasta mai mult o încurcă, demoralizând-o cu comentariile ei acide, pline de venin. Norocul e că, la următoarea elipsare în timp, Gideon insistă să o însoțească din nou pe Gwen și, singuri în pivnița unde ajunseseră, îi predă el mișcările de dans și, de data aceasta, Gwen învață cu ușurință pașii, descurcându-se de minune.

Vine și momentul elipsării la serată, iar Gwen este surescitată, având mari emoții de cum va putea face față în societatea din trecut. Faptul că Gideon se descurca de minune și flirta cu lady Lavinia, un fel de varianta a Charlottei din trecut, n-o ajută prea mult, Gwen simțindu-se tot mai geloasă și mai nesigură pe ea, în același timp. Pentru a se încuraja, se ajută cu câteva pahare de punci, în urma cărora se simte complet dezinhibată.

Momentul în care Gideon începe să cânte la vioară este de-a dreptul memorabil, ajungând să te întrebi cu ce ar mai putea să te mai surprindă, apropiindu-se din ce în ce de un model de perfecțiune.

Dumnezeule! Se prea poate să fi fost din vina punciului, dar, uau! O vioară era chiar sexy. Felul în care Gideon o luă în mână şi-o aşeză sub bărbie… Mai mult nici n-ar fi trebuit să facă – eu eram deja pierdută. Genele lui lungi aruncau umbre pe obraji, iar părul îi căzu pe faţă când puse arcuşul pe vioară şi-ncepu să-l plimbe pe coarde. Când primele acorduri umplură încăperea, aproape că mi se tăie răsuflarea; erau atât de delicate şi de armonioase, că-mi veni brusc să plâng. Până în acel moment, vioara fusese jos de tot pe lista mea de instrumente preferate – de fapt, îmi plăcea doar în filme, când amplifica anumite momente. Dar ce auzeam în aceste clipe era absolut incredibil de frumos, din toate punctele de vedere: melodia dulce-amăruie şi băiatul care făcea coardele s-o redea. Toţi cei prezenţi ascultau fără să respire, iar Gideon părea pătruns de ceea ce făcea, ignorându-i parcă pe toţi cei prezenţi.

Aflată sub efectul punciului și geloasă la culme pe lady Lavinia care îl acaparase cu totul pe Gideon, Gwen insistă că și ea știe să cânte, dar din gură, moment în care îi captivează total atenția lui Gideon, care încearcă fără succes să o răzgândească. Piesa aleasă de ea a fost Memory de Andrew Lloyd Webber, o piesă ce fusese compusă vreo două sute de ani mai târziu, dar acest mic amănunt nu părea să o deranjeze pe Gwen. Acompaniată de Gideon la pian (doar nu vă închipuiați că el nu știa să cânte la pian ), Gwen cucerește întreg auditoriul.

Singurul lucru prost a fost scurtimea cântecului. Am fost tentată să mai adaug o strofă, dar asta n-ar fi făcut decât să strice întreaga impresie, aşa că am renunţat. Prin urmare, încercată de un mic regret, am interpretat versurile preferate: If you touch me, you’ll understand what happiness is. Look, a new day has begun – şi-am ajuns încă o dată la concluzia că era foarte posibil ca versurile să nu fi fost scrise special pentru pisici. Poate că de vină era punciul – da, cu siguranţă că aşa era – dar se părea că oaspeţilor de la serată le plăcuse reprezentaţia noastră la fel de mult ca ariile din operele italiene de mai devreme.

Deși oaspeții insistă ca ea să mai interpreteze și alte cântece, Gideon refuză categoric, zicându-le că sora lui se reface după o boală ce i-a afectat corzile vocale, pe care trebuie să le menajeze.

Apare și întunecatul lord Alastair, care strecoară niște amenințări fățișe în conversație, secondat de un demon fantomă, pe care nu îl vedea însă decât Gwen.

Întorși în timpul lor, a doua zi Gwen era mahmură în urma exceselor de punci și nu avea nici o poftă să mănânce micul dejun. Strămătușa Maddy insistă că ea nu consideră micul dejun așa important, taman mai economisești câteva calorii pe care le poți investi seara într-unul sau mai multe pahare de vin, moment în care Xemerius nu se poate abține să nu remarce că se pare că întreaga familie avea o problemă cu băutura

– Se poate foarte bine renunţa la micul dejun – în felul ăsta, economiseşti o mulţime de calorii, pe care le poţi investi seara într-un pahar de vin. Sau chiar în două, trei.

– Se pare că toată familia are o înclinaţie spre băuturi alcoolice, observă Xemerius.

În continuare, amenințările planează asupra lor, mai ales că nu exista nici un indiciu despre cine ar fi putut fi trădătorul din rândurile Gardienilor.

Mai mult, deși Gideon îi face o declarație înflăcărată de dragoste lui Gwen, care o impresionează profund pe aceasta, la următoarea elipsare în trecut, Gwen se întâlnește cu contele de Saint-Germain, care printre altele, îi spune că îi pare bine că observă că ea s-a îndrăgostit de Gideon, întrucât se știe că o femeie îndrăgostită e mult mai maleabilă. Păcat însă că Gideon a irosit timp prețios înainte făcând-o și pe Charlotte să se îndrăgostească de el, a mai adăugat el.

– Nimic nu este mai uşor de anticipat decât reacţia unei femei îndrăgostite. Nimeni nu e mai uşor de controlat decât o femeie care acţionează dând curs sentimentelor ei pentru un bărbat, continuă contele. Asta i-am explicat lui Gideon încă de la prima noastră întâlnire. Bineînţeles că-mi pare puţin rău că a irosit atâta energie pe verişoara ta… Cum o cheamă? Charlotte?

Gwen simte o răceală de gheață în piept, gândindu-se cât de manipulată a fost și cât de ușor a căzut ea pradă farmecului lui Gideon. Totuși, în ciuda faptului că se simțea groaznic trădată, în momentul în care Gideon apare plin de sânge, este îngrijorată la culme și sare să îl ajute.

În momentul când este confruntat de Gwen, Gideon recunoaște că într-adevăr a făcut totul să o seducă pentru a o manipula, sfărâmându-i inima în bucăți.

Totuși, sentimentele lui pentru ea par reale în epilogul cărții când, întâlnindu-se cu Paul în trecut, îi spune acestuia că o iubește pe Gwen și ar face totul pentru a o proteja.

– Atunci, citeşte hârtiile, adăugă el repede. Numai aşa vei putea înţelege care este cu adevărat rolul lui Gwendolyn şi câte sunt în joc pentru ea.

 Gideon îl fixa cu privirea.

–  Ce vrei să spui?

Paul se aplecă în faţă.

–  Gwendolyn va muri dacă nu împiedici acest lucru. Eşti singurul care poate face asta. Şi în care ea are încredere, din câte se vede.

Ce e adevăr și ce e minciună? Care era marele secret și cine era trădătorul? Ne vom lămuri în volumul al treilea, Verde de smarald, care presimt că ne va surprinde cu multe surprize și răsturnări de situații.

Albastru de safir mi-a oferit o lectură deosebit de plăcută, ținându-mă în priză de la început până la sfârșit, acțiunea fiind deosebit de antrenantă și condimentată cu momente pline de umor, care fac deliciul cărții.

Cărțile autoarei Kerstin Gier pot fi comandate pe libris.ro, elefant.ro, librarie.net, librariadelfin.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro