Amn3zia de Cristina Lincu, Editura Univers – recenzie

Amn3zia 

Cristina Lincu

Editura Univers

Nr. pagini: 191

An apariție: 2018

În mai 2017, Cristina Lincu a debutat editorial cu cartea Mamă de 3, femeie de 10! Sau… invers, la editura Bookzone (reeditată în septembrie 2018 cu titlul Eu, o mamă (im)perfectă?). În prezent scrie un nou roman și a schiţat planul pentru cel de-al treilea.

După o carieră în jurnalism, marketing etnic și comunicare, Cristina Lincu a ales meseria de scriitor profesionist. Fiică de traducători (tatăl ei, Alexandru Lincu, a tradus și a publicat, în 1989, tot la Editura Univers, romanele Sclava Isaura. Căutătorul de diamante de Bernardo Guimarães, iar mama ei a tradus pentru aceeași editură), în prezent Cristina coordonează proiecte online (bloguri personale, reviste online pentru femei). Aproape un deceniu din viaţa ei a fost dedicat comunităţilor românești din diaspora, prin intermediul proiectului „Român în Lume“, în cadrul căruia a coordonat un ziar de limbă română, emisiuni radio, precum și antologia bilingvă de poezie – Român în Lume – Poezia diasporei române după 1990, Spania (Editura Fundaţiei Culturale Ideea Europeană, în 2004).

Prietenia între două femei, un triunghi amoros în care lucrurile sunt la fel de neclare ca în viaţă, o protagonistă sfâșiată între maternitate și dorinţa de a-și trăi viaţa, doi copii gemeni despre care nu știm dacă sunt reali sau plăsmuirea unei imaginaţii marcate de psihoză: în câteva rânduri, despre aceste lucruri este AMN3ZIA.

Ana este femeia care renunţă la propriii săi copii în favoarea tatălui lor și a soţiei sale infertile, în urma unui aranjament complex, din care nu lipsesc nici banii și nici șantajul. O decizie pe care Ana o regretă profund, încă din primul moment, și care o va face să pornească o luptă inegală, absurdă și inutilă pentru regăsirea lor, în timp ce iubirea obsesivă pentru tatăl gemenilor îi întunecă mintea.

Roman psihologic care urmărește evoluţia Anei în cursul unei serii de întâmplări peste care se suprapun decizii complicate, AMN3ZIA este o carte despre sens și alienare, dedicată „tuturor acelor femei pentru care viaţa este o luptă fără de sfârșit“.

Am avut marea plăcere să asist la lansarea cărții, foarte bine organizată. Sceneta jucată extrem de veridic și convingător de cele două actrițe m-a intrigat și impresionat, făcându-mă să-mi doresc să citesc această carte tulburătoare.

Amn3zia de Cristina Lincu este un roman psihologic complex despre meandrele minții umane și despre mecanismele care, conștient sau nu, provoacă anumite decizii, acțiuni sau inacțiuni.

Construcția romanului este originală. La începutul romanului primim frânturi de informații, unele aparent contradictorii și fără o legătură evidentă. Pe măsură ce primim noi indicii, piesele încep să se așeze la locul lor, întocmai ca într-un puzzle complicat, începând de la cele mai îndepărtate către centru. Abia spre final, când ne este dezvăluită înformația centrală, care a declanșat totul, avem imaginea completă a unui tablou tulburător, care își schimbă perspectiva în funcție de unghiul din care privești.

Personajele cărții sunt complexe și departe de a fi perfecte, fiind marcate de propriile slăbiciuni, neliniști și temeri, care le-au influențat comportamentul. Rădăcinile acestora, ca în cazul multor oameni, proveneau încă din copilărie. Senzațiile și sentimentele stârnite atunci de anumite întâmplări și-au reverberat ecoul peste timp, cu consecințe inimaginabile.

Ana Moscăianu, personajul principal al cărții, este o figură tragică. Încă din copilărie a fost marcată de diverse temeri, care i-au paralizat ulterior puterea de decizie în momente cheie. Pe de o parte, Ana era speriată de moarte, nu de a ei, ci de a celor dragi. Pierderea ambilor părinți pe când avea optsprezece ani i-a stârnit o asemenea durere și confuzie, încât era îngrozită de ideea de a mai simți acea senzație vreodată. Pe de altă parte, Ana era stăpânită de teama maladivă a ratării, ca o fantomă ce o urmărea în permanență, fapt ce a făcut-o să piardă oportunități importante, convinsă fiind că acestea se vor finaliza oricum cu un eșec. Un exemplu elocvent în acest sens este renunțarea la pasiunea ei de a picta. Deosebit de talentată, Ana a dat admitere la Școala de Artă. În momentul în care a aflat că nu a fost admisă s-a descurajat complet, aruncându-și toate tablourile, schițele și dăruindu-și vopselele. Faptul că, peste un an, a fost anunțată că se produsese o eroare regretabilă din vina unei secretare care transcrisese listele, ea fiind admisă printre primii, cu bursă, nu a făcut-o să renunțe la decizia ei. S-ar putea face un întreg studiu psihologic pornind de la acest fapt. Deziluzia și rușinea resimțite în urmă cu un an fuseseră atât de puternice, încât subconștientul Anei a căutat instinctiv să se apere, eliminând orice posibilitate de a mai simți așa ceva vreodată. Frica de a nu eșua i-a răpit practic șansa de a practica o meserie care să-i facă plăcere. Toate slăbiciunile ei o vor face, la un moment dat, victima ideală a unui șantaj emoțional.

Ființă deosebit de pasională, Ana s-a îndrăgostit nebunește pe când se apropia de vârsta de patruzeci de ani, iar ceasul ei biologic ticăia frenetic. Deși ani de zile fusese convinsă că iubirile romantice erau niște aiureli, în momentul în care l-a întâlnit pe Radu Lumină, a avut o adevărată revelație, simțind că acesta era sufletul ei pereche. Ana s-a aruncat cu capul înainte în relație, necontând faptul că acesta era însurat, construind în mintea ei o imagine idealizată a lui Radu, iubirea ei transformându-se curând în psihoză. Simțindu-le instinctiv, Radu a profitat din plin de slăbiciunile Anei. Având nevoie de o mamă purtătoare, întrucât soția lui pierduse mai multe sarcini, Radu a amenințat-o pe Ana că o părăsește. Disperată să nu-l piardă, Ana s-a oferit singură, nerealizând că era, de fapt manipulată. Inseminarea nu mai avea rost, întrucât Ana rămăsese deja însărcinată pe cale naturală. Nașterea gemenilor a trezit însă în ea sentimentele materne, refuzând să mai accepte să meargă înainte cu tranzacția, indiferent de sumele și promisiunile oferite. Din nou, Radu a speculat, cu mult sânge rece, temerile Anei, învăluind-o în minciuni și făcând-o să semneze, în cele din urmă, de bunăvoie.

Când adevărul a ieșit la lumină, durerea și deznădejdea Anei au fost atât de intense, încât mintea ei și-a construit propria fortăreață de autoprotecție, ascunzând adânc amintirile dureroase, inducându-i o amnezie parțială de tip retrograd. Totuși, flashback-uri de memorie răzbăteau din când în când, în care apăreau cei doi copii gemeni, despre care simțea instinctiv că sunt o parte importantă din viața ei. Tulburată, Ana a început să caute răspunsuri. Din păcate, indiciile oferite cu rea intenție de Radu, fără să fie negate de Ioana, cea mai bună prietenă a Anei, care nu știa pe deplin adevărul și dorea să o protejeze, au bulversat-o complet pe Ana, conducând-o la concluzia că, pâna la pierderea memoriei, fusese o persoană îngrozitoare, capabilă să-și vândă pentru bani proprii copii. De data aceasta, durerea a fost atât de virulentă, încât mintea a blocat toate amintirile din trecut într-o cameră blindată, aruncând și cheia…

Ioana, prietena Anei, este o ființă foarte bună și blândă. După o copilărie petrecută cu spaima unui Dumnezeu nemilos, care ne vânează greșelile și ne pedepsește pe măsură, ajunsă la maturitate Ioana a făcut pace cu Dumnezeu, percepându-l pe acesta ca pe un spirit bun care sălăsluiește în toate lucrurile. După o deziluzie puternică în dragoste în tinerețe, Ioana acceptase o căsătorie de compromis, deși simțea doar o palidă afecțiune pentru soțul ei, în ciuda reproșurilor Anei că era o lașă făcând acest lucru. Ironic, iubitul din tinerețe al Ioanei fusese tocmai Radu Lumină, de care aceasta fusese profund îndrăgostită. Ioana avusese tăria să rupă relația cu el, în momentul în care fusese confruntată cu firea lui violentă și posesivă. Totuși, Ioana nu-l uitase niciodată, sentimentele puternice pe care le avusese pentru el lăsând urme adânci în sufletul ei, trezindu-i adesea nostalgia pierderii unei pasiuni. Ana a descoperit identitatea iubitului din tinerețe al Ioanei în cel mai nepotrivit moment. Simțindu-se trădată de faptul că Ioana o mințise, Ana s-a izolat de Ioana timp de un an, perioadă când ar fi avut o nevoie vitală de susținerea și sfaturile Ioanei…

Mara, soția lui Radu, fusese răsfățată încă din copilărie, obișnuindu-se să obțină tot ceea ce dorea îndatăce bătea din picior. Tatăl, un bărbat bogat și influent, îi îndeplinise toate voile. Își dorise un anumit bărbat de soț? Tatăl i-l cumpărase, având grijă totodată să încheie un contract prenupțial care să-l lege pe acesta pentru totdeauna de fiica lui. Nu putea avea copii? Nicio problemă, tăticul putea plăti pentru o mamă purtătoare. O mică tulburare s-a produs după nașterea gemenilor, când Mara a aflat crudul adevăr că Ana era de fapt amanta lui Radu și mama biologică a copiilor. Totuși, mult prea obișnuită să obțină ceea ce dorea, a înăbușit repede micul ”disconfort” creat de suferința teribilă a Anei, liniștindu-și conștiința sub pretextul că – nu-i așa?, ea își îndeplinise partea financiară ce-i revenea din contract.

Radu Lumină pare – de departe!, personajul negativ al cărții. Cinic și lipsit de scrupule, se folosea de femei fără nicio remușcare, seducându-le și abandonându-le imediat ce se plictisea de ele sau nu-i mai erau de niciun folos. Pare ticălosul perfect, dar, de fapt, comportamentul lui era dictat de propriile traume din copilărie. Părăsit încă de mic copil de mamă, crescuse fără afecțiune de un tată neglijent și ursuz, incapabil să-și revină după ce fusese abandonat de soție. Propria lui poveste de viață îl înrăise pe Radu care, incapabil să înțeleagă de ce a fost părăsit de mama lui, și-a pierdut încrederea în  femei. Pentru a se asigura că nu va mai suferi niciodată, Radu și-a înconjurat inima cu un strat gros protector, dincolo de care nu putea răzbate nicio emoție. Fermecător și dezvoltându-și la perfecție arta de a mima iubirea, Radu a frânt inimile multor femei, făcându-le să se îndrăgostească de el și debarasându-se fără regrete de ele odată ce nu-i mai serveau niciunui scop. Rănește pentru a nu fi rănit – pare a fi deviza lui. Suferința extremă a Anei îl tulbură, dar nu din milă sau compasiune, ci din teama de a nu-i periclita propriul lui confort.

Adrian Deleanu este un personaj aparte. Îndrăgostit de ani de zile fără speranță de Ana, gravitase în jurul acesteia, pândind cel mai mic semn că aceasta l-ar putea accepta în viața ei. O iubea pe Ana profund și fără rezerve, iertându-i fără să o judece toate greșelile și abaterile, fiind dispus să facă orice pentru a o face fericită. Din păcate însă, Ana nu-i împărtășea de niciun fel sentimentele. Inimii nu-i poți dicta, iar Ana nu putea și, de altfel, nici nu încerca, să-l iubească pe Adrian, deși îl acceptase în patul ei o scurtă perioadă de timp, după care îl alungase sec, ca și pe ceilalți iubiți ai ei de până atunci. De multe ori în viață, ești vânător dar și vânat, victimă dar și călău. Prinsă în capcana propriilor emoții, Ana și-a ruinat propria șansă la fericire, distrugând-o însă în același timp și pe cea a lui Adrian…

”Nu era bătrân, însă, întorcându-se, pașii îi erau grei, târâți. Erau pașii unui om doborât de prea multă așteptare, de prea multă speranță irosită, de prea multă viață pierdută, de capitularea care, deși amânată de nenumărate ori, până la urmă venise.

Cățelușa îl urma veselă, cu coada fluturând a bucurie, căci nicio durere umană, vreodată, nu a reușit să schimbe ceva în mersul imperturbabil al vieții.”

Finalul este deschis, lăsându-ne la voia imaginației noastre destinul personajelor cărții peste ani.

Epilogul este foarte interesant, provocându-ne la o nouă meditație. Dacă am fi eliberați de toate temerile și incertitudinile noastre, am fi capabili să ne regăsim adevărata pasiune și, poate, șansa unui nou început?

”Iubesc valurile… dacă nu le-așfi văzut de la fereastra asta imensă și necunoscută – fereastra mea – aș fi fost pierdută. În vidul meu, ele aduc sunet, mișcare, contururi… viață. De aceea, am început să le pictez.

Eu, femeia fără nici un nume, fără chip, fără amintiri și aparent fără viitor… sunt propriul Bing Bang într-o lume încă neîncepută. Căci din vidul care mă înconjoară nu-mi rămâne decât să mă recreez, pornind de la acest fals moment zero.”

Mulțumim Editura Univers pentru cartea Amn3zia de Cristina Lincu oferită pentru recenzie!

Cărțile autoarei Cristina Lincu pot fi comandate pe edituraunivers.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, dol.ro

Recenzii Editura Univers

Recenzii și prezentări cărți autori români