Anul de grație de Kim Liggett, Editura Litera, Colecția Blue Moon – recenzie

Anul de grație de Kim Liggett este o carte fascinantă și tulburătoare, care ne poartă într-un univers distopic terifiant, guvernat de reguli înfiorător de precise, elaborate de o minte diabolică. Manipularea este ridicată la nivel de artă, zicala ”crede și nu cerceta” are putere de lege, iar dictonul ”dezbină și stăpânește” pare mai valabil ca niciodată…

Cartea mi-a adus aminte oarecum de trilogia ”Jocurile foamei”, însă aici totul este mai întunecat.

Anul de grație este un coșmar prin care fiecare femeie trebuia să treacă când împlinea șaisprezece ani. Din vremuri imemoriale se știa că în acel an, după ce fetele împlineau acea vârstă fatidică, ceva periculos se întâmpla în corpurile lor. Pielea lor începea să emită un afrodiziac puternic, capabil să înnebunească orice bărbat și să-l facă să întreprindă acțiuni iresponsabile. De aceea, toatele fetele aflate la acea vârstă erau izgonite un an în sălbăticie, pentru a-și elibera magia acolo și a se întoarce purificate, pregătite pentru măritiș, asta dacă aveau ”norocul” să primească un voal înainte de plecare de la un bărbat eligibil pentru însurătoare, sau, în caz contrar, pentru munca la câmp sau într-un atelier.

Nimeni nu punea la îndoială acele adevăruri și nicio femeie nu avea voie să povestească despre ce s-a întâmplat cu adevărat în acel an. Nu toate reușeau să rămână în viață, iar cele care se întorceau aveau o privire pierdută și sălbăticită, trebuind să treacă un timp până ce își reveneau, dar fiecare dintre ele era cumva schimbată. Mai mult, se spunea că nu toate se eliberau de magie în acel an, ci unele reușeau să și-o păstreze prin vicleșug. Fie că era adevărat sau nu, acesta era un excelent pretext pentru ca un soț să se debaraseze de o soție incomodă. Era de ajuns ca să pretindă că a descoperit că soția lui visa și vorbea în somn, pentru ca aceasta să capete rapid o condamnare la moarte prin spânzurare, iar el era perfect liber să-și aleagă o nouă soție.

Toate femeile erau obligate să poarte părul coafat la fel, împletit la spate, întrucât în acest fel bărbații considerau că ele nu puteau să le mai ascundă nimic: o privire nesinceră sau o scânteie de magie. Doar culoarea panglicilor era diferită: albe pentru tinerele fete, roșii pentru cele aflate în anul de grație, negre pentru soții.

Care era oare motivul stupefiant pentru care nimeni nu se revolta în fața atâtor reguli ilogice și nedrepte? Este simplu. Nu îți riscai doar propria ta viață, ci și a întregii tale familii, care era condamnată să suporte consecințele faptelor tale. Dacă o tânără nu se întorcea, în viață sau în bucăți, din anul de grație, surorile ei mai mici erau izgonite în zona de trecere – o zonă aflată la periferia ținutului -, și condamnate la o viață de prostituție.

Este cumplit ce însemna acel ”în bucăți”. Conform legendelor, bucățile din trupul fetelor aflate în anul de grație aveau proprietăți miraculoase, atât pentru stimularea potenței cât și pentru vindecarea diferitelor boli. Acesta era și motivul pentru care fetele trimise în izolare în anul de grație erau vânate fără milă de braconieri, care locuiau în zona de trecere, fiind bastarzii femeilor de acolo.

Ai putea crede că acești braconieri erau ”monștrii din poveste”, dar lucrurile nu erau atât de simple. Dacă aceștia refuzau să participe la vânătoare, mamele și surorile lor ar fi fost condamnate la moarte fără drept de apel. În schimb, dacă reușeau să captureze și să tranșeze o fată aflată în anul de grație, conservându-i bucățile din trup în recipiente corespunzătoare, răsplata era uriașă, permițându-i să ducă o viață fără griji, iar mamele și surorile lor nu ar mai fi fost obligate să se prostitueze. Adevăratul criminal nu este cel ce a înfipt cuțitul, ci cel care l-a constrâns să o facă…

Cartea este scrisă la persoana întâi din perspectiva lui Tierney, eroina principală a cărții, aflată la vârsta de șaisprezece ani. Deși interzise, Tierney avea adesea vise tulburătoare în care apărea mereu o fată cu un semn în formă de căpșună sub ochi, alături de mai multe femei ce trăiau libere și în armonie unele cu altele.

”Nu ni se îngăduie să visăm. Bărbații cred că este un mod de a ne ascunde magia. Simplul fapt că visez ar fi de ajuns ca să fiu pedepsită, dar dacă ar afla cineva vreodată ce visez, aș fi spânzurată.”

Deși visele ascundeau doar o speranță, Tierney auzea tot mai des pe la colțuri zvonurile despre o uzurpatoare ce acționa în zona de trecere, o femeie curajoasă ce era vânată aprig de autorități, dar care nu reușiseră încă să o captureze. Tierney își dorea cu ardoare să o întâlnească pe acea femeie extraordinară fiind, totodată, dezamăgită de proprii ei părinți. Tatăl ei, medic de profesie, pe care ea îl idolatrizase, îi produsese o decepție cumplită în momentul în care îl surprinsese cumpărând un borcan cu un leac pentru potență obținut din trupul unei fete omorâte în anul de grație, iar mama ei părea lipsită de personalitate și disperată să respecte cu sfințenie regulile.

Câteodată, chiar dacă ai ochii larg deschiși, ceea ce crezi că vezi nu este ceea ce se află, de fapt, în fața ochilor tăi…

”- Ai grijă, Tierney! se răstește ea cu o intensitate care mă face să tresar. Ai ochii larg deschiși, dar nu vezi nimic.”

De dragul surorilor ei mai mici, Tierney era gata să înfrunte tot ceea ce avea să îi rezerve anul de grație, însă spera să nu primească niciun voal, preferând să muncească decât să fie doar o anexă fără importanță a unui bărbat. Până la acea vârstă, Tierney dusese o viață frumoasă și oarecum liberă, hoinărind pe câmpuri alături de cel mai bun prieten al ei din copilărie, Michael Welk, însă era conștientă că nimic nu avea să mai fie la fel după ce se va întoarce din anul ei de grație.

Michael era fiul spițerului și conducătorului consiliului de conducere al orașului, funcție pe care urma să o preia Michael imediat ce se va însura. Atât tatăl lui Michael cât și toți cei din jur erau convinși că alegerea lui Michael va fi Kiersten, o tânără de aceeași vârstă cu Tierney, ce provenea dintr-o familie de vază. Tierney nu avea resentimente față de acest fapt, fiind convinsă că Kiersten, deși rece și arogantă, își va îndeplini sarcinile impuse de societate în calitate de soție și îi va dărui lui Michael copii sănătoși.

Surprinzător însă, spre stupefacția tuturor, Michael i-a dăruit voalul, înainte de plecare, lui Tierney, gest care pe aceasta a revoltat-o profund, întrucât considera că prietenul ei ar fi trebuit să-i respecte dorințele ei, pe care i le mărturisise, de a duce o viață de relativă liberate, nu să o forțeze să intre într-o căsnicie încorsetată de restricții. În plus, gestul lui Michael a făcut-o pe Kiersten să o urască de moarte pe Tierney, cu consecințe importante în viitor.

În drumul spre locul de izolare, fetele erau însoțite de paznici eunuci, care aveau sarcina să le asigure și protecția în anul de grație ce urma. Locul de izolare era o pajiște îngrădită, pe care se găsea o construcție. Întrucât se știa că magia fetelor ar fi putut omorî pe oricine ar fi pătruns acolo, niciun braconier nu avea curajul să intre pe acel teritoriu. Dar, în acest caz, cine le omora pe fete?

Ceea ce ajunge să se întâmplă în zona de izolare capătă tente de-a dreptul horror. Pline de furie dezlănțuită, fetele se atacă unele pe altele din tot felul de motive iraționale, întocmai ca o haită de câini care se bat pentru un os.

”Poate că nimeni nu vorbește despre anul de grație din pricina noastră. Cum ar putea bărbații să trăiască printre noi, să se culce cu noi, să ne lase să le îngrijim copiii, dacă ar ști ce grozăvii ne facem unele altora singure, în sălbăticie, pe întuneric?”