ApiHerbal DACICA – Camelia Lovin – Editura QUARTO
ApiHerbal DACICA
Camelia Lovin
Editura QUARTO
Nr. pagini: 512
An apariție: 2021
Ritualuri pentru suflet, minte și corp
cu miere și ierburi străvechi
Autoarea ne face o invitație pe care nu avem cum să o refuzăm. Cu înțelepciune și iubire pentru străbunii noștri, autoarea ne deschide larg poarta către un adevărat SPA DACIC contemporan.
Vă mai amintiți poveștile pe care vi le spuneau părinții sau bunicii despre familia voastră, despre rădăcinile pe care le aveți? Obiceiurile culinare din propria familie? Sau leacurile naturale folosite?
Ei bine, Camelia Lovin își amintește. Chiar foarte bine!
Pornind de la cunoștințele dobândite de la bunica și mama ei, continuînd cu o documentare minuțioasă, ne dăruiește o listă amănunțită a plantelor care cresc pe meleagurile noastre și care au efect benefic asupra sănătății.
Prin intermediul acestei cărți autoarea ne reamintește de puterea naturii și a originilor. Aflăm despre dulceața nemuritoare a mierii și avem ocazia să experimentăm un ritual purificator pentru minte, corp și suflet.
Tot ce ai de făcut pentru a te bucura acum de toate aceste comori este să accepți invitația în lumea practicilor strămoșești, în universul tradițiilor și a bucuriei de a duce mai departe învățăturile dobândite de generații.
„Oare există cineva dintre voi care să nu se fi bucurat de acest gen de vindecări magice cu leacuri părintești și bătrânești? Cum am putea exista dacă nu am transforma imposibilul în ceva frumos, miraculos, ca o adiere cu glas, ca o șoaptă cu gust dulce, ca o aromă cu iz fermecat? De aceea mi-a venit ideea să scriu această carte pe care să o intitulez APIHERBAL DACICA – ritualuri pentru suflet, minte și corp cu miere și ierburi străvechi, ca să ne amintim despre miracolul din noi, din moși-strămoși.” ~ Camelia Lovin