Argintul preschimbat de Naomi Novik, Editura Nemira, Colecția Armada – recenzie

Argintul preschimbat

(Spinning Silver – 2018)

Naomi Novik

Editura Nemira

Colecția Armada

An apariție: 2019

Nr. pagini: 488

Traducerea: Dan Nicolae Popescu

PREMIUL LOCUS 2019. FINALIST NEBULA ȘI HUGO

În topul celor mai bune cărți ale anului pentru:

The New York Times • NPR • Time • Vulture • Library Journal • The New York Public Library

Naomi Novik s-a născut în 1973, la New York, într-o familie de imigranți polonezi. A studiat literatură engleză la Universitatea Brown, pe care a absolvit-o în 1995. A urmat un masterat în informatică la Universitatea Columbia și a lucrat o vreme ca programator. Scris în doar două luni, la începutul anului 2004, primul ei roman, Dragonul Maiestății Sale, care deschide seria Temeraire, a fost publicat în martie 2006. A fost urmat de Throne of Jade (Tronul de jad), Black Powder War, Empire of Ivory (2007) și Victory of Eagles (2008). În iulie 2010 va apărea Tongues of Serpents, urmat de încă trei volume. În anul 2007, Naomi Novik a obținut Premiul John W. Campbell pentru cel mai bun tânăr autor,  precum și premiile Compton Crook și Locus, pentru cel mai bun roman de debut. În același an, a fost nominalizată și pentru Premiul Hugo. Cărțile sale au fost traduse în 23 de limbi și vândute în milioane de exemplare. Încă din anul 2006, Peter Jackson, cunoscutul regizor al trilogiei  Stăpânul inelelor, a achiziționat drepturile de adaptare cinematografică pentru seria Temeraire. Naomi Novik locuiește în Manhattan, împreună cu soțul ei, scriitorul și editorul Charles Ardai, și cu un număr impresionant de computere – opt până în prezent.

Miryem provine dintr-o familie de cămătari, dar incapacitatea tatălui ei de a recupera datoriile îi aduce familia în pragul sărăciei. Așa că Miryem trebuie să preia inițiativa și devine imună la încercările sătenilor de a o îmbuna. Când bunicul ei îi împrumută o pungă cu bănuți de argint, Miryem se întoarce cu ea plină de aur.

Dar reputația că poate transforma argintul în aur îi aduce mai multe necazuri decât bucurii, mai ales când destinul ei se leagă de cel al creaturilor de gheață care bântuie pădurile și al căror rege vrea s-o exploateze din motive ce-i rămân lui Miryem necunoscute.

„Un basm perfect, un roman plin de substanță, de idei și de personaje, cu vastitatea tolkiană și cu empatia față de bucuria vieții pe care o găsim la Ursula K. Le Guin.“ – The New York Times Book Review

”Superbă, complexă și magică. Genul de carte în care vrei să trăiești pentru totdeauna.” –Publishers Weekly

” …urmează tradiția poveștilor populate de personaje de basm descrise ca persoane reale, de prințese puternice care iau decizii autentice. Dar cartea nu numai că păstrează tradiția, ci o și duce mai departe.” – Vox

Am iubit de când mă știu poveștile, le iubesc și acum, iar cărțile inspirate din basme se află în topul preferințelor mele. Bineînțeles, Argintul preschimbat de Naomi Novik, inspirată din basmul Fata morarului (Rumpelstilskin, cules de Frații Grimm în colecția lor de basme din 1812) mi-a atras imediat atenția.

Aștept cu interes și curiozitate fiecare nouă apariție din colecția Armada, am descoperit în aceasta multe cărți care m-au impresionat, cum ar fi Corabia magiei sau Frumoasele adormite și, cu siguranță, Argintul preschimbat.

De cum am văzut sinopsisul am fost convinsă că îmi va merge la suflet această poveste și așa a fost! O poveste splendidă, complexă și rafinată, o lectură memorabilă, un univers excepțional construit, prins în mantia unei ierni ce pare fără de sfârșit, populat de personaje fascinante.

Acțiunea se petrece într-un ținut medieval având în fundal un spectaculos decor hibernal, cu descrieri de-a dreptul feerice, iar firul fantasy ne poartă într-un tărâm înghețat, populat de Străvechi, personaje de basm ce trec granița dintre imaginar și real și pătrund în lumea oamenilor, făcând prăpăd și aducând iarna cu ei, făcând-o stăpână aproape tot anul.

M-a cucerit stilul descriptiv al autoarei (nu avem foarte mult dialog), atenția la detalii, universul migălos conceput, atmosfera medievală și de basm și construirea personajelor. Am remarcat în poveste trimiteri și elemente din folclorul rusesc, dar multe personaje aparțin comunității evreiești, cu ocupațiile, concepțiile și obiceiurile acesteia.

O poveste plină de aventură, neprevăzut, suspans și magie, cu personaje feminine puternice, curajoase, hotărâte și pline de inițiativă care își vor schimba nu doar propriul destin, ci și pe cel al celor dragi.

Tânăra Miryem provine dintr-o familie de cămătari, însă incapacitatea tatălui ei de a recupera datoriile a făcut ca ea, mama și tatăl ei să se zbată în lipsuri, aproape de pragul sărăciei. Singura cale pe care o vede Miryem pentru a depăși situația în care se aflau este să se implice personal în strângerea datoriilor, cu toată împotrivirea tatălui și, mai ales, a mamei sale. Însă mama ei era bolnavă, le era frig și foame, așa că fata și-a adunat toată hotărârea și, avantajată și de un real talent la ținerea evidențelor, a pornit să bată din poartă în poartă cerând ce li se cuvenea. Nu a fost întâmpinată cu amabilitate și bunăvoință, dar a reușit, cu pași mici și hotărâți, să îi facă pe datornici să înceapă să-și plătească treptat datoriile pe care le aveau așa cum puteau: în arginți, în mâncare sau în produse din gospodărie.

Astfel ajungem să o cunoaștem pe Wanda, o tânără dintr-o familie de o sărăcie lucie. Mama ei murise și era îngropată la rădăcina nucului din curte, alături de cinci prunci care muriseră de mici. Ea trăia cu frații ei, Serghei și Stepon, și cu tatăl lor, un om violent, abrutizat de necazuri. Tatăl lor era și el dator la cămătar, dar nu avea nici o posibilitate de a plăti ceva, așa că Miryem i-a propus acestuia să o trimită la ei pe Wanda câteva ore în fiecare zi, urmând ca în schimbul ajutorului acesteia în gospodărie să îi scadă din datorie.
Wanda la rândul ei e unul din personajele feminine remarcabile ale cărții, o fată harnică, muncitoare și foarte loială.

Deși mama și tatăl lui Miryem erau îngrijorați în privința acțiunilor fetei de a recupera datoriile, temându-se că astfel își va împietri inima, bunicul ei, tatăl mamei, era foarte mândru de nepoata lui. Bunicii lui Miryem locuiau într-un târg aflat la o zi distanță de mers cu trăsura. Erau foarte avuți, bunicul ei fiind un cămătar iscusit și un bărbat respectat în comunitate, iar Miryem îi călca acum pe urme. După una din vizite, pe când se întorcea acasă traversând pădurea ce se întindea întunecată și misterioasă de-a lungul drumului, fata a constatat cu voce tare că a ajuns să transforme în aur tot ce atinge, referindu-se la talentul ei cămătăresc și negustoresc. Fără să știe, a fost auzită de regele Străvechilor, pentru care aurul avea o însemnătate deosebită, veți vedea de ce.

Spre groaza lui Miryem, odată ajunsă acasă, s-a trezit cu temutul rege al Străvechilor în prag, cu trena lui de vifor și ger, poruncindu-i să-i preschimbe o pungă de arginți în aur. Apoi încă o dată, și încă o dată, de fiecare dată mai mulți arginți, iar tânăra a reușit să răspundă fiecăreia din cele trei provocări ce păreau imposibil de dus la capăt. Însă, a avut proasta inspirație să se târguiască, să ceară o răsplată, iar regele Străvechilor s-a simțit dator să o răsplătească pe măsură, după cum a considerat el: a făcut-o regina lui, luând-o cu el în regatul lui de gheață și zăpadă, cu toată împotrivirea ei. Detaliile le veți descoperi singuri.

Cum reușise însă Miryem să preschimbe argintul în aur? Mergând la un bijutier cunoscut, logodnicul verișoarei ei, pe care l-a rugat să îi facă un inel, apoi un colier și ultima dată o coroană din argintul magic al Străvechilor, pentru care să încaseze valoarea lor în aur de la cumpărătorul potrivit. Iar acesta a fost ducele de Vysnia, conducătorul ținutului, care le-a cumpărat pentru fiica lui, Irina, sperând să o facă suficient de atractivă – cu ajutorul lor – pentru a fi aleasă drept mireasă de către tânărul țar Mirnatius.

Irina este de asemenea o eroină puternică și remarcabilă, a cărei voință, determinare și inventivitate o vor salva de la o moarte sigură. Nu ar fi reușit însă fără podoabele ei magice din argint – inelul, colierul și coroana -, cu ajutorul cărora putea trece prin oglinzi ca printr-un portal în ținutul Străvechilor.
Spre mulțumirea ducelui și spre spaima Irinei, țarul chiar a cerut-o de soție! De ce am spus că spre spaima Irinei? Fiindcă Mirnatius, în ciuda faptului că era foarte arătos, era de asemenea foarte crud, având o purtare de-a dreptul sadică, după cum Irina știa prea bine de la prima lor întâlnire, ce avusese loc cu câțiva ani în urmă. Trecând din nou în registrul fantasy, explicația pentru purtarea de-a dreptul demonică a țarului era, după cum veți vedea, una supranaturală: era posedat de un demon al focului!

Acțiunea se desfășoară pe mai multe fire, cartea fiind scrisă la persoana întâi, alternativ, prin vocea celor trei personaje feminine principale, cu câteva capitole și prin prisma unor personaje secundare, cum este Stepon, fratele mai mic al Wandei. Acțiunea împletește de asemenea cu multă măiestrie cele două planuri – real și fantastic, atât prin personajele de basm ce pătrund în lumea ”reală” – Străvechii, demonul de foc – cât și prin existența tărâmului de gheață al Străvechilor în și din care se poate pătrunde prin portalurile din oglindă cu ajutorul podoabelor din argint magic, prin drumul ”de argint” care licărea câteodată misterios prin pădure, dar și prin căsuța fermecată ”de la marginea nopții”. Căsuța se afla la hotarul dintre cele două ținuturi și exista în ambele lumi, oferind celor care ajungeau în ea ceea ce aveau nevoie, cum vor descoperi Wanda și Serghei care vor găsi un refugiu acolo atunci când fugiseră înspăimântați în pădure să scape de o acuzație de omor. Nu vă dau mai multe detalii…

Ce întâmplări pline de neprevăzut o așteaptă pe Miryem în regatul Străvechilor, care sunt provocările cărora trebuie să le facă față în continuare, la ce încercări e supusă Irina ca soție a țarului posedat de un demon al focului ce vrea să o ”soarbă” pentru a-și astâmpăra setea, la ce înțelegere și compromis vor ajunge cele două – Miryem și Irina – pentru a scăpa cu viață, atât ele, cât și cei dragi lor și în încercarea de a-și salva ținutul de la o iarnă veșnică, ce se întâmplă cu Wanda și frații ei, vă invit să aflați citind cartea – o încântare pentru iubitorii de fantasy!

Fragment:

Povestea adevărată nu este nici măcar pe jumătate la fel de fermecătoare precum cea pe care aţi auzit-o. Povestea adevărată este astfel: fata morarului, cu plete lungi şi aurii, vrea să pună mâna pe un domn, un prinţ, un fiu de bogătaş, aşa că se duce la cămătar şi împrumută cât să-şi poată cumpăra un inel şi un colier cu care să se gătească de sărbătoare. Și e îndeajuns de frumuşică pentru ca domnul, prinţul, fiul de bogătaş să o bage în seamă, să dănţuiască cu ea şi s-o tăvălească într-un pod cu fân, departe de ochii lumii atunci când se termină dansul, ca după aceea el să se întoarcă acasă şi să se căsătorească cu femeia bogată pe care i-a sorocit-o familia. Apoi sărmana fată de morar, necinstită de bogătaş, spune în stânga şi-n dreapta cum cămătarul e în cârdăşie cu diavolul, iar sătenii îl alungă din mijlocul lor sau poate chiar îl bat cu pietre, aşa că fata se alege cel puţin cu giuvaierurile cumpărate drept zestre, iar fierarul o ia de nevastă înainte ca primul-născut să vină pe lume niţel cam devreme.

Pentru că povestea este despre cum anume să scapi fără să-ţi plăteşti datoriile. Ea nu e spusă în felul acesta, dar eu o ştiam. Tatăl meu, ca să vă spun drept, era cămătar.

Și nu se prea pricepea în meseria lui. Dacă cineva nu-i întorcea datoria la timp, nici măcar nu îi aducea la cunoştinţă acest lucru. Doar dacă dulapul din bucătărie era gol de-a binelea sau dacă pantofii ne cădeau din picioare de scâlciaţi ce erau, iar mama îi vorbea în şoaptă după ce mergeam la culcare, doar atunci se ducea, fără prea mare tragere de inimă, şi bătea la vreo câteva uşi, aproape cerându-şi iertare pe când îi ruga să îi înapoieze măcar o parte din ce îi datorau. Iar dacă aveam bani în casă şi cineva dorea să ia cu împrumut, n-avea inimă să zică nu, chiar dacă banii abia ne ajungeau pentru noi. Aşa că toţi banii lui, din care cea mai mare parte fuseseră zestrea mamei, stăteau binişor prin casele altora. Și tuturor le plăcea ca lucrurile să rămână neschimbate, deși ar fi trebuit să le fie ruşine de ei înşişi, şi prin urmare spuneau des povestea cu pricina, chiar când o puteam auzi şi eu, ba mai degrabă atunci.

Bunicul din partea mamei fusese şi el tot cămătar, dar era grozav de iscusit. Locuia în Vysnia, la vreo şaizeci de verste depărtare pe vechiul drum negustoresc plin de hârtoape, ce se târa din sat în sat ca o funie plină de mici noduri murdare. Mama obişnuia să mă ia des în vizită la el, atunci când îşi putea permite câţiva bănuţi să plătească drumul în căruţa vreunui negustor ambulant sau cu sania, cale de vreo cinci–şase poşte ori până la destinaţie. Câteodată zăream zări printre copaci crâmpeie din celălalt drum, care le aparţinea călăreţilor Străvechi, sclipind iarna ca luciul apei unui râu, atunci când viscolul mătura zăpada de pe el.

– Nu te uita, Miryem, îmi spunea ades mama, dar întotdeauna trăgeam pe furiş câte-o uitătură cu coada ochiului, în speranţa de a-l avea în bătaia privirii, pentru că întotdeauna căruţaşul, oricine ar fi fost, mâna caii cu biciul şi-i zorea, până când drumul se făcea din nou nevăzut.

O dată, am auzit ropot de copite în urma noastră pe când ieşeau de pe drumul lor, scoţând un sunet ca de gheaţă crăpându-se, iar căruţaşul nostru a mânat iute caii ca să ascundă căruţa îndărătul unui copac şi ne-am cuibărit toţi în coşul căruţei, printre saci, iar mama își ţinea braţul încolăcit în jurul creştetului meu, ca să nu fiu ispitită să arunc vreo privire. Au trecut călare valvârtej pe lângă noi, fără să se oprească. Era, la urma urmei, căruţa unui sărman negustor ambulant, acoperită cu vase mate de cositor, iar călăreţii Străvechi nu catadicseau să iasă după altfel de pradă în afară de aur. Zgomotul puternic de copite a trecut pe lângă noi, în timp ce un crivăţ tăios ca un cuţit sufla asupra noastră, iar când m-am ridicat, vârful subţire al cosiţei mele era alb de promoroacă, după cum tot albe erau mâneca mamei ţinută strâns în jurul meu şi spinările noastre. Dar crivăţul s-a domolit şi, de îndată ce a trecut de tot, negustorul i-a spus mamei, de parcă uitase pricina pentru care ne-am oprit:

– Ei, ne-am odihnit destul, nu-i aşa?

– Da, i-a răspuns mama, încuviinţând din cap, de parcă nici ea nu-şi amintea, iar negustorul s-a aşezat pe locul căruţaşului, a scos un cloncănit către cai şi ne-am urnit din loc.

Eram îndeajuns de mică să-mi amintesc păţania un pic mai târziu, dar nu îndeajuns de mare încât să-mi pese de călăreţii Străvechi mai mult decât de frigul obişnuit pătrunzându-mi prin haine şi de stomacul ros de foame. Nu doream să spun nimic din ce-ar fi putut face căruţa să se oprească din nou, fiind plină de nerăbdare să ajung în târg şi în casa bunicului. (https://blog.nemira.ro/argintul-preschimbat-de-naomi-novik-fragment-in avanpremiera)

Cartea Argintul preschimbat de Naomi Novik poate fi comandată de pe nemira.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro, librariadelfin.ro, emag.ro

Recenzii și prezentări cărți Editura Nemira

Recenzii și prezentări cărți fantasy