Ariadna de Jennifer Saint, Editura Litera – recenzie

Ariadna

(Ariadne – 2021)

Jennifer Saint

Editura Litera

Colecția Buzz Books

Traducere din limba engleză de Irina-Marina Borțoi

Nr. de pagini: 432

An apariție: 2022

Mitologia greacă este o sursă inepuizabilă de inspirație pentru autorii din toate timpurile, fie că vorbim de secolele trecute, fie de cei contemporani. În ultima vreme, există o tendință de a readuce la lumină poveștile vechi, cu accent pe perspectiva feminină (uneori chiar feministă) a acestora. „Circe”, de Madeline Miller, sau „Tăcerea femeilor”, de Pat Barker sunt doar două astfel de exemple care au cucerit piața internațională. Lor li se alătură și acest roman, ca inspirație și intenție – „Ariadna”, de Jennifer Saint.

Așadar, autoarea se apleacă asupra vechilor mituri și creează o narațiune spusă din perspectiva personajului-narator, rol jucat pe rând de Ariadna și de sora sa, Fedra. Ea alege să umanizeze povestea implicând, ca de obicei când vorbim de miturile grecești, istorii cu eroi și zei, trădări, alegeri, suferințe de tot felul. Prin povestirea la persoana I, ea le aduce mai aproape pe cele două surori și le plasează într-un cadru uman, un cadru unde muritorii sunt la cheremul zeilor, iar femeile muritoare de două ori mai asuprite: o dată de către nemuritori, mai ales acelea peste care lunecau privirile și atențiile lor, transformându-le în amante de voie, de nevoie, și încă o dată de către tații sau soții lor. E un fapt istoric bine cunoscut că femeile aveau destul de puține drepturi în majoritatea cetăților vremii, chiar dacă erau prințese. Ariadna și sora ei erau crescute în scopul unei căsătorii avatajoase pentru tatăl lor, cumplitul rege cretan Minos, care își întemnițase unul dintre fii, monstrul Minotaur, într-un labirint subteran de sub palatul regal, unul făcut special de către marele inventator Dedal. Aproape toată lumea cunoaște atât povestea înfrângerii Minotaurului de către Tezeu, cu ajutorul firului Ariadnei, și oprirea tributului de sânge atenian care venea către sângeroasa bestie. Acum vedem toate acestea prin ochii Ariadnei, acesta fiind doar începutul istorisirii sale. Urmează trădarea lui Tezeu, care o abadonează pe tânără pe insula Naxos, o insulă pustie, unde șocul acestei trădări o aduce aproape de moarte, în incapacitatea de a căuta apă, hrană sau de a găsi o soluție. Norocul fetei este apropierea unei corăbii, pe care se află însuși Dionysos, zeul vinului și al extazului. Acesta avea o casă pe insulă, pe care o lasă în grija Ariadnei, care devine în timp soția sa. Ea îi dăruiește cinci fii, în timp ce pe insulă sosesc din ce în ce mai multe femei – menadele, adoratoarele lui Dionysos, femei fugite de obicei de asuprirea bărbaților spre a duce o viață liberă.

În paralel, aflăm de soarta Fedrei, care a devenit soția lui Tezeu. Ambele surori împart dezamăgirea față de așa-zisul erou, un bărbat superficial, care trăiește doar pentru faimă. Aceasta se îndrăgostește de Hipolit, fiul lui Tezeu cu regina amazoanelor, Hipolita, un tânăr total opus tatălui său, care jurase să trăiască în castitate spre a o cinsti pe Artemis. Bineînțeles, povestea se încheie tragic, după cum cunoaștem din mitologie.

Ariadna, eroina, este prezentată ca o femeie dornică de evadare, dar care nu poate evada cu adevărat. Trădată și dezamăgită de Tezeu, se complace în noua viață ca soție a divinului Dionysos, deși știe cât de capricioși pot fi zeii. Își trăiește viața idilică pe insulă, fără să se mai implice în ritualuri, ba chiar, confruntată cu posibilitatea ca acestea să se fi schimbat, nu se grăbește deloc să afle adevărul. Fedra, pe de altă parte, este prezentată drept mult mai bătăioasă, ea ajungând să conducă cetatea în lipsa lui Tezeu, mereu dornic de noi și noi aventuri și cât mai multă faimă. Deși aparent lipsită de putere, ea înțelege că forța femeilor stă în influențarea bărbaților, fără ca ei măcar să își dea seama. Astfel, ajunge ca ideile sale să fie primite cu entuziasm de sfatul bătrânilor atenieni, care o consideră un fel de mesager al lui Tezeu, puțin interesat de administrarea cetății, de altminteri.

O altă diferență între surori este modul în care privesc maternitatea. Ariadna este o mamă dedicată total celor cinci fii pe care îi are de la soțul ei nemuritor, în timp ce Fedra doar își tolerează băieții, care îi aduc aminte de tatăl lor, Tezeu, și de minciunile și de trădările lui. Totuși, mai cumintea Ariadna este cea care o sfătuiește cu înțelepciune să stea departe de Hipolit, cel care îi provocase acesteia un exces de pasiune tocmai prin diferența dintre el și același Tezeu.

Autoarea a ales din multitudinea de variante ale legendei Ariadnei pe cea căreia a putut să îi imprime mesajul pe care l-a dorit transmis. Stilul este cursiv, documentarea bună, atmosfera mitologică bine redată, însă protagonista este oarecum lipsită de profunzime, liniară – nu observăm o dezvoltare a personajului. Voită sau nu, această abordare îi ia poveștii din strălucirea pe care ar fi putut-o avea. Fedra este mai bine conturată, la fel și dezvoltarea sa sau pasiunea care îi va aduce un sfârșit tragic.

O poveste despre naivitate, despre condiția femeii într-o lume a bărbaților, în special a eroilor dornici de faimă, însă lipsiți de miez (din perspectiva autoarei). Sunt atinse și alte teme din această zonă, cum ar fi relațiile dintre surori, maternitatea, dorința de emancipare, reprezentată prin menadele lui Dionysos.

Recunosc că „Tăcerea femeilor” mi-a plăcut mai mult, dar și sursa de inspirație e de nivel epic – Iliada. „Ariadna” poate fi insă o lectură interesantă pentru fanii interpretărilor miturilor antice grecești.

„Adevărul e că stătea singur între bărbați acest mare erou atenian, despre care aveau să fie urzite atâtea legende. Era mai înalt, mai lat în umeri, chipeș, bineînțeles – și vădind nu doar ținuta unui prinț, ci și forța echilibrată a unei pantere așteptând să se năpustească asupra prăzii. Un bărbat care avea să inspire cântece și poeme, al cărui nume avea să fie auzit până la capătul Pământului. Oare chiar am văzut asta atunci? Sau eram doar o fată vrăjită, care nu-și putea lua ochii de la pieptul său musculos, de la părul lui des, de la ochii lui fulgerători? Oare simțeam dinții destinului, lunecarea războiului de țesut al Parcelor, sau erau de fapt doar bătăile puternice ale inimii mele entuziasmate? Cu siguranță nu eram singura care simțea acest lucru, judecând după privirea captivată de pe chipul surorii mele mai mici. Fedra stătea cu coatele proptite pe masă și capul înclinat, cu un aer visător, în vreme ce din ochii mari și albaștri i se revărsau razele moi ale îndrăgostirii.”

Cărțile din colecția Buzz Books pot fi comandate pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, librariadelfin.ro

Recenzii și prezentări cărți din Colecția Buzz Books