Delicatese Literare
Recenzii

Asasin la feminin, volumul 1 din seria Alina Marinescu de Monica Ramirez, Editura Librex – recenzie

Asasin la feminin

Monica Ramirez

Editura Librex

Nr. pagini: 464

Seria Alina Marinescu:

  1. Asasin la feminin

  2. Identităţi secrete

  3. Balanţa puterii

  4. Bariere de fum

  5. Abis

  6. Recviem pentru un asasin

Seria a fost reeditată la Editura UP

O iubire imposibilă, interzisă, din altă lume…
Alina Marinescu este o rebelă. A fost o rebelă înainte de recrutarea ei ca agent operativ, ramâne o rebelă și după. Acum însă, moartea face parte din viața ei de zi cu zi. Secțiunea Operațiuni Speciale o recrutează impotriva voinței ei și Alex Therein, bărbatul pe care crede că-l iubește, o transformă într-un asasin de elită. Dragostea este o noțiune abstractă pentru Alex, un bărbat cu un trecut întunecat și o expresie impenetrabilă, eficient de rece, care ucide pentru a putea supraviețui. Fără întrebări inutile. Alex nu este un bărbat real, ci mai degrabă o fantomă, o iluzie creată cu ajutorul oglinzilor. Misiunea lui este să o seducă pe Alina, așa că o atrage în mod intenționat în lumea lui misterioasă și plină de senzații, prăbușindu-se emoțional pentru prima dată de la propria lui recrutare. Ca mentor al ei în timpul procesului de antrenament, trebuie să se confrunte nu numai cu atitudinea ei recalcitrantă, dar și cu responsabilitatea de a transforma o persoană inocentă într-o unealtă a morții. Cu toate acestea, cei doi sunt atrași unul către celălalt și relația paradoxală ură-iubire devine încă și mai complicată datorită jocului aproape zilnic cu moartea. Probabil cea mai arzătoare întrebare este: o iubește Alex pe Alina cu adevărat?
Un thriller-romance de excepție, un extraordinar roman de spionaj și acțiune, având în fundal o poveste interzisă de iubire… sau… o poveste unică de iubire într-o lume întunecată, dură și plină de secrete, în care totul e înșelător ca un paravan de fum.
Una din cele mai frumoase, dacă nu chiar cea mai frumoasă carte de acest gen pe care am citit-o, am savurat – o, mai bine spus. E bine scrisă, cu un stil matur, elaborat, cursiv, cu o mare atenție la detalii, o frazare elegantă, sigură, fără artificii inutile. A fost o adevărată plăcere să o citesc, de la primul până la ultimul rând.
Povestea – ce ne introduce in culisele unei lumi necunoscute, a unor vieți trăite pe muchie de cuțit, într-un mix perfect echilibrat de acţiune, suspans şi romantism – este foarte captivantă și surprinzătoare, ca și când ai merge pe o potecă şerpuitoare pe marginea unui abis și nu știi ce te așteaptă după următoarea cotitură.
– Mi-ai spus odată că moartea e ușoară. E cu mult mai greu să trăiești…
Cartea este scrisă la persoana a treia, avându-i în centru pe Alex Thieran și Alina Marinescu, – schimbând alternativ perspectiva, din punctul lui, respectiv din punctul ei de vedere – ceea ce ne face să îi înţelegem mai bine pe fiecare în parte – împreună cu o galerie de personaje foarte bine conturate, credibile și convingătoare, în ciuda comportamentului extrem pe care îl manifestă, în contextul lumii din care fac parte – lumea ascunsă în umbre a spionajului. Îi vom cunoaşte pe Mihai, Irina, Paul, Victor, Brett, care ne vor pune la încercare puterea de înţelegere. Ţin să menţionez totodată un personaj de care mi-a plăcut în mod deosebit – doamna Popescu, care a „încălzit” cu purtarea sa partea din acţiune în care a apărut. 
Acțiunea se desfășoară pe diferite planuri, situate diferit în timp, alternând evenimente petrecute începând din 1978, anul recrutării lui Alex, până în 1989, în preajma revoluției, urmărind formarea și evoluția lui ca agent operativ în cadrul serviciilor secrete SSO, și apoi în cadrul Elite – Operaţiuni Antiteroriste Ultra-Secrete Elite, cea mai puternică organizaţie internaţională antiteroristă.
Am citit îngrozită despre metodele de recrutare, folosind modalităţi din cele mai josnice – minciuni, înscenări, amenințări, bătăi crunte, spălarea pe creier, seducție, trădare – până la antrenamentul inuman de care aveau parte viitorii agenți, dacă supraviețuiau.
”În aceeași noapte, fusese împușcat cu tranchilizante, după care doi agenți îl transportaseră într-un loc necunoscut. Acolo își petrecuse următoarele șase luni, zbătându-se între viață și moarte în urma bătăilor pe care le încasase zi de zi. După un simulacru de proces desfășurat în secret, fusese condamnat la moarte. În dimineața execuției, fusese recrutat de Direcția Operativă ca potențial agent al Securității.”
Cartea surprinde foarte bine atmosfera de teroare și nesiguranță din România anilor anteriori revoluției. Comunismul nu mai era o ideologie, ci o „obligație” a fiecărui individ, o îndoctrinare dusă la nivel de mare artă. Cine îndrăznea sa gândească altfel, o făcea pe riscul propriu. Un astfel de risc şi-a asumat Alex, un tânăr de 18 ani, când a intrat într-o grupare anticomunistă. A fost filat, arestat și condamnat la moarte. Și executat, pentru toți cei din afară, ca și pentru familia lui.
Doar că, în spatele ușilor închise, în fața plutonului de execuție, i s-a oferit o alternativă: viața în schimbul acceptului de a fi recrutat de către SSO. În fața acestei alternative, Alex acceptă, făcând
 un pact cu diavolul.
”Cu ajutorul unor tehnici speciale, îi voi dărâma toate barierele emoționale până când nu va ma rămâne nimic. (…) O să-i schimb comportamentul, modificându-i liniile esențiale ale personalității… cine e Alex cu adevărat.”
Pregătirea și antrenamentele la care va fi supus vor reuși îndoctrinarea lui completă: timpul, trupul, mintea, personalitatea și sufletul său au fost „preluate” de către SSO. A devenit agentul operativ perfect, spionul perfect, asasinul profesionist perfect. Executa orice misiune fără ezitare și fără remușcări.
Iar lovitura de grație asupra a ceea ce mai rămăsese intact în sufletul său i-a dat-o misiunea de a recruta un nou agent: o tânără inocentă de 18 ani – cât avea el în urmă cu zece ani când fusese recrutat.
Metoda folosită : seducție și trădare. Doar că această misiune nu prevedea să se îndrăgostească, fapt interzis, dar mai presus de voinţa lui. Însă chiar în aceste condiţii, a dus misiunea până la capăt!
Momentul în care Alina își da seama că a fost trădată e cel mai dureros și greu de citit moment din carte, după părerea mea.
Iar când Alex e cel desemnat sa o inițieze, după ce ea suportase, la fel ca el cu ani în urmă, groaza din fata plutonului de execuție, urmată de detenție și bătăi repetate pentru a-i înfrânge spiritul, ura ei nu mai cunoaște margini. Dar și iubirea pentru Alex, pe când îl credea sufletul ei pereche, fusese nemărginită. Așa că, închipuiți-vă cum se vor războii în sufletul ei aceste sentimente, obligată să îl vadă zi de zi și să se supună la antrenamente. Iar Alex e foarte dur cu ea…
Pe de altă parte, Alex e la rândul său foarte afectat de Alina și de sentimentele lui pentru ea, pe care în zadar nu-și dă voie să le recunoască. După ce zece ani de zile avusese sufletul înghețat, acum începuse sa simtă din nou. Iar dezmorțirea, combinată cu sentimentul de vină, erau extrem de dureroase.
Trecuseră trei luni de la arestarea Alinei, iar atitudinea lui rece devenise permanentă. O expresie indescriptibilă de singurătate îi acoperea chipul frumos, tristeţea plutind în jurul său ca un stindard al melancoliei.
– Bună Alina, bine ai venit în SSO, se furişă vocea lui ca un criminal prin cameră. 
Alina tresări şi-şi întoarse capul spre el. Alex fu nevoit să lupte din greu, ca să-şi păstreze atitidinea glacială. Ochii ei frumoşi, odinioară atât de plini de pasiune şi de poftă de viaţă, erau acum goi şi opaci. Aproape morţi.
Nu o să insist pe misiunile din carte, foarte minuțios descrise, care mi-au turat emoțiile la maxim. Au fost momente în care efectiv am întrerupt cititul nemaiputând suporta tensiunea indusă. Vă las să le descoperiți singuri.
Partea de antrenament a Alinei m-a dus cu gândul la două filme care m-au impresionat – Nikita și J.I. Jane. Și acolo am întâlnit eroine puternice, al căror spirit nu a putut fi înfrânt.

Mi-a plăcut foarte mult personajul Alex, dar preferata mea este Alina Marinescu, pe care chiar o trec în galeria personajelor mele preferate din toate timpurile. Am empatizat cu ea, am suferit alături de ea, am încurajat-o în sinea mea și am admirat-o sincer! M-a cucerit cu personalitatea ei strălucitoare, cu candoarea și sinceritatea ei, cu pofta de viaţa, cu capacitatea de a iubi nealterată de mizeria lumii în care e aruncată fără voia ei.
Un mare plus al cărții este componenta romantică. Am urmărit fascinată relația și interacțiunea dintre Alex și Alina, tatonările lor reciproce și evoluția poveștii lor de iubire în care se împleteau neîncredere, ură, vină, respingere, dar și nevoie a unuia de celălalt, atracție irezistibilă și, cu siguranță, iubire, atât cât mai putea fi în două suflete sfărâmate.

– Nu vreau să-ţi spun să speri în ziua de mâine. Mâine nu există pentru noi. Vocea îi scăzu până deveni o şoaptă. Dar să nu uiţi niciodată că te iubesc şi că am nevoie de tine. Să nu uiţi asta niciodată. 
Alina îşi înclină capul într-o parte şi-l privi pe sub gene. Pentru o fracţiune de secundă, Alex simţi cum o mână invizibilă îi strânge plămânii ca într-o menghină, dureros şi crud. Avea să-i întoarcă spatele, o ştia, o simţea, lăsându-l expus şi vulnerabil. Şi gol pe dinăuntru. Dar ea ridică mâna şi-i atinse faţa. Alex îngheţă, rămânând complet nemişcat. Alina îi ridică masca de pe faţă, cercetându-i faţa cu ochi reci. Foarte încet, îi puse palma pe piept şi rămase aşa preţ de câteva secunde, ca şi cum i-ar fi numărat bătăile inimii. Spre uimirea lui, un zâmbet îi apăru pe buze şi i se revărsă în ochi, încălzindu-i. (…)
Indiferent ce-i aştepta în viitor, noaptea aceea le aparţinea numai lor. Li se oferise măcar atât. Trecutul şi acuzaţiile nu mai stăteau între ei cu ziduri invizibile de teamă şi durere. Nimic nu mai exista între ei. Numai pasiune şi extaz.
Momentul de cotitură al acțiunii este declanșat de imposibilitatea lui Alex de a accepta ceea ce i se pregătea Alinei: ultima etapa în procesul de pregătire, cea în tehnici de seducție și sex ca metodă de manipulare. Practic, în a o pregăti să se prostitueze pentru și în interesul SSO. Alex, la rândul său, trecuse prin acest „antrenament” umilitor și acceptase misiunile care presupuneau așa ceva, dar pentru Alina nu va accepta! Și va lua măsuri extreme în acest sens. A fost momentul în care l-am iubit pe Alex. În sfârșit, cu modul cum a gândit și a acționat în acest moment, s-a ridicat la înălțimea Alinei.
De câțiva ani, Alex era agent dublu, fiind racolat de Elite. 
Aceasta a fost oportunitatea de care a profitat acum Alex pentru a evada din SSO împreună cu Alina. Iar pentru asta, Alina a trebuit să accepte sa fie racolată. Din nou! De data aceasta, de către Elite.
Condițiile pentru a evada erau coapte, cu atât mai mult cu cât Alex avea indicii că acoperirea lui ca agent dublu era pe cale sa fie compromisă. Cum şi-au înscenat fuga, rămâne sa descoperiți singuri.
Dar nu au devenit liberi, normalitatea nu mai era de mult o opțiune pentru ei.
Ce îi așteaptă în continuare, ce misiuni vor avea de îndeplinit, cum și dacă va fi diferită viața lor ca agenți ai Elite, și cum va evolua relația lor, rămâne sa aflați citind cartea. Veți fi surprinși în cel mai bun mod cu putință!

 

Cartea a fost reeditată la Editura UP

Cărțile autoarei Monica Ramirez pot fi comandate de pe edituraup.ro, tritonic.ro, elefant.rolibris.ro

Recenzii cărți Monica Ramirez

Recenzii și prezentări cărți autori români

 

 

26 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *