Delicatese Literare
Cărți pentru copii

Aventuri în Țara Prieteniei de Alec Blenche, Editura Univers – recenzie

Aventuri în Țara Nevirtuților

Alec Blenche

Editura Univers

Colecția Unicorn

Ilustrații: Doina Zavadschi

Nr.pagini: 56

An apariție: 2021

Vârsta: 6-8 ani, 9-12 ani

„Un stil de viaţă sănătos se bazează în primul rând pe iubire şi respect. Iubire şi respect pentru orice formă de viaţă care există pe planetă. Vorbim aici atât de animale şi de plante, dar şi de oameni. Deci trebuie să te iubeşti şi să te respecţi şi pe tine.“ Acesta este crezul lui Alec Blenche.

Alec Blenche a făcut studii de Drept și Pedagogie Muzicală, dar și-a descoperit adevărata vocație o dată cu scrierea și publicarea cărților din seria Călătoriile lui Erus, care au devenit un adevărat fenomen, transformându-l în cel mai citit autor de cărți pentru copii din România, cu 31de titluri publicate. Seriile Jup, un pisoi de soi și Cronicile Pădurii au fost la fel de îndrăgite de micii cititori, ca și Lecții de la Sami, Pe tine ce te face fericit? Pe tine ce te face să râzi?Aventuri în Țara VirtuțilorAventuri în Țara Nevirtuților, Zăpardul și alte povești albe, Pac și Mac, o aventură urecheată, Orașul verde și povestea culorilor, Prințul Păpădie și Regatul Florilor.

În Țara Prieteniei soarele nu strălucește mereu, iar păsărelele nu cântă în copaci tot timpul. Se întâmplă uneori să plouă și să tune, ori să fie frig și să viscolească, din pricina nevirtuților care aduc vremea rea și neînțelegeri între prieteni. Dar important este că de fiecare dată, dacă prietenia este importantă, soarele va răsări din nou.

Mi-au plăcut foarte mult cărțile Aventuri în Țara Virtuților și Aventuri în Țara Nevirtuților, astfel că am fost încântată să descopăr că a apărut a treia carte din serie – Aventuri în Țara Prieteniei. Alec Blenche dovedește un remarcabil talent pentru cărțile pentru copii, reușind să transmită idei generoase printr-un stil simplu, ușor de înțeles. Vreau să remarc și grafica foarte frumoasă și deosebit de sugestivă.

Mesajul din Aventuri în Țara Prieteniei este unul plin de profunzime:

”Adevărul este că nu există o rețetă de succes a prieteniei. Unii prieteni e posibil să te dezamăgească, iar alții să te uimească. Tot ce poți să faci este ca tu să fii un prieten bun și să fii încrezător că vei primi înapoi ceea ce dăruiești. Și dacă se întâmplă să nu fie așa, să nu-ți pară rău, pentru că lumea este plină de oameni care abia așteaptă să aibă un prieten ca tine. Nu ai niciodată nimic de pierdut dacă ești un prieten bun.”

În noua carte din serie o regăsim pe micuța Emma fericită alături de părinții săi și o mulțime de animăluțe pe care le îndrăgea. Însă, după cum bine i-a precizat Înțeleptul – în carte acesta fiind tatăl ei-, în viață este bine să îți faci mulți prieteni, alături de care distracția este mai mare și pe care te poți bizui la greu.

Sfaturile pe care i le dă Înțeleptul sunt pline de profunzime, dar ușor de înțeles de către copii.

”Însă un prieten poate fi mai mult decât un partener de joacă și de distracție. Un prieten poate fi un umăr pe care să plângi atunci când simți nevoia. Un prieten poate fi o mână de ajutor care să te ridice atunci când cazi. Un prieten poate fi acela care îți cunoaște secretele, fricile, dar și bucuriile. Un prieten poate fi cel care să îți dea un sfat bun atunci când ai nevoie sau să te încurajeze când nu mai crezi în tine.

Dar, pentru ca o prietenie să poată începe, este nevoie de un prim pas spre necunoscut. Este nevoie de puțin curaj și încredere. La urma urmei, orice prieten al tău a fost mai înainte un străin, cineva pe care nu-l cunoșteai deloc sau foarte puțin.”

O prietenie poate fi însă stricată cu ușurință de nevirtuțile evidențiate în Aventuri în Țara Nevirtuților: Domnul Mădaumare, Domnișoara Minciunică, Domnul N-amchef și Cucoana Lene, Doamna Zgârcenie și Domnul Grabă.

Din fericire, vremea rea și ploile din Țara Prieteniei pot fi alungate cu ajutorul virtuților pe care le-am descoperit în Aventuri în Țara Virtuților: Domnișoara Compasiune, Domnul Loialitate, Doamna Răbdare, Doamna Generozitate, Domnul Respect, Domnul Sinceritate, Domnișoara Modestie, Doamna Iubire.

Vă las plăcerea să descoperiți singuri în carte toate aventurile prin care trece micuța Emma, cum a reușit să-și facă două bune prietene, care este Codul Prieteniei și care sunt toate sfaturile pe care i le-a dat Înțeleptul.

Vă recomand cu drag această carte încântătoare, pe care copiii o vor adora, iar pentru părinți și bunici se va dovedi un ajutor de nădejde pentru a le explica celor mici importanța prieteniei.

”Este un sentiment aparte acela de a avea un prieten. Un sentiment pe care fiecare dintre noi ar trebui să îl trăiască. Și este la îndemâna oricui, pentru că Țara Prieteniei este deschisă pentru oricine.”

2 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *