Barbati celebri din Romania – Emil Palade

Emil Palade – Primul Nobel nu se uită niciodată

Emil Palade  a apărut pe lume  la Iaşi, într-o zi de noiembrie 1912, într-o famile de profesori.  A urmat  Şcoală Gimnazială ,,Nicolae Kogălniceanu, unde se remarcă  ca un elev strălucit, învăţătoarea lui având doar cuvinte de laudă  când îi spune mamei sale: ,,nu ştii ce copil ai! O să vezi mata de ce e în stare băiatul aista!”.

Anul 1930 îl găseşte ca ,,boboc” la Facultatea de Medicină  din cadrul Universităţii Bucureşti, pe care o alege în ciuda opoziţie tatălui său care-l dorea student la filozofie. Va intra primul pe listă, cu media 10! Cei care l-au cunoscut îşi aduc mâine  cum se aşteptau să găsească un ,,tocilar, cu ochelari, cocoşat şi gras”, dar  vor avea surpriza  unui ,,tânăr zvelt, frumos, demn, măsurat  în tot ceea ce făcea, cu un păr bogat, negru şi ochi pătrunzători. Era foarte deschis, cu mult umor şi pus pe şotii. Student briliant, admirat de colegi şi respectat de profesori, datorându-şi  reuşitele  şcolare nu doar minţii sale strălucite, dar şi unei memorii excelente, nu e de mirare că anul 1936 îl găseşte la catedra de  Anatomie, unde ocupă pe rând funcţiile de: preparator, asistent  şi mai apoi şef de lucrări. Facultatea o absolvă în 1940, tot cu media 10, şi în acelaşi an îşi dă teza de doctorat cu o temă revoluţionară pentru vremea sa.

Între anii 1942-1945  a îngrijit răniţi  din batalionul de aviaţie de la Băneasa , având gradul de locotenent.  A fost perioada când a activat ca medic în Corpul Medical al Armatei, la terminarea războiului având să se consacre studiului în domeniul medical.

Anul 1946 marchează o dublă premieră: se căsătoreşte şi emigrează. Despre căsătorie s-a spus că a fost una foarte modestă, restrânsă, limitându-se la prietenii apropiaţi şi că soţia lui era cunoscuta fiică a industriaşului Malaxa (unul din cei doi  titani ai industriei româneşti din acea vreme. Era un cuplu contrastant, numit de lumea mondenă ,,Geniul şi Zeiţa”: ,,el înalt şi brunet, ea blondă şi zveltă, cu un profil grecesc.” Nicolae Malaxa, un foarte bun inginer, om de afaceri extrem de bogat, îşi va încredinţa cu bucurie fata celui care-i era prieten de câţiva ani. Încrederea în Palade avea să fie aceea care să-l determine să-i facă drept cadou o carte în 1958 (cu 16 ani înainte de a primi Premiul Nobel), cu dedicaţia: ,,Doctorul George Palade. Anticipare la Premiul Nobel.”

Dar de ce a vrut să emigreze?

Răspunsul îl găsim în realităţile  vremii, dar şi în mărturiile nepotului său favorit, Radu. Ne aflăm  în plină perioada de afirmare a comunismului, şi efectele reformei învăţământului  începuseră să se vadă la nivel universitar. Facultatea, altădată  înţesată de nume mari şi savanţi ai timpului, era acum văduvită, noi diletanţi  sprijiniţi politic  înlocuind valorile medicale autentice. O întâmplare din 1945 avea să fie hotărâtoare în decizia de plecare: este momentul în care decanul facultăţii era pe punctul de a fi arestat, dar câteva zile mai tarziu acesta este găsit mort. O uriaşă pierdere,  care l-a silit pe Palade ,,să aleagă între medicina românească şi medicina internaţională”. Se temea pentru viaţa lui şi a familei – ca ginere al unui ,,chiabur” nu era văzut cu ochi buni. A fost o alegere  înţeleaptă, care practic i-a salvat viaţa, iar nouă ne-a făcut cadou nici mai mult, nici mai puţin decât un Nobel .

Şi iată-l la startul unei noi  vieţi, în America anului 1946,  cercetător la Universitatea Rockefeller. Mulţi s-au grăbit să deplângă soarta savantului forţat  să-şi părăsescă  ţara, dar atitudinea lui Palade a fost diferită:  nu a privit exilul ca o pedeapsa, ci ca pe o provocare. Provocare pe care firea lui concurenţială de om care nu a pierdut nici un concurs la care a participat, perfectionist prin excelenţă,  avea să o accepte cu nerăbdare. Bursier la Rockefeller îl întâlneşte pe Albert Claude care avea să-i devină mentor. Lucrul împreună la departamentul de Patologie celulară a dus la descoperirea, la puţin timp după sosirea sa în noua ţară, în 1953, a unor particule numite ,,ribozomi”, dar care la început au purtat pentru câteva luni denumirea de „granulele lui Palade”.  Activităţile sale nu s-au limitat doar la experienţele de laborator, ci au continuat cu editarea unei reviste medicale, împreună cu colegul său Keith Poter, numită ,,Jurnal de biologie celulară”, realizări care l-au adus în funcţia de Şef al Departamentului de biologie celulară şi l-au făcut să devină  membru al Academiei de Ştiinţe a SUA  în 1961 .

Mutarea în 1973 la Universitatea  Yale ca şef la Catedra de Biologie celulară avea să fie hotărâtoare în obţinerea  Premiului Nobel.

PREMIUL NOBEL pentru Fiziologie şi Medicină  avea să-l obţină un an mai târziu, în 1974,  pentru ,,descoperiri  privind organizarea funcţională  a celulei, ce au avut un rol esenţial în dezvoltarea biologiei celulare moderne”. Pentru cei care, ca şi mine, nu vorbesc fluent limba ,,biologie celulară”, am selectat un fragment din discursul de mulţumire al lui Palade în faţa Academiei suedeze:  “am înţeles în sfârşit, în termeni generali, cum este organizată celula, cum funcţionează  organele ei specializate, într-o manieră unitară, pentru a-i asigura supravieţuirea şi înmulţirea. Aceste cunoştinţe au fost puse la treabă pentru a înţelege funcţiile celulei. Multe din problemele medicale de azi  sunt bolile degenerative, care îşi au originea la nivelul celular. Biologia celulară face posibil un vis vechi de un secol: analiza  bolilor la nivel celular- primul pas către controlul lor „. Dar poate cea mai plastică explicaţie o avem dată de Laurenţiu Popescu, profesor şi cercetător în medicină, care l-a întâlnit în America  pe Palade: ,,GALILEO GALILEI a inventat telescopul. Şi într-o noapte s-a îndreptat spre cer cu el şi a văzut ce n-a văzut nimeni. Palade a făcut invers. A luat un microscop electronic şi s-a uitat  la celule şi a văzut ce n-a văzut nimeni. Galilei a făcut harta cerului, Palade  harta celulei.”

După cum se observă, majoritatea informaţiilor despre Palade vin de la cunoscuţi şi contemporani ai vremii, căci Palade era zgârcit cu informaţiile despre el, a acordat puţine interviuri, iar viaţa de familie  a ţinut-o departe de ochii lumii.  Astfel că nici căsătoria cu cea de-a două soţie nu a fost un eveniment mediatizat. O singură excepţie – Gala de premiere Nobel. În seara aceea, alături de Palade stăteau opt membrii ai familei: două surori (ale căror paşapoarte fuseseră obţinute extrem de greu , din cauza regimului comunist), copii săi cu prima soţie: Georgia (cu soţul ei), fiul sau  Philip, noua soţie – Marilyn,  cercetător la rândul ei, şi doi nepoţi veniţi special din România. Palade a trăit momentul decernării într-o sală plină cu trandafiri de Palermo, a dat mâna cu regele Gustav al Suediei, care i-a înmânat medalia Nobel,  şi a primit un cec de 160 000 de coroane sudeze.

Cine  a lipsit de la premiere? Răspuns previzibil: România, ţara pe care Palade nu a uitat-o niciodată, el păstrându-şi cetăţenia română, motiv pentru care putem astăzi să împărţim  laurii Nobelului cu ţara de adopţie, Palade fiind cel mai mare cercetător american de origine română (cum este el prezentat în enciclopediile de specialitate). A făcut numeroase vizite acasă, dintre care de menţionat cea din 1965, alături de oameni de ştiinţă americani  pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale între cele două Academii. Nu s-a limitat doar la atât: a întocmit un raport ce prezenta starea cercetării medicale româneşti, a insitat pe lângă conducătorii vremii şi chiar i-a convins să permită plecarea soţilor Simionescu, doi cercetători de vază ai ţării în America, pentru perfecţionare. Lui Palade nu i-a fost ruşine de ţara de origine, deşi aceasta l-a tratat cu indiferenţă  la acordarea Nobelului, în presa de a două zi ştirea figurând la rubrica diverse. Un an de zile mai târziu, în 1975, aveau să i se recunoască meritele şi să fie numit Membru de onoare al Academiei Române.

 Premile, diplomele şi distincţiile l-au acompaniat de-a lungul vieţii:

1986- premiat de preşedintele american Ronald Regan –  cu Medalia Naţională  pentru Ştiinţă

1989 – Membru de onoare al Academiei de Ştiinţe şi Arte

2007 – premiat de preşedintele român cu Ordinul Naţional ,,Steaua României ” , în grad de colan

2012 – la 100 de ani de la naşterea sa- B.N.R a editat o moneda aniversară  de argint.

Realizările profesionale l-au făcut să fie un savant împlinit, dar cum era omul Palade?  Din nou trebuie să facem apel la confraţii de breaslă. Unul dintre cei trei laureaţi ai premiului Nobel  îşi aduce aminte: „un gentleman de modă veche, reuşea să se impună, fără să fie arogant, cu o  carismă şi o etichetă desăvârşită. “Spirit viu, interesat de realizările colegilor, rămânea totuşi în relaţiile cu familia distant. Reuşea să se izoleze  de ambianţă  şi să se concentreze  asupra ţelului propriu”. Pare dură remarca, dar nu este aşa, vorbim despre un savant, o specie  prin definiţie  mult peste normalul colectiv, construit să exceleze profesional, izbândă care presupune o concentrare sporită asupra profesiei şi mai puţin a emoţiilor. Dar unde era  studentul descris că fiind şarmant, vioi, glumeţ şi pus pe soţii?!  Nu dispăruse, aşa cum avea să descopere şi bunul său prieten de o viaţă, coleg de facultate, chirurgul Jipa. Bolnav,  pe patul de spital, este vizitat de Palade care-i  aduce în dar …o revistă  Playboy! Un povestitor desăvârşit, care se referea la persoana sa mai întotdeauna autoironic. Cunoscută este întâlnirea dintre Papa Ioan Paul al doilea, care într-una din vizitele  de la Vatican i-a acordat  un colan. În ciuda atmosferei care ar fi trebuit să fie una pioasă, Palade i se adresează pontifului: ,,Sfinţia ta, eu sunt ortodox”, iar replica papei este pe măsură: ,,lasă dragă, la câte ai făcut tu pentru  umanitate, depăşeşti graniţa credinţei”.

Autoironie este şi atunci când descrie turneul pe care în 1969  îl desfăşurase prin capitale europene şi care-i adusese mai multe titluri de Doctor Honoris Causa, împreună cu decoraţii: ,,am plecat cu anumite kilograme, dar acum când mă întorc  astea sunt în plus. Atârnă greu  d-le,  ştiinţa!”

Ştiinţa şi noi românii aveam să-l pierdem în 2008, cu puţin înainte de a împlini vârsta de  96 de ani, când moare  în California. A fost incinerat şi cenuşa a fost împrăştiată de fiul sau Filip, conform dorinţelor sale,  peste  munţii Bucegi, în masivul Vârful cu dor.

EPILOG

George Emil Palade a deschis drumul nostru spre Nobel. A fost un drum pe care el a mers singur. Peste ani, alţi români aveau să-i ţină companie selectă, dar PRIMUL NOBEL NU SE UITĂ NICIODATĂ.