Blestemul câștigătorului Vol. 1 de Marie Rutkoski, Leda Edge – recenzie

Blestemul câștigătorului

Marie Rutkoski

Editura Leda/ Grupul Editorial Corint

Colecție: Leda Edge

An apariție: 2016

Nr. pagini: 365

Titlu original: The Winner’s Curse

Traducător: Oana Chitu

Genul: YA fantasy

Prima parte a trilogiei Câștigătorului/ The Winner’s Trilogy

The Winner’s Trilogy – Trilogia câştigătorului

0.5. Bridge of Snow – 2014

1. Blestemul câştigătorului – Editura Leda (The Winner’s Curse – 2014)

2. Trădarea câștigătorului – Editura Leda (The Winner’s Crime – 2015) – recenzia

3. Sărutul câştigătorului – Leda Edge (The Winner’s Kiss – 2016) – recenzia

Într-un imperiu care se desfată cu războaie şi cu înrobirea celor învinşi, Kestrel, fiica unui general, are doar două posibilităţi: să se înroleze în armată sau să se căsătorească. Dar lumea îi este dată peste cap atunci când îşi întâlneşte sufletul-pereche – un sclav ai cărui ochi par să sfideze întreagă lume. Urmându-şi instinctul, sfârșește prin a-l cumpăra pentru o sumă imensă de bani. Însă băiatul deţine un secret, iar Kestrel află în curând că preţul pe care l-a plătit pentru o altă fiinţă umană e mult mai mare decât şi-ar fi putut imagina.

“Blestemul câştigătorului îţi taie răsuflarea, e un triumf liric al cărţilor YA fantasy. Marie Rutkoski scrie cu o forţă extraordinară şi a creat o epopee de o frumuseţe temerară. E o carte care trebuie citită.” Ann Aguirre

O poveste care ar putea începe cu „a fost odată”…
O poveste cu trimitere în zona fantasy referitor la ținuturile imaginare în care se petrece acțiunea și la popoarele/ civilizațiile la fel, imaginare. Altfel, ar putea să fi fost reală. Povestea unui popor cotropit și cucerit și a cuceritorilor săi.

Acțiunea se petrece cândva în trecut, la câțiva ani de la războiul herran, când herranii, o civilizație veche, aristocratică, de oameni culți, cu tradiții, a fost cucerită de valorieni, un popor barbar prin comparație, care le-au confiscat casele, modul de viață, iar pe herrani i-au făcut sclavii lor. O idee asemănătoare am întâlnit în „Elias și spioana cărturarilor” când, la fel, civilizația cărturarilor, superioară învingătorilor, e înfrântă și cărturarii ajung supuși.

După cum mărturisește autoarea la finalul cărții, deși lumea prezentată în carte nu are nici o legătură cu realitatea, s-a inspirat în crearea ei din Antichitate, și anume din perioada greco-romană, după ce Roma a cucerit Grecia și i-a înrobit populația.
Ideea e foarte ofertantă și frumos exploatată, stilul cărții e foarte cursiv și captivant, personajele sunt bine conturate, coperta – ce respectă coperta originală – și întreaga prezentare grafică sunt de notă maximă.
Cartea este scrisă la persoana a treia și are în prim plan, ca personaj principal, pe Kestrel, fiica generalului valorian Trajan, o tânără de 17 ani frumoasă, inteligentă, independentă, îndrăzneață și nonconformistă.
O cunoaștem pe Kestrel în timp ce se plimba prin oraș însoțită de prietena ei, Jess. Erau prietene din copilărie, compania și prietenia lui Jess ajutând-o cu ani în urmă să depășească șocul morții mamei sale. Mi-a plăcut mult prietenia celor două fete, felul în care se înțelegeau și susțineau, chiar dacă erau diferite ca fire. 

Jess era preocupată de modă și baluri, pe când marea pasiune a lui Kestrel era muzica. Nu era o preocupare unanim acceptată, nefiind din tradiția valoriană, ci preluată de la herrani, ca orice ținea de orice fel de artă.

Kestrel era prietenă și cu fratele lui Jess, Ronnan, care era îndrăgostit de ea și o curta discret. Dar Kestrel încă nu făcuse alegerea de a se căsători, iar tatăl său nu o încuraja în această privință. Fetele trebuiau să opteze, fie să se căsătorească, fie să intre în armată. Kestrel încă nu optase. Nu era o foarte bună luptătoare, deși se antrena zilnic, însă era un foarte bun strateg, iar această abilitate o va ajuta enorm în multe situații periculoase în care se va găsi, după cum veți vedea.

Sper că v-ați făcut o idee despre cadrul în care se desfășoară acțiunea.

Revenind la plimbarea fetelor, acestea au ajuns, fără să-și dea seama, într-o zonă pe care în mod normal o evitau: piața de sclavi.
Kestrel habar nu avea în acel moment ca viața avea să i se schimbe iremediabil odată cu apariția pe podiumul de licitații a unui tânăr sclav de 19 ani. Este prezentat drept Smith, iar adjudecătorul a făcut referire la pregătirea sa ca fierar, dar și la faptul ca știa. .. să cânte! A fost detaliul care a făcut diferența, iar Kestrel a licitat pentru el, mult peste cât își putea permite.
A fost un impuls imposibil de controlat. Iar în momentul în care i-a fost adjudecat, vorbele unei femei din mulțime, ce licitase și ea, au venit ca o premoniție și o sumbră presimțire:

” – S-ar părea că s-a abătut asupra ta Blestemul câștigătorului.

Kestrel s-a întors spre ea.

– Ce vrei să spui?

– Tu nu prea vii la licitații, așa-i? Blestemul Câştigătorului e atunci când obţii obiectul dorit, dar numai la un preţ uriaş.”

E foarte interesant acest concept, prin care câștigi și pierzi în același timp. Câștigi ce îți dorești, dar plătești mai mult decât face sau decât îți poți permite. În cazul lui Kestrel, nu partea materială era cea prin care ieșise în pierdere, ci ceva ce n-a fi putut prevedea, cu toată abilitatea ei de strateg: Smith (Arin pe numele său adevărat ) era de fapt un ”cal troian”, un membru al rezistenței Herrane, condusă chiar de adjudecător! Dar să nu anticipăm, acest lucru va ieși mult mai târziu la iveală, când deja zarurile vor fi aruncate…

”Kestrel a simțit cum i se trezește curiozitatea, apoi și-a adus aminte, cu amărăciune, că asta i-a adus curiozitatea: cincizeci de monede pentru un cântăreț care refuza să cânte, un prieten care nu-i era prieten, cineva care era proprietatea ei, dar care nu avea niciodată să-i aparțină.”

În continuare acțiunea merge pe două planuri. Pe de o parte o urmărim pe Kestrel, cu antrenamentele ei, muzica si cântatul la pian, discuțiile cu tatăl său (cu care are o relație apropiată), baluri, prieteni, dar și dușmani (cum este ticălosul Irex, și cum se va dovedi Coțcarul/ adjudecătorul), iar pe de altă parte îl urmărim pe Arin, cum stă în umbra și adună informații – pe care le transmite periodic mai departe – dar participă și activ la organizarea revoltei, făcând pe ascuns arme în plus (prin prisma ocupației sale de fierar a putut face acest lucru). Dar, bineînțeles, urmărim în același timp și relația dintre Kestrel și Arin, care se transformă pe nesimțite din admirație, respect și prietenie, într-o atracție pe care nici unul nu o poate nega. Avem de-a face cu o iubire imposibilă, și amândoi sunt conștienți de acest lucru.

”Fata s-a aplecat și i-a sărutat tâmpla. Palma lui Arin a ținut-o ușor aproape de el. Obrazul i-a alunecat pe al ei, apoi buzele lui i-au atins fruntea, ochii închiși, și linia unde maxilarul i se înnoda cu grumazul. Gura lui Kestrel a găsit-o pe a lui. Buzele lui Arin erau sărate de lacrimile fetei, iar gustul acela, gustul lui și al sărutului din ce în ce mai profund au umplut-o pe Kestrel de emoția ce stârnise în Arin râsul acela abia auzit…

Arin s-a îmdepărtat ușor.

– Nu ți-am spus tot adevărul, a zis el”

Iar adevărul avea puterea de a-i îndepărta și mai mult…

Mi-a plăcut foarte mult schimbul lor de replici la jocul ”Mușcă și înțeapă”, după cum mi-a plăcut și felul în care muzica făcea parte din viața lor, îi definea, îi echilibra, îi liniștea și îi făcea să viseze.

”Sunetele se revărsau ca seva unui arbore, lăsând mărgele aurii pe lemn. A urmat apoi o alunecare luxuriantă. Un cântăreț care-și testa pragurile, eliberându-se. 

Vocea lui Arin s-a ridicat dincolo de zidul grădinii și curgea spre frica fetei, învăluind-o. Căldura fără de cuvinte a muzicii lua o formă familiară. (…)

Când a intrat în camera ei, Kestrel a dus cu ea cântecul. Era o candelă care-i lumina calea și o veghea pe când dormea.”

Cât despre acțiunile lui Arin, era greu să-l numești trădător, cum ar putea părea având în vedere că uneltea pe la spatele lui Kestrel, folosindu-se de încrederea și bunăvoința acesteia. În fond, poporul său fusese cotropit și supus unei umilitoare robii. El nu încerca decât să recâștige ceea ce era de drept al lui. Iar acest lucru iese foarte pregnant la iveală odată cu participarea la un bal la reședința infamului Irex, la care o însoțea – ca de obicei – pe Kestrel ca escortă, când este prins în bibliotecă (unde nu avea ce căuta) luând o carte de poezii.
Îl aștepta biciuirea la sânge… dacă nu ar fi intervenit Kestrel, iar gestul ei a caracterizat-o: îndrăzneață și nobilă, nu a putut suporta nedreptatea situației, când a realizat despre ce e vorba, citind dedicația de pe prima pagină a cărții:

„Pentru Arin, de la Amma și Etta, cu multă dragoste.”

Era cartea lui, primită de la părinți când era mic. Mai mult, se aflau în casa lui, în care crescuse și fusese iubit, în mijlocul familiei sale, înainte ca totul să fie strivit de cuceritorii valorieni! Kestrel era valoriană, dar avea un pronunțat simț al dreptății și. .. îl iubea pe Arin.
Așa că îl provoacă la duel pe Irex în schimbul ridicării pedepsei sclavului ei. Cum s-a terminat acest episod dramatic, vă las să aflați singuri, vă mai spun doar că va avea urmări neprevăzute.

„Scrisorile au început să sosească. În primele zile după duel, Kestrel le rupea pur şi simplu plicurile, flămândă să afle orice i-ar fi putut distrage atenţia de la faptul că era ţintuită la pat şi disperată să ştie ce spunea societatea despre ea acum. Sigur că trebuie să le fi câştigat respectul, măcar într-o mică parte, pentru că-l învinsese pe cel mal bun luptător din oraş.
Însă scrisorile erau, în mare parte, de la Jess şi de la Ron şi debordau de o veselie prefăcută. Apoi a venit biletul. Mic, împăturit într-un pătrat gros, marcat cu sigiliu orb şi scris de mâna unei femei, biletul era nesemnat:

„Crezi că eşti prima? Singură valoriană care a primit un sclav în patul ei? Sărmana neroadă!
Da-mi voie să-ţi spun care sunt regulile. Nu mai fi atât de ostentativă. De ce crezi că societatea îi permite unui senator să o cheme în dormitorul lui pe menajeră drăguţă, în toiul nopţii? Sau fiicei generalului să facă plimbări lungi cu o „escortă” atât de aleasă?
Nu pentru că legăturile secrete sunt imposibile. Ci pentru că dacă ne prefacem că sunt, asta lasă posibilitatea tuturor să ignore că, de fapt, putem face tot ce vrem cu sclavii noştri.”

Spre final, acțiunea se tensionează până la punctul de rupere, avem parte de răsturnări de situație și de evenimente dramatice.

Generalul Trajan e trimis de către împărat împreună cu întreaga armată să țină piept unor lupte la granițele imperiului, iar peninsula Herran a rămas practic apărată doar de gărzile palatului și de o mică flotă de vase ancorate în port. Era momentul ideal pentru un contra-atac din partea rezistenței herrane, care nu va pierde această oportunitate. Prin forța împrejurărilor, Kestrel și Arin se află în tabere diferite, iar rolurile lor se inversează la 180 de grade.

Cum se va derula acțiunea și care va fi deznodământul ei, vă las să aflați. De partea cui e dreptatea, cine e trădatul și cine e trădătorul, de partea cui te afli ca cititor, asta va decide fiecare, însă e evident că nu avem situații în alb și negru, ci în incerte nuanțe de gri…

Și, indiferent de câștig, toți au de pierdut…

Sunt puse la încercare prietenii, loialități, caractere și iubiri. Vom avea parte de trădări, acte de dreptate și de răzbunare, dar, mai ales, sacrificii. Sacrificii din iubire, când nimic nu contează în afară de persoana iubită.
Iar finalul mi-a turat emoțiile la maxim! Nu pot să spun decât că aștept ca pe jar apariția volumului următor!

O carte plină de adrenalină, emoții, conflict de interese, suspans și situații neprevăzute, o poveste captivantă, cu personaje puternice, pe care le îndrăgești sau le detești, dar le simți „vii”, reale, iei parte la frământările și acțiunile lor, și ți-e imposibil să le încadrezi într-un tipar. Conflictul e profund, iar fiecare gest al personajelor are urmări semnificative asupra celorlalți, ca într-un joc de domino.

O adevărată epopee, care te cucerește prin felul aproape magic în care e redată, te atrage în lumea ei, te fascinează cu personajele ei și cu întâmplările cărora aceștia le fac față, cu trăirile și zbuciumul lor interior. O istorie care se scrie sub ochii tăi… 

”Privea cum cerul alb se dizolva în fulgi de nea și tremura deasupra mării de plumb. Kestrel simțea ace de gheață înțepându-i pelea. Zăpada cădea pe ea, cădea pe el, dar fata știa că nici un fulg nu avea vreodată să-i atingă pe amândoi.”

Oare?!…

Cartea Blestemul câștigtorului  de Marie Rutkoski poate fi comandată de pe site-ul Editurii Corint, ca și de pe librăriile on-line elefant.ro, libris.ro, librarie.net.

Recenzii Editura Leda Edge