Bufnița de plastic de Michael Connelly, Editura Orizonturi – recenzie

Bufnița de plastic

(A Darkness More Than Night – 2000)

Michael Connelly

Editura Orizonturi

Traducere: Andreea Teodorescu

Nr. de pagini: 416

An apariție: 2010

Michael Connelly este unul dintre cei mai citiţi, dar şi mai premiaţi autori de thrillere din lume. Cărţile lui de succes au în centru două personaje bine conturate, respectiv pe poliţistul Hieronymus Harry Bosch şi pe avocatul Mickey Haller, fraţi vitregi.

Romanele lui Connelly au fost traduse în peste 39 de limbi şi multe dintre ele au fost ecranizate. În perioada 2003-2004, a fost preşedintele Mystery Writers of America, o asociaţie care îi reuneşte pe autorii americani de thrillere.

• Seria Terry McCaleb

1. Piste false – Editura Orizonturi – Blood Work – 1998 – recenzie
2. Bufnița de plastic – Editura Orizonturi – A Darkness More Than Night – 2000

Detectivul Harry Bosch, din poliţia oraşului Los Angeles, îşi intersectează destinul cu Terry McCaleb, fost agent FBI, în cel mai tensionat roman al lui Michael Connelly. Terry McCaleb este solicitat să rezolve o crimă înfiorătoare, genul în care el era specializat la FBI. Pe măsura avansării cercetărilor, se relevă tot mai multe puncte comu ne cu un alt caz investigat de Bosch, care a îngrozit lumea mondenă: un regizor a fost acuzat că a omorît o actriţă în timpul unui act sexual, făcînd ca totul să pară o sinucidere. Avînd un dosar aproape imposibil de rezolvat, McCaleb crede că l-a descoperit pe cel mai înspăimîntător criminal dintre toţi cei cu care a avut de-a face. Surprinzător, toate indiciile duc spre nimeni altul decît Bosch! Dar lucrurile se complică...
BUFNIŢA DE PLASTIC este cel mai reuşit roman al lui Michael Connelly, o carte care descrie o anchetă ce te ţine cu sufletul la gură şi un proces spectaculos. O capodoperă a genului thriller, scrisă într-un ritm ameţitor, de un maestru al artei narative.

Bufnița de plastic este un thriller extrem de captivant, care explorează partea întunecată a naturii umane, acel întuneric mai adânc ca noaptea în care se ascund demonii interiori ai oamenilor, cei care-i împing spre cele mai abominabile fapte. Câteodată, chiar și setea de dreptate poate crea un demon interior ce nu-ți dă pace…

Pe lângă Terry McCaleb, fostul agent FBI pe care l-am cunoscut în Piste false, în acest roman l-am reîntâlnit pe detectivul Harry Bosch, celebrul personaj creat de Michael Connelly, un erou deosebit de complex, căruia i-am descoperit fațete noi ale caracterului său în fiecare roman în care apare și pe care l-am citit, astfel că nu pot spune că l-am ”ghicit” în totalitate.

M-am bucurat să-l regăsesc la începutul acțiunii pe Terry McCaleb, la trei ani de la evenimentele din Piste false, căsătorit cu Graciela și tată a unei minunate fetițe în vârstă de patru luni. M-a emoționat foarte mult declarația lui Terry, care a spus că a fi tată e cel mai minunat lucru din lume, dar și cel mai îngrozitor, în același timp.

”- Ca și când ai avea un pistol îndreptat tot timpul spre capul tău. (…)

– Cum așa?

– Pentru că știu că, dacă i se întâmplă ei ceva, orice, viața mea s-a sfârșit.”

Terry și Graciela îl adoptaseră și pe Raymond, fiul surorii lui Gabriela, Gloria, a cărei inimă bătea cu putere în pieptul lui Terry în urma transplantului efectuat cu succes. Din păcate, Terry era obligat în continuare să ia 52 de pastile în fiecare zi, pe tot restul vieții lui. Mai mult, pentru ca statul să-i acorde în continuare asistență medicală, esențială pentru a putea suporta costul exorbitant al medicamentelor, lui Terry îi era interzis să obțină orice venit ”oficial”, în caz contrar ar fi fost nevoit să-și suporte personal tratamentul. Veniturile cuplului proveneau din salariul de asistentă medicală al Gracielei și din beneficiile obținute din turismul practicat cu barca de pescuit, pe care o trecuse pe numele Gracielei, înființând o companie în parteneriat cu Buddy Lockridge, pe care l-am cunoscut, de asemenea, în Piste false. M-a amuzat acest personaj, cu o curiozitate ieșită din comun, dar cu un suflet de aur.

Deși Terry își iubea profund familia, îi lipsea acțiunea și adrenalina de odinioară.  Astfel, când polițista Jaye Winston, cu care Terry colaborase de mai multe ori în trecut, îi solicită ajutorul pentru a crea profilul unui ucigaș într-un caz complex, Terry nu stă prea mult pe gânduri.

Edward Gunn, un zugrav în vârstă de 44 ani, cu antecedente penale, fusese găsit strangulat, într-o poziție complet ciudată.  Urmărind caseta filmată la locul faptei, Terry a observat un mesaj tulburător în latină, care tradus însemna: ”Fiți atenți. Fiți atenți Dumnezeu vede”, precum și un obiect bizar – o bufniță de plastic vopsită în negru. Toate aceste indicii conduceau la concluzia bulversantă că ucigașul acționa în numele lui Dumnezeu, considerând că are o misiune sfântă, iar din vasta lui experiență Terry știa că acest gen de ucigaș nu se oprea niciodată singur.

Cercetând simbolistica bufniței, Terry a descoperit că, spre deosebire de timpurile noastre când aceasta este considerată un simbol al înțelepciunii, în epoca medievală bufnița era asociată cu moartea și cu damnarea. Bufnița era aproape omniprezentă mai ales în operele unui pictor olandez din acea vreme, Hieronymus Bosch (1450-1516), despre care majoritatea criticilor susțineau că a fost un prezicător de nenorociri, tablourile sale fiind variațiuni pe aceeași temă: răutatea și neghiobia oamenilor ne vor duce în iad, ca destinație finală. Simbolistica bufniței era evidentă în tabloul ”Grădina Plăcerilor”, în ea întruchipându-se Diavolul însuși.

”- În partea aceasta ai o grămadă de simboluri. Acesta este unul dintre cele mai evidente. După pierderea stării de grație, libertatea de alegere a omului îl împinge pe acesta spre orgii, lăcomie, prostie și avariție, cel mai grav dintre păcatele din lumea lui Bosch fiind dorința carnală. Bărbatul își întinde brațele să îmbrățișeze bufnița, strângându-l în brațe pe diavolul însuși.
McCaleb dădu din cap.
– După care trebuie să plătească pentru asta.
– Da, după care trebuie să plătească. După cum poți observa în ultima parte, aceasta este o reprezentare a iadului, fără flăcări. Mai degrabă este locul infinitelor chinuri și al durerii nesfârșite. Al întunecimii.”

Tulburat, Terry a remarcat că celebrul pictor olandez avea același nume cu detectivul Hieronymus (Harry) Bosch, cu care colaborase la câteva cazuri, admirându-i profesionalismul și dedicarea. Ca o coincidență cel puțin bizară, Bosch fusese cel care-l anchetase pe Gunn în urmă cu șase ani, când acesta fusese acuzat de uciderea unei prostituate și trimis în judecată, unde fusese însă achitat. Să fii considerat oare Bosch că avea o misiune sfântă de a-l pedepsi pentru păcatele lui? Terry a descoperit că, de-a lungul timpului, ori de câte ori Gunn era arestat, Bosch se prezenta în celula acestuia, cu un scop neprecizat. De altfel, același lucru se întâmplase și în noaptea de dinaintea morții lui Gunn, când acesta fusese arestat pentru trafic de droguri, fiind ulterior eliberat sub cauțiune.

O vizită inopinată la locuința lui Bosch i-a adâncit și mai mult lui Terry suspiciunile. O reproducere după tabloul ”Grădina Plăcerilor” era atârnată pe holul casei, iar în conversația lor Bosch și-a exprimat convingerea că toți vinovații își află în cele din urmă pedeapsa, întrucât ”roata se învârte”.

Însă, în momentul în care i-a mărturisit lui Jaye Winston suspiciunile lui, aceasta i-a cerut să păstreze tăcerea pe moment, întrucât dacă acuzațiile se formulau și ei se înșelau, cariera ei ar fi luat sfârșit pe loc.

Pe un alt plan, îl urmărim pe Bosch ca martor principal al acuzării într-un caz de crimă foarte mediatizat, în care un celebru regizor era acuzat că a omorît o actriţă în timpul unui act sexual, făcînd ca totul să pară o sinucidere.

Desfășurarea procesului este deosebit de spectaculoasă, fiind ca o piesă de teatru în care actorii vin cu replicile învățate, dar și le schimbă pe parcurs, improvizând în funcție de mișcările părții adverse. Iar când miza este atât de ridicată, de multe ori se apelează la subterfugii ilegale și imorale, lupta continuând și în afara sălii de judecată, plantându-se probe false și discreditând martorii cheie.

Când informația despre anchetarea lui Bosch în cazul uciderii lui Gunn transpiră în presă, un reporter sunând să ceară informații suplimentare în vederea publicării unui articol-bombă, Terry este înlăturat din caz, considerându-se că el a fost vinovatul deconspirării informației.

Terry va reintra însă din nou în joc, la cererea lui… Harry Bosch! Acesta, deși conștient că Terry fusese primul care aruncase suspiciunile asupra lui, i-a cerut ajutorul să cerceteze în continuare, întrucât cu siguranță o informație esențială fusese omisă, iar adevăratul ucigaș avea să scape. În plus, dacă articolul din presă apărea, Bosch nu ar mai fi avut nicio credibilitate până când reușea să se disculpe, iar regizorul psihopat avea toate șansele să câștige procesul intentat împotriva lui, odată ce principalul martor al acuzării nu mai putea depune mărturie.

Într-o luptă contracronometru, Terry McCaleb și Harry Bosch își unesc forțele, fiecare folosindu-se de abilitățile excepționale pe care le avea.

M-a impresionat intuiția și logica infailibilă a lui Terry, capabil să înțeleagă mecanismele comportamentului uman, înțelegând motivațiile și anticipând mișcările. Bosch este inteligent și curajos, un fanatic al dreptății, dispus să meargă până în pânzele albe pentru a obține ceea ce consideră a fi un verdict corect.

Finalul este deosebit de dramatic, la câteva momente distanță atât viața lui McCaleb, cât și cea a lui Bosch atârnând de un singur fir de păr, cei doi reușind să se salveze reciproc.

Iar când credeam că totul s-a liniștit și nimic nu mă mai poate surprinde, autorul mi-a rezervat încă o lovitură de teatru la final. Lucrurile nu sunt niciodată în alb și negru, iar granițele sunt adesea încălcate când urmărești un scop. Dar până unde oare poți merge fără să te pierzi pe tine însuți?

Vă recomand această carte deosebit de spectaculoasă, o adevărată capodoperă a genului thriller!