Bună dimineața, băieți! de Grigore Băjenaru, Editura Hoffman – recenzie

Grigore Băjenaru

Editura Hoffman

Colecția Jurnalul cărților esențiale

Anul apariției: 2020

Literatura contemporană română ne oferă o pleiadă de genuri și multe satisfacții legate de lectură, din când în când însă duc dorul unui roman al secolului XX. Iată motivul pentru care mi-am dorit să citesc romanul lui Grigore Băjenaru – „Bună dimineața, băieți!”, un roman a cărui acțiune este plasată, în cea mai mare parte, în perioada interbelică, radiind farmecul greu de egalat al acelei epoci, unice în istoria României din multe puncte de vedere.

Deși a văzut lumina tiparului în 1973, cartea redă cu succes atmosfera anilor tinereții domnului Băjenaru, a începutului carierei sale didactice, fiind până în ziua de azi o sursă de inspirație atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Autorul „Cișmigiu et comp.” revine în forță cu o continuare bine-venită a aventurilor anilor de liceu, de data aceasta situându-se de cealaltă parte a catedrei.

Cu multă onestitate, el pune pe hârtie dedesubturile vieții de profesor, relatând cu naturalețe întâmplări și experiențe petrecute în perioada primilor pași în postura de dascăl, dar și referiri la momente importante, întâlniri cu oameni remarcabili ai culturii române. Așadar, începe prin a povesti în ce fel s-a desfășurat inițierea pe drumul ales la clasele mai mici, de școală generală cum am spune noi acum, mai întâi ca suplinitor și ajungând până la clasele mai mari, de liceu. A predat în principal limba și literatură română, dar și filosofie, logică și psihologie.

Nu i-a fost ușor la început, însă talentul pedagogic moștenit de la tatăl său, un cunoscut insitutor al vremii, l-a făcut să câștige curând inimile elevilor, dar și pe ale colegilor săi de catedră. Metodele aplicate de el dau dovada unui simț înnăscut al actului de transmitere a cunoștințelor, iar personalitatea sa efervescentă, îndrăzneala diferitelor abordări, rezultatele foarte bune obținute prin utilizarea lor, precum și stilul deschis, natural, agreabil sunt o adevărată sursă de inspirație pentru profesorii de azi, de mâine, de oricând.

Nu trebuie să omitem faptul că școala de atunci nu era nicicum asemănătoare cu cea de azi. După cum putem observa încă din titlu, existau școli pentru fete și școli pentru băieți, nu se studia mixt, ca în zilele noastre. Studiul clasicilor era foarte important, însă domnul Băjenaru a reușit să apropie aceste subiecte de sufletul elevilor într-un mod inedit, mai ales pentru vremurile respective: le povestea o mulțime de istorioare despre aceste nume mari, în primul rând, îi făcea pe elevi să înțeleagă că marii scriitori au fost, înainte de toate, oameni la rândul lor. Oameni care au trăit, au iubit, au suferit ca oricare alții, dar a căror sclipire le-a permis să fie imortalizați prin operele lor alese. Cuceriți astfel de viziunea deschisă a profesorului, chiar și elevii mai problematici începeau să aibă rezultate din ce în ce mai bune. Cu răbdare și stăruință ieșită din comun la vârsta lui, tânărul profesor a sădit în inimile elevilor săi dragostea pentru lectură, pentru titanii literaturii și operele lor.

Rezultatele nu au întârziat să apară, cei mai mulți elevi făcând față cu brio provocărilor examenelor.

Intercalând amintiri din viața de student cu realitățile cotidiene ca profesor, aduce un strop de prospețime în plus discursului său. De altfel, precum toți pedagogii buni, Grigore Băjenaru stăpânește această artă a povestirii, a folosirii oricăror cunoștințe și, mai ales, a experiențelor sale în atragerea audienței către subiectul prelegerii sale. Amintește pe profesorii săi, multe nume sonore ale vremii, întâlniri cu mari scriitori cum ar fi Camil Petrescu, Liviu Rebreanu, personalități precum ultimul junimist pe care a avut onoarea să îl întâlnească la vârsta venerabilă a acestuia de 90 de ani, Iacob Negruzzi, un om care îi cunoscuse personal pe Eminescu, Creangă, Alecsandri. Reconstituie frumoasele povești de dragoste trăite de St. O. Iosif și de Carol Davila, tocmai pentru a crea o punte între elevii încercați de primii fiori ai dragostei și experiențele acestor faimoși reprezentanți ai culturii și științei. Descrie o multitudine de momente amuzante din viața la catedră, dar și momente emoționante. Toate au un numitor comun: intenția sa permanentă de a-și îndeplini cu brio vocația de dascăl, intenție dublată, așa cum spuneam mai sus, de plăcerea de a preda și de un talent aparte în a face elevii să prindă drag de materia predată.

Acest om de cultură a considerat întotdeauna de o importanță maximă cultivarea unei relații armonioase cu elevii, o comunicare între minți și suflete, nu doar o interacțiune seacă, dn care nimeni nu rămâne cu nimic.

Toți participanții la actul educațional de azi, elevi și profesori deopotrivă, ar trebui să găsească timp pentru această lectură plină de învățăminte.