
Cămașa lui Hristos de Lloyd C. Douglas, Editura Orizonturi – recenzie
Cămașa lui Hristos
(The Robe – 1942)
Lloyd C. Douglas
Editura Orizonturi
An apariție: 2021
Nr. pagini: 560
Traducător: Jul Giurgea
Ediție revăzută și îngrijită de Carmen Irina Floarea
Lloyd C. Douglas (27 august 1877-13 februarie 1951) a fost un celebru autor american, născut în Columbia City, Indiana. Douglas a fost unul dintre cei mai populari scriitori ai timpului sau, deși nu a scris primul roman până la vârstă de 50 de ani. El este autorul celebrelor romane Cămașa lui Hristos și Marele pescar, cărți ecranizate ulterior, ce i-au adus consacrarea și recunoașterea internațională (Marele pescar a fost filmat în anul 1959). Lloyd Douglas a fost ministru al primei biserici congregationale din Ann Arbor, Michigan. Lucrările sale au avut un ton moral, didactic și religios. Primul său roman, Obsession Magnificent, publicat în 1929, a fost un succes imediat. Criticii au afirmat că tipul său de ficțiune se încadra în tradiția marilor scrieri religioase ale unei generații anterioare, precum Ben-Hur și Quo Vadis. Douglas a fost căsătorit cu Bessie Porch și au avut împreună două fiice.
Această carte l-a lansat pe autorul Lloyd C. Douglas în lumea marilor scriitori ai umanității. Este povestea lui Marcellus, un ofițer roman, care la un joc de zaruri a câștigat cămașă lui Hristos. După execuția Mântuitorului, condusă din ordin chiar de el, Marcellus este cuprins de sentimentul vinovăției și de remușcări, după ce avusese tot timpul convingerea că acel om este nevinovat. Atingerea involuntară a cămășîi lui Hristos ii schimbă starea de tulburare ce-l cuprinsese, într-una de calm, de iertare și de sentimente înălțătoare. El pornește într-o călătorie, în căutarea adevărului legat de cel răstignit pe cruce. Demersul său îi va permite să ajungă să cunoască originile creștinismului și semnificațiile lui, să contribuie la răspândirea credinței în Dumnezeu.
Un roman impresionant despre puterea credinței, despre miracole și despre oameni puternici care au avut curajul să-și rescrie destinul. Cartea este realizată într-un stil accesibil cititorilor, cu mult dialog și fraze alese, acțiunea desfășurându-se într-un crescendo ce te captivează. Lumea Romei antice renaște sub pana sa, împărați, tribuni și jocuri politice recăpătând culoare.

“- Evident, Gaius va fi nemulțumit când va afla ce s-a întâmplat; cu toate acestea nu va îndrăzni să-l pedepsească pe fiul lui Marcus Lucan Gallio.– Bine, dar tu nu știi că tatăl nostru l-a criticat în fața Senatului nu mai departe decât ieri? Tu n-ai aflat încă?– Firește c-am aflat. Dar părintele nostru este destul de puternic pentru a se putea păzi, răspunse Marcellus, aproape cu prea multă încredere pentru a putea fi convins de temeinicia acestei afirmații.”
“Prințul Gaius Drusus Agrippa către tribunul Marcellus Lucan Gallio: Salve!Curajul unui tribun militar nu trebuie risipit în sălile de banchete. Acesta trebuie pus în slujba Imperiului, acolo unde îndrăzneala și curajul sunt apreciate și folositoare. Tribunului Marcellus Lucan Gallio i se dă ordinul ca înainte de apusul soarelui să se prezinte în fața legatului comandant al pretorienilor, Cornelius Capito, pentru a primi ordinele acestuia.”
“Prin urmare, fiule, Roma este condamnată să piară. Nu voi încerca să-ți spun exact ziua și felul în care Nemesis va sosi… dar, în orice caz, aceasta este pe drum. Imperiul Roman este prea slab și prea corupt pentru a putea supraviețui dezastrului.”
“- E rege?– Nu, îngână Demetrius, nu este un rege!– Atunci ce este? întrebă el, nemulțumit de atitudinea corinteanului.– Nu știu, murmură Demetrius cu glasul tremurând, dar omul acesta este ceva mult mai important decât un rege.”
“Din primul moment când se uitase în ochii lui Iisus, Demetrius se gândise la el ca la un om care a rămas singur și pe care nimeni nu-l înțelege; nici chiar prietenii săi cei mai apropiați. Astăzi va deveni un om, care a rămas cu adevărat singur.”
“- Poartă-te față de el, exact cum te-ai purtat și înainte de asta. Vorbește cu el despre tot ce vrei, dar ferește-te să-i pomenești de Ierusalim. Fii prudentă, deoarece această chestiune este extrem de delicată. E o rană dureroasă, dar probabil se va vindeca. Nu știu ce aș putea să-ți spun… dar rana aceasta din sufletul lui este foarte adâncă și dureroasă.”
“- Ce fel de senzație, anume?– Sunt incapabil să explic, îngână Demetrius. Mi se pare că o stranie energie – specifică și puternică – se desprinde dintr-însa, de fiecare dată când pun mâna pe ea.– Nu ești de părere că este imprudent să faci o astfel de afirmație? întrebă Marcellus.– Ba da, stăpâne. Vorbele mele ar putea să pară lipsite de judecată. M-am străduit să înțeleg ce poate fi această energie. După cum știi, stăpâne, eu l-am văzut murind. A fost foarte curajos! Probabil eu am investit această cămașă cu admirația pe care am simțit-o față de curajul său. Când mă uit la ea, mă rușinez din pricina grijilor pe care mi le fac și aș vrea să fiu și eu curajos și să…”
“- Nu propriu-zis un prieten. Dar a fost un evreu cumsecade și curajos, pe care-l respectau toți cei care l-au cunoscut. Cămașa lui a ajuns în mâinile mele și aș dori ca să fie tratată cu respectul cuvenit. Marcellus se aplecă spre el și-l văzu că zgârie cu unghia îngălbenită o pată întunecată ce se vedea pe țesătura cafenie.– Probabil a murit luptând… îngână bătrânul Beniamin.– A murit de moarte năpraznică, dar nu luptând răspunse Marcellus. A fost un om pașnic pe care l-au răpus dușmanii săi.”
“- Cred că va veni, declară Marcellus. Astăzi Simon Petru este mai sigur că nu va fi arestat, decât a fost în timpul zilei de ieri. Atât procuratorul, cât și cei de la conducerea Templului încearcă să convingă poporul că nu există niciun motiv moral sau juridic, care să justifice credința creștinilor. După ce l-au arestat pe conducătorul lor, cu intenția de a da o pildă tragică celorlalți, astăzi când au constatat că victima lor a părăsit zidurile închisorii, se simt cu toții năuciți. Nici bătrânul Iulian și nici Irod nu vor încerca să explice poporului această întâmplare.”

Cartea Cămașa lui Hristos de Lloyd C. Douglas poate fi comandată de pe editura-orizonturi.ro, libris.ro
Recenzii și prezentări cărți clasice


12 Comments
familiasimionescuyahooro
Foarte frumoasa recenzia iar subiectul este unul în concordanta cu aceasta perioada a Sărbătorilor Pascale.Felicitari, mulțumesc pentru recomandarea deosebita!
Geo
Cu foarte mare placere, Carmen! A fost o lectură absolut captivantă.
Mirela Barbălată
Emoționantă recenzia!
Se simte cât de mult ți-a plăcut. Felicitări!
O lectură bine-venită oricui, oricând, dar mai ales în această perioadă de an.
Mulțumesc pentru recomandare! Ai reușit să-mi susciti interesul, de aceea voi trece cartea pe listuța de dorințe. Cu siguranță îmi va ajunge la suflet.
Geo
Îți mulțumesc, Mirela! Mă bucur foarte mult că am reușit să te ispitesc. O carte pe care o recomand fiecărui cititor!
Oli
Excelentă recenzie și recomandare, o lectură perfectă pentru perioada Sărbătorilor Pascale, și nu numai!
Geo
Mulțumesc mult, Oli! Da, este o carte pe care fiecare cititor ar trebui să o citească. O recomand din suflet.
anasylvi
Este o carte celebra, pe care recunosc ca nu am citit-o, dar pe care ai prezentat-o cu multa pasiune. Se vede ca este o lectura deosebita si iti multumesc pentru recomandare!
Geo
Și eu o tot amânăm. Da, este o carte cu totul și cu totul deosebită. Cu plăcere, Ana!
Tyna
Minunată recenzie!
O lectură foarte potrivită pentru această perioadă, dar nu numai! Mulțumesc mult pentru recomandare! 
Geo
Mulțumesc, mă bucur mult că îți place!
Daniela Balan
O carte foarte potrivită în prag de Sărbători Pascale ! Foarte frumoasă, tentantă și emoționantă recenzia ! Felicitări
Geo
Așa este, e o carte numai bună de citit în preajma Paștelui. Îți mulțumesc, Daniela!