Cartea secretă a Florei Lea de Patti Callahan Henry, Editura Trei – recenzie

Cartea secretă a Florei Lea este o poveste caldă și emoționantă despre legătura dintre două surori, despre puterea poveștilor, despre pierderea inocenței și despre maturizare înainte de vreme. Dar, mai presus de toate, este o poveste despre speranță.

Când Hazel Linden, o tânără care lucra la o librărie, descoperă o carte de povești rară, ce pare a avea legături cu trecutul său, îi revin din nou amintiri despre Flora, sora ei dispărută și niciodată uitată, despre copilăria lor într-un sătuc din Anglia, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Și începe din nou să o caute, însuflețită de speranța nou regăsită că Flora este în viață.

”Nu cu foarte mult timp în urmă și nu undeva foarte departe, a existat și continuă să existe un loc invizibil, chiar aici printre noi. Și dacă te-ai născut știind asta, îți vei croi drumul prin pădure spre ușile sclipitoare care duc la tărâmul creat numai și numai pentru tine.”

Așa începea povestea imaginată de Hazel, despre locul pe care l-a numit Pădurea Șoaptelor, un tărâm magic cu care reușea s-o liniștească pe Flora, surioara ei mai mică, atunci când lumea din jur devine un loc înfricoțător. Cele două fete locuiau la Londra, împreună cu mama lor. Hazel avea paisprezece ani și Flora doar șase, atunci când au fost urcate, împreună cu alte zeci de copii, într-un tren spre o zonă rurală, departe de orașele mari, spre a fi luați în îngrijire de alte familii. Aceasta este o poveste, dar este inspirată de fapte reale, dintr-un fragment din istoria Angliei anului 1939, când în timpul operațiunii numite ”Pied Piper”, copiii din orașele mari au fost trimiși departe de acestea și de familiile lor în încercarea de a-i proteja de bombele germane. Copiii, speriați și bulversați, au fost astfel urcați în trenuri sau vapoare, cu plăcuțe de identificare și cu măști de gaze atârnate la gât. Marea majoritate au fost salvați astfel. Unii ”evacuați”, cum erau numiți, au avut parte de familii primitoare, iar alții de experiențe traumatizante. Însă cele trăite i-au schimbat pe toți, profund. ”Cartea secretă a Florei Lea”, împletind povești în poveste, ne spune o istorie adevărată și importantă despre ravagiile și urmările războiului, despre fapte care nu trebuiesc niciodată uitate. Singurul minus după părerea mea e faptul că a încorporat prea multe scene care mi s-au părut repetitive. Este cu siguranță o carte captivantă, fermecătoare și minunat scrisă, însă cred că putea fi ceva mai scurtă fără a dăuna poveștii în sine.

Hazel și Flora au ajuns la Binsey, un cătun frumos și liniștit de pe malul Tamisei, în apropiere de Oxford. Ele au fost printre copiii norocoși, care au fost luați de o familie cumsecade: Bridie Aberdeen, o mamă singură și fiul ei Harry, un băiat simpatic de aceeași vârstă cu Hazel. Cei doi, mamă și fiu, sunt personajele mele preferate din carte, alături de Hazel. În acest loc fetele sunt în siguranță și totul este bine până când Flora dispare în mos misterios, fără urmă, pe când erau toți trei la plimbare în pădurea din jurul casei, unde nu se întâmplase niciodată, nimic rău! Disperată și distrusă sufletește, Hazel se învinuiește pentru dispariția Florei, pe care o scăpase din ochi un timp foarte scurt, de atunci și până la vârsta adultă. Era povara ei, pe care se pedepsea s-o poarte.

După douăzeci de ani, pe când lucra la o librărie de cărți rare, Hazel descoperă ceva ce-i dă lumea peste cap: o carte de povești însoțită de minunate ilustrații, numită ”Pădurea șoaptelor și râul de stele”, despre două surori și locul lor magic din pădure, unde au parte de tot felul de aventuri. Autoarea, Peggy Andrews, era o scriitoare din America, dar cele povestite par desprinse direct din lumea imaginară pe care Hazel o crease pentru sora ei și despre care nu povestise nimănui altcuiva. Surprinsă de faptul că ea și Flora erau singurii care cunoșteau povestea Pădurii Șoaptelor, Hazel ia cartea ca pe un semn că Flora ar putea fi în viață, pornind astfel pe urmele unor indicii într-o călătorie care dezvăluie o rețea de secrete și minciuni.

Povestită din perspectiva lui Hazel, cu alternarea cronologiei din trecut din 1939 – 1940 cu prezentul cărții, din 1960, mi-au plăcut ambele fire, fiecare cu o încărcătură emoțională distinctă.

Personajul lui Hazel se dezvoltă pe măsură ce narațiunea progresează. Alte povești de viață sunt inserate pe firele principale ale cărții, inclusiv cel al scriitoarei din America, Peggy Andrews. Am crezut că povestea ei are un mare potențial, dar se încheie puțin cam nedefinit, dovedindu-se a fi doar o pistă laterală. Nu vă dezvălui mai multe, vă mai spun doar că, urmărind firul principal al poveștii, avem parte la un moment dat o mare revelație, un moment emoționant, care a reușit să-mi aducă lacrimi în ochi.

Mi-a plăcut acest roman. Am fost prinsă în poveste de la început, deoarece misterul a ceea ce s-a întâmplat cu ”copila din râu”, cum o numiseră tabloidele după dispariția sa, m-a ținut conectată până la final, cufundată în povestea Florei și în călătoria lui Hazel pentru a descoperi ce sa întâmplat cu sora ei și, mai mult de atât, curioasă fiind ce alegeri va face Hazel în prezent, întrucât se afla la un moment de cotitură, atât în carieră, cât și în viața personală și amoroasă. Recomand cu drag această frumoasă carte de fictiune istorică tuturor iubitorilor de povești!