Căsuța de la malul mării – seria Cocktail de Alice Clayton, Editura Paralela 45 – recenzie

Căsuța de la malul mării

(Screwdrivered – 2014)

Alice Clayton

Editura Paralela 45

Traducere: Roxana Mirică

Nr. de pagini: 256

An apariție: 2023

Alice Clayton a lucrat peste un deceniu în industria cosmeticelor înainte de a pune mâna pe stilou (mai exact, pe laptop). Cărțile ei, scrise într-un stil senzual și plin de umor, sunt prezente azi pe lista de bestselleruri a New York Times și USA Today. Îi place să grădinărească – mai puțin să plivească –, să facă prăjituri – mai puțin să curețe bucătăria – și, într-un final, a reușit să-și convingă iubitul de o viață să o ia de soție.

• Seria Cocktail

1. Bocănilă – Wallbanger – 2012 – recenzie

2. Amor la Sausalito – Rusty Nailed – 2014 – recenzie

3. Căsuța de la malul mării – Screwdrivered – 2014

4. Regina frumuseții – Mai Tai’d Up – 2014

    4.5. Last Call – 2015

    4.6. One More Round – 2020

Când primește vestea că mătușa ei din California i-a lăsat moștenire o casă încântătoare pe ţărmul Pacificului, Vivian Franklin și-a cam încheiat perioada de rebeliune boemă și rabdă, nu prea stoic, întâlnirile aranjate de mama ei cu contabili, experți financiari și alți tineri de perspectivă. Însă, Viv, cititoare avidă de romane de dragoste, încă mai speră că-și va întâlni cavalerul în armură strălucitoare, sau măcar un cowboy călare pe un armăsar nărăvaș – căci „băieții buni” nu sunt deloc genul ei – care să-i spună cele două cuvinte magice pe care nu i le-a spus nici un bărbat niciodată. Oportunitatea de-a se muta în California i se pare de-aceea o invitație de-a începe o nouă viață sau o nouă aventură, întocmai ca în romanele care-i încing nopțile și imaginația.

Și-apoi, casa de la malul oceanului e înconjurată de o fermă de care se îngrijește un cowboy sculptural și ispititor… Numai de nu i-ar sta în cale istoricul și bibliotecarul orășelului Mendocino, care-i încurcă mereu planurile de renovare!

Dacă sunteți în căutarea unui roman de dragoste amuzant, isteț și obrăznicuț, acesta este! Căsuța de la malul mării continuă seria „Bocănilă”, din care, la Editura Paralela 45, au mai apărut Bocănilă și Amor la Sausalito.

În Căsuța de la malul mării, a treia carte din seria Coktail, Alice Clayton ne oferă o poveste de dragoste atipică, urmând aceeași rețetă de succes: personaje interesante, replici spumoase, situații ilare, dar și momente fierbinți până la incandescență.

Eroina cărții a avut o scurtă apariție în ”Amor la Sausalito”, atrăgându-mi atenția încă de atunci cu personalitatea ei efervescentă.

Vivian Franklin și-a dezvoltat firea rebelă încă din copilărie, având cinci frați mai mari cărora a trebuit să le poată face față.

După o perioadă sălbatică în facultate, condimentată din plin cu aventuri și călătorii în locuri exotice, Vivian și-a valorificat înclinația spre cifre, înființându-și propria companie software de succes.

Deși viața profesională îi adusese multe satisfacții, nu același lucru era valabil pe plan personal. Deși avusese mai multe relații, Vivian nu fusese îndrăgostită niciodată și nici nu i se făcuseră declarații de dragoste. Nevoia de romantism și-o satisfăcea citind romane de dragoste fierbinți, cu eroine în corsete și cavaleri în armură, creându-și în minte tot felul de fantezii sălbatice, cu băieți ”răi” în rolurile principale, băieții buni nefiind de fel pe placul ei.

Imaginația debordantă a lui Vivian o ia razna când soarta îi oferă o întorsătură neașteptată, aflând că Maude, mătușa ei din California, i-a lăsat moștenire o casă încântătoare pe ţărmul Pacificului. Ajunsă acolo, Vivian descoperă un peisaj mirific și… călare pe un armăsar superb, eroul mult visat!

Hank, cowboy-ul pe care mătușa ei îl angajase să aibă grijă de proprietate, pare întruparea tuturor visurilor ei cele mai ascunse. Plin de mușchi, cu înfățișarea unui Adonis, Hank îi înflăcărează toate simțurile lui Vivian, care se dă peste cap să-i atragă atenția. Deși Hank pare imun la farmecele ei, iar conversațiile ”spirituale” cu el se rezumă la doar câteva mormăieli din partea lui, Vivian nu se descurajează prea ușor. Doar și în romanele pe care ea le citea cu atâta asiduitate, băieții ”răi” nu se lăsau îmblânziți cu una cu două, însă rezultatul final merita tot efortul.

Campania eșuată de cucerire a lui Hank nu era singura problemă a lui Vivian. Casa lăsată moștenire de Maude era într-o stare jalnică și necesita reparații urgente însă, după cum a constatat cu stupoare Vivian, pentru orice lucrare avea nevoie de avizul lui Clark, istoricul și bibliotecarul orășelului Mendocino, întrucât casa făcea parte din patrimoniu istoric și trebuiau respectate planurile inițiale.

Relația dintre Vivian și Clark, care debutează ca un joc de-a șoarecele și pisica, avansează încet dar sigur către o prietenie adevărată. Totuși, deși îi aprecia inteligența și nu a putut să nu-i remarce fizicul bine lucrat, trăsăturile armonioase și ochii pătrunzători, Vivian se încăpățâna să reziste atracției pe care începuse să o simtă față de Clark, întrucât îl etichetase de la început pe acesta în categoria ”băieților buni”, despre care decretase în sinea ei că o plictisesc și nu sunt pentru ea.

M-a amuzat teribil felul în care autoarea ironizează clișeele tipice din multe romane de dragoste, care în viața reală nu prea au cum să se petreacă.

 Trebuie să recunosc că au fost multe momente în care îmi venea efectiv să intru în carte și să o scutur pe Vivian și să o trezesc la realitate, că prea era învăluită în propriile ei fantezii și basme. În schimb, pe Clark l-am adorat de la început până la sfârșit!

”Uneori, ca să te îndrăgostești, nu trebuie decât să te uiți împrejur și să vezi ce ai în față.”

M-am bucurat să-i reîntânesc în carte pe Caroline și Simon, precum și pe Mimi și Ryan, cele două cupluri pe care le-am îndrăgit în precedentele cărți din serie.

Vă invit să descoperiți singuri în carte deznodământul acestei captivante și amuzante povești de dragoste!

Fragment din carte:

”Am fost smulsă din fantezia mea cu pirați de vocea nazală și miorlăită a lui Richard Harrison, expertul contabil.

—Îmi aduci încă un Dr. Pepper dietetic, te rog? Iar pentru domni-șoara încă un… Tu ce vrei, Viv?

—Whisky. Cu apă. Sec, i-am răspuns, privind dincolo de masă la cel mai recent specimen din lunga mea colecție de întâlniri aranjate.

Aranjate de mama – un prim indiciu care ar fi trebuit să mă facă să refuz și să o iau la sănătoasa. Nu că n-ar fi avut gusturi bune, Richard era o bunăciune.

Retrag ce-am spus: o bunăciune, dacă ar fi fost genul meu.Păr șaten, ochi căprui. Pantaloni de doc maro, șifonați la perfecție. Cămașă  albă.  Dinți  albi.  Orbitor  de  albi,  aș  spune.  Eram  convinsă  că,  atunci când zâmbește, încep să sune clopoței. Oare de fiecare dată când un expert contabil zâmbește, unei zâne îi cresc aripi?

Doamne, Viv, adună-te!

Mi-am sorbit whiskyul, strâmbându-mă nu doar din cauza arsurii, ci și din cauza turnurii pe care o luase discuția. Legislație fiscală la aperitiv. Nimic nu se compară cu o salată cu brânză burrata caprese, asezonată cu profiturile rezultate din investiții de capital.

Am  supraviețuit  primelor  douăzeci  de  minute  ale  întâlnirii  dezas-truoase  a  săptămânii  lăsându-mi  mintea  să  rătăcească  în  locul  meu  preferat, sediul  central  Romane  Romantice.  Dar  nici  reveriile  cu  pirații  care  îmi  scotocesc  în  chiloți  nu  mă  putea  scuti  de  bâzâitul  domnului maro-maro-maro-alb-alb-alb plictisitor.

Mi-am lăsat ochii să colinde prin restaurant, pipăindu-mi micul medalion de la gât. De un roz-ivoriu, micuța camee era o moștenire de familie  și  îmi  fusese  oferită  la  treisprezece  ani,  la  slujba  de  confirmare.  Familia  mea  încă  era  activă  în  sânul  bisericii,  spre  deosebire  de  mine.  Totuși, îmi plăcea la nebunie peștele prăjit, că era post sau nu. Cu un praf de vinovăție, mulțumesc! Așa se explică de ce mă aflam acolo într-o seară de vineri, în loc să mă relaxez acasă cu o carte bună.

Chiar deasupra bijuteriei de familie se afla o față „încadrată de șuvițe de păr creț negru-tăciune, cu pielea aurie și ochi de un verde-marin“. Așa mă vânduse mama lui Richard Harrison, expertul contabil și miorlăitul menționat anterior. Chiar aveam părul creț, deși lung de doar cinci cen-timetri. Aveam și ochii verzi. Pielea aurie? Ei bine, eram bronzată, îi dau dreptate. Dar a neglijat un aspect: piercingul din sprânceana stângă. De regulă, le omitea și pe cel din nas, și pe cel din limbă, precum și tatuajul de la baza cefei. Când mi-am scos geaca de piele, Domnul Expert Contabil a făcut un pas în spate, dar s-a ținut bine. Înaltă de numai 1,58 în șosete, dar  apropiindu-mă  de  1,64  în  bocancii  militari  preferați,  știam  foarte  bine ce imagine proiectez – o imagine care intra clar în contradicție cu restaurantul de familiști McBanal la care mă adusese. Sunt atâtea restau-rante frumoase în cartierele din sudul Philadelphiei, și el mă aduce aici?

De ce dracu’ m-am lăsat convinsă să merg la încă o întâlnire cu un necunoscut?

Pentru că ești singură, n-ai fost îndrăgostită niciodată și cauți dispe-rată un pirat?

E adevărat. La fel de bine aș accepta și un cowboy. Sau un pompier. Sau un prinț în exil, separat de obârșia lui regală de un unchi crud, dornic să-i fure tronul, în special când acesta vine la pachet cu o tânără virgină, o prințesă dintr-o familie rivală, cea mai frumoasă ființă din lume. Păcat pentru  unchi,  căci  virgina  fusese  deja  dezvirginată  de  prințul  sus-numit  pe un pat acoperit cu o plăpumioară umplută cu pene albe ca zăpada. Iar când prințul s-a înfipt în iubita lui, unghiile ei i-au scrijelit spatele precum ghearele  vulturului  când  e  pe  cale  să-și  ia  zborul…  un  zbor  spre  culmile  pasiunii…

Uau! Gata cu whiskyul!

După zece minute întregi în care l-am ascultat poetizând despre me-todele de reducere a taxelor și despre fondurile de pensii, am pus paharul jos și am început să-l privesc insistent. M-aș fi putut răsfăța într-o baie cu spumă, visând la piratul meu, când colo, ascultam asta!? Eram perfect capabilă să-mi aleg singură partenerii; de fapt, i-am tot spus mamei treaba asta. Dar să pun această capacitate în practică era cu totul altă mâncare de pește; nu se putea spune că depun prea multe eforturi. Nu că n-aș fi fost interesată de întâlniri – chiar eram. Până la un punct. Pur și simplu, nu aveam răbdarea necesară pentru discuțiile superficiale pe care trebuia să le suport ca să pun mâna pe un tip.

Știam că viața nu poate fi ca un roman de dragoste, în care o fată se îndrăgostește nebunește de sufletul ei pereche în clipa în care privirile lor se întâlnesc într-un loc aglomerat.

Absurd!

Și că nu poți fi transportată într-o lume a fanteziei și a extazului de un  străin  arătos  cu  care  ești  pe  aceeași  lungime  de  undă  și  într-o  per-fectă armonie sexuală din secunda în care puternicul lui membru viril îți tachinează petalele delicate.

Ce idee!

Știam și că la conducerea companiilor din Top 100 firme de succes nu există niciun băiețaș rău, milionar, de peste 25 de ani, la 1,90 metri, cu o  agresivitate  masculină  necontrolată,  îmblânzită  doar  superficial,  care  așteaptă disperat ca o pitică fără stimă de sine, încălțată cu converși fără șosete, să-l răstoarne de pe piedestal și să-i schimbe cursul vieții pentru totdeauna  după  două  pahare  de  Martini  și  un  număr  mic  în  toaleta  femeilor.

Ca să știți: dacă porți converși fără șosete, îți put picioarele de-ți mută nasul!

Cu  toate  astea,  în  ciuda  caricaturilor  perpetuate  în  romanele  de  dragoste, aspiram încă la fantezie. La basm. La minunata dăruire de sine reciprocă născută atunci când două persoane se contopesc într-o singură ființă. Așa că acceptam întâlniri, făceam cunoștință cu tipi prin baruri, pe unii îi agățam pe stradă, și aveam parte de cele mai seci – doar ocazional inventive – partide de sex pe care le-ar putea avea o celibatară. Cât despre orgasme, fie că le obțineam cu mâna mea sau cu a altcuiva, nu erau un lucru  de  lepădat.  Așadar,  când  mama  îmi  reproșa  tot  la  două-trei  luni  că sunt singura dintre copiii ei care nu este căsătorită, cedam și o lăsam să-mi aranjeze întâlnirile.

Gusturile mele și ale mamei sunt la fel de diferite ca un pește ton de un ondulator. Mie-mi plac băieții răi și m-am bucurat o dată sau de două ori de ei. Prefer tipii mai duri, cu chip sever. Păr rebel? Da, vă rog. Simț artistic? Da, vă rog – muzician, pictor, artist liber-profesionist, orice.

Genul mamei este genul tuturor: un tip care câștigă bine, serios, împlinit, deștept, sociabil la petreceri și cu o cantitate de spermă suficientă cât pentru a inocula de mai multe ori vinovăția catolică în următoarea generație.”

Cartea Căsuța de la malul mării de Alice Clayton  poate fi comandată pe libris.ro

Recenzii și prezentări cărți romantic-erotice

Recenzii și prezentări cărți cu umor

Recenzii și prezentări cărți Editura Paralela 45