Către frumusețe de David Foenkinos, Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei – recenzie

Către frumusețe

(Vers la beauté – 2018)

David Foenkinos

Editura Humanitas Fiction

Colecția Raftul Denisei

Traducere şi note: Daniel Nicolescu

Nr. de pagini: 232

An apariție: 2020

DAVID FOENKINOS s-a născut la Paris în 1974. A studiat literatura la Sorbona şi a urmat în paralel cursuri de muzică, visând, pentru o vreme, să înfiinţeze o trupă. A debutat în anul 2001 cu romanul Inversion de l’idiotie. De l’influence de deux Polonais, recompensat cu Premiul François Mauriac, urmat în 2002 de Entre les oreilles. În 2004 publică Potenţialul erotic al soţiei mele (Le potentiel érotique de ma femme; Humanitas Fiction, 2017), care obţine Premiul Roger-Nimier în acelaşi an. Urmează un număr impresionant de romane, unele distinse cu importante premii literare: în 2005, În caz de fericire (En cas de bonheur; Humanitas, 2008 ), Les cœurs autonomes în 2006, Qui se souvient de David Foenkinos? în 2007, carte care primeşte Premiul Jean Giono, în 2008 Despărţirile noastre (Nos séparations; Humanitas, 2011). Acestea sunt urmate de Delicatețe – Editura Nemira (La délicatesse – 2009), Lennon (2010), Le petit garçon qui disait toujours non (2011), Les souvenirs (2011), Le saule pleureur de bonne humeur (2012), Je vais mieux (2013), La tête de l’emploi (2014), Charlotte – Editura Nemira (Charlotte – 2014), ce câştigă Premiul Renaudot şi Premiul Goncourt des Lycéens, şi Le Mystère Henri Pick (2016).

Antoine Duris era un reputat profesor universitar la Beaux-Arts din Lyon când, peste noapte și fără a da nimănui nicio explicație, decide să părăsească totul pentru a deveni un simplu paznic la Muzeul Orsay. Nimeni nu înțelege prea bine motivele din spatele acestei recalificări și nici nu știe despre trauma pe care acesta tocmai a suferit-o. Pentru a putea rezista puternicului dezechilibru sufletesc cu care se confrunta, Antoine a găsit remediul: să se îndrepte spre frumusețe.

Mathilde, șefa serviciului de personal a muzeului, nu poate să-i refuze neobișnuita cerere de angajare, deși era foarte intrigată și era conștientă că Antoine era supracalificat pentru acel post.

Cu o ironie fină, autorul scoate în evidență snobismul celor vizitează muzeele, deși mulți nu înțeleg mare lucru din arta de acolo.

”Încerca să asculte tot ce se spunea. Unele considerații erau luminoase, existau bărbați și femei sincer tulburați să descopere pe viu acești Modigliani; dar și altele catastrofale. Din poziția șezând, avea să răsfoiască întreaga tipologie umană. Unii nu spuneau ”Am vizitat Muzeul Orsay” ci ”Am făcut Orsay”, un verb care trădează un soi de necesitate socială; de fapt, o listă de cumpărături. Turiștii nu se sfiau să folosească aceeași expresie și pentru diferite țări: ”Vara trecută am făcut Japonia…” Așadar, în zilele noastre, locurile se fac. Iar când te duci la Cracovia, faci și Auschwitz.”

Sesizând rutina plictisitoare în care se complăceau ghizii, care repetau zilnic aceleași fraze șablon, fără a mai pune pic de pasiune în ceea ce fac, Antoine nu se poate abține să nu completeze informațiile oferite de ghidul oficial al muzeului, atrăgând furia acestuia, care a cerut ca paznicul cel obraznic să fie concediat. Deși Mathilde, care începuse să nutrească sentimente calde pentru Antoine, a reușit să dezamorseze conflictul, Antoine a recidivat în curând, deși era evident că în acest mod concedierea lui era inevitabilă. Motivația lui era tocmai aceea de a fi convocat de Mathilde, întrucât depășise prima etapă a vindecării sale sufletești și era timpul să treacă la pasul următor.

”- Vreți să spuneți că l-ați întrerupt din nou pe Fabien… doar ca să vă chem aici?

– Exact… răspunse Antoine, ușor stânjenit, de parcă și-ar fi dat seama brusc de ciudățenia situației.”

Pe măsură ce avansăm în acțiune, descoperim că în spatele secretului lui Antoine exista o altă dramă a unei femei tinere, Camille, ce avusese parte de un destin tragic.

În a doua parte a cărții facem o incursiune atât în trecutul lui Antoine, care suferise o decepție sentimentală în momentul în care fusese părăsit de logodnica sa, Louise, după o relație îndelungată de  peste șapte ani, cât și în ultimii ani din viața frământată a lui Camille.

Camille fusese cândva o adolescentă sensibilă și entuziastă, cu un talent incredibil la pictură. Însă, pe când avea șaisprezece ani, ceva întunecat o transformase radical. Înnebuniți, părinții încercaseră să o ajute din răsputeri, apelând inclusiv la psihologi, însă nimeni nu găsise vreun leac, atâta timp cât nu se știa ce anume declanșase acea schimbare. Drama lui Camille subliniază încă o dată cât de vitală este comunicarea și cât de important este să construim punțile de legătură cu cei dragi.

Destinul lui Camille s-a împletit la un moment dat cu cel al lui Antoine și păruse că fiecare dintre ei exercita o influență pozitivă asupra celuilalt, însă, din nou, un declic se produsese.

Ce se întâmplase în viața lui Camille? În ce fel destinul ei s-a intersectat cu cel al lui Antoine? Va reuși Antoine să-și regăsească liniștea sufletească?

Vă las să aflați singuri răspunsurile în carte.

În ciuda atmosferei de tristețe și melancolie din cuprinsul cărții, finalul este unul cald și optimist.

O carte cu multe mesaje profunde, pe care o recomand cu drag! 

Cartea ”Către frumusețe” de David Foenkinos poate fi comandată pe libhumanitas.ro, libris.ro, elefant.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, librariadelfin.ro, dol.ro