Delicatese Literare
Recenzii

Ce vrem noi, femeile? de Isabel Allende, Editura Humanitas Fiction – recenzie

Ce vrem noi, femeile? Despre dragostea nerăbdătoare, viața lungă și ursitoarele bune

(Mujeres del alma mia – 2020)

Isabel Allende

Editura Humanitas Fiction

Colecția: Seria de autor Isabel Allende

An apariție: 2020

Traducere din limba spaniolă: Cornelia Rădulescu

Nr. pagini: 200

ISABEL ALLENDE, nepoata fostului președinte chilian Salvador Allende, s-a născut pe 2 august 1942 la Lima, în Peru. Își petrece copilăria în Chile, iar în timpul dictaturii lui Pinochet se refugiază în Venezuela, unde rămâne timp de 15 ani și lucrează ca ziaristă. În prezent locuiește în California. În 1982, primul ei roman, Casa spiritelor, are un succes fulminant și devine imediat bestseller internațional. În 1984 publică Despre dragoste și umbră, apoi Eva Luna (1987), Povestirile Evei Luna (1989) și Planul infinit (1991). În 1992, fiica scriitoarei, bolnavă de porfirie, moare. Următoarea ei carte, Paula (1994), îi este dedicată. De mult succes se bucură volumul Afrodita (1997), romanele Fiica norocului (1999) și Portret în sepia (2000), volumul de memorii Țara mea inventată (2003) și romanul Zorro (2005). În 2006 îi apare romanul Inés a sufletului meu, în 2007, volumul autobiografic Suma zilelor, în 2009, romanul Insula de sub mare, în 2011, Caietul Mayei, iar în 2012, volumul Dragoste. În 2014 vede lumina tiparului thrillerul Jocul RIPPER, în 2015, romanul Amantul japonez, în 2017, Dincolo de iarnă, iar în 2019, O lungă petală de mare. În cariera sa literară, Isabel Allende a primit peste 60 de premii și distincții. În 1994, statul francez i-a conferit titlul de Chevalière de l’Ordre des Arts et des Lettres, în 2004 a fost admisă în American Academy of Arts and Letters, iar în 2014 i s-a decernat Presidential Medal of Freedom. În 2018 a primit National Book Award, fiind prima personalitate scriitoricească de limbă spaniolă căreia i se acordă acest premiu în Statele Unite.

Isabel Allende plonjează în adâncurile memoriei și ne oferă o carte emoționantă, dar îmbibată de umorul său caracteristic, despre relația cu feminismul și condiția de femeie, o pledoarie pentru viața care trebuie trăită, simțită și savurată cu deplină intensitate. În cea mai nouă carte a sa, marea autoarea chiliană ne invită s-o însoțim într-o călătorie personală în care, cu harul ei de povestitoare, revizitează episoadele ce o leagă de feminism, din copilărie până astăzi. Ne face cunoscute portretele unor femei cu rol esențial pentru destinul său, ne vorbește despre scriitoare și activiste, laudă creația unor tinere artiste care exprimă revolta generației lor și, nu îl ultimul rând, se înclină în fața anonimelor care, cunoscând suferința produsă de violență, s-au ridicat și, cu demnitate și curaj, au mers mai departe. Ele sunt cele care au inspirat-o și au însoțit-o pe întregul parcurs al al vieții, sunt femeile sufletului ei. Toate acestea fără să piardă nici o fărâmă din inconfundabila sa bucurie de a trăi și amintindu-ne că, dincolo de vârstă, există întotdeauna o vreme pentru dragoste.

Pe Isabel Allende o admir foarte mult, nu doar datorită talentului scriitoricesc și stilului său narativ, ci și datorită personalității sale ca om, una jovială și sensibilă, în același timp, datorită curajului, ambiției și tenacității care au însoțit-o de-a lungul vieții și de care nu se dezice nici acum, aflată la o vârstă „matură” 🙂 .

Am așteptat cu nerăbdare ultima sa apariție literară „Ce vrem noi, femeile? Despre dragostea nerăbdătoare, viața lungă și ursitoarele bune atrasă fiind de titlu și simțind, totodată, că această carte va fi complet diferită de tot ceea ce am citit, scris de autoare, până acum. 

Cartea de față este o călătorie sufletească printre paginile nepalpabile ale unui album de amintiri, unele încărcate de nostalgie, durere, neputință, iar altele încărcate de frumusețe, duioșie, căldură sufletească. Citind acest roman nu poți rămâne indiferent. Fiecare filă vibrează de emoție, de tristețe, de furie, de duritate, dar și de iubire, pasiune. De ce? Pentru că autoarea are curajul să abordeze teme sensibile, controversate, conștientă fiind că va atrage asupra sa multe critici. 

„Fiecare an trăit și fiecare rid îmi spun povestea” mărturisește autoarea, aspect de care îți dai seama citind cărțile sale, ce au la bază mici frânturi din trecutul său și al familiei sale. În „Ce vrem noi, femeile? Despre dragostea nerăbdătoare, viața lungă și ursitoarele bune” autoarea ne invită să o însoțim într-o călătorie personală, emoționantă și sensibilă, dar și tristă și apăsătoare, în trecut și prezent, în care ne vorbește despre relația sa cu feminismul, despre evoluția sa ca om, dar mai ales ca femeie, despre inegalități între sexe și nedreptate, despre putere și ideologii și consecințele acestora asupra omenirii, despre violență, mai ales cea asupra femeii, despre viol, avort, războaie. Dar mai presus de orice, autoarea ne vorbește despre viață și moarte, iubire, tinerețe, bătrânețe, speranță.

Pornind de la experiențele personale, din copilărie, de la vârsta de cinci ani, apoi mergând până la maturitate, ca soție și mamă, dar mai ales ca femeie, Isabel Allende face o analiză între feminism și machism sau patriarhat fără a aluneca pe panta exagerării, fără a duce lucrurile la extrem, fără a instiga la ură și revoltă. Desigur, criticii săi și susținătorii machismului sau, altfel spus, ai drepturilor totale ale bărbaților – printre care și femei, din păcate! – vor afirma exact contrariul. 

„Feminismul sperie pentru că pare foarte radical sau pentru că e interpretat ca fiind ura împotriva bărbaților, așa că înainte de a merge mai departe trebuie să lămuresc câteva lucruri. Să începem cu termenul „patriarhat”. 

Definiția mea diferă un pic de cea din Wikipedia sau din Dicționarul Academiei Regale. La origine, însemna supremația absolută a bărbatului asupra femeii, asupra altor specii și a naturii, însă mișcarea feministă a subminat această putere absolută în unele aspecte, chiar dacă în altele a rămas la fel ca acum mii de ani. Deși multe din legile discriminatorii s-au schimbat, patriarhatul continuă să fie sistemul dominant de opresiune politică, economică, culturală și religioasă care conferă putere și privilegii sexului masculin. În afară de misogini (aversiune față de femei), sistemul include diferite forme de excludere și agresiune: rasism, homofobie, clasism, xenofobie, intoleranță față de idei și persoane diferite. Patriarhatul se impune prin agresiune, cere obediență și pedepsește pe oricine îndrăznește să sfideze. 

Și în ce constă feminismul meu? Nu e vorba despre ce avem între picioare, ci între cele două urechi. Este vorba de o postură filozofică și de o revoltă împotriva autorității bărbaților. Este o modalitate de a înțelege relațiile umane și de a vedea lumea, este un pariu pentru dreptate, o luptă pentru emanciparea femeilor, homosexualilor, lesbienelor, transsexualilor (LGBTIQ+), a tuturor oprimaților sistemului și a celor care vor să se alăture. Supertare!, cum zic tinerii de azi: cu cât mai mulți, cu atât mai bine.”

În „Ce vrem noi, femeile?” autoarea își susține pledoaria pentru feminism pornind de la exemplul mamei sale, Panchita, o femeie frumoasă, deșteaptă, dar născută într-o familie și societate unde bărbatul făcea legea, avea putere de decizie, viață, asupra familiei, asupra femeii, aceasta fiind o ființă inferioară acestuia.

„La o vârstă foarte fragedă, mi-am dat seama că mama se afla în dezavantaj față de bărbații familiei, se măritase împotriva voinței părinților, dăduse greș, așa cum o preveniseră, își anulase căsătoria – singura soluție posibilă într-o țară în care divorțul a fost legalizat de-abia în 2004. Nu avea pregătire ca să muncească, nici bani, nici libertate, era calul de bătaie al gurilor rele pentru că mai era și tânără, frumoasă și cochetă, nu numai despărțită de bărbat.”

Isabel Allende aduce un omagiu Femeii, indiferent de origine, vârstă, orientare sexuală, statut social sau financiar. Ne prezintă frumusețea feminină prin simplitatea ei, ne face cunoștință cu femei care au jucat un rol important în viața sa, unele creionate într-un mod subtil, dar plin de gravitate – cum ar fi bunica sa, fiica Paula, Ester Odiambo, Celina, o tânără de cincisprezece ani pe care Isabel Allende a cunoscut-o pe când avea doar optsprezece ani și care a lăsat o amprentă emoțională puternică asupra ei, cele două nepoate ale sale -, iar altele creionate într-un mod complex, cu substrat și esență, cum fi mama sa Panchita, Carmen Balcells, Olga Murray, Michelle Bachelet, dar și multe alte femei, cunoscute, din diferite domenii de activitate, sau anonime, din diferite colțuri ale lumii, aparent simple nume, dar toate cu rezonanță puternică asupra noastră, pentru un viitor mai bun. Toate au o poveste în spate, una încărcată de durere, dezamăgire, neputință; sunt femei care au cunoscut violența, urâțenia și monstruozitatea umană sub o formă sau alta, dar, mai presus de toate , sunt femei curajoase care și-au păstrat demnitatea în cele mai grele sau terifiante momente ale vieții lor, chiar și în fața morții. 

„Ce vrem noi, femeile? Despre dragostea nerăbdătoare, viața lungă și ursitoarele bune” este o radiografie a unei lumi încă dominată de machism, a unei societăți dezbinată de sărăcie, mentalități învechite, interese personale, putere, războaie, dar care face pași mici spre eliberare, unitate, vindecare, iubire; este o lecție de istorie, una a Americii de Sud și a societății latino, dar nu numai; este o radiografie a sufletului feminin, a vieții în general. 

Vă recomand din suflet această carte emoționantă și vulcanică. Cu umor, dar și profunzime, Isabel Allende se dezvăluie pe ea însăși, cu bune, cu rele, și ne arată/învață că noi femeile suntem o sursă inepuizabilă de afectivitate, iertare, curaj, ambiție, tărie sufletească. 

Ce vrem noi, femeile? este o întrebare complexă cu un răspuns cuprinzător. Să fie siguranță, apreciere, liniște și, mai ales, dragoste? Să fie independență și putere de decizie asupra propriei vieți? Să fie respect? Toate la un loc? Sau mult mai multe? După cum am zis, răspunsul este unul cuprinzător, iar noi îl deținem. Ce facem însă mai departe pentru a ne păstra feminitatea și frumusețea sufletească? Citiți cartea! Multe întrebări vor căpăta răspunsuri, dar – vă asigur! – se vor naște multe alte întrebări. De ce? Pentru că femeile au o dorință imensă de cunoaștere, de explorare, de perseverență.

„Timpul trece tiptil, ca pe vârfuri, ca în glumă, și dintr-o dată ne sperie dacă ne privim în oglindă și ne lovește din spate. Fiecare minut e prețios și nu-l putem irosi prin neînțelegeri, nerăbdare, gelozie, meschinării și atâtea alte tâmpenii care murdăresc o relație. De fapt, este o formulă care se poate aplica la orice vârstă, pentru că toate zilele sunt numărate.”

„E nevoie de o viziune clară, de o inimă plină de pasiune și de o voință eroică pentru a înfrunta oboseala și eșecurile acestui drum. E exact ceea ce ne străduim să le inculcăm fiicelor și nepoatelor noastre.”

Cartea Ce vrem noi, femeile? Despre dragostea nerăbdătoare, viața lungă și ursitoarele bune de Isabel Allende poate fi comandată de pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Isabel Allende

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

11 Comments

  • anasylvi

    Foarte buna recenzia, felicitari! Subiectul abordat de autoare este unul deosebit de important. Din pacate, feminismul, ca si alte curente de schimbare a mentalitatilor invechite, atinge pe alocuri un radicalism care il pune intr-o lumina proasta. Femeile au fost subminate timp de secole de catre societatea patriarhala, din dorinta de a pastra supusa o mare parte a populatiei, era mai usor sa manpulezi pe toata lumea considerand femeia doar un accesoriu al barbatului. In ziua de azi, nici macar nu ar trebui sa se mai puna problema daca femeile si barbatii sunt la fel de valorosi, insa atat timp cat conceptiile depasite continua in multe parti ale lumii, inclusiv in unele state care se vor civilizate, feminismul este inca necesar. Evident, cand lucrurile scapa pe o panta a exagerarii nu este bine, iar cine priveste doar spre trecut nu se uita in fata si se tot impiedica. Lucrurile nu pot stagna iar cine nu vrea sa vada realitatea faptului ca femeile si barbatii sunt egali ca indivizi, chiar daca diferiti in anumite aspecte, va ramane mult in urma tuturor.

    • Carmen Simionescu

      Minunata recenzia, excelent ai evidențiat și punctat, cu sensibilitate, fațetele care formează personalitatea complexa a femeii! ❤️Felicitări, Mirela, mulțumesc pentru recomandarea deosebita! ❤️

    • Mirela Barbalata

      Bine spus, Ana! Este nevoie în continuare de o luptă puternică pentru a schimba mentalități învechite. Din păcate, sunt multe femei care nu concep independenta semenelor lor, puterea de decizie. Cred că acest aspect este foarte grav. Nu este nevoie să ducem lupta
      la extreme. Cu puțin efort, curaj, perseverentă putem schimba lumea în bine.
      Mulțumesc pentru apreciere!

  • Oli

    Felicitări, Mirela, imi place foarte mult recenzia, felul in care ai subliniat ideile și temele cartii! Multumesc pentru recomandarea de nota maxima!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *