Cea mai frumoasă carte din lume de Eric-Emmanuel Schmitt, Editura Humanitas Fiction – recenzie

Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri

(The Most Beautiful Book in the World: Eight Novellas – 2006)

Eric-Emmanuel Schmitt

Editura Humanitas Fiction

Traducere: Ileana Cantuniari

Nr. pagini: 208

Opt nuvele, opt poveşti de iubire, opt femei. De la vânzătoarea modestă la miliardara arogantă cu trecut misterios, de la soţia dezamăgită la amanta sacrificată pentru binele familiei bărbatului iubit, de la deţinuta politic la prinţesa nonconformistă, chipurile dragostei se schimbă, deşi nevoia de fericire rămâne mereu aceeaşi.

„Cea mai frumoasă carte din lume… are graţia şi forţa vizuală ale marilor texte literare.“ – Lire

„Fiecare dintre povestirile acestui volum pune în lumină, cu un lirism de o prospeţime unică, o ipostază a sufletului feminin.“ – L’Express

„Schmitt e un povestitor înnăscut, care are harul de a spune poveşti aparent simple, ce conţin însă o adevărată filozofie de viaţă.” – La Libre Belgique

„Aceste superbe povestiri ne amintesc de Maupassant prin linia narativă, finalurile neaşteptate, umorul sarcastic şi pătrunderea psihologică.“ – Kirkus Reviews

Nuvela Odette Toulemonde a fost ecranizată în 2006 de către autor, avându-i în rolurile principale pe Catherine Frot, Albert Dupontel şi Jacques Weber.

„Cea mai frumoasă carte din lume” de Eric-Emmanuel Schmitt este o colecție de opt nuvele care, fiecare în parte, captează o părticică din misterul feminin. Fiecare nuvelă are un anumit tip de eroină care se confruntă în momente-cheie cu dileme existențiale. Autorul a reușit, din punctul meu de vedere, să surprindă într-un mod intim substraturile gândurilor și sentimentelor acestor femei, care formează o rețea, unind aceste eroine diferite într-un tablou discret, rafinat, un adevărat portret al feminității.

Știm cu toții că întrebarea „Ce vor femeile?” a devenit clișeu, ba chiar face adeseori obiectul glumelor, mintea feminină dovedindu-se, aparent, un bastion inexpugnabil pentru contrapartea ei masculină. Totuși, incursiunile lui Schmitt în mintea personajelor sale arată faptul că universul feminin își poate etala fațetele misterioase acelora care doresc cu adevărat să îi pătrundă tainele și să dezvăluie aceste aspecte cu eleganță și emoție.

Am cutreierat fermecată prin momentele imaginate de autor, privind scenele perfect încadrate în decorurile lor ca prin niște uși întredeschise, lăsate astfel pentru a putea trage cu ochiul în spatele aparențelor, fie ele sociale sau de altă natură.

În prima nuvelă, milionara Wanda Winnipeg dă piept cu fantomele trecutului. Această povestire a fost una dintre preferatele mele, prin emoția pe care a reușit să mi-o trezească, însă acesta a fost doar începutul, rând pe rând fiecare nuvelă și-a adus aportul la imaginea de ansamblu pe care încerc să o redau acum, fără să intru prea adânc în detalii care ar putea sfâșia această pânză delicată a trăirilor pe care doar citind volumul le veți putea cunoaște și aprecia, la rândul vostru.

De la cinica Wanda am trecut la cârcotașa Hélène, o femeie pentru care defectele acestei lumi ies în relief în mod automat, împiedicând-o să savureze viața. Pentru orice se pare că există însă soluții, iar o zi ploioasă se poate dovedi la fel de frumoasă ca oricare alta. Odile Versini este o intelectuală în lupta cu o maladie din ce în ce mai răspândită, Alzheimer, Aimée Favart o amantă de cursa lungă, abandonată în cele din urmă în favoarea soției dar răsplătită cu un Picasso a cărui autenticitate este chestionabilă. O eroină anonimă descoperă că soțul ei duce o viață dublă, o principesă desculță seduce un tânăr actor, iar misterul întâmplării se dezvăluie peste ani.

A șaptea nuvelă, Odette Toulemonde, mi-a plăcut în mod deosebit și aș vrea să dezvolt puțin. Autorul a fost la un moment dat solicitat să regizeze un film, iar pe baza acestuia s-a născut această nuvelă. Ce legătură credeți că poate fi între un romancier de succes din Paris și o vânzătoare văduvă cu doi copii, dintr-un cartier sărac din Charleroi? Vă dau un indiciu: Odette este o cititoare împătimită a cărților lui Balthazar Balsan, care trece printr-o perioadă grea pe plan profesional, dar și la nivel personal. Interacțiunea dintre ei le va schimba destinele. Mi-a plăcut foarte mult modul în care Odette descrie rolul crucial pe care îl au cărțile lui Balthazar în depășirea situațiilor grele din viața sa, viața unui om de rând. Adeseori, scriitorii care se adresează unei părți mai mari ale populației sunt blamați, considerați comerciali sau superficiali. Aici, Schmitt ne face să vedem cu alți ochi acest fenomen, să îl vedem prin ochii lui Odette Toulemonde, o femeie din mulțime, însă atât de deosebită.

Cât despre ultima nuvelă, cea care dă titlul volumului, acțiunea se desfășoară într-un lagăr sovietic pentru femei, unde sunt închise disidentele. Tot ceea ce aceste femei își doresc este să poată trimite un mesaj fiicelor lor, poate ultimul mesaj pe care ar putea să aibă ocazia să îl transmită. Lăsând la o parte greutatea faptului în sine, oare ce poți să scrii pe trei foițe de țigară, cu un singur creion, fără ștersături ca să nu îl consumi și să ajungă pentru toate? O încărcătură emoțională deosebită, o soluție inedită care va deveni, peste ani, sursa de inspirație a nuvelei.

Eric-Emmanuel Schmitt are un dar deosebit, acela de a împacheta într-un volum mic un bagaj emoțional vast. Apreciez mult prozatorii care reușesc să facă acest lucru, care este de regulă considerat apanajul poeților. Mai mult decât atât, are talentul de a surprinde prin finalurile sale neașteptate, ceea ce mărește din ce în ce interesul cititorului, făcând din parcurgerea povestirilor o experiență de o intensitate aparte.

O lectură unde femeile au captat primul plan, dar unde bărbații continuă să fie protagoniști importanți, o lectură despre viață și echilibru.

Iată mai jos un scurt fragment din scrisoarea adresată de către Odette lui Balthazar, o mostră din acele senzații de care vă vorbeam:

„Prin cărțile dumneavoastră arătați că în orice viață, chiar și în cea mai nefericită, există ceva care te face să te bucuri, să râzi, să iubești. Arătați că persoanele neînsemnate, ca mine, au merite mai mari, de fapt, pentru că cel mai mărunt lucru le costă mai mult decât pe altele. Datorită cărților dumneavoastră, am învățat să mă respect. Să mă și iubesc un pic. Să devin acea Odette Toulemonde pe care lumea o cunoaște astăzi: o femeie care deschide obloanele cu voie bună în fiecare dimineață și care le închide seara cu tot atâta plăcere.

Cărțile dumneavoastră ar fi trebuit să-mi fie administrate intravenos după moartea lui Antoine al meu, aș fi câștigat timp.

Când, într-o zi, cât mai târziu cu putință, veți merge în Rai, Dumnezeu se va apropia de dumneavoastră și vă va spune: „Sunt mulți oameni care vor să-ți mulțumească pentru binele pe care l-ai făcut pe pământ, domnule Balsan”, iar printre acele mii de persoane, va fi și Odette Toulemonde. Odette Toulemonde care, iertați-o, era prea nerăbdătoare ca să aștepte până atunci.”

Trailerul filmului Odette:

Cartea Cea mai frumoasă carte din lume de Eric-Emmanuel Schmitt, Editura Humanitas Fiction poate fi comandată pe librex.ro

Recenzii Editura Humanitas

Recenzii și prezentări cărți Eric-Emmanuel Schmitt