Cel care mă așteaptă de Parinoush Saniee, Editura Polirom – recenzie

Cel care mă așteaptă

(Sahm-e man – 2013)

Parinoush Saniee

Editura Polirom

Colectia “Biblioteca Polirom” – Proza XXI

An aparție: 2012

Nr.pagini: 387

Traducere din limba italiană: Cerasela Barbone

Parinoush Saniee este o scriitoare iraniană, născută în anul 1949 la Teheran, într-o familie de intelectuali. A absolvit Facultatea de Psihologie și este de profesie sociolog și psiholog. A scris mai multe romane printre care “Cartea sorțîi”, “Valul Teheranului” precum și “Tatăl celuilalt copil”, un alt mare succes în Iran, dar și peste hotare. Notorietatea i-a adus-o însă Cel care mă așteaptă acesta fiind și debutul ei editorial. Romanul este interzis inițial în țara natală, urmând apoi să fie publicat în peste douăzeci de ediții, devenind cea mai vândută carte a tuturor timpurilor în Iran. Persoana care a sprijinit-o și a încurajat-o de la început să publice acest roman este chiar laureata Premiului Nobel pentru Pace – Shiria Ebadi.

Povestea romanului Cel care mă așteaptă este una emblematică pentru destinul femeilor din Iran. Evenimentele debutează în anul 1979, cu puțin timp înainte de revoluția iraniană și se concentrează asupra vieții unei femei obligate să se descurce singură, cu trei copii, într-un oraș dezbinat de conflicte politice și religioase, aflat într-o permanentă stare de instabilitate și nesiguranță. La vârsta adolescenței, protagonista romanului, Masumeh, se îndrăgostește de un tânăr, în drumul ei spre școală. Deși relația lor este inocentă – cei doi abia dacă îndrăznesc să schimbe câteva priviri – iubirea îi este descoperită iar ea ajunge să fie măritată cu forța. Din fericire, se nimerește să aibă un soț care îi permite să-și continue studiile și care, spre deosebire de bărbații din propria ei familie, nu încearcă să-i controleze viața pas cu pas. Treptat, Masumeh descoperă că soțul ei are cu totul alte preocupări decât familia și că idealurile și obiectivele sale politice îi pun viață în pericol, forțând-o să trăiască într-o continuă stare de îngrijorare și neliniște.

“Parinoush Saniee dă glas tuturor destinelor feminine înlănțuite de tradiție, tuturor femeilor care luptă chiar cu prețul vieții pentru ce li se cuvine” – Cultura

“Un roman bun și sincer, un portret curajos și franc căruia nici o instanța nu-i poate interzice apariția. De la început până la ultima pagină, – Cel care mă așteaptă – , este povestea tuturor femeilor din Iran ce luptă pentru drepturile lor “ – Bukbara Magazine

Scrisă în 2004 și publicată de Editura Polirom în 2012, cartea Cel care mă așteaptă este cutremurătoare, de la prima filă până la ultima, lectura este intensă, dură, te subjuga fără să îți dai seama, te obligă să o citești până la capăt indiferent de sentimentele și emoțiile care te încearcă. A fost ca un duș rece, parcă o trezire la realitate. Ca femeie am trăit și simțit din plin evenimentele din viața lui Masumeh și traumele suferite de ea, dar în gând am mulțumit vieții că am cunoscut iubirea, gingășia și vorba bună a mamei, că sunt liberă să iau propriile decizii și îmi pot exterioriza emoțiile și sentimentele fără teamă.

Din primul capitol ne dăm seama de mediul dur în care trăiește Masumeh, o copilă inocentă, cu idealuri și aspirații, care iubea școala și trăia cu speranța că într-o zi își va termina studiile și va urma o facultate. Din păcate este conștientă că șansele ei sunt foarte mici datorită mediului familial din care provine: o mamă care trăiește doar pentru fiii săi, frați care o urăsc pentru tinerețea, inteligența și frumusețea ei. Singurele persoane care o vor sprijini și iubi în ciuda evenimentelor tragice care vor urma sunt tatăl – Agha Jun – un om muncitor, cu suflet bun, cu orientări mai deschise care trăia cu speranța că fiica lui va avea un viitor mai bun, prietena ei cea mai bună – Parvaneh – de care va fi brutal despărțită dar și, surprinzător, amanta unuia dintre frați – Parvin Khanum.

Prin ochii lui Masumeh ne este prezentată viața tristă, măcinată de durere și sacrificiu, a femeii din Iran, care are o singură obligație și datorie – să fie soție și mamă – fără a avea un cuvânt de spus în ceea ce o privește.

Aceeași soarta o are și tânăra Masumeh care este obligată de familie să se căsătorească atunci când frații ei descoperă o presupusă relație cu un tânăr student la Facultatea de Farmacie – Saeid. În realitate, între cei doi nu se întâmplase nimic, relația lor fiind doar una inocentă ce se rezuma doar la priviri aruncate pe furiș, deși amândoi nutreau sentimente puternice unul față de celălalt, pe zi ce trece.

“Când mă aflăm la o stradă distanță inima începea să-mi bată nebunește și respiram greu fără să-mi dau seama. De fiecare dată  când treceam, încercam să nu privesc în direcția lui și să nu roșesc, dar cum puteam? “

“În realitate, ceva se schimbase: chiar dacă nu se întâmplase nimic, întâlnirile din ultima vreme căpătaseră o savoare diferită, iar treaba părea să devină tot mai serioasă. În adâncul sufletului meu, simțeam o legătură tacită cu el, atât de puternică, încât cu greu o puteam ascunde “

Cum era de așteptat, cei doi nu au nici o șansă, Masumeh căsătorindu-se împotriva propriei voințe cu un bărbat ales de familie – Hamid – pe care îl va cunoaște chiar în ziua nunții. Durerea și zbuciumul sufletesc al copilei sunt cu atât mai mari cu cât pierde totul: iubirea, speranța unui viitor mai bun, prietenia cu Parvaneh. De ce familia ei se împotrivește prieteniei dintre cele două tinere? Ce repercusiuni vor suporta Saeid și Parvaneh? Va rezistă prietenia celor două în timp, în ciuda distanței și tăcerii care se așterne ani în șir? Răspunsul îl veți găsi citind cartea și cu siguranță veți simți tristețe, bucurie, furie dar și nostalgie.

În următoarele capitole facem cunoștință cu o nouă Masumeh, care treptat se va transforma dintr-o tânără inocentă într-o femeie curajoasă care își acceptă soarta și care va învăța, treptat, să se autodepășească profitând din plin de sprijinul soțului. Surprinzător pentru ea dar și pentru cei din jur, Hamid o încurajează să își continuie studiile, dovedindu-se un bărbat înțelegător, cu vederi largi și adeptul libertății de comunicare. Nu mică i-a fost mirarea lui Masumeh când realizează că și Hamid se căsătorise cu ea din obligație, dar și prin constrângere.

“Asta e adevărul, ai dreptate, și eu am fost obligat. Abuzul de putere nu constă mereu în chin și lovituri. Uneori se folosește de iubire și blândețe și te leagă de mâini și de picioare”

Deși nu se iubesc, cei doi învață să conviețuiască împreună, dar și separat. Masumeh acceptă concepțiile și percepțiile soțului despre viață, chiar dacă nu le înțelege în totalitate. Deși este fericită că își poate continua studiile și, aparent, este stăpână pe propria viață, se simte tot mai singură datorită lipsei de acasă a soțului. Absențele lui Hamid devin treptat tot mai dese și lung,i iar Masumeh începe să își pună întrebări și să aibă îndoieli în ceea ce privește idealurile lui, mai ales că între timp apăruseră și copiii. Apartenența lui Hamid la un grup revoluționar, dăruirea completă față de prietenii săi îl îndepărtează pe acesta, încet dar sigur, de soție și copii, devenind dintr-un om cu zâmbetul pe buze, într-unul când taciturn, când irascibil.

Inevitabilul se produce, iar Hamid pleacă de acasă fără să dea un semn de viață multă vreme, lăsându-și de izbeliște exact persoanele care aveau cel mai mult nevoie de el: soția, dar mai ales copiii.

În continuare, asistăm neputincioși la lupta pentru supraviețuire a lui Masumeh într-o lume dură, plină de represalii, singură fiind, cu copii, fără sprijin din partea soțului sau al familiei. Așa cum au respins-o într-un mod brutal și umilitor cu ani în urmă, nici acum, soție și mama fiind, aceștia nu o ajută. Nu îi are alături decât pe Parvin Khanum, adesea și ea neputincioasă, pe Agha Jun – tatăl îmbătrânit și într-o continuă dispută cu soția și fiii – și familia lui Hamid, pe care însă Masumeh încearcă să o protejeze de eventualele neplăceri și repercursiuni.

Evenimentele tragice care vor urma odată cu dispariția lui Hamid, neajunsurile, singurătatea, umilințele, o doboară, dar în același timp o fac pe Masumeh tot mai hotărâtă, îndârjită, se luptă ca o fiară pentru ea, dar mai ales pentru copii. Nici o clipă nu se lasă învinsă, merge înainte cu fruntea sus, nu acceptă milă, dar nici mulțumire, muncește pentru a întreține casa și copiii, învață pentru a-și lua diploma. Pe zi ce trece devine tot mai puternică, dar deznădejdea, singurătatea, batjocura celor din jur vor lăsa încet, încet, urme adânci în sufletul ei.

Din păcate, viața îi dă lovitură după lovitură, mai întâi moartea lui Hamid, apoi a socrului, și în final a tatălui. În ce împrejurări moare Hamid? Dar tatăl sau? Cine a provocat moartea lui Agha Jun? Citiți cartea și veți găsi, cu siguranță, răspunsurile la aceste întrebări.

Pe nerăsuflate, anii trec, iar Masumeh își vede copiii mari, realizați, iar fericirea ei ca mama este imensă. Știe că le-a oferit afecțiune, respect, și i-a crescut în spiritul familiei și al credinței.

Dar, fără să își dea seama, neliniștea pune stăpânire pe sufletul ei, se simte tot mai bătrână și singură și se gândește tot mai des la anii tinereții, mai ales la singurul bărbat pe care l-a iubit și amintirea căruia i-a păstrat-o tot mai adânc, în suflet, fără să îndrăznească vreodată să îi pronunțe numele.

“Când ajungi la cincizeci de ani, trecutul capătă o nouă culoare și până și zilele cele mai dificile au un farmec. Cât ești tânăr te gândești la viitor, la ce se va întâmpla peste un an, la unde vei fi peste cinci… îți dorești că zilele să treacă repede. Dar când totul ți s-a întâmplat deja și nu mai ai un viitor, te întorci și te uiți la trecut “

Cutremurătoare cuvinte și cât adevăr exprimă!!! De multe ori ne dorim ca timpul să treacă mai repede și uităm să ne oprim, măcar pentru o clipă, și să privim adânc în suflet sau în jur.

Trecutul lui Masumeh are un nume – Saeid – și apare în viața ei pe neașteptate, readucând în sufletul ei bucuria, nostalgia unei iubiri adolescentine dar și speranța unui viitor mai bun, împreună.

“Nici unul nu știa ce să spună. Îmbătrânise, însă ochii lui încântători, căprui, păstrau încă expresia pe care o țineam minte și pe care o deplânsesem în toți anii aceia. Mi s-a părut matur și interesant și am sperat ca și el să mă vadă în acel mod. “

Are Masumeh dreptul la fericire? Este posibilă relația de iubire dintre ea și Saeid, acum la maturitate? Își găsește în sfârșit liniștea după care a tânjit ani în șir?

Din păcate, soarta îi este potrivnică. Nici acum, la bătrânețe, după ani de suferință, lacrimi, zbucium și sacrificiu nu poate decide pentru ea însăși. De data aceasta, lovitură vine din partea propriilor copii pentru care ea este doar mama și soția tatălui lor.

“Cum poți pronunța numele unui alt bărbat după ce ai avut un soț ca tatăl meu? E ca și cum i-ai trăda amintirea. Nu e o chestiune de onoare sau vârstă… pur și simplu nu pot să văd murdărită amintirea tatălui meu martir. ”

Finalul cărții te copleșește, te dărâmă, îți zdruncină din temelii orice fărâmă de înțelegere, toleranță și acceptare. Nu ai cum să rămâi indiferent. Tristețea pune stăpânire pe tine. Dar îți revii și ai puterea să zâmbești, chiar dacă subtil, pentru că știi că viața ta este diferită, tu ești un OM care poate spune Nu sau Da oricând.

Mulțumesc Tyna&Oli pentru șansă de a citi acest roman și de a împărtăși cu voi impresiile mele.

Cartea Cel care ma așteaptă o puteți achiziționa pe polirom.ro, elefant.ro, libris.ro,  librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.ro

Recenzii Editura Polirom