Cenușăreasa. O poveste pop-up cu imagini 3D de Charles Perrault, Editura Prut
Charles Perrault
Editura Prut
Ilustrații: Samara Hardy
Repovestire de: Gabriela Ionescu
Nr. de pagini: 12
An apariție: 2023
Charles Perrault (n. , Paris, Regatul Franței – d. , Paris, Regatul Franței) a fost un poet francez, scriitor de proză și povestitor, membru de frunte al Academiei Franceze, care a avut un rol de frunte preponderent în disputa literară, cunoscută sub numele de „Cearta dintre antici și moderni”.
Charles Perrault a devenit celebru prin poveștile lui pentru copii: Cenușăreasa, Scufița Roșie, Motanul încălțat, Contes de ma mère l’oye („Poveștile mamei mele gâsca”), Barbă albastră, Tom Degețelul.
A fost avocat de profesie. Și-a câștigat reputația literară prin 1660 cu niște versuri ușoare și poezii de dragoste și și-a petrecut restul vieții promovând studierea literaturii și a artei. A devenit membru al Academiei Franceze, care s-a divizat curând după cearta dintre antici și moderni, în 1671. Perrault susținea vederile modernilor pentru progresul civilizației. Poemul său, Le siècle de Louis de Grand (1687: „Epoca lui Ludovic cel Mare”) pune scriitori ca Molière și François de Malherbe deasupra unor scriitori clasici ai Greciei antice și Romei.
Încântătoarele povești din Mama Gâscă au fost scrise ca să-i distreze pe copiii lui. Poveștile lui reprezintă versiunea modernă a unor povești populare aproape uitate, repovestite de Perrault într-un stil simplu și firesc.
(Sursa: Wikipedia).
Lumea poveștilor prinde viață cu ajutorul minunatelor imagini 3D din această carte magică!
Cenușăreasa vrea să meargă la balul de la palatul regal, dar maștera nu o lasă. Din fericire, zâna cea bună își face apariția. Ce se întâmplă apoi? Hai să aflăm!
Povestea Cenușăresei a fascinat dintotdeauna prin temele principale cuprinse în carte: răutate, falsitate și opresiune nedreaptă, dar și hărnicie, bunătate, miracole, speranță, tenacitate, triumf, răsplată și pedepsirea celor vinovați.
Elementul magic al cărții a înflăcărat imaginația cititorilor, inspirând totodată numeroase opere artistice și stând la baza multor adaptări cinematografice.
Vă invit să (re)descoperiți această minunată poveste în Colecția Pop-up 3D apărută la Editura Prut, precum și celelalte basme clasice apărute în această inspirată colecție. Mie mi-a adus aminte de propria mea copilărie și de încântarea pe care am simțit-o când am primit prima mea carte cu imagini 3D.