Conacul Slade de David Mitchell, Editura Humanitas Fiction – recenzie

Conacul Slade

(Slade House – 2015)

David Mitchell

Editura Humanitas Fiction

Colecția Raftul Denisei

Traducere din limba engleză de Mihnea Gafița

Nr. de pagini: 264

An apariție: 2020

Un nou roman semnat de autorul bestsellerului internațional Atlasul norilor prezent în topurile de vânzări din Marea Britanie și S.U.A., declarat una dintre cele mai bune cărți ale anului de The Guardian, The Telegraph, Sunday Times, The New York Times, San Francisco Chronicle, NPR, Los Angeles Times, Kirkus Reviews și nominalizat la International Dublin Literary Award.

Ține-ți ochii larg deschiși, să nu treci cu vederea o ușiță neagră de fier.Nu departe de pubul Vulpea și Copoii, în zidul înalt de cărămidă ce mărginește o alee neobișnuit de îngustă, dacă se întâmplă să fie întrunite condițiile strict necesare, ai șanse mari să dai peste intrarea în Conacul Slade. Te întâmpină o persoană străină, care-ți spune pe nume și te invită înăuntru. La început, nu mai vrei să pleci. Mai târziu, descoperi că nu poți. La fiecare nouă ani, cei care locuiesc în Conac – un cuplu bizar, frate și soră – lansează câte o invitație unică unei persoane singure, care-i mai altfel: un adolescent precoce, un polițist proaspăt divorțat, o studentă interiorizată. Dar ce se întâm­plă cu-adevărat în Conacul Slade? Dacă ai ajuns să afli, e deja prea târziu…

„Am devorat acest roman într-o singură seară. Alambicat înrudită cu celelalte cărți ale lui David Mitchell, această fantezie compactă debordează de energie mitchelliană clasică. Atent imaginată și trepidând de forță narativă, cartea aceasta este un Draculapentru noul mileniu, un fel de Hänsel și Gretel pentru adulți, o aducere aminte a faptului că ficțiunea poate fi atât de distractivă.“ — ANTHONY DOERR, autorul bestsellerului Toată lumina pe care nu o putem vedea

„Conacul Slade”, de David Mitchell este un roman care aparține ficțiunii speculative, mai exact un horror din zona paranormalului.

Scris în cinci planuri temporale care formează cinci părți omogene, reușește să capteze și să mențină viu interesul cititorului, pe alocuri dând chiar senzația de redare cinematografică a evenimentelor. Sunt destul de sigură că și acest roman va fi ecranizat în curând, cum a fost cazul cu „Atlasul norilor”, bazat pe romanul cu același nume al autorului.

Firul epic începe în 1979, în ultima sâmbătă din octombrie a acelui an. Un puști de treisprezece ani, Nathan Bishop, însoțit de mama lui Rita, ajunge să viziteze conacul Slade, poziționat pe Aleea Slade, un pasaj îngust dintre bulevardele Cranbury și Westwood, într-un orășel aflat în apropiere de Londra. În mod inedit, accesul în locație se face printr-o ușiță mică, neagră, de fier, situată pe respectiva alee, ușița pe care, dacă te plimbi la orice altă dată pe acolo, nu o observi – practic, nu există. La conac, în grădina vastă îi așteaptă Lady Norah Grayer, o patroană a artelor și cel care pare să-i fie fiu, Jonah. Cei doi intră pe portiță și nu mai sunt văzuți de atunci.

Au trecut nouă ani, este ultima sâmbătă din octombrie, 1988. Pe Aleea Slade sosește un polițist, Gordon Edmonds, deoarece Fred Pink, un martor ocular din vremea dispariției celor doi Bishop, s-a trezit din comă după nouă ani. Astfel, el ajunge la misterioasa portiță neagră, care nu are clanță și se deschide ca prin farmec sub palma lui, exact cum se întâmplase cu Nathan cu nouă ani în urmă. Acolo, el dă de priveliștea conacului măreț, de o grădină oarecum vraiște și de o frumoasă văduvă, Chloe, care îl atrage pe polițistul divorțat de curând într-o capcană demnă de o sirenă, de Circe sau alt personaj mitologic. Experiența lui Nathan se repetă, frații își au din nou prada la îndemână, luând porția de vitalitate care le va permite să mai bântuie pământul încă nouă ani.

Povestea continuă în 1997, cu un grup de studenți din care face parte și Sally, din perspectiva căreia vedem întâmplările, în 2006, cu sora mai mare a tinerei Sally, Freya, jurnalistă în S.U.A. și în fine, în 2015, când personajul-narator este nimeni alta decât Norah Grayer.

Ușor-ușor, autorul dezvăluie misterul care stă în spatele gemenilor Grayer, cum au ajuns aceștia un soi de vampiri spirituali care se hrănesc cu forță vitală din sufletul unor Înzestrați, pentru a fi liberi apoi să posede corpuri și de a-și prelungi existența cu încă alți nouă ani, timp în care corpurile lor originale trebuie să rămână în siguranță în conacul Slade, conac care a rămas într-o bulă temporală din 1934, înainte de a fi distrus, în realitate, de bombardamentele din timpul războiului.

Cine sunt, de fapt, misteriosii gemeni care au rămas tineri mai bine de un secol, avizi de nemurire? Ce este de fapt conacul Slade, cum îi atrag pe cei de care au nevoie? Cum se va termina povestea aceasta care dă fiori?

Autorul reia o temă foarte întâlnită în literatura de gen – casa stranie, unde se petrec lucruri bizare. Îi alătură tipologia gemenilor malefici, îmbracă totul într-un aer de suspans supranatural, simboluri – ochii, oglinda sufletului, ușița ca trecere magică rezervată doar unor aleși – în stilul trecerilor misterioase între lumi paralele, una aflată în cotidianul concret, iar alta într-o lume susținută magic, porțiuni de folclor – aflat într-un loc magic, nu e bine să mănânci și să bei nimic din tot ce ți se oferă. Un alergător straniu, îmbrăcat în negru și oranj, trece mereu prin zonă atunci când se apropie cei selectați pentru procesul de reîncărcare energetică. Cititorii lui Tolkien vor găsi o referință la Tom Bombadil, personaj din cărți care nu a fost redat și în filme. Cei care au fost victimele gemenilor încearcă să îi avertizeze pe următorii candidați, chiar dacă se presupune că esența lor a fost consumată, iar dintr-una în alta, se construiesc premisele pentru o confruntare acerbă.

Stilul de scriere este bun, autorul folosind pârghiile necesare pentru a crea interes, suspans și o atmosferă stranie, halucinantă. Experiențele fiind narate la persoana I, Mitchell folosește o exprimare colocvială, bine scoasă în evidență de traducere, pentru a lăsa povestirea să curgă natural, fără a da impresia de fals și rigid. Nu m-a convins pe deplin soluția găsită în final – nu deznodământul în sine, cât sentimentul că ceva nu se leagă din punct de vedere logic, dar asta rămâne la latitudinea fiecărui cititor să aprecieze și nu pot să dezvolt. Deschide însă o portiță (mică, neagră, de fier?) către o posibilă continuare.

Oricum, din notele de subsol am aflat că romanul este legat de un altul, The Bone Clocks, fără a fi însă considerate o serie, mai degrabă prin diverse referințe din același univers ficțional, fapt care este în sine o punte către alte romane.

Dacă iubiți literatura de gen, veți găsi în Conacul Slade, așa cum spuneam, multe elemente specifice bine inserate în poveste. Chiar dacă nu citiți de obicei horror paranormal, dar sunteți familiarizați și atrași de alte genuri din literatura speculativă (fantasy, SF), romanul va constitui o porție de lectură suficient de captivantă pentru o schimbare rapidă de registru, între alte lecturi mai ample, de exemplu.

„Conacul Slade” – un popas în timp, un loc al iluziei unde coșmaruri nefirești devin realitate.

„Urlu în interiorul tigvei mele, și ecoul urletului meu se rostogolește iar, și iar, și iar, numai că nimic nu durează la infinit… Obiectul ăla mare, ca o inimă pulsândă, nu mai e, și gemenii Grayer au revenit în genunchi, adică-n poziția în care stăteau inițial. Timpul s-a oprit în loc și, practic, nu mai e nici el. Flacăra lumânării a-ncetat să mai pâlpâie. Molia cafenie a-nlemnit în zbor, la două degete de ea. Rece, sclipitoare, albă ca o stea. Nathan cel din oglindă s-a evaporat, iar, dacă el nu mai este, eu atunci…”

„Și casa – Doamne, iartă-mă! Un adevărat conac era. Mai grandioasă decât toate celelalte case din jur, pe jumătate acoperită de iederă roșie. Ferestre mari, înalte, scări pe care trebuia să urci ca s-ajungi la ușa de la intrare – tot ce-i trebuia. Draperiile erau trase, dar casa, chiar și-așa, părea să sclipească, învelită c-o glazură ca de vanilie-n lumina târzie a-nserării. O minune, nu altceva. […] Și-atunci, de ce oare – de ce, Doamne? – lăsaseră proprietarii ușa de la grădină deschisă, de putea orice neica-nimeni să intre nestingherit și să-și facă mendrele prin ograda lor? Probabil că nu erau în toate mințile.”

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

Recenzii și prezentări cărți din colecția Raftul Denisei