Concert la sfârșit de iarnă de Ismail Kadare, Editura Humanitas Fiction – recenzie

Concert la sfârșit de iarnă

(Koncert në fund të stinës – 1989)

Ismail Kadare

Editura Humanitas Fiction

Colecția Raftul Denisei

Traducere din limba albaneză de Marius Dobrescu

Nr. de pagini: 440

An apariție: 2024

ISMAIL KADARE s-a născut la Gjirokastra, în Albania, în 1936. A absolvit filologia la Tirana și și-a continuat studiile la Institutul de Literatură Maxim Gorki din Moscova. A debutat la optsprezece ani cu un volum de poezie, Inspirații juvenile, căruia îi urmează în 1957 un al doilea, Visări. Trecerea la proză o face în 1963 cu romanul Generalul armatei moarte, care-i aduce notorietatea internațională. În anii următori publică romane și numeroase volume de povestiri, dobândind o reputație greu de egalat în lumea literară: Cetatea (1970), Mesagerii ploii (1970; Humanitas Fiction, 2010), Cronică în piatră (1971; Humanitas Fiction, 2012), O capitală în noiembrie (1974), Amurgul zeilor stepei (1976; Humanitas Fiction, 2009), Iarna marii însingurări (1977), Aprilie spulberat (1978), Podul cu trei arce (1978, Humanitas Fiction, 2015), Firida Rușinii (1978), Palatul Viselor (1981; Humanitas Fiction, 2007), roman interzis de regimul lui Enver Hodja, Concert la sfârșitul toamnei (1988). În 1990 Kadare primește azil politic în Franța și până în 2001 locuiește la Paris, perioadă în care îi apar romanele: Piramida (1991), Umbra (1994; Humanitas Fiction, 2008), Spiritus (1996; Humanitas Fiction, 2012), Florile înghețate din martie (2000). În 2001 Kadare se întoarce în Albania. Continuă să scrie romane care se bucură de succes: Fiica lui Agamemnon (2003), Succesorul (2003), Vremea nebuniei (2005; Humanitas Fiction, 2012), Accidentul (2008; Humanitas Fiction, 2011), Cina blestemată (2009; Humanitas Fiction, 2013), Păpușa (2015; Humanitas Fiction, 2018). Firmanul orb (Humanitas Fiction, 2017) conține cinci dintre nuvelele sale istorice, iar Călărețul cu șoim (Humanitas Fiction, 2020) – patru nuvele care investighează vieți pe granița neclară dintre libertate și necesitate. Ismail Kadare este și autorul unor eseuri și scrieri memorialistice. A fost recompensat cu numeroase premii și distincții literare, printre care Prix Mondial Cino Del Duca (1992), primul Man Booker International Prize (2005) și Jerusalem Prize (2015). În anul 2016, statul francez i-a conferit Legiunea de Onoare, în grad de Comandor. Opera sa, nominalizată frecvent la Premiul Nobel, este tradusă în peste 40 de țări.

Scris între 1978-1981 și considerat una dintre capodoperele lui Ismail Kadare, Concert la sfârșit de iarnă nu a putut fi publicat până în 1988, la trei ani după moartea lui Enver Hodja, fiind considerat subversiv, sarcastic, antisocialist. În 1991, traducerea în limba franceză a fost declarată de revista Lire una dintre cele mai bune cărți ale anului. 

A spune despre acest român că evocă ruptură dintre Tirana și Beijing din anii 1970 ar fi exact, dar insuficient. În jurul acestui eveniment, Kadare desfășoară o compoziție imensă și fascinantă, unde viață de zi cu zi sub sapă de plumb comunist, intrigile din eșaloanele înalte ale partidului, satiră nemiloasă la adresa maoistilor occidentali, destinele încrucișate ale mai multor personaje ne duc de la farsă la tragedie, de la psihologie la metafizică, pe un fundal de istorie tumultoasă, shakespeariană. 

În 1967, Kadare face o călătorie la Beijing și la Shanghai, în plină Revoluție Culturală. Ia parte la un banchet dat de Zhou Enlai, în prezența lui Mao Zedong, a soției acestuia și a lui Lin Biao. Actori decisivi pentru istoria micii Albanii în deceniul al șaptelea, și deopotrivă ai viitorului sau român, sunt în față să. În China, literatură e condamnată, iar Kadare, asemenea unuia dintre viitoarele sale personaje, se întoarce în țară natală cuprins de frigul unor presentimente grele. Acesta este punctul de plecare al romanului construit în jurul surorilor Krasniqi, Silva și Ana, în care alegoria politică acompaniază frescă socială, proză intimistă pe cea fantastică, iar satiră povestea de dragoste.

Kadare are mai multe de spus despre secolul XX decât oricare alt scriitor – Daniel Kehlmann

Cartea Concert la sfârșit de iarnă de Ismail Kadare poate fi comandată de pe Libris

Ismail Kadare m-a cucerit în primul rând cu romanele sale de inspirație istorică, de dimensiuni relativ mici. „Concert la sfârșit de iarnă” mi-a atras atenția, fiind ceva mai stufos decât celelalte romane citite de mine, semnate de maestrul albanez, în plus el a fost interzis ani buni, publicarea sa fiind permisă abia după moartea dictatorului comunist albanez Enver Hodja.

În aceste vremuri, când ideologii de tot felul se amestecă și tranzitează dintr-un spațiu în altul, adeseori fără niciun fel de cunoștințe de bază privind istoria ideilor respective și fără vreun discernământ, un astfel de roman mi-a stârnit curiozitatea, și pot spune că am făcut o alegere bună, cu toate că romanele tratând subiecte din zona erorilor (sau ororilor) ideologice ale secolului trecut nu sunt printre preferințele mele în materie de lectură.

Construcția amplă a acestui roman mi-a amintit pe undeva de „O zi mai lungă decât veacul”, capodopera lui Cinghiz Aitmatov, deși în acest roman Kadare a ales, pe alocuri, o abordare mai puțin lirică și mai cinică, atât comparat cu romanul amintit anterior, cât și cu alte romane semnate chiar de el.

Acțiunea se desfășoară în Albania anilor ’70, descriind momente de cotitură în politica țării și anume îndepărtarea de China condusă în acele timpuri de Mao Zedong, oglindind cumva peste ani alte momente trecute, ruptura cu sovieticii. În angrenajul romanesc apar câteva personaje centrale, martori direcți ai vremurilor cu toate consecințele lor.

Silva este o funcționară ministerială, al cărei soț, Gjergji, trebuie să plece în China ca purtător al unui mesaj din partea Albaniei. Precum Hermes odinioară, acest mesager străbate cerurile dintre două continente și își deșartă tolba în îndepărtata Chină, un tărâm devenit din ce în ce mai golit de visuri, de speranțe, de cultură. Una dintre cele mai vechi civilizații ale planetei a ajuns sub bocancul comunist, dornic numai să distrugă. Din cauza unor diferențe de opinii, comuniștii albanezi și cei chinezi sunt aproape de un divorț iminent. Acest fapt va influența mai mult mica țară europeană, în comparație cu gigantul asiatic. Destinul țărilor mici este adus în discuție prin acest exemplu.

Sora Silvei, Ana, este marele personaj absent, dispărut dinainte de momentul ales pentru desfășurarea acțiunii. Cele două, numite surorile Krasniqi în vremea tinereții lor, au făcut ceva furori în societatea vremii. Ana fusese căsătorită și divorțase de primul soț, pentru a se căsători cu Besnik Struga, după o relație greu de catalogat cu scriitorul Skënder Bermema. Cei trei împreună cu Silva formează un patrulater care rezistă cumva și după dispariția Anei din decor. Atunci când Arian, fratele celor două Krasniqi este arestat pentru că nu a dat ascultare unui ordin venit de la ministru, începe o adevărată goană după adevăr, greu de deslușit în cețurile cenușii ale comunismului, care înconjoară totul într-un mister menit să înfioare.

În plan secundar alte personaje își țes dramele, cum ar fi funcționarul Simon, traducătorul de chineză Ekrem și chiar ministrul D., cel care a dat nesăbuitul ordin. Inclusiv Mao este prezent în paginile cărții în mod direct, avem acces la mentalitatea lui, la influența unei soții care visa numai să distrugă tot ce însemna cultură, la planul lor și la acțiunile menite de a transforma China într-un spațiu pustiu și dezolant, unde nu mai poate înflori creativitatea.

Acest lucru capătă amploare odată cu călătoria în China a scriitorului Skënder Bermema, care simte cum, în acel mediu nefavorabil vieții creatoare, se usucă și moare în el romanul încă nescris. O metaforă dureroasă și profundă. Îl avem actor în această piesă care se întinde pe multe meridiane chiar și pe cel care are sarcina de a asculta toate informațiile în stația de la Polul Nord, prin mintea căruia se cerne politica mondială și, in acele zile, tot ce este legat de comunism.

Tabloul realist este acoperit de toate aceste tonuri de gri, menite parcă să ascundă în nălucirile lor paranoia declanșată în mințile oamenilor de presiunea nemiloasă a regimului. Oamenii luptă cu accesele de isterie sau de posibilități nenumărate de persecuție, generate de ceva atât de banal ca o conversație. Într-o lume în care tot ceea ce spui, nu contează în ce context, poate fi folosit împotriva ta și peste ani, într-o lume în care individul e văzut ca un concept care trebuie anihilat, amestecat în masele amorfe, într-o lume în care creativitatea nu numai că e descurajată, dar e văzută cu ochi răi, ei bine, într-o astfel de lume e greu de trăit, e greu să rămâi tu insuți. Pentru scriitor, e chiar un calvar în plus.

Și totuși, momentele salvează individul, și totuși lumea trebuie să meargă înainte, prin această mâzgă greoaie, spre zări ceva mai respirabile.

Partea de final aduce un punct culminant – întâi incursiunea în gândurile marilor declanșatori ai Revoluției Culturale, apoi concertul care dă numele romanului, văzut prin ochii scriitorului Skënder Bermema.

Un dans sinistru în mintea lui Mao sau a prim-ministrului său, o alegorie între Macbeth și asasinarea mareșalului Lin Biao. O tragedie în stil shakespearian pusă în scenă, în mod ironic, de dușmanii înverșunați ai bardului și ai tuturor celor care reprezintă cultura lumii, artizanii unei distopii cu nimic mai prejos de oricare imaginată de mințile fecunde ale scriitorilor.

Pe măsură ce ne apropiem de final, dând pagină după pagină putem să fim din nou uimiți de inteligența și stilul cu care autorul știe să încheie o poveste de altminteri alambicată și țesută din numeroase fire.

„Concert la sfârșit de iarnă” este o carte care merită citită și înțeleasă, poate chiar discutată în cadrul cluburilor de carte. Scris între 1978 și 1981, publicat abia în 1988, spre sfârșitul dominației comuniste din Europa de Est, conține numeroase teme de reflecție și informații la prima mână, multe inspirate de experiența directă a autorului, care a călătorit la un moment dat în China în timpul teribilei Revoluții Culturale și a fost, clar, marcat de cele văzute și auzite acolo, atât în calitate de om de cultură, cât și de om, pur și simplu.

Se remarcă și la această ediție calitatea traducerii domnului Marius Dobrescu, care merită toate felicitările și mulțumirile pentru că a făcut accesibilă cu atâta dedicație opera maestrului Kadare publicului cititor român.

Vă invit să descoperiți singuri întreaga lume a acestui roman spectaculos.

„Începu în cele din urmă să scrie, altfel decât de obicei, cu o iuțeală nefirească.

Două ore mai târziu, adună paginile și le strecură pe fundul valizei, acolo unde era și romanul mort. Doar după asta simți că se liniștește puțin.

Ca și când ar fi vrut să se întoarcă la viață, răsfoi o vreme celelalte însemnări.

TOAMNA ȘI CONTRATOAMNA LA BEIJING

Pe cer s-a ridicat un stol de păsări negre.

Ultimul aur al toamnei s-a stins și a murit,

Și iarna se apropie cu griul ei funebru,

Cu ger cumplit și cu plenare de Partid.

DAZIBAO LA BEIJING ÎNTR-O ZI PLOIOASĂ

Zidul lung cu zeci de petice de hârtie fluturate de vânt. Ce tristețe kilometrică! Hârtii rupte, udate de ploaie, ce conțin mii, milioane, miliarde de denunțuri mizerabile. O adevărată contratoamnă.”

„Între timp, pentru că era nevoie de traducerea din chineză a unor părți ale proiectului, au fost aduși de la Tirana câțiva dintre studenții abia întorși din China. După cum au spus-o și ei, îndată ce au coborât zgomotoși din tren, erau siguri că vor reuși să o ducă la capăt, pentru că cei care trăiseră acolo, care mâncaseră urechi de rechin și mațe de cobră, ori cine știe câte și mai câte scârboșenii, cunosc bine vicleșugurile chinezilor și ale limbii chineze. Unii dintre ei se strigau cu porecle precum «Cele trei necazuri ale satului», «Șochează-te pentru a te lămuri» etc.

Chiar de la prima oră, în birourile unde se aflau proiectele, studenții au înțeles că treaba aceea nu era pentru ei. Se spunea că unul dintre ei i-ar fi spus unui coleg: «Șapte demoni ai orașului», pricepi ceva din ideogramele astea? Celălalt a tras o înjurătură groasă în ambele limbi și cu asta a luat sfârșit glorioasa lor carieră de traducători. La început, au intenționat să-i trimită înapoi, dar între timp ei s-au amestecat cu tinerii poeți, bântuind împreună din bar în bar, iar doi dintre ei au ajuns să se cupleze cu infirmierele, până ce vreunuia i-a trecut prin cap să-i pună să ajute echipa muncitorească jucând doar roluri negative, în speță personaje chinezești, în spectacolul pe care brigada artistică de acolo tocmai îl pregătise.”

Cartea Concert la sfârșit de iarnă de Ismail Kadare poate fi comandată de pe Libris

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

Recenzii și prezentări cărți din colecția Raftul Denisei