Cum sa te insori cu o mostenitoare de Lorraine Heath

CUM SĂ TE ÎNSORI CU O MOȘTENITOARE

Lorraine Heath

Titlu original: To Marry an Heiress

Cartea este volumul al doilea al seriei Daughters of Fortune, (primul a fost DOAMNA ȘI NELEGIUITUL).

Contele de Huntdon, Devon Sheridan,  un bărbat incredibil de chipeș, este determinat de împrejurări să-și ia o mireasă și este de acord să se căsătorească cu domnișoara Georgina Pierce, specificând că va fi doar un aranjament de afaceri – la urma urmei, el a fost rănit în dragoste înainte, și nu are de gînd să-și mai riște inima.  Dar nu s-a așteptat să descopere pasiune la inocenta sa soție, astfel că în curând începe să aștepte cu nerăbdare să-și petreacă zilele – și nopțile – cu ea, asta până când  descoperă șocat că averea  promisă a fost risipită. Deși Georgina protestează pe bună dreptate, că nu știa nimic de acest fapt, Huntingdon este rănit profund și se simte înșelat.

Georgina la rândul ei s-a surprins pe ea însăși fiind de acord să se căsătorească cu Devon –un bărbat pe care abia îl întâlnise. Atrăgătorul conte propune căsătoria cu  ea în schimbul averii pentru titlul său, dar din momentul în care Georgina pășește pentru prima dată în brațele lui în timpul primului vals la balul la care s-au întâlnit, își dă seama că poate da cu ușurință acestui lord frumos, bântuit, inima ei …. Dar mai întâi trebuie ca ea să-l învețe că există ceva mult mai important decât averea și titlul – și anume iubirea! Va reuși oare să-l convingă de acest lucru și să-i vindece sufletul rănit?

 Recenzia:

Lorraine Heath, una din cele mai îndrăgite autoare ale colecției Iubiri de Poveste – pe drept cuvânt – a scris peste 60 de romane de dragoste. Cărțile sale au fost cotate drept bestselleruri de către cunoscute publicații cum sunt USA Today și New York Times. A câștigat numeroase premii, printre care Rita, Romantic Times Reviewers’ Choise și Career Achievement.

Cartea este al doilea volum din Seria ”Fetele din Fortune”, dar poate fi citită foarte bine de sine-stătător, volumele neavând legătură între ele.

”Cum să te însori cu o moștenitoare” e una din cele mai frumoase cărți pe care le-am citit în ultimul timp, romantică, bineînțeles, dar și duioasă și amuzantă în același timp.

Mi-au plăcut ambele personaje – Devon Sheridan și Georgina Pierce –  dar preferata mea rămâne Georgina, cuceritor de nonconformistă, generoasă, sinceră și foarte puternică și sigură pe sentimentele ei.

Pentru început, facem cunoștință cu Devon Sheridan, al șaptelea conte de Huntigdon, un bărbat tânăr și atrăgător, care este silit de împrejurări să-și ia o mireasă bogată, astfel încât negociază termenii acestui ”aranjament de afaceri” cu Nathaniel Pierce, un american înstărit, originar din Texas,  care avea o fiică de măritat. Contele era un nobil scăpătat – nu din vina lui – și un bărbat mândru, dar ar fi făcut orice pentru a reîmprospăta averea familiei și a aduce domeniului Huntigdon bunăstarea pe care simțea că e de datoria lui să o aducă. Așadar, este de acord să se căsătorească cu domnișoara Georgina Pierce, oferindu-i  titlul de contesă și pe sine însuși în schimbul averii acesteia. A făcut cu inima strânsă acest aranjament, pierzându-și respectul de sine, dar neavând alternativă.

”Moșia lui de la strămoși căzuse în paragină, iar pământurile arendate într-o vreme erau acum neproductive. De-o bună vreme încoace era ros de deznădejde, și încetul cu încetul renunțase la veșmintele de gentleman și aproape că devenise un muncitor de rând.”

Contele era văduv, fusese profund îndrăgostit de prima sa soție, Margaret,  dar sărăcia care începuse să bată la ușă încă din timpul căsătoriei fusese de inacceptat pentru Margaret, care în cele din urmă îl respinsese și desconsiderase, frângându-i inima chiar dinainte de moartea sa.

Georgina (Gina), la rândul ei, dusese o viață grea, plină de lipsuri materiale, dar bogată în iubirea părinților. Tatăl ei o adora, o iubise și pe Edna, răposata sa soție – mama Georginei – dar era un bărbat care trăia viața din plin, dominat de excese, în privința băuturii și a jocurilor de noroc. Îi aranjază fiicei lui această căsătorie pentru că voia s-o vadă soția unui nobil, pentru a alina cumva frustrările de care avuseseră parte în trecut, nefiind acceptați de ”lumea bună” a New-Yorkului, în ciuda averii sale.

Își făcea reproșuri amarnice:

”N-ar fi trebuit să le iau pe Gina și pe Edna cu mine. Să le duc dintr-un oraș în altul. Să dormim în căruță când nu găseam un han prin preajmă. Să nu rămânem niciodată într-un loc suficient de mult cât să-și facă ele prieteni. Acum am ocazia să-i dau Ginei o parte din ce i-am luat.”

”O adusese în Anglia în speranța să-i găsească un soț, un aristocrat care s-o aprecieze. Care să le arate acelor newyorkezi cu nasul pe sus că fiica lui era la înălțime.”

Iubind-o însă pe Gina atât de mult, a avut o singură condiție, și anume ca ea să nu afle că fusese subiectul unui aranjament, ci să se creadă într-adevăr curtată, complimentată sincer și iubită. Și să-i ofere copii, pe care Georgina și-i dorea foarte mult. Contele de Huntigdon a fost de acord cu toate acestea.

La balul din acea seară au fost prezentați unul altuia oficial, iar contele și-a manifestat corespunzător interesul în privința ei, iar ea, la rândul său, din clipa în care a valsat prima dată pentru prima dată în brațele lui, s-a simțit atrasă de el, dar…și-a dat seama de ”situație” imediat ce acesta a început s-o complimenteze, conform  înțelegerii…

• ”Frumusețea lunii nu se poate măsura cu grația dumitale.

Simți un fior pe șira spinării. La naiba cu toate! Era cel mai groaznic lucru pe care-l șoptise vreodată unei femei (…)

Devon se așteptase ca tânăra să-l întâmpine cu priviri umede, drăgăstoase. Dar ea continuă să privească în gol, spre pajiștea întunecată.

• Oi fi eu banală, milord, poate chiar ștearsă. Dar niciodată, niciodată, să nu mă iei de proastă.

În acea clipă, Devon își dori să-l înghită pământul. Georgina își înclină ușor capul, dându-i de înțeles că tăcerea lui spunea totul, și își întoarse priirea către pajiște.

• Trebuie să fii un om tare disperat, rosti ea în șoaptă. Cât ți-a oferit tata? (…)

• Acces nelimitat la toată averea lui.”

Acestea fiind zise, și lucrurile lămurite între ei, Georgina acceptă să fie curtată, pentru a-l mulțumi pe tatăl ei, fără să-i spună acestuia că aflase realitatea.

Surpriza cea mai mare au avut-o amândoi, realizând că se simt atrași unul de celalalt, iar dialogurile dintre ei sunt de-a dreptul spumoase. Tatonând terenul dacă l-ar lăsa să o sărute în grădină, în timpul unui bal:

• ”Ai pomenit la un moment dat că nu ai fost sărutată.

• Așa-i.

• Unde ai vrea să-l primești pe primul?

Georgina îl privi cu ochi mari, înspăimântată.

• Poftim? Făcu ea, de parcă se lupta pentru fiecare gură de aer.

• Primul tău sărut. Unde ai dori să fie?

Georgina se îmbujoră puternic și mângâie faldurile fustei înainte să-și ducă mâna la gât. Își feri privirea și apoi rosti cu glas tremurat:

• Pe gură.

Convins că auzul îl înșelase, Devon se aplecă spre ea.

• Poftim?

Gerorgina trase adânc aer în piept, își îndreptă spatele și îl privi țintă în ochi.

• Aș dori ca primul meu sărut să fie pe gură.

Devon avu subit impresia că era ținta unei farse nesărate.

• Unde altundeva ar putea fi?

Mâna ei descrise un arc spre vârful picioarelor.

• Am auzit că bărbații te sărută…peste tot.

Într-adevăr. Era o informație cât se poate de interesantă. Oare cu cine discutase despre săruturi? Da, ce-i drept, americanii aștia te puteau surprinde uneori în chip plăcut.”  

Nunta a avut loc destul de repede, nu aveau niciunul motive să o întârzie, iar prima lor noapte împreună a fost o încântare pentru amândoi. Devon  a fost uluit  când a descoperit firea pasională a inocentei sale soții, iar Georgina a fost  mai mult decât plăcut surprinsă descoperind tandrețea cu care a tratat-o proaspătul ei soț. Căsătoria începuse sub auspicii bune, asta până când, foarte curând, iese la iveală în mod dramatic (tatăl Georginei moare pe neașteptate) că averea promisă era inexistentă, fiind risipită la jocurile de noroc. Deși Georgina protestează pe bună dreptate, că nu știa nimic de acest fapt, Huntingdon este  profund rănit și se simte înșelat, prin urmare refuză să-și mai îndeplinească partea de înțelegere care îi promitea Georginei copii, aducându-i acesteia la cunoștință că nu aveau să mai petreacă vreo noapte împreună, mai ales că, pentru el, copii cu ea nu erau o prioritate.

• ”Pot să-ți dăruiesc mai mult decât bani. Pot să-ți dăruiesc un moștenitor.

• Am deja un moștenitor.

Georgina simți că-i fuge pământul de sub picioare. Odaia începu să se învârtă cu ea …

• Ai deja un copil?

• Chiar doi. Un fiu și o fiică. Fără îndoială că o să-i cunoști când o să ajungem la Huntigdon.”

Și i-a cunoscut. Noel avea opt ani și Millicent, cinci. Erau doi copii adorabili, care duceau lipsă de afecțiune, având alături doar o guvernantă bătrână și severă.

Devon a fost luat complet pe neaștepate de imensa disponibilitate de a iubi a soției sale și de afecțiunea sinceră pe care aceasta a revărsat-o necondiționat asupra copiilor, care au îndrăgit-o la rândul lor. Mi-a plăcut foarte mult această parte a cărții, cu interacțiunea dintre Gina și copii. Neconformistă cum era, ea a înlăturat multe reguli pe care le considera inutile, spre diperarea lui Devon, care susținea că anumite lucruri trebuiau făcute într-un anume fel pentru că așa ”se cade”.

Să vă dau un exemplu: vă închipuiți uluirea contelui când, sosit dintr-o călătorie la Londra, vede pe drum, la intrarea pe moșie, niște copii, pe jumătate dezbrăcați, care se jucau, suiți într-un copac. Copii de țăran, gândi el, până realiză că erau, de fapt, ai lui! Și contesa, pe deasupra, urcați în copac!

El punea mare preț pe aparențe, iar ea, deloc, el vedea tot timpul jumătatea goală a paharului, pe când ea o vedea pe cea plină, așa încât aveau tot timpul discuții în contradictoriu, iar urmarea era că…rămânea ca el, și se făcea…ca ea!!

În privința relației dintre ei, aceasta a rămas tensionată, pe de o parte datorită descurajării și dezamăgirii lui (care considera că se însurase cu ea ”degeaba”), iar pe de altă parte, datorită spectrului fostei sale soții, care încă îl bântuia, iar Gina suferea cumplit din această cauză, întrucât ea ajunsese să-l iubească și dorea să-l facă fericit.

Un alt aspect asupra căruia nu erau de acord era cel al muncii fizice. Ea dorea să muncească, să fie utilă, iar el îi interzicea, deși se simțea mare nevoie de brațe de muncă. Însă el o ținea una și bună: aristocrații nu muncesc, cu nici un chip! Pe ea o dezamăgea această atitudine a lui. Numai că…el muncea, și încă din greu, dar se ferea de ea, întrucât Margaret descoperise acest lucru și îl dispețuise pe față pentru asta, iar el nu dorea să-și atragă și disprețul Ginei. N-a luat însă în considerare scara ei de valori…

Un episod care m-a amuzat foarte mult a fost acela când a aflat că vine Jake, cel mai drag prieten al Ginei, din America. Majordomul îi pregătește odaia de oaspeți, dar Gina îi spune că nu-i nevoie, că va dormi cu ea. Gelozia lui Devon nu cunoaște margini, deși el îi refuzase soției sale orice relații intime, dar chiar să-și aducă prietenul în dormitor, sub ochii lui?!

• ”Jake ăsta…

Devon era rezemat de toc, dar nu părea deloc relaxat, dimpotrivă, liniile severe de pe chip, intensitatea privirii o făcură să se gândească la o coardă întinsă atât de tare, încât era pe pinctul de a se rupe.

• Ce-i cu el?

• N-o să-ți țină companie în pat.

• Ba sigur o să-mi țină, e obișnuit să doarmă cu mine.

Ochii i se îngustară într-o expresie care nu prevestea nimic bun.

• Ai fost neatinsă când te-am luat, și ai pretins că nu ai fost niciodată sărutată. Deci cum se face că Jake ăsta doarme cu tine în pat, dar nu se atinge de inocența ta?

Dumnezeule! Omul ăsta înțelesese toatal greșit relația ei cu Jake. Dar nu se putu abține să nu îl ia peste picior un pic.

• Poate pentru că preferă cățelele (…)

În sfârșit, lordul păru să înțeleagă ce se petrece. Normal că prefera cățelele, era un amărât de câine! Nu putu să-și stăpânească accesul de râs care îl cuprinse, izvorât dintr-un loc din inima lui unde pusese la păstrare bucuria.”

Cum va evolua până la urmă relația dintre Devon și Gina, cum se va rezolva situația dintre ei, cât și cea a moșiei, cum va reuși încăpățânata și generoasa noastră eroină să-l convingă pe descurajatul și cinicul ei soț că în viață există multe alte motive de bucurie decât satisfacțiile materiale, veți vedea citind cartea…

• ”Am auzit că nu-i de joacă în Texas cu soarele.

• Cu nimic nu-i de joacă în Texas.

• Și atunci ce îi atrage pe oameni?

• E un loc propice pentru cultivat visuri.

• Crezi că se pot cultiva visuri și aici?

• Visurile există oriunde înflorește speranța.”