Dante in love. O iubire dincolo de timp de Giuseppe Conte, Editura Rao – recenzie

Dante in love. O iubire dincolo de timp

(Dante in love – 2021)

Autor: Giuseppe Conte

Editura Rao

Traducerea: Elena Bănică prin LINGUA CONNEXION

Anul apariției: 2021

Număr de pagini: 242

După șase sute nouăzeci și nouă de ani, Tatăl Ceresc îi permite lui Dante să coboare din Paradis în Florența zilelor noastre, pentru a-i răsplăti iubirea pentru poezie și frumusețea pământească. Ghemuit pe treptele Baptisteriului, el urmărește, nevăzut, spectacolul femeilor care îi trec prin fața ochilor, și reia vechiul său proiect de alegere a celor mai frumoase șaizeci dintre ele. În a optsprezecea noapte, o tânără studentă străină, Grace, îi dă pentru prima dată impresia că îi simte prezența. Așa că o urmărește într-o amuzantă serie de întâlniri și îi vorbește, de parcă ea l-ar putea auzi, despre dragostea pentru muza sa, Beatrice, și despre experiența sa de veșnic îndrăgostit. Apoi o invită să plece împreună într-o călătorie de dragoste pe vasul magic trimis de vrăjitorul Merlin. După ce Grace sărută portretul poetului, povestea va deveni o incursiune în lumi fantastice dominate de iubirea cea mai pură.

„Iată-mă, sunt aici și în seara asta. Lasă-mă să-mi trag sufletul. Cred că arăt destul de rău. E lung drumul de unde vin eu și până aici.”

„Am fost un călător, care, viu fiind, am vizitat și am descris locuri foarte îndepărtate, dintr-un capăt în celălalt al Universului. Apoi am murit, dacă se poate spune așa. Iar acum vin de departe. De mai departe decât îți poți imagina. Cred că vorbind pe limba ta, ai spune că sunt o „fantomă”.

Eu, care apar atunci când umbrele clădirilor și ale trecătorilor se șterg de pe sol și totul capătă culoarea lor, iar întunericul se prelinge prin oraș precum o apă întunecată, mă gândesc întotdeauna la mine însumi ca la o umbră.

Da, poți să-mi spui și tu așa. Umbră.”

„Îmi place că a venit din nou aici multă lume. Anul trecut trebuie să se fi întâmplat ceva teribil în acest oraș, sau poate pe toată planeta, nu am prea înțeles ce. Era ca și când o amenințare ascunsă, venită cine știe de unde, ar fi umplut aerul făcându-l de nerespirat. Nu mai era nimeni pe aici. Aproape toate ușile magazinelor erau ferecate, luminile din vitrine erau stinse, în piață planau pescăruși, niște pete albe în praful întunericului. Nimeni nu putea intra în Dom sau în Baptisteriu. Puținii trecători aveau chipul ascuns, purtau niște petice albastre sau albe pe față și fiecare se ținea departe, de parcă le-ar fi fost teamă să se apropie unii de alții. M-am gândit la un bal mascat, dar unul sinistru, un carnaval al morții.”

„Îmi trec prin fața ochilor frumuseți diferite de cele pe care le știam, pe care nu mi le-aș fi putut imagina niciodată. Nu mă mai satur privindu-le. Mă atrag ca un magnet și mă fac să tremur, să plâng, mă rănesc în coaste și în suflet ca pe vremuri.

Florentinele sunt cele mai frumoase femei din lume. Cele mai nerușinate atunci când vor să fie nerușinate, cele mai dulci atunci când vor să fie dulci. Dar acum, de aici, văd deja cum trec femei din toată lumea.”

„Ai scris că ai călătorit cu trupul tău din carne și oase printre umbrele Tărâmului de Dincolo și până în Paradis, acum vei face drumul invers, vei călători ca o umbră printre oamenii în carne și oase. Aceasta se va întâmpla o noapte în fiecare an, vei coborî din erernitate în timp și vei rămâne acolo de la apus până la răsărit, invizibil, fără simțul tactil și cel al gustului, complet imaterial, dar capabil să vezi, să auzi, să miroși…”

„… una dintre femeile pe care le vei iubi să-ți împărtășească dragostea.”

„Insistă de parcă ar vrea să surprindă cu aparatul ei o imagine pe care nimeni altcineva nu o poate vedea. O umbră.

Este pentru prima dată când am senzația că o persoană mă vede ca prin ceață, percepe prezența mea ca pe un fenomen imaterial în mijlocul tuturor lucrurilor materiale care mă înconjoară.”

„De un singur lucru nu mă îndoiesc: condiția mea de umbră s-a sfârșit. Cea de îndrăgostit, va dăinui pentru totdeauna.”