Decolorat de Miruna Lavinia, Editura BERG – recenzie
DECOLORAT
MIRUNA LAVINIA
Editura BERG
Anul apariției: 2018
Nr. pagini: 174
Decolorat este primul roman scris de autoare. Miruna Lavinia este designer grafic și pictor. A absolvit Liceul de Artă – Târgu Mureș că tehnician de artă vizuală – profil Pictura apoi Universitatea Dimitrie Cantemir, profil Geografia turismului – licențiată în Geografia turismului. A publicat lucrări în Revista Universității „Dimitrie Cantemir”, Revista MangaZen Rush, Zi de zi – ziar, HobbiCon 4, Radiance. Apariție fotografie în: revista Tansilvania Business, Doctor revista TB.
Viața lui Theodore – tânărul îngrădit și îndoctrinat încă de mic copil de către părinții săi – urmează să ia o întorsătură neașteptată în clipa în care îl descoperă pe unul dintre cei mai cunoscuți tineri pictori din Praga. Resimțind o nuanță subtilă, care ne poate duce cu gandul la frumosul roman „Aristotel și Dante descoperă secretele Universului”, povestea tinerilor continuă să se complice tot mai mult cu fiecare pagină citită. Pictorul prins între dorința de a se realiza pe plan profesional și viața haotică pe care o duce ajunge să vadă lumea cu alți ochi, și odată cu aceste trăiri face tot posibilul să îl aducă și pe noul său prieten Theodore în lumea lui mult prea greu de înțeles. Un roman liber pentru cei care nu se tem de nou și care nu cred în tabu!
Decolorat este cartea care zugrăvește tot conținutul în mister, de la prima pagină a acesteia și până la ultima. Îți oprește timpul și te lasă pierdut în emoțiile personajelor, care se îneacă în propriile încercări de a supraviețui furtunii nonculorilor. Furtună din care nu mai au nici o șansă de a se salva. Se contopesc fără să-si dorească acest lucru ce le murdărește nu doar mâinile, ci și sufletul care plânge după normalitate și dor!
Decolorat este o altfel de poveste de dragoste, tema cărții fiind LGBT. Titlul cărții, conform celor spuse de autoare, are mai multe semnificații: una este că decolorat este termenul folosit pentru ceva șters, a unor lucruri sau persoane care în timp își pot pierde însemnătatea și alta că pur și simplu există persoane în societate care sunt trecute în obscuritatea unui stil de viață foarte diferit, iar pe de altă parte se referă la inabilitatea personajului principal, Theodore, să vadă culorile, pentru că este daltonist. Unul din personajele principale ale cărții este Theodore Kisely, un tânăr de douăzeci de ani cu un chip aproape perfect: ochi albaștri, chip ascuțit, păr blond tuns scurt cu cărare pe o parte. Fusese obligat să se înscrie la Seminar pentru a păstra tradiția familiei, tatăl său fiind pastor la o biserică baptistă din oraș. Era ținut din scurt și îndoctrinat de părinții săi neavând prieteni pentru că în viziunea lor, oamenii sunt răi și profitori și au un comportament deviant.
Ca adolescent, Theodore fusese mereu ținut din scurt. Ori de câte ori încerca să se împrietenească cu un grup de tineri, ai lui făceau în așa fel încât să scape de ei sub veșnicul pretext că doreau să-l protejeze. Mereu se justificau, spunându-i că oamenii sunt răi, profitori, obsceni sau că au un comportament deviant .
Coșmarul lui a început în clipa în care a intrat la vernisajul unui pictor și unde, incapabil să distingă unele culori de altele fiind daltonist, își dă seama că a făcut o greșeală alegând să meargă la expoziție, fiind invidios pe cei care puteau distinge culorile în toată splendoarea lor. După ce a privit câteva tablouri pe când se pregătea să plece a descoperit o pictură mare care înfățișa un țap dansând lângă o cruce și analizând-o își dă seama că artistul a vrut să transmită un mesaj secret și își dorește cu ardoare să-l cunoască.
Eugene Vrabec era de aceeași vârstă cu Theodore, puțin mai înalt, cu părul mai lung, cu ochi albaștri a căror privire inocentă arata că trecuse prin multe greutăți ale vieții. Era un artist introvertit, timid, anxios și în general retras, bucurându-se de solitudine în compania câtorva prieteni în parcurile din Praga și în oraș, care împreună cu miile de turiști erau sursa lui de inspirație. Provenea dintr-o familie înstărită și, fiind susținut de către aceasta, și-a petrecut copilăria și adolescența desenând tot ce-i ieșea în cale, creând adevărate opere de artă, iar efortul său fusese răsplătit prin admirație, respect și faimă.
Între cei doi se leagă o prietenie strânsă, dar mai ales o poveste de dragoste plină de pasiune, întrebări și incertitudini, alegeri și dorințe, secrete și minciuni, iubire și gelozie, pe care vă las să o descoperiți singuri.
În adâncul sufletului lui, exista un băiat care nu se putea identifica cu Theodore cel real, cel din viața de zi cu zi. Exista un ,,el,, care avea porniri împotriva alor săi, un comportament deplasat, fantezii sexuale, ba chiar își dorea să imite comportamentul negativ al tatălui său. Voia să lovească pe cineva, să se descarce, să urle. Frustrările sale se adunau tot mai mult cu fiecare an care trecea, fiindu-i tot mai greu să se abțină și să nu și le reverse pe cineva. Și-ar fi dorit să poată face ce-și închipuia, dar este prea slab, îndoctrinat de mic, învățat să se supună și să fie ascultător. Sau cel puțin așa crezuse până în clipa în care-l întâlni pe Eugene. În acel pictor, tânărul creștin văzu libertate, dorință, pasiune dar și o barieră dură a unei realități de care fusese ferit.
Viața merge înainte forțat. Totul e forțat. Relația asta este forțată, o simt … de ce mă simt așa tot timpul? Cum e posibil să mă facă să mă comport așa? Ce pot face? Fir-ar! Îmi pierd iar mințile. Trebuie să încep să iau din nou medicamente, dar de unde? Nu am rețetă! Ce mă fac? Nu trebuie să afle nimeni. Theo… te rog, ajută-mă!
O să vină o vreme când bariera asta o să cadă, suntem tineri, nu ne dăm seama încă, dar simt asta. Cu toate acestea, unii au dreptate, o să suferim dacă nu învățăm să comunicăm. Bag de seamă că Theo a învățat să spună ceea ce gândește. Mă întreb dacă și-a dat seama de cutia aceea …
Recomand această carte tuturor celor care doresc să citească o carte despre o dragoste altfel , fără perdea și chiar dacă unele scene de pasiune sunt explicite nu mi s-a părut a fi obscenă.
Mulțumim autoarei Miruna Lavinia pentru cartea Decolorat oferită spre recenzie!
16 Comments
Mirela Nenciu
Am așteptat cu mare interes recenzia acestei cărți! Felicitări!
Balan Daniela
multumesc !!!
Geo
Chiar eram curioasa in privința acestei cărți. Am câștigat-o la un concurs dar încă nu am citit-o.
Foarte frumoasa recenzia, felicitări!
Balan Daniela
Multumesc,si pentru mine a fost prima carte de acest gen pe care am citit-o !
Oli
Foarte frumoasa si interesanta recenzia Daniela, felicitari! Pare o carte deosebita, multumesc de recomandare!
Balan Daniela
multumesc mult !!!
anasylvi
Mi se pare indrazneata ideea cartii, multumesc pentru recomandare!
Balan Daniela
cu drag !
Fratiloiu Dorina Petronela
O carte cu un subiect destul de sensibil inca si la noi in tara. Felicitari Daniela atat pt recenzie cat si pt curaj!
Balan Daniela
multumesc !
Tyna
O recenzie foarte frumoasă și interesantă! Felicitări! O carte cu un subiect îndrăzneț, dar care transmite multe idei! Mulțumesc pentru recomandare!
Balan Daniela
multumesc mult !!!
Mirela Barbalata
Interesanta abordarea . Pare, intr-adevar o carte diferita. Cum ai zis, o altfel de poveste. Imi place titlul cartii iar coperta atrage.
Multumesc, Daniela pentru recomandare si felicitari pentru recenzie!
Balan Daniela
multumesc mult !
Mariam Oana
Felicitări pentru recenzia minunată și convingătoare, îmi doresc cartea acum! Mi se pare o temă originală și autentica pentru peisajul românesc.
Balan Daniela
multumesc mult !