Delicatese Literare
Recenzii

Demonul ucis de Anne k. Joy – recenzie

Demonul ucis

Anne k. Joy

An apariție-2015
Nr. pagini: 334
Seria Demonilor
  1. Demonii iubirii – 2014
  2. Demonul ucis – 2015
  3. Demonii trecutului – 2015
La început a fost liniștea dinaintea furtunii…
Cecile Peterson află într-un mod dulce-amărui că limita subțire dintre paranormal și realitate este creionată de divinitate. Cecile are o viață la care alte tinere nu pot decât să viseze: provine dintr-o familie înstărită, a întâlnit bărbatul perfect, iar dragostea dintre ei este mai aprinsă ca niciodată. Urmează să se căsătorească, dar secretul pe care toți îl ascund le-ar putea da lumea peste cap.
Apoi a venit ploaia…
Matthew Anderson este un bărbat obișnuit să aibă totul. Însă în momentul în care descoperă dragostea, nici prin cap nu-i trece ce i-a pregătit destinul. Va trece prin infern, doar ca să ucidă demonul pe care toți îl hrănesc cu tăcere, în același timp încercând să-și țină dragostea aproape. Însă în momentul în care-și dă seama că nu poate controla totul, este prea târziu.
Deși este prea târziu pentru Matt și nu se mai poate ajuta singur, Cecile face un pact ca să-i salveze viața, însă nu cu diavolul. Ceva sau „cineva” îi va arăta dacă există sau nu dragoste adevărată între ei.
Apoi a venit furtuna…
Simon Jason Brown, un bărbat malefic, revine în viața Ceciliei, cu scopul de a se juca cu mariajul ei. Înainte să-i poată simți prezența, pentru o vreme dispare fără urmă, iar totul se răsfrânge asupra familiei ei. Se vor putea ierta oare Cecile și Matt pentru situația în care au ajuns?
Vor regăsi cerul senin?
„Demonul ucis” este volumul doi din Seria Demonilor.Acțiunea se petrece în New York iar personajele principale sunt Matt și Cecile.
Pe Matt și Cecile i-am cunoscut încă din primul volum „Demonii iubirii”. Doi tineri frumoși și ambițioși, pregătiți oricând să-și ajute prietenii și luptând să-și găsească propria fericire.
Matt era bărbatul perfect: înalt, cu un corp bine lucrat, avea aproape treizeci de ani și era un avocat renumit. Prin intermediul prietenului și partenerului său Ian, o cunoscuse și pe sora acestuia, Cecile. Formau un cuplu de ceva timp iar acum își doreau și nunta.
Cecile provenea dintr-o familie înstărită.Chiar dacă material nu i-a lipsit niciodată nimic, lipsa iubirii și lipsa dragostei părintești a simțit-o din plin. Singurul pe care se baza necondiționat era fratele ei, Ian. În urma unor întâmplări din trecutul ei, Cecile se confruntă frecvent cu niște coșmaruri greu de suportat. Deși în scurt timp se va căsătorii cu Matt, ea încă nu i-a dezvăluit acel secret ce-i macină sufletul și acum cu trecerea anilor.
Erau nopți în care Matt rămânea la Cecile și chiar dacă ea lăsa să se înțeleagă că au făcut dragoste, acest lucru nu se întâmplase. Până ce Matt nu avea să afle adevărul despre trecutul viitoarei lui soții, Cecile nu putea să-și ofere această bucurie.
Însă Matt o simte din ce în ce mai rece, iar atunci când o întreabă dacă cumva are pe altcineva, Cecile nu mai poate să evite discuția și se vede nevoită să-i spună adevărul. Îi povestește cum în urmă cu patru ani, a fost luată cu forța de doi indivizi, băgată într-o mașină, dusă într-un loc, drogată iar mai apoi violată. A fost găsită de Ian mult mai târziu. Violatorii au rămas în libertate pentru că mama ei Natalia a hotărât să păstreze totul sub tăcere. Aparențele erau mult mai importante decât copiii. La aflarea veștii, tatăl ei a suferit un atac de cord și a murit pe loc (asta știa Cecile, dar adevărul era cu totul altul, unul mult mai dureros). Ian nu a putut să o ajute în niciun fel la momentul respectiv, pentru că ea nu a putut să ofere nici o informație despre cei doi bărbați.
Aflând adevărul, Matt își mai dorește un singur lucru: să-i prindă pe cei doi indivizi și să-i ucidă cu mâna lui. Furia ce o simte și față de Ian, îl aduce în pragul disperării.
– Înțeleg că nu mi-ai spus despre trecutul ei și că nu era de datoria ta să faci asta, însă nu pot să trec cu vederea că ai fost un laș.
– Iar eu te înțeleg că ești furios pentru că i s-a întâmplat asta, dar nu mă condamna pentru că nici nu-ți poți imagina prin câte am trecut și nici nu am de gând să intru în amănunte.
În ziua nunții, Cecile radia de fericire ca orice mireasă. Purta o rochie din dantelă, strânsă pe corp și un coc simplu. În ciuda mamei sale, au ales o nuntă simplă, restrânsă și elegantă. Amândoi așteptau cu nerăbdare momentul lor intim și foarte curând și-au luat rămas bun de la invitați. Matt a ținut să respecte și ultima tradiție și a trecut pragul casei lor purtându-și soția pe brațe.
Când Matt a început să-i sărute gâtul, și-a desprins mâinile dintr-ale Ceciliei și le-a mutat pe spatele ei, căutând fermoarul rochiei și deschizându-l fără ca ea să-și dea seama. Apoi i-a atins umerii, a tras încet de rochie, provocându-i plăcere. Ușor, rochia de mireasă îi cădea la picioare, iar formele ei apetisante prindeau contur, lăsându-se admirate de privirile lacome ale lui Matt. Mii de fiori de plăcere îi curgeau prin vene. Ceea ce el îi transmitea prin săruturi, atingeri și priviri, o inunda de plăcere, o făcea să-și piardă mințile, să renunțe la inhibiții și să își dorească mai mult.
După acele momente viața lor s-a schimbat. Erau doi oameni fericiți și împliniți și chiar se gândeau să aducă pe lume un copil. Se simțeau pregătiți în orice moment să devină părinți și erau convinși că vor fi cei mai buni părinți pentru copilul lor.
La îndemnul și încurajările soțului ei, Cecile începe din nou să picteze. Visul ei de mică a fost să picteze, dar pentru că viața se jucase cu ea la un moment dat, a renunțat. Cu banii lăsați moștenire de tatăl ei, a hotărât să deschidă o școală de pictură.
Dar cum fericirea nu ține o viață, câteva luni mai târziu, Cecile este implicată într-un grav accident de mașină. Medicul Edward se ocupă de cazul ei și acesta le dă și vestea că vor avea un bebe. Chiar dacă Cecile bănuia de ceva vreme acest lucru, bucuria ei este imensă.
În același timp află că cea care a provocat accidentul se află în stare destul de gravă și că este ținută în viață cu ajutorul aparatelor.
Dar Cecile are încredere în Dumnezeu că va fi bine pentru toți, ba mai mult decât atât, la câteva zile de la externare dorește să o viziteze pe această femeie. Se reîntoarce la spital unde află că pe Christina nu o vizitase nimeni în tot acest timp și că starea ei se îmbunătățea de la o zi la alta.
– Am vrut să te cunosc și să-ți spun că nu sunt supărată pentru ceea ce s-a întâmplat. Am vrut să știu cum te simți și să-ți ofer prietenia mea.
Cecile a continuat să o viziteze pe Christina zilnic. S-a oferit să-i găsească un loc de muncă și chiar a discutat cu soțul ei, și împreună au hotărât să-i dea copilului lor numele Christinei.
Câteva zile mai târziu când Christina este externată, Cecile pregătește o petrecere în cinstea ei. O petrecere restrânsă, cu fratele și cumnata ei, Christina dar și Edward, medicul care i-a salvat viața.
Zilele treceau, sarcina Ceciliei avansa, Ian și Jessica erau și ei binecuvântați cu o pereche de gemeni iar între Christina și Edward apar primele tensiuni.
Într-una din seri, fericirea lui Cecile și Matt este spulberată.  Bătăile puternice din ușă nu aduceau nimic bun, iar Cecile și-a dat seama că ceva rău avea să se întâmple. Poliția nu vine niciodată cu vești bune. Matt era arestat sub acuzația de omor. Violatorul Ceciliei fusese găsit mort iar toate indiciile crimei duceau la Matt.
Dacă până acum au rezolvat numeroase cazuri împreună, acum venise vremea ca Ian să-și reprezinte cumnatul în instanță.
– Dacă ajung în închisoare, pentru o secundă s-a oprit din ce avea de spus, jură-mi că o iei pe Cecile să stea cu voi o vreme. Șansele ca eu să mai ies viu de acolo sunt nule, dar o să ies mort mai repede decât v-ați aștepta. Îl vedea pe Ian surprins de afirmațiile lui.
– Știm amândoi câți dușmani are un avocat, a continuat Matt. Pe unii i-am trimis acolo pentru că meritau, pe alții, pentru că nu au știut să se apere, dar indiferent de ce parte am fost…bună sau rea, întotdeauna i-am „deranjat” pe cei din partea opusă. Pe scurt, dacă ajung la închisoare e de rău.Acolo sunt oameni la condamnarea cărora am contribuit.
Arma lui Matt găsită la locul crimei, amprentele sale pe ea, convorbirile telefonice ce le purtase, toate aceste probe aveau să-i aducă lui Matt ani grei de închisoare. Și pentru că venise momentul adevărului, Ian îi aduce la cunoștință lui Cecile, că tatăl lor nu murise în urma unui atac de cord așa cum ea fusese informată, ci că s-a sinucis. Cecile mai află că David, cel pe care ei l-au considerat tatăl lor, le era un străin. Un străin ce planificase răpirea ei și mai apoi violul. Un străin căsătorit cu mama lor, bolnav psihic și care prefera relațiile de același sex.
Cecile trece pentru a doua oară în viață prin clipe dureros de grele. Suferea pentru trecut dar mai ales pentru prezent. Singura diferență era că acum nu era singură. Îi avea alături pe fratele ei împreună cu Jessica dar și pe Christina împreună cu Edward. Cu toții căutau soluții ca Matt să fie pus în libertate înainte de începerea procesului. Principalul lor suspect era Natalia, chiar mama lui Cecile și a lui Ian.
Deși Matt nu dorea acest lucru, Cecile nu mai rezistă și merge să-l viziteze. Revederea cu el i-a făcut mai mult rău, așa cum era de așteptat. La întoarce hotărăște să meargă să se roage la catedrala St. Patrick. În această catedrală ea a face o promisiune ce o va urmării mult timp de acum înainte.
În cele din urmă Ian reușește să rezolve și cel mai greu caz din cariera sa. Matt este declarat nevinovat iar în urma unor proceduri ce trebuiau respectate, avea să fie un om liber. Nimic nu își dorea mai mult decât să se întoarcă acasă la soția lui. Dar soția lui hotărâse să părăsească căminul lor. Matt ar fi preferat să rămână în închisoare decât să ajungă acasă și să se confrunte cu respingerea lui Cecile.
– Nu o să te țin legată de mine, Cecile! Ești liberă să faci ce vrei… să rămâi sau să pleci. Regret doar că m-am înșelat în privința ta. Aș fi preferat să zac în închisoare, dar să știu că ai rămâne alături de mine, că nu ai înceta să mă iubești pentru că am fost acuzat pe nedrept.
Timpul trecea iar Matt era tot mai indiferent. Nu-l mai interesa decât copilul ce avea să se nască. Ziarele erau pline de articole cu el ieșind dintr-un hotel la brațul unei femei, zâmbind. Situația se complică și mai mult când Matt este împușcat. Internat în spital, refuză vizitele soției sale și dorește să fie lăsat în pace.
Care este motivul pentru care el reacționează atât de dur, care este motivul pentru care Cecile l-a părăsit când avea cea mai mare nevoie de ea  și ce promisiune a făcut ea în acele clipe cumplite din viața lor, veți afla citind „Demonul ucis”.
Pe parcursul acestei lecturi, m-am bucurat să descopăr un altfel de Ian. Mai matur, mai responsabil, mai stăpân pe situație și parcă mult mai iubitor și protector.
„Demonul ucis” este si cred că va rămâne romanul meu preferat din toate cărțile autoarei. E greu să vină cineva să le ia locul lui Matt și lui Cecile, în inima mea.
Curioși să aflați și povestea lui Edward și Christina? Ne auzim în curând și cu povestea lor. La fel de palpitantă și la fel de interesantă.
Anne K. Joy, felicitări draga mea! Pentru mine ești o comoară!

Cărțile autoarei se pot comanda EXCLUSIV din magazinul ONLINE annekjoy.ro (vin cu autograful autoarei, la cerere).

Recenzii și prezentări cărți autori români

20 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *