Despre dragoste și umbră de Isabel Allende, Editura Humanitas Fiction – recenzie

Despre dragoste și umbră

(D’amore e ombra – 1984)

Isabel Allende

Editura Humanitas Fiction

Traducere: Cornelia Rădulescu

261 pagini

O poveste de iubire cu atât mai pătimaşă şi mai intensă cu cât totul pare să-i fie potrivnic: un bărbat şi o femeie se salvează prin intermediul unei pasiuni mistuitoare de ororile unei lumi stăpânite de un regim autarhic. Faptul că Irene Beltran provine dintr-o familie de burghezi înstăriţi nu îl împiedică pe Francisco Leal, un tânăr fotograf angajat în secret în lupta de subminare a dictaturii militare, să cadă în mrejele frumuseţii ei fascinante. Când merg să investigheze cazul misterios al Evangelinei Ranquileo, o adolescentă care suferă de nişte crize stranii şi despre care se spune că ar avea puteri miraculoase, cei doi se avântă într-o aventură care le va schimba definitiv viaţa. De-a lungul unui traseu narativ plin de suspans, oscilând între atmosfera exotică, încărcată de senzualitate şi parfum a spaţiului sud-american şi sentimentele inculcate de teroarea perpetuă, cititorul va trăi alături de personaje o poveste tragică şi sublimă, despre curaj şi sacrificiu, despre loialitate faţă de familie şi trădare, emoţionantă şi dureroasă.

Despre dragoste și umbră este o carte foarte profundă, plină de metafore și antiteze dintre bine și rău, iubire și ură, lumină și întuneric, blândețe și brutalitate, empatie și indiferență, descurajare și speranță.

Isabel Allende redă cu multă acuratețe drama unei societăți aflată sub dominația unui regim totalitar. Când democrația devine doar o amintire, valorile morale încep să pălească, beția puterii îi dezumanizează pe cei aflați în posturi de conducere, iar depresia face ravagii în rândul populației. Pe acest fundal ia naștere o emoționantă și sensibilă poveste de dragoste între Irene, descendenta unei familii cu tradiție aflată însă în declin, și Francisco, fiul unor emigranți spanioli care fugiseră din țara lor pentru a scăpa de teroarea instalată de regimul dictatorial al lui Franco pentru a ajunge să trăiască tot într-un regim nedemocratic, aflat sub dominația Juntei militare.

Galeria personajelor secundare este și ea impresionantă, în carte împletindu-se mai multe destine.

Irene era o tânără ziaristă în vârstă de douăzeci și cinci de ani, cu o fire exuberantă, luminoasă și caldă, spre deosebire de mama ei Beatriz, care era acrită și rece. Tatăl Irenei era o persoană jovială, căruia îi plăcea să guste din plin din plăcerile vieții. Deși nu era un om rău, era foarte superficial, iar investițiile lui complet neinspirate îi aduseseră în pragul falimentului. Sătul de veșnicile reproșuri ale soției lui, el plecase într-o bună zi să-și cumpere țigări și nu se mai întorsese, deși trecuseră patru ani de atunci. Irene își iubise nespus tatăl și îi iertase necondiționat toate abaterile lui, necondamnându-l nici măcar pentru faptul că le părăsise fără nicio explicație. Pentru a scăpa de sărăcie, Irene insistase să transforme parterul casei în azil pentru bătrâni. Însă, în timp ce mama ei privea acest lucru ca pe o afacere, ea se atașase de toți membrii așezământului, având mereu o vorbă bună pentru fiecare.

Francisco era un tânăr chipeș în vârstă de douăzeci și opt de ani, ce provenea dintr-o familie foarte iubitoare. Părinții lui se iubiseră și se sprijiniseră necondiționat de-a lungul a patruzeci de ani, în ciuda tuturor încercărilor dificile la care soarta îi supusese. Cei trei fii ai lor, Javier, Jose și Francisco erau inteligenți, buni la suflet și se înțelegeau foarte bine între ei. O vreme familia lor a fost una fericită până când, în urma loviturii de stat, armata a preluat conducerea țării și un șir întreg de nenorociri s-a abătut asupra lor. Tatăl, un prestigios profesor universitar, fusese dat afară din cauza concepțiilor lui anarhiste. Fiul cel mare, Javier, care era căsătorit și avea trei copii, fusese un biolog apreciat, însă își pierduse slujba din cauza lipsei comenzilor și căzuse în depresie, nemaigăsind altă slujbă. Cel de-al doilea fiu, Jose, era preot și își asuma riscuri imense, implicându-se în tot felul de activități clandestine de ajutorare a celor prigoniți, fiind susținut în acest misiuni și de Francisco. Francisco avea o diplomă în psihologie, însă nu putea să-și practice meseria întrucât cei bogați nu aveau nevoie de el iar cei săraci, care ar fi avut nevoie din plin de ajutorul lui, nu aveau bani să îl plătească.

Sfătuit de mama lui, Francisco s-a reprofilat, angajându-se fotograf la o revistă pentru femei, unde a ajuns să o asiste pe Irene la reportajele pe care aceasta le realiza. Din prima zi în care a întâlnit-o pe Irene, Francisco s-a îndrăgostit nebunește de ea, cucerit de candoarea, bunătatea și optimismul ei.

Beatriz, mama lui Irene, nu vedea cu ochi buni prietenia fiicei ei cu Francisco, temându-se că aceasta ar putea periclita logodna fiicei ei cu un ofițer ce avea o carieră de mare perspectivă.

Personajul care va declanșa un șir întreg de evenimente, cu consecințe de-a dreptul dramatice, este Evangeline, o adolescentă blondă și diafană, în vârstă de cincisprezece ani. Povestea acesteia este una foarte tristă, încă de la naștere fiind călăuzită de un destin implacabil. Digna, mama ei care o crescuse, era o țărancă voinică și oacheșă, căsătorită cu un artist de circ, care venea doar odată la câteva luni acasă și îi mai făcea câte un copil. La nașterea lui Evangeline, Digna a realizat imediat că fetița gingașă și blonda care i s-a pus în brațe la plecarea din spital nu era fiica ei, însă conducerea spitalului a refuzat categoric să-și asume vina, insistând că nu s-a făcut nicio greșeală. Deși a identificat-o imediat pe cealălaltă mamă, care realizase și ea că s-a produs un schimb de copii, le-a fost imposibil să învingă birocrația, astfel că amândouă au convenit ca fiecare să o crească pe fiica celeilalte ca și cum ar fi a ei, botezându-le cu același nume, Evangeline.

Evangeline a fost o fetiță blândă și supusă până la adolescență când, din senin, i s-au declanșat niște crize înfiorătoare, în timpul cărora se chircea, făcea spume la gură și țipa, declanșând urletele câinilor din vecinătate și făcând să cadă țiglele de pe casă. Deși Digna a apelat la nenumărați vraci și doctori, niciunul nu a putut să-i găsească vreun leac, diagnosticele puse oscilând între deochi și crize de isterie.

Crizele ei cu totul neobișnuite au atras o mulțime de gură-cască. În momentul în care unul dintre privitori a afirmat că s-a vindecat de negi întrucât a atins-o accidental pe Evangeline în timpul crizei acesteia, o procesiune întreagă de bolnavi a început să se perinde pe la casa Dignei. Abia în a doua jumătate a cărții vom descoperi misterioasa cauză ce i-a declanșat Evangelinei acele crize.

Aflând despre acest caz cu totul neobișnuit, Irene a venit la fața locului, însoțită de Francisco, pentru a realiza un reportaj.

Va urma o înlănțuire tulburătoare de evenimente, unele bizare, altele tragice sau dramatice, care își vor pune definitiv amprenta pe soarta celor implicați.

Unele pagini le-am citit cu un nod în gât, copleșită de imaginile descrise și bulversată de dezumanizarea produsă de acele vremuri…

”Aerul mirosea a formol și a umezeală. Sălile mari și murdare, cu pereții pătați, erau cufundate în beznă. Câte un bec lumina coridoarele, birourile decrepite și depozitele de morți. Peste tot domnea disperarea, cei care lucrau acolo se molipseau de indiferență și-și pierdeau capacitatea de a simți mila. Își îndeplineau sarcinile manipulând moartea ca pe o marfă oarecare, conviețuind atât de strâns cu ea încât ajungeau să uite viața. Au văzut angajați care-și luau gustarea pe mesele de autopsie, pe unii care ascultau meciul la radio neluând în seamă leșurile tumefiate, pe alții care jucau cărți la subsol, alături de cadavrele proaspăt aduse.”

Pentru Irene, tragedia la care a fost martoră i-a răpit inocența, deschizându-i larg ochii și făcând-o să realizeze brutalitatea și nedreptatea societății în care trăia. În același timp, făcând o comparație între logodnicul ei, dârz și ambițios, și Francisco, cel atât de bun, integru moral și care o privea ochi atât de calzi, Irene a realizat că pe Francisco îl iubea, de fapt, cu adevărat, amândoi părând predestinați unul pentru celălalt.

”Mult timp după aceea, Irene și Francisco aveau să se întrebe când, de fapt, viața lor a apucat-o pe alt făgaș și aveau să cadă de acord că era vorba de lunea aceea funestă când au pătruns în mina părăsită din Los Riscos. Dar poate că a fost mai devreme, în duminica în care au cunoscut-o pe Evangelina Ranquileo sau când i-au promis Dignei c-o s-o ajute să-și găsească fata, ori poate că drumurile lor erau trasate de la bun început și n-au făcut decât să le străbată.”

Momentele de tandrețe și iubire dintre ei sunt de o sensibilitate și frumusețe aparte, puritatea sentimentelor lor fiind ca o rază de lumină ce reușește să răzbată printr-un întuneric dens și amenințător.

”Nu mai exista nimic în afară de ei, toată urâțenia lumii și iminența sfârșitului rămăseseră departe, nu erau decât ei doi.

Irene nu mai iubise așa, nu cunoștea dăruirea fără opreliști, temeri sau rezerve, nu mai simțise asemenea bucurie, comunicare adâncă și reciprocă.”

Însă, în urma unor investigații, cei doi fac niște descoperiri macabre care vor declanșa un adevărat uragan, zgâlțâind societatea din temelii și producând ecouri pe plan internațional, iar ei transformându-se în ținte vii.

În ultima parte a cărții sunt condensate mai multe evenimente dramatice, mai multe destine fiind frânte în mod nemilos.

Cartea se termină într-o notă de speranță, demonstrându-ne că, inclusiv sub cea mai întunecată tiranie, binele, iubirea și speranța reușesc să găsească o cale să răzbată.

”Se simțeau mici, singuri și vulnerabili, doi navigatori solitari pierduți pe o mare de creste și nori, într-o tăcere selenară; dar mai știau că dragostea lor atinsese o dimensiune nouă și formidabilă și-avea să le fie singurul sprijin în exil.”

Romanul Despre dragoste şi umbră a fost ecranizat în anul 1994 într-o distribuție de excepție, cu Antonio Banderas şi Jennifer Connelly în rolurile principale.

Cărțile autoarei Isabel Allende pot fi comandate pe elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro, librex.ro, emag.ro

Recenzii și prezentări cărți Isabel Allende

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas