Delicatese Literare
Recenzii

Detectiv de Romania Vol.1 de Silviu Iliuţă, Editura Bookzone – recenzie

Detectiv de Romania Vol.1

Silviu Iliuţă

Editura Bookzone

Anul aparitiei  2019
Nr. de pagini  272
De ce să citești Detectiv de România?
Pentru că avem nevoie de un detectiv al nostru, român. Azi, în prezent. Unul care să ne scoată din cotidian și să ne ducă undeva, în lumea lui, plină de indicii, enigme și mistere.
Anton este un detectiv atipic pe care îl vom descoperi încă din copilărie și până când, fiind om în toată firea, se lovește de misterul vieții lui din propriul birou de detectiv particular (nu de stat): indianul înecat într-un dulap.
Scene pitorești, umor, ironie și o intrigă care te va conduce pe diferite planuri în căutarea vinovatului.
Prin Detectiv de România suntem părtași, alături de Silviu Iliuță, la o reînviere a genului polițist, un gen aparte care își va găsi locul în sufletul și mintea fiecărui cititor. O carte care îți va dezvolta instinctul și atenția pentru detalii în timp ce te va face să râzi pe nerăsuflate.
Cititorii lui Silviu Iliuță au așteptat această carte cu sufletul la gură. În primele două zile de la lansare, în fața editurii au fost cozi de câteva sute de metri spre un kilometru. Oamenii au venit din toată țara, cu corturi, alimente, apă potabilă, numai ca să prindă un exemplar din primul tiraj. Apoi cineva le-a spus că nu mai este valabilă promoția cu tigăi și au plecat aproape toți.
Iată părerile celor care au rămas:
Mihaela, 44 de ani, trei pisici:
“Auzi, Iliuță, nu te supăra, mi-a dispărut cheful de viață, așteptând romanul ăsta nou. Am auzit că e cu un detectiv, prostii din astea. Auzi, crezi că poate să mi-l găsească și mie, dacă tot e așa bun? De cheful de viață zic.”
Tudorel, vârstă nedefinită:
“Am aici un rezumat pe 400 de pagini despre cartea de 300 de pagini aici de față. Acum ievaluez toate implicațiile din ea și mai exact dacă trebie interzisă sau nu, fiind o carte cu un detectiv, iar această profesie este în afara legii. Mai scriu diseară un raport de 100 de pagini despre ea, apoi mă apuc să o citesc.”
Renata, 28 de ani, videochat:
“Mie îmi plac mult cărțile lui Iliuță, că au coperți colorate și dau bine pe cameră. Unii clienți preferă intelectualele și ne adapatăm și noi cum putem. Am înțeles că se dă o carte amuzantă, dar și polițistă. Poate iau bastonul și le citesc ceva din ea. Aștia care vor bătaie lasă mulți bani.”
Vali, 22 de ani, student:
“Ce carte? Nu stiu, frate, eu stau la coadă alături, la iPhone-ul ăla nou.”
Gioni, 26, liber profesionist:
“Ce caut eu la coadă la cărți, boss? Apoi am văzut un film cu Chuck Norris, care a aruncat cu cartea într-o muscă de pe un perete care era la 50 de metri distanță. Asta caut eu la coadă la cărți. Sper să nu mă vadă băieții mei că mă fac de râs.”
Este prima mea întâlnire cu acest autor. Am auzit de cărţile lui, însă până acum nu mi-a căzut nicio carte în mână, dar cu siguranţă după acesta vreau să le citesc şi pe celelate. Nu ştiu ce au simţit alţii, dar eu m-am distrat maxim citind acest prim volum. Au fost pagini întregi unde am râs in hohote. Încă de la prima pagină, cartea se anunţă o lectură relaxantă, perfectă pentru o zi în care nu toate lucrurile ies aşa cum vrem noi.
Personajul nostru, Anton Scorilo, este conturat de autor într-un mare fel. Nu poţi să nu îl îndrăgeşti, parcă vrei să intri în carte să îl ajuţi, să fii alături de el.
De mic copil a avut stofă de detectiv. Cel mai repede detecta orice avea legătură cu mâncarea, iar acest lucru se vedea cu prisosință, greutatea lui fiind cu mult peste greutatea normală a unui copil. Abilitatea lui de detectiv s-a păstrat şi peste ani când are de-a face cu cel mai mare caz al său. Până să aflăm despre acest caz, vreau să vă mai vorbesc un pic despre cum este cartea structurată: acum eşti în prezent, acum eşti în trecut, în clasa întâi a lui Anton sau cu 15 ani în urma faţă de momentul actual. Autorul nu a uitat nimic şi nu a lăsat nimic la voia întâmplării. Fiecare fraza este scrisă acolo unde trebuie şi când trebuie spre deliciul cititorului.
Nu exista ceva care să nu îmi fi plăcut în carte, are de toate. Autorul a plasat acţiunea în ţara noastră, nu a uitat de obiceiurile noastre, a prezentat o nuntă, un cimitir, ne-a purtat prin minunata noastră capitală şi am făcut cunoştiinţă cu ospitalitatea bucureştenilor.
Aşa cum am spus la început, cartea îl are ca personaj pe Anton Scorilo. Detectivul nostru a fost crescut de nişte rude apropiate, deoarece părinţii lui mai aveau câţiva copii acasă. Mătuşa lui l-a îndrăgit ca pe propriul copil şi acest lucru s-a văzut. Îl îndopa mereu cu mâncare pe principiul copilul gras este şi frumos. Aventura lui Anton începe în clasa întâi când a dat cu ochii de Irina, o fetiţă care i-a căzut cu tronc şi nu şi-a mai putut dezlipi ochii de ea. Amintirea Irinei o să îl bântuiască toată tinereţea.
Dar să revenim la primul caz al detectivului nostru. Acesta îşi avea biroul la ultimul etaj al unei fabrici de jucării din oraşul său natal. El era un detectiv care se respecta, pe uşa lui fiind o plăcuţă pe care scria “ANTON – DETECTIV PARTICULAR, NU DE STAT’’. Din start avea nişte principii sănătoase, nu contează că nu avusese niciun caz până acum. În momentul în care se pregătea să părăsească biroul, o femeie misterioasă intră şi îi cere ajutorul. În sfârşit detectivul nostru are primul caz! Femeia misterioaşă îi cere să îi ancheteze propria moarte. Din acest moment lucrurile o iau razna, sunt urmăriţi, ies printr-o uşă secretă aterizând într-un dulap de la parterul fabricii de jucării şi împreună părăsesc locul îndreptându-se către locuinţa prietenei bune a lui Anton. Din acest moment intră în acţiune flerul de detectiv al lui Anton şi porneşte pe toate pistele posibile pentru a desluși cazul femeii misterioase.
Cine este femeia misterioasă, cum îi va influenţa nunta Doinei viaţa lui Anton, dar mai ales cine este Sunny, vă invit să citiţi în primul volum, ca apoi să aşteptăm împreună desluşirea misterului în volumul al doilea.
Mai multe nu vă dezvălui pentru că v-aş strica plăcerea lecturii. Vă spun doar atât: citiţi această carte deoarece, cu siguranţă, vă va plăcea. Este o carte pur autentică românească în care ne regăsim noi foarte bine ca şi popor.
Detectiv de Romania este de o carte de notă maximă din toate punctele de vedere, ingredientul forte fiind un umor românesc de bună calitate, care  o ridică la un standard foarte înalt. Este scrisă corect, într-un stil lejer, cursivitatea fiind la ea acasă.
O carte de nota 10 plus pe care vă recomand să o luaţi în bagajul de vacanţă.
“ Lui Anton, noul taximetrist i s-a părut mult mai bun la orientare decât primul şi măcar nu mai avea o problemă cu ceapa. Ăsta avea o treabă cu bărzoiul.
Să îmi giugiuleşti bărzoiul de babă care stai pe trecere!
Ciudat este că bucureştenii ăştia au bărzoi, adică soţi ai berzelor. N-ar fi zis că au unde să le ţină în apartamentele acelea de bloc, care din exterior par foarte înghesuite. Aşa cum cei din orăselul lui ţineau în casă un câine sau o pisică, oamenii de aici aveau acest bărzoi. Care trebuia giugiulit din când în când de către trecători.
Lua-mi-ai bărzoiu` să mi-l iei!”
„ Se repede la noptieră, trage sertarul şi îi vine inima la loc văzând cele trei cutii de prezervative. De fiecare dată le are la îndemână în ziua în care urmează să îl viziteze ea, pentru că nu se ştie niciodată când ai parte de un sex neaşteptat. Ei, vă repeziţi acum să îl judecaţi, nu? Parcă voi, cititorii, nu faceţi la fel şi nu ţineţi la îndemână măcar un prezervativ de câte ori sunteţi cu o fată care vă place, chiar dacă nu aveţi nicio şansă! Nu? Atunci, de ce plecaţi în team building cu prezervativele la voi?

Cartea Detectiv de Romania Vol.1 de Silviu Iliuţă poate fi comandată de pe bookzone.ro

Recenzii și prezentări cărți autori români

Recenzii și prezentări cărți cu umor

11 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *