Din cer au căzut trei mere, de Narine Abgarian, Editura Humanitas Fiction – recenzie

Citiți acest roman. Este balsam pentru suflet. – Ludmila Ulitkaia

Un murmur blând, ușor nedeslușit, te atrage că o vraja în interiorul acestui spațiu, unde este atât de bine, cald și liniște, încât până și evenimentele triste (deloc puține în Maran) par ceva organic, care nu stârnește nici o împotrivire interioară. – Galina Iuzefovici

Un roman încântător, cu personaje ale căror ciudățenii sunt uneori amuzante, alteori sfâșietoare. O poveste plină de duioșie despre familie, prietenie și comunitate. – Foreword Reviews

Am vrut să scriu o carte al cărei sfârșit să ofere speranță. Omenirea are mare nevoie de speranță, de povești despre bine. – Narine Abgarian

Din cer au căzut trei mere este o minunată saga despre locuitorii unui sat armean. Însă povestea acestui sat este de fapt o poveste despre noi. Și aici stă talentul scriitoricesc al lui Narine Abgarian. O carte plină de tandrețe și umor, subtilitate și genul acela de măiestrie rară, atât de firească, încât nici n-o remarci. – Evgheni Vodolazkin  

Din cer au căzut trei mere, de Narine Abgarian, poate fi comandată de pe Libris

Cât de frumoasă e această carte! Ca un vis cu ochii deschiși. O poveste caldă ca o îmbrățișare, o lectură plină de duioșie și nostalgie, cu un aer de basm, una din acele cărți, rare și prețioase, care au darul de a îmbogăți sufletește cititorul. Am citit multe cărți deosebite de la începutul acestui an, dar ”Din cer au căzut trei mere” cred că e preferata mea. Citind sinopsisul și câteva din recenziile cărții, mă așteptam să-mi placă, dar, spre bucuria mea, chiar mi-a depășit așteptările, mi s-a ”potrivit” perfect!

Din cer au căzut trei mere, de Narine Abgarian, este o minunată saga despre locuitorii unui mic sat armean, Maran, cocoțat pe un vârf de munte, – legat de vecinii săi din vale doar printr-un fir telegrafic străvechi și un drumeag plin de hârtoape, pe care chiar și caprele se chinuie să-l străbată. O carte cu povești în poveste, ”Din cer au căzut trei mere” este creionată într-un stil cu totul aparte, autoarea țesând cu măiestrie, ca într-o bogată tapițerie, istoriile locuitorilor săi, oameni puternici, aspri, harnici, înțelepți și frumoși sufletește. I-am iubit pe fiecare în parte, m-au impresionat și emoționat poveștile lor de viață, demnitatea și rezistența în fața încercărilor multe și grele azvârlite de soartă în calea lor.

Pe măsură ce își desfășoară viața de zi cu zi – recoltând roadele pământului, crescând animale, gătind, îngrijindu-și gospodăriile – sătenii izolatei, dar unitei comunități, își sunt alături unii altora în vremuri bune și în vremuri rele. ”Din cer au căzut trei mere” este o carte plină de miez care surprinde cu brio ciudățeniile și tradiționalismul unei mici comunități armene. O poveste încântătoare, punctată de elemente ale realismului magic, încărcată de mister și magie și încununată de o iubire târzie. Personajele cărții, maranenii, își ghidează viața, parcă încremenită în alt timp, după tradiții, simboluri și semne inexplicabile (cum ar fi apariția maiestuosului păun alb), credințe străvechi și superstiții, punând mare preț pe familie și comunitate.

Trecând printr-un cutremur devastator, război, secetă și foamete, viața maranenilor a fost marcată de suferință și moarte, aceștia nerenunțînd însă la speranța în bine. Soarta le-a fost de multe ori potrivnică și fiecare familie a trecut prin tragedii cumplite, care au răpit tineri și copii, însă cei rămași au găsit cumva puterea să meargă mai departe. În ciuda evenimentelor triste, deloc puține din carte, ”Din cer au căzut trei mere” este un roman luminos. E adevărat că l-am citit cu lacrimi în ochi pe alocuri, însă la final am rămas cu o stare de bine și de ”pace”. Iar la unele faze am râs cu lacrimi! Cum ar fi cea cu drojdia… Nu vă spun mai multe, am vrut doar să vă fac curioși…

Cartea începe într-un mod neașteptat, când Sevoianț Anatolia, cea mai ”tânără” locuitoare a micii așezări, la cei cincizeci și opt de ani ai ei, ”s-a întins să moară”.

”Vineri, imediat după amiază, când soarele, trecând de zenit, se rostogolea ceremonios spre marginea de apus a văii, Sevoianţ Anatolia s-a întins să moară. Înainte de a pleca pe lumea cealaltă, ea a udat temeinic grădina de zarzavat și le-a dat găinilor ceva mai mult de mâncare, să nu stea lihnite – cine știe când aveau să-i găsească vecinii trupul neînsuflețit?”

Iar finalul, peste exact un an și o lună, încheie rotund această minunată poveste astfel:

”(…) exact cu un an și o lună în urmă, vineri, imediat după amiază, când soarele, trecând de zenit, se rostogolea ceremonios spre marginea de apus a văii, Sevoianţ Anatolia s-a întins să moară, fără șă știe ce multe minuni o așteptau, și iată că acum aceste minuni au venit (…) și noaptea o să facă vrăji, ocrotindu-i fericirea. și va rostogoli în palmele-i răcoroase trei mere, pe care apoi, cum se spunea în poveștile maranenilor, le va arunca din cer pe pământ – unul pentru cine a văzut, unul pentru cine a povestit, iar al treilea pentru cine a ascultat și a crezut în bine.”

Ce ”minuni” o așteptau, pe ea și pe puținii locuitori ce mai trăiau în Maran, veți afla citind cartea, pe care o recomand din toată inima! Povestea Anatoliei se împletește cu multe alte istorii, ale strămoșilor ei, ale vecinilor și înaintașilor acestora, iar fiecare e atât de frumoasă și bine spusă și completează atât de bine tabloul satului, încât nu am simțit că se rupe niciun moment ritmul lecturii, rândurile curg lin, firesc, și fiecare pagină e o încântare pentru cititor. Încărcată de imagini vii, pitorești, și de umor cald, ”Din cer au căzut trei mere” este o poveste vibrantă despre rezistență, curaj și miracolul prieteniei de zi cu zi.

Narine Abgarian a creat cu har în paginile cărții un univers bogat, plin de frumusețe, în care aș fi vrut să zăbovesc cât mai mult, pentru care acord cu drag cinci steluțe strălucitoare pe goodreads.

Fragment din cartea „Din cer au cazut trei mere”:

”Anatolia era cea mai mică dintre cele trei fiice ale lui Sevoianț Kapiton și singura din toată familia care apucase să ajungă la o vârstă înaintată. Lucru nemaiauzit – în februarie împlinise cincizeci și opt de ani, ceea ce nu i se întâmplase nici unei rude de- ale ei.

Pe mama sa abia și-o amintea – murise când avea ea șapte ani. Cu ochi migdalați, de o neobișnuită nuanță aurie, și bucle dese, de culoarea mierii, o chema, foarte potrivit înfățișării ei, Voske. Mama își împletea părul minunat într-o coadă groasă, și-o prindea cu niște ace de lemn într-un coc la ceafă și mergea cu capul ușor dat pe spate. Deseori își trecea degetele peste gât, plângându-se că-i amorțește. Odată pe an, tata o așeza la fereastră, îi pieptăna cu grijă părul și i-l scurta exact la nivelul taliei – mai sus de-atât, mama nu-i dădea voie să i-l taie. Nici fetelor nu le tundea niciodată cosițele – părul lung trebuia să le apere de blestemul care plana asupra lor de doisprezece ani, din ziua în care ea se căsătorise cu Sevoianț Kapiton.

De fapt, trebuia să se mărite cu el sora ei mai mare, Tatevik. Tatevik avea pe atunci șaisprezece ani, iar Voske, în vârstă de paisprezece, cea de-a doua fată de măritat din marea familie a lui Agulisanț Gareghin, participa cât se poate de activ la pregătirea nunții. Conform străvechii tradiții respectate de multe generații de locuitori ai Maranului, după ceremonia de cununie, petrecerea de nuntă urma să se țină în casa miresei, iar apoi în casa mirelui. Dar capii familiilor lui Kapiton și Tatevik – două neamuri bogate și respectate din Maran – au hotărât să se unească și să dea o singură petrecere mare pe maidan. Aceasta promitea să fie de o măreție nemaiauzită. (…) La nuntă, în afară de maraneni, au fost invitați cincizeci de locuitori din vale, majoritatea oameni respectați și înstăriți. Despre petrecerea care urma, promițând să se transforme într-un eveniment memorabil, s- a scris chiar și în ziare, și asta era o onoare deosebită, căci până atunci presa nu mai pomenise niciodată de ceremonii din familii fără origine nobiliară.

Dar s-a întâmplat ceva la care nimeni nu se așteptase – cu patru zile înainte de cununie, logodnica a căzut la pat cu febră, a fost chinuită de un delir crunt vreme de douăzeci și patru de ore și, fără să- și mai vină în simțiri, s- a stins. În ziua înmormântării ei, peste Maran s-au deschis pesemne niște porți întunecate și au scăpat forțe străine, opuse celor cerești, căci nimic altceva decât încețoșarea minții nu poate da seamă pentru comportamentul capilor celor două familii. Imediatdupă slujba funerară, ei s- au sfătuit puțin și au decis să nu anuleze nunta.

— Să nu fie cheltuiala degeaba, a anunțat chibzuitul Agulisanț Gareghin la praznic. Kapiton e un băiat bun, muncitor și respectuos, oricine ar fi bucuros să capete un astfel de ginere. Pe Tatevik a luat-o Dumnezeu la el, prin urmare așa a fost dat să se întâmple, e un păcat să cârtim împotriva voinței Lui. Dar noi mai avem o fată de măritat. Așa că Anes şi cu mine am hotărât că o să se mărite Voske cu Kapiton. Nimeni n- a îndrăznit să li se împotrivească celor doi, iar lui Voske, încă îndurerată după moartea surorii ei iubite, nu i-a mai rămas nimic de făcut decât să se mărite cu Kapiton fără să crâcnească.”

Cartea Din cer au căzut trei mere, de Narine Abgarian, poate fi comandată de pe Libris

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas

Recenzii și prezentări cărți din colecția Raftul Denisei