Dincolo de timp de O.G. Arion, Editura Librex – recenzie

Dincolo de timp

O.G. Arion

Editura Librex

Nr. pagini: 204

Genul: urban-fantasy

• Seria Nemuritor:

1. Ultimul viking – recenzia 

2. Te voi găsi – recenzia 

3. Dincolo de timp 

4. Prin cenuşa de visuri – recenzia

               5. Pentru că eu sunt. Pentru că tu ești – recenzia

A venit timpul mult-așteptatei reîntâlniri cu îndrăgitele personaje ale Seriei Nemuritor, pe care le-am cunoscut deja în primele două volume, dar vom cunoaște și personaje noi, pe care le vom simpatiza sau nu, dar cu siguranță nu ne vor lăsa indiferenți. E de admirat impresionanta galerie de personaje – oameni și supranaturali – ce populează lumea cărții, care sunt atât de bine descrise, migălos, cu o mare atenție pentru detalii,  încât ai impresia că le vezi în fața ochilor, interacționezi cu ele, te înfiori, te amuzi, te îngrijorezi, ești fericit sau trist alături de ele. Am suferit chiar pentru soarta unora…

Cartea se citește pe nerăsuflate, fiind scrisă în binecunoscutul stil caracteristic al autoarei: alert, captivant, incitant, și foarte amuzant. Recunoaștem personalitatea Oanei Arion în fiecare rând al cărții. În plus, în acest volum avem parte de o adevărată avalanșă de întâmplări care te prinde în vârtejul ei și nu-ți mai dă drumul până la final! Și atenție, nu e pentru cei slabi de înger, întrucât unele scene vă vor crea palpitații.

Să intrăm așadar în fascinanta lume a acestei povești fantastice, stranii, uimitoare, în care te pierzi de bunăvoie…

Suntem bine primiți, fiind invitați la petrecere! O nuntă mare, locație elegantă, antren și voie-bună, ținute elegante și invitați aleși pe sprânceană. Și ce invitați!

”Cum, nu v-am spus? Nunta aceasta nu era doar un eveniment modern. Mirele era liderul unei importante comunități de vârcolaci din zona de nord a țării, astfel că la eveniment participau foarte mulți reprezentanți ai lumii supranaturale.”

Victoria era însoțită de personajul meu masculin preferat – seducătorul vampir Arrio, de care aceasta era foarte îndrăgostită – și reciproc –  și de prietenul comun al celor doi – nemuritorul Ian, ”berseker și viking autentic”.

Descoperim în această carte un Arrio îndrăgostit, care nu se sfiește să-și arate dragostea, prin urmare vom avea parte de multe ”momente” între Victoria și Arrio, deși eroina noastră, ființă mai degrabă pragmatică, ducea dorul laturii întunecate a vampirului său…

”Tot ce știam în acel moment era că aveam nevoie de acel Arrio ironic și nesuferit de care mă îndrăgostisem nebunește, și nu de iubitul grijuliu și protector care devenise în ultimele luni.”

Am reținut un amănunt în timpul nunții, și anume că:

”(…) va mai urma o ceremonie, una despre care cei câțiva invitați umani habar nu aveau. Membrii haitei se vor aduna mai târziu în pădurea din jurul conacului și vor celebra uniunea celor doi într-un fel pe care nu voiam să îl știu.”

Eu aș fi vrut, dar nu îmi este satisfăcută curiozitatea  așa încât să trecem la ceilalți invitați. Vom face cunoștință, prin prisma Victoriei (știți deja că povestea este spusă la persoana întâi de către ea), cu doi gemeni amerindieni, creaturi supranaturale de asemenea – Adriel și Mato, și cu Erden Oyuun și Wulina – vampir și vrăjitoare. Cu toții ne vom mai întâlni pe parcursul cărții, dar nu la vreo altă festivitate, ci în momente de-a dreptul dramatice, după cum veți vedea…

Cartea ne absoarbe brusc în miezul acțiunii, odată cu uciderea lui Candice – iubita lui Liam, detectivul sexy ce fusese cândva îndrăgostit de Victoria, și punerea sub acuzație a Victoriei care, din cauza unei conjuncturi nefericite, e asociată cu această tragedie.

Cu această ocazie, intră în scenă Sonja, avocata trimisă de Ian pentru a o apăra pe Victoria. Mi-a plăcut foarte mult acest personaj (am recunoscut originalul )

”(…) nu foarte înaltă, dar frumos proporționată, avocata emana prin toți porii încredere în sine și o vitalitate extraordinară. Avea o mare de cârlionți și zulufi care se mișcau de parcă posedau o voință proprie în jurul chipului prelung, cu trăsături frumoase.”

Bineînțeles că avocata trimisă de Ian nu putea fi o făptură oarecare. Nici gând! Ea era metamorfă! Odată aflat acest lucru, îmi doream nespus să o văd transformându-se în…ceva. Poate în volumul următor…

Odată scăpată de acuzație, Victoria realizează că nu a scăpat și de urmările ei, fiind afectată de faptul că oameni pe care îi considerase prieteni se îndoiseră de ea. S-a repliat însă rapid, cu ajutorul unei ”arme” magice, care îi era oricând la îndemână și totdeauna de folos: umorul și o fină autoironie de cea mai bună calitate.

”Una este să te iei la trântă cu creaturile paranormale și să învingi blesteme străvechi și cu totul altceva este să înfrunți sistemul și prejudecățile societății.”

Reintră în cotidian, ”cafeneaua, nopțile cu Arrio, discuțiile lungi cu Dodo”, dar într-o lume în care ea era ”stăpâna argintului” și posesoarea unor puteri invidiate până și de supranaturali, starea de normalitate era un vis de neatins. Se trezește atacată și hipnotizată în propria casă! Noroc că tocmai atunci se gândise Sonja să treacă pe la ea, și i-a sărit în ajutor. Atacatorul nu era un necunoscut, ci era Mato, unul din gemenii amerindieni cu care făcuse cunoștință la nuntă – se pare că nu întâmplător! Scena se întregește rapid cu sosirea lui Ian și a îngrijoratului Arrio, care îi simțise teama.

”Vă vine să credeți? Un berseker, un metamorf, un semi-nemuritor și doi vampiri adunați pentru o discuție pe care nici nu îndrăzneam să mi-o imaginez. Și cireașa de pe tort era că eu, Victoria, reprezentam mărul discordiei.”

Este convocat și cel considerat, pe drept cuvânt, responsabil de ceea ce se întâmplase – vampirul Erden, iar motivul acestuia ne lasă mască!  Dorea, nici mai mult, nici mai puțin, ca Victoria să își exercite una din cele trei fantastice puteri ale sale și să o aducă la viață pe iubita lui Kadyn, prințesa din Altai, moartă cu două mii de ani în urmă.

Fac o paranteză pentru a aprecia documentarea cărții, care face trimitere la un fapt real, despre care citim la final: ”Rămășițele Prințesei Kadyn sau ”prințesa înghețată” au fost descoperite de către arheologul Natalya Polosmak în 1993, pe platoul Ukok din Rusia. Femeia în vârstă de aproximativ douăzeci și cinci de ani a fost găsită perfect conservată în permafrost-ul platoului aflat în apropiere de granița cu Mongolia, în Munții Altai.”

Însă acest ceremonial de aducere la viață, consumul imens de energie pe care îl presupunea, punea în pericol însăși viața Victoriei, așa că aceasta refuză. Dar, înainte de a ieși, Wulina, însoțitoarea lui Erden, aruncă o ”bombă”, adresându-i-se lui Ian:

”- Dacă ți-aș spune că Eithne trăiește? Iar eu știu unde se află? ”

Această întrebare a schimbat miza problemei, având în vedere că Eithne era iubita lui Ian, cea pe care vikingul o plângea de trei sute de ani…

Iar când apare încă un cadavru, și Victoria este din nou suspecta ”de serviciu”, cei doi protectori ai ei, Ian și Arrio nu mai stau pe gânduri și o consemnează la conacul lui Ian, în ”arest la domiciliu”, neavând voie să facă nici o mișcare fără supravegherea lor.

Însă ceea ce a determinat-o pe Victoria să acționeze, fără știrea ”paznicilor” ei, a fost faptul că Erden a răpit-o pe Lily, prietena și asociata Victoriei de la cafenea, așa încât a acceptat să facă o înțelegere cu neîndurătorul vampir.

S-a asigurat înainte că Lily e ”teafără”, dar…

”- Este teafără. Nu m-ai întrebat dacă este în viață.

Oh, Doamne! M-am lăsat în genunchi lângă Lily care plângea și i-am atins mâinile. Erau reci. Lily era…”

Urmează o scenă dramatică, pe care vă las să o descoperiți singuri. Vă mai spun doar că a culminat cu aducerea la viață a Kadynei.

”Apoi se întâmplă ceva. Ceva incredibil. Ea își ridică brațele, murmurând. Se răsuci, lălăind o incantașie ciudată, și își așeză palmele pe umeri. Cu un gest brusc își scutură trupul care părea cuprins de convulsii și care fu învăluit de un fel de ceață argintie. Din mijlocul acelor vapori neobișnuiți două alte siluete se conturară: un leopard și un cerb.

Cele două animale părură că fac o plecăciune, apoi se așezară pe podea, la picioarele prințesei. Știam cine sunt: Leka și Altan, cele două animale reprezentate prin tatuajele de pe brațele ei.”

Am realizat în acest moment ce reprezintă imaginea de pe eleganta copertă a cărții: Irbisul, leopardul zăpezilor – leopardul mitic al aborigenilor din Altai, ce, împreună cu cerbul cu aripi de vultur, reprezintă totemurile clanului Kadynei.

Care vor fi implicațiile acestui act și în ce constau termenii înțelegerii dintre Victoria și Erden? În primul rând, una din condițiile puse de Victoria a fost dezvăluirea locului unde se află Eithne, dar, odată aflat, era clar că aducerea acesteia de acolo nu putea duce la nimic bun: se afla închisă într-un ospiciu pentru creaturile supranaturale.

”De la azilul ăla nu iese nimeni. Acolo sunt tratate creaturile supranaturale care suferă de boli incurbile.”

Dar Eithne  – cea ”înaltă și subțire, cu un chip angelic, semănând cu sfinții martiri pictați pe pereții vechilor mănăstiri” – va ieși cu ajutorul lui Ian, însă, din păcate, nimeni nu putea să prevadă ce urmări va avea acest lucru! Și vor fi dramatice, afectându-i pe toți cei din jurul lor într-un fel sau altul.

”Când Ian mă prezentă drept ”buna sa prietenă, Victoria”, Eithne întinse mâna albă cu degete subțiri spre mine. În momentul în care am atins-o am fost copleșită de un val de greață. Un gust mai amar decât chinina îmi paraliză limba și o amețeală bruscă mă făcu să mă clatin ușor.”

Era o senzație premonitorie ce o avertiza asupra răului profund ce zăcea în acea făptură. Ar fi trebuit s-o ia în seamă…

Ce deznodământ va avea întreaga poveste, veți vedea. Oricum, o etapă din viața Victoriei se va sfârși definitiv și dureros.

”Orbită și fascinată de lumea ascunsă a supranaturalului mă aruncasem cu capul înainte în lucruri care mă depășeau, riscându-mi adesea propria viață. Crezusem că ceea ce fac era corect. Dar viața îmi demonstrase, într-un mod dureros și tragic, cât de mult greșisem.”

Finalul aduce o rază de lumină în existența Victoriei, iar gestul cu buchetul miresei (v-am spus că Victoria a prins buchetul aruncat de mireasă la nunta de la începutul cărții?) se pare că era simbolic. Se aude zvon de nuntă? …

”- Te iubesc (…)

  – Sigur? Pentru totdeauna, dincolo de timp?

  – Dincolo de timp, a răspuns…”

În final, epilogul, întunecat, deschide poarta spre volumul următor, care se anunță mai mult decât interesant!

O serie extraordinară, cu o poveste a cărei acțiune are un impresionant crescendo de la volum la volum, confirmându-și valoarea cu fiecare volum în parte, dar și ca tot unitar, captivându-și cititorii și transformându-i în fani fideli.

Cărțile autoarei O. G. Arion pot fi comandate pe libris.ro, librarie.net

Recenzii cărți O.G. Arion

Recenzii și prezentări cărți autori români