Dino Parc Râșnov
Dino Parc Râșnov
De la Cetatea Râșnov se poate coborî cu minicarul (pe care noi l-am luat la urcare) sau pe jos. Noi am ales să mergem pe jos, mai ales că doream să vizităm Dino Parc, aflat chiar pe traseu. Drumul trece printr-o frumoasă pădure, iar la mijlocul distanței până jos se află Dino Parc. Alături e o terasă în aer liber unde se poate servi masa sau se poate bea ceva răcoritor.
Dino Parc Râşnov, unul dintre cele mai mari parcuri cu dinozauri din sud-estul Europei, care se întinde pe o suprafaţă totală de 1,5 hectare găzduiește 47 de dinozauri în mărime naturală, atestaţi ştiinţific. Traseul de vizitare urmează evoluția istorică a dinozaurilor.
Am mai putut vedea căsuțe în arbori și tiroliene spre bucuria copiilor care se pot juca în voie.
Există de asemenea o platformă pe care te poți urca și ”mimează” un cutremur. Ne-am lăsat și noi ”zgâlțâiți…
Am avut norocul să nimerim într-un grup de copii mai mici care vizitau parcul însoțiți de un ghid ce le explica povestea fiecărui exponat în parte, iar entuziasmul lor era molipsitor.
În parc se poate sta oricât dorești, nu e o limită de timp. Cam o oră este suficient pentru vizitare, dar cu joaca copiilor cu tot, probabil durează ceva mai mult.
Vă invităm să citiți și celelalte articole ale noastre din categoria Călătorii
16 Comments
Mirela Nenciu
Foarte frumos!Trebuie sa vizitez si eu Dino Parc.
Tudusciuc Cornelia Elena
Ce frumos! De când am citit articolul despre vacanta ta mă bate serios gândul sa vizitez si eu zona.
Oli
Cornelia, chiar ai ce vizita in zona!
Barbalata Mirela
Frumos, Oli .
Din pacate eu nu am ajuns. Sper sa o fac anul acesta sau la anul. Stiu ca merita.
Tyna
Deși am vizitat Cetatea Râșnov, care m-a impresionat, la întoarcere doar am trecut pe lângă Dino Parc, fără să intru înăuntru. Acum îmi pare rău…
Super pozele! Felicitări pentru articol!
Oli
Multumesc! Data viitoare sa-l vizitezi, ca merita!
Dana Petraru
Inca o destinatie pe care e musai sa o vizitez cu baiatul…..
Oli
Sa incerci sa ajungi, Dana, ca o sa-i placa! Si tie la fel!
Denisa Oprea
Am vazut Cetatea Rasnov, dar nu am auzit de acest parc si nici nu am fost acolo. Poate data viitoare.
Audrey
Trebuie neapărat să ajung acolo!
Daniela Cusa
Superba locatie!
Luiza
Pustiul meu a fost acum doua saptamani si era in extaz este un loc pe care vreau si eu sa il vizitez,sunt si eu copil
Clipa Narcisa Elena
Vreau sa merg si eu acolo. E un loc din care nu as mai pleca.
Geo
Luna asta si noi vrem sa ajungem acolo cu copiii!
Balan Daniela
frumoase poze,un loc care merita vizitat !
Oli
Toata zona e frumoasa, ai ce vizita, iar Dino Parc e un loc deosebit, o incantare pentru copii.