Delicatese Literare
Calatorii

Dobraia – la poalele Arjanei

Dobraia – la poalele Arjanei

Atingerea Vârfului Arjana a devenit pentru noi aproape o obsesie! O dorință pe care ne-o dorim împlinită și pe care o așteptăm cu bucurie și emoție.
Până atunci , însă, ne-am propus să ne mai apropiem puțin de el și astfel am ajuns la Dobraia, un cătun cu câteva case împrăștiate pe dealurile ce înconjoară Munții Cernei. Traseul este turistic, bine marcat cu punct albastru și începe tot de la Pensiunea Dumbrava.

pa3

Traseul este dificil dar nu este prea stâncos, te scoate la câteva locuri de belvedere absolut minunate, de unde se pot vedea Cheile Țăsnei și la final superbul Vârf al Arjanei, care ne-a scos exclamații de admirație!!
pa5
Se trece așa numitul pod al suspinelor și se începe urcușul destul de abrupt.

colajpa1

colajpa2

Trebuie să ținem cont că poteca ce ne-a dus la Dobraia este DRUMUL STRĂBĂTUT DE LOCALNICI SPRE CASELE LOR!!! Pe dealuri locuiesc oameni, își lucrează pământul, culeg fânul și cresc animale. Am fost impresionată de respectul pe care-l au acești oameni față de natură, pentru că ea face parte din viața lor, natura este cea care le oferă tot ce au nevoie pentru trai.

pa11pa12

pa14

Am găsit și aici, ca și la Ineleț o bisericuță și un cimitir cu două morminte și o școală. Peisajele nu mai au nevoie de cuvinte pentru că e prea puțin să spui că sunt impresionante!
Am mai aflat că în Dobraia a crescut și copilărit cea care a fost considerată cea mai bună doinitoare a Banatului, Mariana Drăghicescu.

colajpa3

Vă invităm să citiți și celelalte articole ale noastre din categoria Călătorii

 

12 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *