Doctorul Thorne de Anthony Trollope, Editura Nemira – recenzie

Doctorul Thorne

(Dr. Thorne – 1858)

Anthony Trollope

Editura Nemira

Colecția Babel

Traducere: Mihaela Bucur

Nr.pagini: 640

An apariție: 2016

Anthony Trollope (1815–1882), unul dintre cei mai cunoscuti si mai prolifici scriitori din epoca victoriana, a fost cel mai mic dintre cei patru fii ai avocatului Thomas Anthony Trollope. Si-a facut studiile la Harrow si Winchester, iar la nouasprezece ani a obtinut un post de functionar la Oficiul Postal din Londra, ceea ce a fost inceputul unei lungi cariere de functionar public. In anii 1841–1851 a lucrat in Irlanda, unde s-a casatorit, s-a apucat de vanatoarea de vulpi („una dintre marile bucurii ale vietii mele“) si a inceput sa scrie fictiune. A semnat la inceput cateva romane, dupa care a conceput primul volum din ciclul romanesc Cronica din Barsetshire (1855–l867), inspirat din traiul la tara. A fost fascinat de viata cotidiana din epoca victoriana, a carei imagine complexa a reflectat-o in cartile sale, care cuprind si multe portrete memorabile. De-a lungul anilor, opera lui s-a imbogatit cu alte si alte scrieri. In timpul vietii insa succesul sau nu l-a egalat nici pe departe pe cel al lui Dickens sau Thackeray, literatura sa fiind reabilitata abia in secolul XX, cand cartile lui au devenit populare. Printre volumele sale se numara Ultima cronica din Barset, Ferma Orley, Turnurile din Barchester, Doctorul Thorne, Cariera lui Phineas Fogg, Primul-ministru.

Un doctor de țară dintr-un secol în care timpul trecea altfel și destinele se scriau altfel. O tânăra îndrăgostită și un tânăr care trebuie să redobândească averea pierdută a familiei. O comedie despre o societate în care domnesc ipocrizia și snobismul.

Unul dintre cele mai bune romane ale lui Anthony Trollopene face cunoștință cu personaje din Barchester, cu pretențioasă familie De Courcy, cu pragmatică Miss Dunstable și cu deplorabilul Sir Roger Scatcherd. Doctorul Thorne ne seduce cu o poveste fermecătoare ca vinul vechi, în care lumea se vede ca o scenă pe care joacă personaje care mai de care mai colorate.

„Doctorul Thorne este o carte palpitantă, plină de spirit, profund înduioșătoare, bogată în emoții la fel de reale astăzi ca pe vremea când a fost scrisă. O carte pe care o iubesc.“ – Julian Fellowes, creatorul Downton Abbey

Pe lângă frumoasa poveste frumoasă de dragoste pe care ne-o oferă, Doctorul Thorne de Anthony Trollope este și o excelentă comedie de moravuri, plină de spirit, care satirizează defectele societății din epoca victoriană, autorul introducând în povestire o galerie impresionantă de personaje, care mai de care mai pitorești.

Un foarte bun cunoscător al acelor vremuri, el însuși trăind în acea perioadă, autorul a reușit să surprindă foarte bine ipocrizia și snobismul celor cu sânge nobil, servilismul față de cei bogați, dorința de parvenire, nedreptățile cauzate de împărțirea în clase sociale, prejudecățile legate de sângele ”pătat”, precum și ravagiile provocate de consumul exagerat de alcool.

Umorul și ironia condimentează din plin acțiunea cărții, fiind numeroase întâmplări care reușesc să-ți stârnească zâmbetul.

Paginile care descriu campania electorală pentru un loc în Parlament sunt pline de savoare și vivacitate, amintindu-mi întrucâtva de stilul lui Caragiale. Atmosfera din timpul alegerilor, sloganurile înșelătoare și tertipurile folosite de ambele părți aflate în competiție, precum și sictirul populației față de promisiunile mincinoase sunt surprinzător de actuale.

”În timpul alegerilor de față se punea problema dacă Anglia ar trebui să intre în război cu tot efectivul sau dacă n-ar fi mai bine să-și vadă de treabă și să nu se amestece în neînțelegerile din străinătate mai mult decât era obligată s-o facă. Ultima părere asupra acestei probleme era susținută de Sir Roger, iar sloganul lui proclama bineînțeles avantajele păcii și liniștii în interior. ”Pace în străinătate și o bucată mare de pâine acasă” era, așadar, lozinca ce putea fi citită pe patru-cinci steaguri mari, purpurii, care fluturau peste capetele mulțimii. Domnul Moffat, însă, era un partizan devotat al guvernului, care era înclinat spre război și, deci, ”onoarea Angliei” era sloganul lui de luptă. Nu putem totuși să nu ne îndoim că ar fi existat  în întregul Barchester măcar un singur locuitor – nu mai vorbesc de alegători – atât de prostănac încât să creadă că domnul Moffat îndrăgea în mod deosebit onoarea Angliei sau că ar fi avut vreun motiv să fie cât de cât sigur că bucate de pâine îi va fi mai mare decât era acum, dacă Sir Roger ar fi făcut parte din următoarea legislație.”

La fel de cunoscute mi s-au părut și atacurile ”sub centură” pentru a contesta victoria contracandidatului. Aflând că Sir Roger obținuse ultimele două voturi, cele care îi asiguraseră victoria, achitând o datorie mai veche către cârciumar, care fusese nedecis până în ultima clipă, contracandidatul său a ieșit virulent la atac, dând evenimentului proporții de-a dreptul catastrofice.

”A fost învinuit de toate păcatele cunoscute în lumea electorală. A fost acuzat de fals, necinste și de toate formele de mită. Așa cum spunea acuzarea, cumpărase voturi, le obținuse oferind tranzacții, le smulsese prin violență, pusese mâna pe ele datorită băuturilor tari, primise câte două voturi de la aceeași persoană, le numărase pe ale morților, falsificase unele dintre ele, și-și făcuse rost de voturi prin tot soiul de matrapazlâcuri. Nu rămăsese nicio specie de necinste în sistemul de obținere a voturilor de care Sir Roger să nu se fi făcut vinovat, fie direct, fie prin intermediul agenților săi. A amuțit înfiorat în fața acestui pomelnic al enormităților comise de el. Dar s-a mângâiat puțin când a aflat că toate acestea nu însemnau decât că domnul Romer, avocatul, îi plătise domnului Reddypalm, cârciumarul, o notă veche rămasă nelichidată.”

Povestea romantică, ce ocupă un loc central al cărții, este încântătoare și reușește să te înduioșeze, sentimentele celor doi eroi, Mary Thorne și Frank Gresham, reușind să reziste în ciuda tuturor dificultăților și intrigilor celor din jur.

Doctorul Thomas Thorne, unchiul lui Mary, este un personaj cu totul remarcabil, extrem de devotat meseriei sale, bun la suflet, foarte onorabil și cinstit, lipsit de ambiții mercantile, înalta lui conștiință morală făcându-l de multe ori să acționeze chiar contra propriilor lui interese.

Thomas Thorne provenea dintr-o familie de vază din Barchester. Serios, conștiincios și responsabil, Thomas era în grațiile rudelor lui nobile și ar fi putut beneficia din plin de infuența acestora, dacă nu ar fi fost preocupat în permanență să repare boacănele nesăbuitului lui frate, Henry. Acesta, ușuratic și lipsit de ambiție, mai avea și păcatul de a-i plăcea băutura, amestecându-se adesea cu oamenii de rând. Astfel, aflând de la tovarășul lui de pahar, harnicul zidar Roger Scatcherd, că acesta avea o soră din cale afară de frumoasă, Mary Scatcherd, pe cale să se mărite cu un negustor, Henry nu s-a putut abține să nu o seducă, lăsând-o însărcinată. Descoperind acest lucru, Roger, înnebunit de furie, a venit să-și facă singur dreptate, snopindu-l în bătaie pe Henry. Din păcate, o lovitură de ciomag i-a fost fatală acestuia, iar Roger a fost încarcerat, riscând pedeapsa cu moartea.  Aflând despre nefericita soartă a iubitului ei, sora lui Roger a vrut să-și pună capăt zilelor, pecetluind astfel soarta și copilului ei încă nenăscut. Din fericire însă, doctorul Thomas Thorne a decis să se amestece, încercând să repare cumva dezastrul provocat de iresponsabilitatea fratelui lui. Astfel, l-a scăpat pe Roger de execuție, angajându-i un avocat, care a reușit să-i obțină o pedeapsă de doar un an de închisoare. Aflând că fostul pretendent al lui Mary Scatcherd, care urma să plece în Australia, era încă dispus să o ia de soție, dar fără să-și asume și grija copilului, doctorul Thorne s-a oferit să crească el copilul fratelui lui. Mary Scatcherd a născut o fiică, pe care Thomas a botezat-o tot Mary, dându-i totodată și numele lui de familie, Thorne. Dorind să o protejeze pe Mary Thorne de influența nesănătoasă a rudelor sale de rând, Thomas i-a cerut lui Mary Scatcherd să-i spună fratelui ei că a născut un copil mort. Mai mult, pentru a împiedica zvonurile privind legitimitatea nepoatei sale, Thomas a plecat din zonă, renunțând la toate privilegiile pe care le-ar fi putut avea acolo, și s-a stabilit ca medic în Greshamsbury.

Mary Thorne a primit o educație aleasă, având parte de cei mai buni profesori, unchiul ei iubind-o ca pe ochii din cap, fiind dispus să facă orice pentru a o face fericită.

Mai mult, întrucât moșierul din zonă, Frank Gresham senior, îl respecta nespus pe doctorul Thorne, bazându-se adesea pe sfaturile acestuia, Mary a crescut alături de copiii moșierului, fiind cea mai bună prietenă a uneia din fiicele acestuia, Beatrice, și îndrăgindu-l foarte tare pe fiul lui, Frank Gresham junior, de aceeași vârstă cu ea.

Afecțiunea pe care Mary și Frank o avuseseră unul față de celălalt pe când erau copii se transformase, pe măsură ce aceștia se maturizaseră, într-o dragoste profundă. Ajuns la majorat, la vârsta de douăzeci și unu de ani, Frank îi declarase lui Mary dragostea lui înflăcărată pe care o avea față de ea, cerându-i să-i fie soție. Deși Mary îi împărtășea întrutotul sentimentele, era conștientă că o căsătorie dintre ei nu era posibilă, familia acestuia dorind ca Frank să se însoare cu o moștenitoare, care să-l ajute să refacă averea pierdută.

Tatăl moșierului fusese un om foarte prosper și respectat, reprezentând cu cinste ținutul în Parlament. Din păcate, la moartea acestuia, moșierul actual, Frank Gresham senior, în vârstă de douăzeci și patru de ani pe atunci, nu se ridicase la înălțimea reputației tatălui său. Deși fusese ales să-i ia locul tatălui lui în Parlament, nu reușise să se impună în vreun fel, dovedindu-se a fi slab și șovăielnic, astfel că, la următoarele alegeri, fusese ales un alt candidat în locul lui. Dându-și seama de greșelile comise și că nu avea șanse reale de a mai fi ales, Frank Gresham senior n-ar mai fi vrut să mai candideze încă o dată, însă soția lui, lady Arabella, extrem de ambițioasă și snoabă, nu fusese de acord. Din păcate, campania electorală se dovedise a fi un eșec, golind vistierele familiei degeaba.

Lady Arabella provenea din familia nobilă de Courcy, fratele ei fiind conte. Este amuzant să vezi, de-a lungul acțiunii, cum se ploconea lady Arabella în fața cumnatei ei, contesa, cuvântul acesteia fiind literă de lege pentru ea. Snobismul ei fusese moștenit din plin de fiica ei mai mare, Augusta, care nu dorea să se abată în vreun fel de la regulile de conduită impuse de prea ilustrele ei rude, chiar dacă în acest fel își rata șansa la fericire. După cum se va vedea însă, rudele cele nobile se dovedeau a fi extrem de flexibile în a schimba regulile în sens diametral opus celui susținut până atunci, când propriul lor interes le-o cerea…

Frank Gresham senior și soția lui Arabella avuseseră împreună zece copii, primul născut fiind băiat, urmat apoi de nouă fete.

Investițiile neinspirate ale lui Frank Gresham senior, precum și desele incursiuni ale lui lady Arabella și fiicelor acesteia la Londra secătuiseră averea familiei, moșierul zbătându-se în mari dificultăți financiare, fiind nevoit adesea să se împrumute.

Paradoxal, cel mai mare creditor al lui Frank Gresham senior era chiar Roger Scatcherd.

Este fascinant modul în care destinele familiilor Thorne, Gresham și Scatcherd s-au împletit de-a lungul timpului. Când Roger a ieșit din pușcărie, era sărac lipit. Pentru a-l ajuta să supraviețuiască, doctorul Thorne a aranjat ca soția lui Roger, care tocmai născuse un copil, să fie angajată ca doică pentru Frank Gresham junior. Ulterior, îndemânarea lui Roger în construcția căilor ferate îl ajutaseră să adune o mică avere, pe care o sporise prin mai multe investiții extrem de inspirate. Mai mult, meritele sale în domeniul feroviar fuseseră recunoscute chiar de regină, care îl înnobilase, dându-i titlul de baronet. În tot acest timp, Roger ținuse legătura cu doctorul Thorne, care îl ajutase în plasarea banilor obținuți din investițiile făcute, intermediind cumpărarea unei părți din moșia lui Frank Gresham, precum și obținerea mai multor împrumuturi cu o dobândă avantajoasă  de către acesta din urmă.

Spre cinstea lui, Frank Gresham junior nu-și învinuia în niciun fel tatăl pentru situația catastrofală a finanțelor familiei, respectându-l și iubindu-l nespus, spre deosebire de verii lui nobili din familia de Courcy, care, cinici și mercantili, vorbeau ca despre un mare noroc referindu-se la faptul să poți moșteni de tânăr întreaga avere a tatălui, în urma morții acestuia.

”- Știu, tatăl lui a murit de tânăr când el era foarte tânăr, a răspuns Frank.

– Da, știu că a avut un noroc care nu-i pică oricui, dar…

De data asta Frank nu a mai roșit, ci s-a făcut pământiu la față. Când vărul lui îi vorbise despre necesitatea de-a avea mai mult de doi cai, fusese gata să-i dea ascultare, dar când același mentor îi vorbea despre moartea tatălui său ca despre un mare noroc, Frank a fost prea dezgustat ca să mai poată trece peste asta cu indiferență. Cum?! Oare așa trebuia să se gândească la tatăl lui, a cărui față se lumina de plăcere când se apropia de el și care zâmbea atât de rar în orice altă ocazie? Frank își urmărise destul de îndeaproape tatăl ca să-și dea seama de asta. Știa că tatăl lui îl iubea cu pasiune; avusese motive să ghicească că avea o groază de necazuri și că se străduia din greu să le alunge din minte când băiatul era de față. Își iubea tatăl cu adevărat, fără vreun alt gând și din toată inima, îi făcea plăcere să stea cu el și ar fi fost mândru să-i devină confident. Putea el, oare, să-și asculte în liniște vărul, când acesta îi vorbea de moartea tatălui ca despre un mare noroc?”

Deși Frank nu avea nici cea mai mică intenție de a-și încălca cuvântul dat lui Mary Thorne, în sinea lui fiind decis să se însoare doar cu aceasta, nu a putut rezista presiunilor familiei și a plecat în vizită la familia de Courcy, pentru a cunoaște o moștenitoare bogată, miss Dunstable, cu care mătușa lui spera să îl însoare, în ciuda faptului că era mai în vârstă decât acesta cu nouă ani.

De remarcat, încă o dată, ipocrizia care-i caracteriza pe majoritatea nobililor. Deși cei de origine nobilă considerau că era de neconceput să se amestece cu plebea, făceau totuși excepții când era vorba de deținătorul sau deținătoarea unei averi incomensurabile, despre aceștia decretându-se, în mod convenabil, că făceau parte din cvasiaristocrație. Astfel, deși Miss Dunstable provenea dintr-o familie simplă, faptul că moștenise de la tatăl ei afacerea extrem de prosperă cu pomada de Liban făcea să se  topească toate obiecțiile, întocmai ca zăpada în bătaia soarelui.

Miss Dunstable este un personaj cu totul deosebit. Cu o fire pragmatică și înțeleaptă, era conștientă de faptul că nu era prea atrăgătoare și că doar averea ei imensă adunase în jurul ei o mulțime de admiratori, pe seama cărora nu se putea abține să nu se amuze. În adâncul sufletului ei era însă o fire romantică, dorind să creadă că o iubire sinceră putea rezista în ciuda tuturor dificultăților. Sfaturile ei motivaționale au fost ca un balsam pentru sufletul lui Frank, încurajându-l să-și păstreze tăria sentimentelor lui, în ciuda tuturor persuasiunilor din partea familiei lui, care făcea tot posibilul să-l facă să o uite pe Mary.

”Frank apucase să-i povestească domnișoarei Dunstable despre dragostea lui pentru Mary Thorne, iar domnișoara Dunstable îi poruncise să rămână credincios jurămintelor lui. Pentru că nu exista nimic mai frumos decât lumina ce se aprinde pe fețele tinerilor care se iubesc cu adevărat, o lumina care-i părea divină, fiindcă nu avusese parte de ea.”

Pentru a-i despărți pe cei doi îndrăgostiți, familia lui Frank a uneltit pentru a-l trimite pe acesta departe de Mary timp de un an. În același timp, lui Mary i s-a transmis că nu mai este binevenită în casa lor, iar surorilor lui Frank li s-a interzis să mai țină legătura cu ea.

Surprinzător însă, printr-un joc al evenimentelor, uniunea celor doi tineri ar fi putut fi posibilă, fără ca nimeni să nu mai ridice nicio obiecție, dar numai doctorul Thorne știa acest lucru.

Astfel, Sir Roger Scatcherd, deși avusese constituția unui taur, reușise să-și ruineze complet sănătatea, bând în fiecare zi cantități industriale de alcool, în ciuda insistențelor doctorului Thorne, de a renunța la acest viciu. Cu multă amărăciune, sir Roger i-a justificat la un moment dat doctorului Thorne cauzele dependenței sale, explicându-i cum alcoolul ajunsese să fie, de fapt, singurul lui prieten… Cutremurătoare vorbe, care scot la iveală toată durerea unui om care, deși aparent avea totul, practic nu avea nimic, rupându-se de lumea din care provenea și neputându-și găsi locul în noua lume în care aterizase…

”- O, Dumnezeule! N-ai o avere uriașă? Nu poți face orice dorești?

– Nu!!! Și bolnavul urlă cu o energie care făcu să răsune toată casa. Nu pot să fac nimic din ce-aș dori să fac. Ce pot să fac? Ce pot să fiu? Ce altă mulțumire pot avea în afară de sticla de rachiu? Dacă mă duc printre nobili, sunt eu în stare să vorbesc cu ei? Dacă se întâmplă să aibă ceva de vorbit despre o cale ferată, îmi pun cel mult o întrebare. Dacă-mi vorbesc despre altceva, trebuie să rămân mut. Dacă mă duc printre muncitorii mei, pot ei oare să-mi vorbească? Nu, pentru că sunt stăpânul lor, și un stăpân aspru. Își pleacă repede capetele și tremură în ghete când mă văd. Unde îmi sunt prietenii? Aici! – exclamă el și scoase o sticlă chiar de sub pernă. Unde sunt distracțiile mele? Aici! – și agită sticla chiar sub nasul doctorului. Unde mi-e singura scăpare, singura mulțumire, singura mea mângâiere după toată truda? Aici, doctore. Aici, aici, aici! Și spunând asta își puse la loc comoara sub pernă.

Gestul acesta avea ceva atât de îngrozitor în el, încât doctorul Thorne s-a dat înapoi înspăimântat și câteva clipe n-a fost în stare să scoată o vorbă.”

Totuși, conștient că nu mai avea mult de trăit, sir Roger și-a întocmit testamentul, lăsându-și întreaga avere fiului său, Louis Philippe, în vârstă de douăzeci și unu de ani în acel moment, punând însă condiția ca acesta să nu dispună de aceasta decât după împlinirea vârstei de douăzeci și cinci de ani. Până atunci averea urma să fie administrată de doctorul Thorne, pe care Roger îl desemnase prin testament tutore al lui Louis.

În cazul în care Louis, care moștenise din păcate viciul tatălui său, murea înainte de a intra în posesia averii, aceasta urma să îi revină în totalitate primului născut al surorii lui Roger, Mary Scatcherd. Această clauză i-a bulversat complet conștiința doctorului Thorne, care a considerat că era etic să-l informeze pe Roger că, de fapt, Mary Thorne, nepoata lui, era primul copil al lui Mary Scatcherd, despre care Roger credea că murise la naștere.

Știrea, departe de a-l supăra, i-a adus o bucurie imensă lui sir Roger, care a dorit să o întâlnească degrabă pe Mary Thorne, oferindu-se chiar să treacă imediat o mare parte din avere pe numele acesteia. Doctorul Thorne s-a opus însă categoric, nedorind să o aducă pe scumpa lui nepoată în preajma unei persoane abrutizate de băutură.

”Dar doctorul Thorne nu voia pentru nimic în lume ca Scatcherd să aibă o afecțiune durabilă pentru ființa lui iubită. Ajunse la concluzia că s-ar achita mai bine de obligația pe care-o avea față de ea, ținând-o la el și respingând, pentru binele ei, orice parte din averea baronetului. Așa cum spusese chiar Mary, sunt oameni care trebuie să fie legați unul de altul. Și se părea că soarta lui și a lui Mary îi legase unul de altul. Ea își găsise locul la Greshamsbury, își găsise locul în lume. Și-ar fi mai bine pentru ea să și-l păstreze decât să plece și să-și caute altul, care să-i ofere o situație materială mai bună, dar care ar fi în același timp mai puțin potrivit pentru ea.”

Doctorul Thorne a respins categoric și sugestia lui sir Roger de a încuraja o căsătorie între fiul acestuia, Louis, și Mary, nedorind nici măcar să ia în calcul o asemenea posibilitate odioasă.

Supărat că a fost respins categoric, sir Roger a amenințat că-și va schimba drastic testamentul. Cu toate acestea, după cum se va constata după moartea lui, clauzele au rămas practic nemodificate.

Louis Philippe este un personaj plin de vicii, pe care nu ai cum să-l simpatizezi. Fără a avea vrednicia tatălui, îi moștenise viciul băuturii, ajungând să aibă mai multe crize de delirium tremens până la vârsta de doar douăzeci și unu de ani. În ciuda eforturilor tatălui său de a-i asigura o educație aleasă, Louis nu reușise să-și termine studiile. În plus, era arogant și avar, căpătându-și o reputație de ticălos strâns la pungă. Descoperind datoria pe care moșierul Gresham o avea față de el, Louis a început să pună presiune pe doctorul Thorne să scoată la vânzare proprietățile acestuia. Când a văzut că doctorul Thorne opune rezistență, a apelat la alți notari din Londra, care să-l forțeze pe tutorele lui să acționeze în acest sens.

De asemenea, văzând-o pe Mary, a fost imediat atras de ea, oripilând-o pe aceasta cu insistențele lui. Louis era convins că Mary îi va accepta imediat cererea lui în căsătorie, neputând refuza o așa bună partidă precum se credea el.

Doctorul Thorne era conștient că moartea lui Louis, care plana din ce în ce mai amenințătoare asupra acestuia datorită deselor excese alcoolice la care se dedea, ar fi rezolvat toate problemele lui Mary. Totuși, nicio clipă nu a acționat contra intereselor acestuia, încercând din răsputeri să-l determine să renunțe la băutură și să revină pe calea cea dreaptă.

Vă las să descoperiți singuri în carte ce se va întâmpla în cele din urmă cu averea lui sir Roger, cum se va finaliza povestea de iubire dintre Mary și Frank, precum și multe alte întâmplări savuroase. Vă asigur că finalul este pe deplin satisfăcător.

Pentru mine a fost o adevărată delectare să citesc această carte, pe care v-o recomand cu mult drag!

În 2016, Julian Fellowes a adaptat romanul Doctorul Thorne pentru televiziune, rezultatul fiind o miniserie spectaculoasă în trei părți, avându-i în distribuție pe Tom Hollander (Doctor Thorne), Stefani Martini (Mary Thorne) și Harry Richardson (Frank Gresham).

https://www.youtube.com/watch?v=FjRxTGqhkqE

Cartea Doctorul Thorne de Anthony Trollope a fost oferită pentru recenzie de Editura Nemira

Cărțile autorului Anthony Trollope se pot comanda pe nemira.ro, elefant.ro, libris.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro, dol.ro

Recenzii Editura Nemira