Delicatese Literare
Recenzii

Dragoste și alte cuvinte de Christina Lauren, Editura Bookzone – recenzie

Dragoste și alte cuvinte

(Love and Other Words – 2018)

Christina Lauren

Editura Bookzone

Nr. de pagini: 384

An apariție: 2023

Christina Lauren este pseudonimul literar al autoarelor Christina Hobbs și Lauren Billings, care au decis să își unească numele și să scrie sub numele de Christina Lauren, publicând peste paisprezece romane ce au ajuns în topul New York Times. Cărțile lor au fost traduse în peste 30 de limbi.

„Ştii că eşti îndrăgostit când nu poţi să adormi pentru că, în sfârşit, realitatea e mai frumoasă decât visurile tale.”

Macy şi Elliot iubesc jocurile de cuvinte. Dar când inimile încep să vorbească, singurul cuvânt important rămâne dragostea.

Macy Sorensen are o viaţă ordonată şi programată până în cel mai mic amănunt şi totul pare să fie minunat: ture îndelungate, în care se implică plină de entuziasm în calitate de medic pediatru rezident, o relaţie previzibilă cu un bărbat matur, stabil financiar, ieşiri agreabile la cafea cu prietenele şi un sentiment general de armonie.

Și totuşi, nu aceasta e viaţa după care tânjește inima ei.

Într-o zi, îl întâlneşte din întâmplare pe Elliot Petropoulos. Prima ei iubire. Singura ei iubire. Apoi, tot universul pe care şi l-a construit cu atâta grijă se dizolvă treptat.

Pe când erau adolescenţi, Macy şi Elliot au fost cei mai buni prieteni. Ani în şir, el a fost lumea ei. El a consolat-o după ce mama ei a murit de cancer. El a ajutat-o să descopere farmecul jocurilor de cuvinte şi magia primului sărut. Şi tot el a trădat-o în modul cel mai sfâşietor cu putinţă.

Va exista o a doua şansă pentru Macy şi Elliot? Vor reuși ei să găsească acele cuvinte care au puterea să-i aducă înapoi împreună?

„O poveste tandră a primei iubiri, a dragostei mature şi a oamenilor care ne schimbă în cele mai bune moduri posibile” – Washington Independent Review of Books

„Christina Lauren descrie emoțiile dulci-amărui ale iubirii pierdute cu o limpezime sfâșietoare și oferă o poveste înălțătoare a vindecării emoționale, atât de necesară la nivel individual, dar și romantic.” – Entertainment Weekly

„Christina Lauren a atins un nou apogeu, cu un limbaj sfâşietor şi plin de speranţă care evocă deopotrivă vârtejul dezlănţuit al adolescenţei şi alegerile dificile ale vârstei adulte. Dragoste şi alte cuvinte întreţese trecutul şi prezentul într-o poveste emoţionantă care te va face să declari că ai un cuvânt preferat: DRAGOSTEA.” – Amy E. Reichert, scriitoare.

„Dragoste și alte cuvinte e un triumf; genul de carte care te face să empatizezi profund cu personajele atât de bine construite, încât aproape că uiți că sunt fictive. Vei fi impresionat de suferința, de bucuria, de atracția și de carisma întrețesută în relația damnată dintre Macy și Elliot. În timp ce povestea evoluează – și intercalează cu măiestrie trecutul și prezentul – vei râde, vei plânge și vei spera ca Macy și Elliot să se regăsească. O lectură minunată, de la început și până la final.”  –  Kristin Harmel, scriitoare.

„Cu limbaj autentic şi intrigă bine construită, această poveste de iubire adolescentină timidă se transformă treptat într-o aventură adultă sigură de sine.” – Kirkus Reviews

„Christina Lauren ne oferă o imagine unică a evoluţiei unei iubiri.” –  Associated Press

Dragoste și alte cuvinte de Christina Lauren este o carte dulce și romantică despre fiorii primei iubiri, dar totodată și una profundă despre drame de familie, boală, suferință, deznădejde, despărțire, maturizare, speranță și regăsire.

Acțiunea pendulează pe două planuri temporale – prezent și trecut.

 Macy l-a întâlnit pe Elliott în urmă cu 15 ani, pe când ambii aveau 13 ani.

Mama lui Macy murise de curând de cancer, iar ea suferea cumplit. Ghidându-se după o listă de instrucțiuni lăsată de soția lui, tatăl lui Macy a cumpărat o casă de vacanță.

O regulă, mai ales, avea mare importanță pentru tata.

Când  Macy  pare  atât  de  obosită  după  școală, încât nu mai e în stare să spună nici măcar o propoziție, scoate-o din stresul zilnic. Găsește un loc convenabil și nu departe  de  casă,  unde  să  evadați  în  weekend  și  unde  să-i lași un respiro.

Chiar  dacă  mama  nu  şi-a  propus,  probabil, niciodată să cumpărăm practic o casă pentru weekend, tata — un tip care lua lucrurile ad litteram — a strâns bani, a plănuit şi a cercetat toate orăşelele la nord de San Francisco şi s-a pregătit pentru ziua când avea să fie nevoie să investească într-un loc unde să ne retragem.

Din acel moment, întregul univers al lui Macy avea să se învârtă, timp de 4 ani, în jurul unui tocilar slăbănog pe nume Elliott, conexiunea sufletească dintre cei doi fiind evidentă încă de la prima întâlnire.

Era ceva ca o provocare în spusele lui, o alternativă pe care mi-o oferea. Prieten sau dușman?

Chiar aveam nevoie de un prieten.

Am pufnit şi i-am zâmbit fără entuziasm.

– Dacă o să cumpărăm casa asta, poți să vii şi să citeşti aici, dacă vrei.Elliot a surâs, cu un zâmbet aşa de larg, că puteam să-i văd dinții.

– Poate că în tot timpul ăsta n-am făcut decât să o țin la cald pentru tine.

Perioada din trecut este plină de duioșie. Asistăm la trecerea de la o prietenie frumoasă și inocentă la fiorii primei iubiri, fiind evident că Macy și Elliott sunt suflete pereche.

Totuși, în prezent descoperim că Macy și Elliott s-au înstrăinat în urmă cu 11 ani de zile, dintr-un motiv obscur.

Cu inima frântă, Macy s-a concentrat doar pe carieră, ajungând un medic pediatru apreciat și devotat meserie sale. Pe plan sentimental, nimeni nu a mai reușit să-i atingă inima, însă acceptase de curând cererea în căsătorie a unui bărbat matur, ce avea o fiică de șase ani din prima căsătorie.

O întâlnire întâmplătoare cu Elliott avea să-i zdruncine întreg echilibrul construit cu grijă. Sentimentele ei pentru el păreau să nu fi pălit deloc odată cu trecerea timpului, însă ea nu părea dispusă să lase garda jos. Oare ce se întâmplase în trecut atât de teribil încât să-i fi provocat o asemenea traumă sufletească?

Elliott, atât cel din trecut cât și cel din prezent, este dulce, tandru, empatic și inteligent. Pare de-a dreptul imposibil ca el să fi acționat vreodată cu cruzime sau să facă ceva intenționat care să o rănească pe Macy, astfel că cel mai probabil totul a pornit de la o monumentală neînțelegere.

Trebuie să recunosc că m-a enervat puțin atitudinea lui Macy din prezent, care tot amâna momentul clarificării situației din trecut cu Elliott.

Dacă în trecut Macy a fost imatură și s-a lăsat ghidată de emoții, nedându-i șansa lui Elliott la o apărare sau justificare, m-aș fi așteptat ca măcar în prezent să-i acorde lui Elliott prezumția de nevinovăție și să-i asculte mai repede explicațiile. Ținând cont de tot ce împărțiseră împreună, ar fi trebuit să îl cunoască mai bine și să fi avut mai multă încredere în el. Prin decizia ei de a rupe toate punțile de legătură, s-a condamnat atât pe ea cât și pe Elliott la ani întregi de nefericire. Noroc că  soarta le-a venit în ajutor, reconectându-i.

Finalul este unul fericit, risipind toate tensiunile de până atunci și lăsându-ne cu o stare de bine.

Vă invit să descoperiți singuri în carte întreaga poveste!

Cărțile autoarei Christina Lauren pot fi comandată pe bookzone.ro, librex.ro, libris.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, librarie.net, librariadelfin.ro

Recenzii și prezentări cărți Christina Lauren

 

4 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *