Ea & el de Marc Levy, Editura Trei – recenzie

Ea & el (Elle et lui) 

Marc Levy

Editura Trei

312 pagini

Traducere : Magdalena Mărculescu

An apariție : 2015

S-au cunoscut prin intermediul unui site de întâlniri amoroase. Dar n-au devenit iubiţi, ci prieteni.
Şi aşa vor să rămână.

Ea e actriţă. El e scriitor.
Ea e Mia. El e Paul.
Ea e britanică. El e american.
Ea se ascunde în Montmartre. El locuieşte în Marais.
Ea are mult succes. El nu prea.
De fapt, ea e faimoasă – deşi el nu-şi dă seama.
Ea se simte singură. Şi el.
El e amuzant. Ea face gafă după gafă.
Ea nu trebuie să se îndrăgostească. Nici el.

Marc Levy revine la vechile lui teme cu această comedie irezistibilă şi imprevizibilă despre dragoste şi prietenie.

Marc Levy este cel mai citit autor francez contemporan. Cărțile lui sunt traduse în 47 limbi, regăsindu-se pe majoritatea listelor de bestseller din țările în care a fost publicat.

Născut în 1961, la Paris, Marc Levy a avut parte de un parcurs profesional fascinant : a fost mai întâi voluntar la Crucea Roșie, apoi antreprenor în SUA, după care a fondat una dintre cele mai importante companii de arhitectură din Franța.

Cariera sa de scriitor a demarat cu maxim de succes în anul 2000, când a publicat romanul Și dacă e adevărat…, vândut în întreaga lume în milioane de exemplare și ecranizat de Steven Spielberg (2005).

„Pentru cititorii francezi, Marc Levy întruchipează un destin de basm: ajuns târziu la literatură, acest autor pe cât de discret, pe atât de melancolic s-a impus încă din momentul în care primul său manuscris a încăput pe mâna editorului, scenariul corespunzător fiind imediat cumpărat de compania de film a lui Steven Spielberg. Astăzi el a devenit la noi scriitorul cel mai popular. Secretul său? Un adevărat simț al povestirii, o extraordinară capacitate de a capta mitologia timpurilor noastre, un romantism inalterabil care pune mai presus de orice o scriitură eficace, foarte americană, ce merge direct la scop. Miracolele nu se explică, se constată.“ – Pascal Bruckner

Prologul cărții ”Ea & el”: ”Într-o bună zi, am să mă duc să trăiesc în teorie, pentru că în teorie totul e bine…”

Se spune că dacă unor persoane le este menit să se întâlnească, soarta va face în așa fel încât se vor găsi în cel mai potrivit moment, iar cartea de față tinde să ne demonstreze din plin acest lucru.

”Ea & el” este o comedie savuroasă, plină de situații amuzante și de replici cu mult umor, în care am avut plăcerea să-i reîntâlnesc pe Arthur și Lauren, personajele atât de îndrăgite din ”Și dacă e adevărat…” și ”Te voi revedea”. Acolo prietenul lui Arthur, Paul, a avut un rol decisiv în a-i aduce împreună pe cei doi. În ”Ea și el” a venit rândul celor doi să-i întoarcă favoarea…

Pentru început, Lauren descoperă un manuscris al unui roman al lui Paul și este fascinată de subiectul cărții. Îl predă, fără știrea lui Paul, unui editor, care îl convinge să îl publice. Publicitatea care urmează imediat după publicare îl bulversează pe Paul. Dezvăluise în acel roman o parte din el, din copilăria, din visurile, din speranțele, din eșecurile lui. Faptul că o grămadă de necunoscuți ba, mai rău, colegii cu care lucra îi citeau romanul, descoperind eul lui cel mai ascuns, îl îmbolnăvea de-a dreptul pe Paul, care suferea în ascuns de o pudoare maladivă. Un articol dintr-un ziar în care era expusă părearea unui critic despre romanul său i-a dat lovitura de grație timidului Paul.

”Articolul sublinia greșelile unui roman de debut și, lucrul cel mai rău pentru Paul, îl felicita pe autor că nu se temuse că o să i se reproșeze patosul. Într-o epocă în care cinismul era mai important decât inteligența, poate că trebuia să se vadă aici un act de rezistență destul de curajos, concluzionase jurnalistul. Paul simți că moare cu zile. Nu de o moarte subită, ci după o lentă și sufocantă agonie.”

Romanul continua să aibă un succes fulminant, un producător de film îl contactase, iar librarul de la Barnes & Noble l-a sunat să-i spună că romanul se vindea ca pâinea caldă. Pentru a scăpa de angoase, Paul a luat o hotărâre impulsivă. L-a anunțat pe Arthur că a decis să își ia un an sabatic, predându-i firma de arhitectură la care erau asociați, pentru a pleca în Franța ca să-și recapete liniștea.

După șapte ani, Paul se găsea tot la Paris. Publicase între timp cinci romane, care nu se bucuraseră de succesul primului roman. Doar în Asia, mai cu seamă în Coreea, avuseseră un succes fulminant, inexplicabil. De altfel, cu Kyong, traducătoarea în coreeană a romanelor sale, avea o idilă care nu se tranformase în ceva mai mult datorită intervalului mare de timp la care se vedeau – cam la șase luni.

Arthur și Lauren au decis să-și facă vacanța în Franța pentru a-l reîntâlni pe Paul, pe care-l puseseră și nașul fiului lor. Între timp, editorul lui Paul îi programase acestuia o sesiune de întâlniri la Seul, unde cărțile acestuia se vindeau la pâinea caldă. Lui Arthur îi era teamă că, odată ajuns la Seul și întâlnind-o pe Kyong, Paul o să rămână acolo, ținând cont de fobia lui de a zbura. Îi împărtășește temerile sale lui Lauren.

”-N-am impresia că ea-l iubește la fel de mult cum o iubește el. Lui Paul îi e groază de avion, dacă pleacă, riscă să nu se mai întoarcă. Îl vezi trăind de unul singur în Coreea? Parisul e și așa destul de departe de San Francisco.”

Pentru a-l împiedica să plece, Arthur și Lauren decid să-i găsească o parteneră potrivită și decid să-l înscrie pe un site de întâlniri, fără știrea lui.

”- N-o să se înscrie niciodată pe un asemenea site.

– Cine a zis că trebuie s-o facă chiar el? spuse ea, zeflemitoare. Când destinul are nevoie de un bobârnac, prietenia cere să-i dăm o mână de-ajutor… chestia asta nu-ți amintește de nimic?”

Între timp, facem cunoștință cu Mia, o actriță englezoaică foarte faimoasă, aflată într-un moment de răscruce al vieții ei. La filmările ultimul ei film, la care partener îi era chiar soțul ei, își dăduse seama cu durere că acesta o înșela cu o actriță ce juca într-un rol secundar. Rănită, decide să plece pentru o vreme în Franța la cea mai bună prietenă a ei, Daisy, ce deținea un restaurant de succes. Plictisindu-se, intră pe calculatorul acesteia și descoperă un site de întâlniri. Provocând soarta, își crează un profil, în care, bineînțeles, nu spune cine era, ci, inspirându-se din profilul lui Daisy, se declară patroană de restaurant.

Găsindu-i profilul, Arthur mai că nu își freacă mâinile de bucurie. Gata, a găsit persoana potrivită. Încropește în grabă profilul lui Paul, dând datele reale ale acestuia și adăugându-i și poza.

”Habar n-am nici ce soi de îndrăzneală mă incită să vă scriu, nici dacă îmi veți răspunde. De ce-ar avea personajele unui roman mai mult curaj decât noi? De ce îndrăznesc ele totul, iar noi, atât de puține lucruri? Libertatea să le fie oare izvorul împlinirii?”

Mia este plăcut surprinsă de mesajul primit și se hotărăște să asculte îndemnul de a avea curaj și să accepte întâlnirea propusă.

Arthur mai trebuia doar să-l convingă pe Paul să meargă la întâlnire. Încropește la repezeală un pretext fals că o cunoștință din America dorește să își extindă afacerea și să-și deschidă un restaurant la Paris și îl roagă pe Paul să o ajute cu ceva sfaturi.

Întâlnirea celor doi este demnă de o comedie a erorilor. Am râs în hohote citind replicile lor, fiecare vorbind despre altceva. Din loc în loc, replicile sunt întrerupte de gândurile lor, fiecăruia părându-i-se că celălalt vorbește în dodii și e dus cu pluta.

”Vorbește despre el la persoana a treia, ce baftă pe capul meu!”

”Vorbește aiurea, m-apucă groaza, îl omor pe Arthur și apoi îl tai în bucăți, sunt prost de bun, chestia asta o să mă piardă.”

”Bun, tipul acesta e dus cu pluta. Hai să nu-l contrariem, în cel mai rău caz comand un aperitiv și într-un sfert de oră m-am cărat.”

”Începe să mă scoată din minți cu conversația lui debilă.”

”E tâmpită de-a dreptul sau are impresia că-s cretin?”

 Un mesaj de la Arthur lămurește situația, iar amândoi se simt penibili, fiecare din motive diferite. Își cer scuze unul de la celălalt, nelăsând loc altei întâlniri. Și de data asta, soarta le-a jucat un renghi. Telefonul lui Paul a rămas la Mia și cei doi au trebuit să se reîntâlnească. Paul i-a povestit Miei despre ultimul lui roman, aflat în lucru, în care era vorba despre o cântăreață care-și pierduse vocea. Opiniile Miei mi-au mers la suflet, sunt de acord în totalitate cu ele.

”- Se sfârșește bine?

– De unde vrei să știu eu?

– A, să fie clar, se sfârșește bine!

– Încetează cu ”a”-urile dumitale, încă n-am hotărât nimic.

– Nu ți se pare că-s destule drame în viața adevărată, că oamenii sunt îndeajuns de împovărați de nenorociri, minciuni, lașități și meschinării, vrei să mai adaugi și dumneata altele? Să-ți pierzi timpul povestindu-le întâmplări care se sfârșesc rău?

– Romanele trebuie să fie pe măsura unei realități, altfel riscă să pară prea sentimentale.

– Dar să-i ia naiba pe ăia cărora nu le plac poveștile fericite, să se ducă învârtindu-se cu sinistroza lor cu tot, și-așa ne plictisesc de moarte, n-o să le lăsăm și ultimul cuvânt.

– E un punct de vedere.

– Nu, e o chestiune de bun-simț și de curaj. Ce rost are să joci, să scrii, să pictezi ori să sculptezi, să-ți asumi asemenea riscuri, dacă nu pentru a-i face fericiți pe ceilalți? Să storci lacrimi prin casele oamenilor, pentru că e mai valorizant așa? Știi ce-ți trebuie ca să iei un Oscar în zilele noastre? Să-ți fi pierdut brațele sau picioarele, pe taică-tău sau pe maică-ta, iar toate patru la un loc ar fi și mai bine. O doză îndesată de nenorocire, de sordid, de josnicii care să smulgă hohote de plâns și lumea te vede genial, dar nici nu se uită la tine dacă o faci să râdă sau să viseze. Mi s-a luat de hegemonia culturală a marasmului. Așa că romanul dumitale o să se termine bine și cu asta, basta!

– Am priceput, răspunse Paul cu timiditate.”   

 Urmează mai multe întâlniri, în care fiecare descoperă mai multe despre celălalt.

Cum va evolua relația celor doi, care era explicația fenomenalului succes al romanului lui Paul în Coreea, dacă va afla Paul adevărul despre Mia și care va fi deznodământul, vă las să descoperiți singuri în carte.

Un citat care mi-a plăcut:

”-Prin urmare, de ce să-ți faci sânge rău?

– Pentru că ceea ce îl face pe om să sufere cel mai tare e speranța.

– Prostuțule, omul e nefericit când nu mai are speranță.”

Vă recomand cartea, este o lectură tocmai potrivită pentru săptămâna iubirii, se citește ușor, este relaxantă și plină de replici spumoase. Mie mi-ar plăcea foarte mult dacă s-ar face un film după această carte, ar fi cu siguranță o comedie foarte reușită.

Cărțile autorului Marc Levy pot fi comandate de pe edituratrei.ro, libris.ro, elefant.ro, cartepedia.ro, carturesti.ro, dol.ro, librarie.net, librariadelfin.ro

Am inclus cartea în Top 10 cărți romantice cu eroi/eroine scriitori

Recenzii și prezentări cărți Marc Levy