Delicatese Literare
Prezentari carti

Editura RAO lansează două SF-uri remarcabile

O poveste care va urma

Volumul 1 din Trilogia CĂTRE STELE

(A History of What Comes Next – 2021)

Sylvain Neuvel

Nr. pagini: 352

Traducere din limba enlgleza de Edith Negulici

În O poveste care va urma - primul volum al trilogiei Către stele- narațiunea este construită în jurul reprezentanțelor unei rase extraterestre, care își spun Kibsu. De-a lungul mileniilor ele străbat lumea, și astfel le vom regăși în zona populată de sciți a fluviului Volga, în Orientul Apropiat, în Rusia Kieveană, iar mai apoi în Germania nazistă, în Uniunea Sovietică și în Statele Unite ale Americii. Generație după generație, ele sunt urmărite de niște bărbați extratereștri, Radi Kibsi, și astfel existența lor se transformă într-o lupta pentru supraviețuire și pentru a păstra cunoașterea.

Firul narativ principal al romanului este construit în jurul personajului Mia. Această se află în 1945 în Germania nazistă, unde are misiunea de a-l extrage din rândul naziștilor pe savantul Wernher von Braun și de a-l aduce în tabăra americană pentru a participa la dezvoltarea programului spațial al acestora. Ulterior o regăsim în U.R.S.S. și în S.U.A. cu scopul de a-i ajută pe oameni în călătoria lor către stele.

Thrillerul S.F. al lui Sylvain Neuvel este o întunecată și captivantă explorare a imoralității progresului și a naturii violenței, văzută prin ochii femeilor care au făcut posibil acest progres și prin ai bărbaților care sunt hotărâți să le oprească. 

O poveste care va urma este o fascinantă îmbinare de thriller istoric și speculație științifică, care nu își pierde niciodată esență de umanitate. Este interesant, provocator și, nu în ultimul rând, șocant atât în ceea ce privește subiectul, cât și intrigă. Este începutul unei trilogii care acoperă decenii și care promite mult mai multe.- James Rollins, New York Times
Echilibrul dintre narațiunea sucită, acțiunea încâlcită și delicată construire a lumii creează premisele unei lecturi profund satisfăcătoare. Admiratorii istoriei alternative și ai S.F.-ului inteligent vor aprecia acest roman. – Publishers Weekly
O extraordinară întorsătură în ce privește cursa spațială și o odă pentru ceea ce femeile inteligente și puternice pot face. Sunt întotdeauna entuziasmată de povestirile lui Neuvel! – Delilah S. Dawson 
O imagine unică și de înalt rafinament a cursei spațiale, privită prin ochii celor care există doar pentru a-i asigura succesul. Intrigă acestui prim roman din serie al lui Neuvel este plasată de-a lungul a secole de manipulări și urmăriri. Este începutul promițător a ceea ce pare afi o întunecată și pasionată trilogie. – Library Journal

O LUME FĂRĂ BĂRBAȚI

(The End of Men -2021)

CHRISTINA SWEENEY-BAIRD

Nr. pagini: 440

Christina Sweeney-Baird s-a născut în 1993 și a crescut în nordul Londrei și Glasgow. A studiat Dreptul la Universitatea din Cambridge și a absolvit cu un First în 2015. Lucrează ca avocat în litigii corporative la Londra. O lume fără bărbați/ The End of Men este primul ei roman.

O carte tulburătoare care, deși este scrisă sub forma unei povești din viitor, poate reprezenta realitatea imediată: un virus care îi ucide doar pe bărbați creând o nouă ordine a lumii. Totuși, în spatele acestei provocări ipotetice, se află o voce plină de speranță și curaj.
Așadar, un roman fantastic în care bărbații poartă virusul și doar femeile ne pot salva pe toți. În anul 2025, în Scoția a apărut un virus misterios – generând o boală letală care pare să afecteze doar bărbații. Când doctorul Amanda MacLean raportează acest fenomen, este respinsă ca fiind isterică. Până când avertismentul ei este ascultat, este prea târziu. Boala devine o pandemie globală și una politică. Victimele sunt toate bărbați. Lumea devine atipică - o lume a femeilor.

 

Cărțile apărute la Editura RAO pot fi comandate pe raobooks.com, librariadelfin.rolibris.ro, librarie.net, cartepedia.ro, carturesti.rolibrex.ro, dol.ro

Recenzii, prezentări cărți și articole Editura RAO

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *