Eliberare de Imogen Kealey, Editura Litera, Colecția Blue Moon – recenzie

„Eliberare„ de Imogen Kealey este o carte tulburătoare, cu acțiune alertă și incisivă, ce jonglează cu emoțiile și sentimentele cititorului, fiecare filă vibrând de durere, furie dar și sensibilitate.

Recunosc că, până la acest moment, numele Nancy Wake îmi era complet necunoscut. Astfel, prin intermediul acestui deosebit roman, am făcut cunoștință, literar vorbind, cu o femeie admirabilă care a cunoscut și a trăit atât fericirea și iubirea, cât și durerea și deznădejdea. Aceasta a fost una dintre cele mai bune spioane din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, supranumită de naziști „Șoarecele Alb” pe numele căreia Gestapo a pus o recompensă de un milion de franci.

„Ea o despături. Poza ei. O poză destul de bună. Recompensă pentru spionul englez criminal și pervers, Nancy Wake, alias Madame Fiocca, alias Șoarece Alb. Un milion de franci.”

Narată la persoana a treia din perspectiva lui Nancy și, pe alocuri, din perspectiva soțului acesteia – Henri Fiocca – povestea lui Imogen Kealey, bine documentată, urmărește ascensiunea acestei remarcabile femei, plecată pe când era o copilă din Australia, activitatea sa ca reporter al publicației Hearst, căsătoria cu Henri, un bogat industriaș, dar mai ales faptele sale de curaj ca membră a Rezistenței franceze și apoi ca agent al Departamentului pentru Operațiuni Speciale – D.O.S. – al Marii Britanii. 

Atitudinea fermă, ținuta semeață, zâmbetul cald și ironic deopotrivă, încăpățânarea, curajul și apoi succesul fiecărei misiuni de mai târziu, vor stârni multă furie și invidie în jurul său, chiar și printre membrii Rezistenței franceze. Astfel, Nancy va duce o dublă bătălie, una pe front și una printre camarazii săi, luptând continuu să câștige respectul acestora. Prin inteligență, tenacitate și încăpățânare, eleganță dar și impertinență, Nancy reușește acolo unde mulți bărbați au dat greș. Mereu s-a lovit de prejudecăți, dar niciodată nu s-a dat bătută. Dorința de a salva cât mai multe vieți, de a elibera Franța de sub ocupația nazistă, ura față de nemți au determinat-o să înfrunte și să depășească, cu capul sus, toate piedicile ieșite în cale.

” – Madame, Forțele Franceze Libere nu acceptă femei. Prin natură nu sunteți făcute pentru război, e un fapt științific.

– Sunteți și om de știință? Incredibil. Tocmai v-am spus că am fost implicată în război de când s-au instalat naziștii în Franța, deci cred că știința a greșit.

– Dar natura dumneavoastră feminină…

– La ce anume vă referiți? La vaginul meu? Dacă am vagin înseamnă că nu pot să țin o armă în mână? Să fac rost de o ascunzătoare? Să aduc bani, oameni și muniție în secret? Să traversez un lanț muntos? Vaginul meu nu înseamnă decât că am învățat să fac toate astea și chiar mai multe. Și încă pe tocuri.” 

În scurt timp devine de temut pentru nemți. Acțiunile sale de sabotaj vor produce, în rândurile trupelor naziste, teroare, furie, dar și uimire. Stăpânirea de sine, agilitatea de care dă dovadă în timpul misiunilor, neputând fi prinsă, și abilitatea sa de a se strecura prin locuri mai puțin accesibile îi vor aduce porecla de „Șoarecele Alb”, un nume sinonim cu Curajul.

Nancy Wake a fost o femeie inteligentă și întreprinzătoare, cu mult patos în sânge, împărțită între iubirea pentru soț și ura pentru naziști, sentimente ce vor merge mână în mână și îi vor domina sufletul mai ales după asasinarea lui Henri de către Gestapo, acesta refuzând de la bun început să o trădeze. După moartea lui Henri, lupta lui Nancy va fi mai acerbă, iar acțiunile sale de multe ori sinucigașe. Dar pentru ea nimic nu mai conta. Răzbunarea și dreptatea erau una și aceeași.

„Nancy se uita la nenorocitul ăla de turn de o oră, până să audă bubuitul exploziei și răpăitul îndepărtat al focurilor de armă. Apoi, steagul roșu.

– Să-nceapă spectacolul, băieți, strigă ea.

Ieșirea dintre piață și primărie fu baricadată cu un zid de saci cu nisip – spre vest era păzită de un grup condus de Tardivat, iar spre est de oamenii lui Nancy. Nancy își puse pușca Lee-Enfield pe un sac și își umezi buzele, simțind gustul ușor înțepător al rujului V de la Victorie de Elizabeth Arden.” 

„Eliberare” este un roman frumos scris care te lovește direct în suflet, care îți oferă câteva lecții de viață. Imogen Kealey a așternut pe hârtie o poveste pornind de la fapte reale, schimbând anumite informații dar și ordinea evenimentelor, fără a da, însă, multe detalii reale, tocmai „din respect pentru Nancy, pentru oamenii cu care a luptat și familiile lor”.