Delicatese Literare
Cărți pentru copii

Emoții pe scenă. Portalul magic nr.21 de Mary Pope Osborne, Editura Paralela 45

Emoții pe scenă. Portalul magic nr.21

(Stage Fright on a Summer Night – 2002)

Mary Pope Osborne

Editura Paralela 45

Traducător: Laura Poantă

Ilustrator: Sal Murdoca

Nr. de pagini: 104

An apariție: 2021

Seria Portalul magic / Magic Tree House Series

Mary Pope Osborne, autoare americană de cărţi pentru copii, s-a născut pe 20 mai 1949. Este renumită pentru premiata sa serie bestseller Magic Tree House (Portalul Magic), din care s-au vândut peste 130 de milioane de exemplare în toată lumea şi care s-a tradus în 30 de limbi.

Fiică de cadru militar, Mary Pope Osborne s-a mutat des cu familia în timpul copilăriei şi adolescenţei: în Oklahoma, Florida, Virginia, Austria. După ce tatăl ei s-a stabilit într-un orăşel din Carolina de Nord, adolescenta Mary a regretat viaţa aventuroasă de dinainte şi s-a refugiat în teatru, petrecându-şi cea mai mare parte a timpului liber în culisele teatrului din oraşul său. Pasiunea sa a fost atât de mare, încât a studiat arta dramatică la universitate, unde a devenit interesată de mitologie şi religie comparată.
După absolvirea studiilor universitare, la începutul anilor 70′, a dus o viaţă aventuroasă: a stat cu cortul într-o grotă din insula Creta, apoi a traversat, în compania unor prieteni pasionaţi de Orient, 16 ţări din Asia, printre care Irak, Iran, Afghanistan, Pakistan, India şi Nepal.

După întoarcerea acasă, a avut câteva slujbe mărunte şi s-a căsătorit cu actorul muzician Will Osborne, pe care l-a însoţit în turnee. A predat arta dramatică în Bronx şi a lucrat ca asistent editorial la o revistă pentru copii. În acea perioadă a început să scrie povestea unei fetiţe de 11 ani, care aminteşte de autoare, aşa cum era în copilărie, poveste care s-a transformat într-un succes mondial.

De 20 de ani, Mary Pope Osborne traversează spaţiul şi timpul în cele peste 50 de volume ale sale, în texte care au fost traduse şi au ajuns la copii din toată lumea.

Seria PORTALUL MAGIC

Jack și sora lui mai mică, Annie, călătoresc în timp și spațiu dintr-o căsuță secretă, plină cu cărți, descoperită într-un copac fabulos. Fiecare carte deschisă îi face să treacă printr-un portal magic, oferindu-le prilejul unor aventuri alături de creaturi uimitoare și personaje din epoci istorice diferite. Extrem de apreciate de părinți, de profesori, dar mai ales de copii, cărțile din seria PORTALUL MAGIC au realizat un lucru cu adevărat magic: au trezit pasiunea lecturii, devenind cărțile favorite ale tuturor fetelor și băieților din țările în care au fost traduse. Pentru că fiecare cititor devine o parte din poveste!

#21. EMOȚII PE SCENĂ

Jack și Annie încep o nouă serie de aventuri. De data asta, Zâna Morgana îi trimite în căutarea unei magii diferite de a vrăjitoarelor și magicienilor. În numărul 21, cei doi fraţi ajung la Londra, în vremea reginei Elisabeta. În faţa teatrului Globe, William Shakespeare le cere să interpreteze rolul zânelor din noua lui piesă de teatru. Cum o să se descurce eroii noștri?

Seria Portalul Magic de Mary Pope Osborne este o serie încântătoare, care a reușit să înflăcăreze imaginația a milioane de cititori din întreaga lume.

Într-o zi de vară, în Frog Creek, Pennsylvania, o căsuță misterioasă a apărut într-un copac din pădure. E înțesată de cărți și e… magică! Ea are darul de a te purta în locurile descrise în carte. Tot ce ai de făcut e să deschizi o carte, să-ți pui o dorință și te trezești transportat în lumi de altădată.

Să înceapă aventurile! Alături de cei doi eroi ai cărții, Jack și Annie, micii cititori vor avea ocazia să călătorească în ținuturi de basm și să afle informații prețioase din diferite domenii.

Cei doi eroi ai cărții, Jack și Annie, se completează foarte bine reciproc. Jack, în vârstă de 8 ani, este serios și studios, iubește foarte mult cărțile, asta îl ajută de foarte multe ori să iasă din situații periculoase. Annie, în vârstă de 7 ani, este curioasă și zburdalnică, comunică foarte bine cu animalele și nu ratează nicio ocazie de a-și atrage fratele în aventuri.

În prima serie de patru aventuri, Codul luptătorilor Ninja, Aventuri în jungla Amazonului, Vrăjitorul din era glaciară, Călătorie pe lună, Jack și Annie au înfruntat nenumărate pericole pentru a găsi patru obiecte și a o salva pe zâna Morgan, asupra căreia aruncase o vrajă Merlin, cel mai puternic vrăjitor.

În a doua serie de patru aventuri – Salvați de delfini, Aventuri în Vestul Sălbatic, Cu leii în savană, Pericol în Arctica – misiunea celor doi frați este să dezlege patru ghicitori pentru a deveni Maeștri Bibliotecari ai bibliotecii din Camelot.

În a treia serie de patru aventuri – Codul luptătorilor Ninja, Aventuri în jungla Amazonului, Vrăjitorul din Era Glaciară, Călătorie pe Lună – misiunea celor doi frați este să găsească patru obiecte necesare pentru a o salva pe Zâna Morgan de vraja sub care căzuse.

În a patra serie de patru aventuri – Vacanță în orașul vulcanului, În Țara împăratului Dragon, Atacul vikingilor și Cursă de care la Olimpiadă – misiunea celor doi frați este să se întoarcă în timp și să salveze pentru biblioteca din Camelot patru cărți aflate în pericolul de a fi distruse.

În a cincia serie de patru aventuri – Ultimele ore de pe Titanic, Pe urmele indienilor, Capcane în junglă, Salvarea cangurilor – misiunea celor doi frați este să-l ajute pe Teddy, un cățeluș aflat sub puterea unei vrăji. Dacă Jack și Annie reușesc să primească patru daruri, din patru locuri diferite din lume, vraja se va destrăma și câinele va fi salvat.

În noua serie de patru aventuri – Emoții pe scenă, Bună dimineața, gorilelor!, Întâlniri în America, Valuri mari în Hawaii – misiunea celor doi frați este să descopere o magie diferită de a vrăjitoarelor și magicienilor.

Așa cum ne-am obișnuit deja din precedentele cărți din serie, nici de această dată nu vor lipsi pericolele, aventurile pe muchie de cuțit, elementele de magie și paranormal, precum și întâlnirile cu personaje celebre, iar informațiile oferite sunt deosebit de utile pentru a lărgi orizontul cultural al celor mici, într-un mod foarte plăcut. În plus, alături de Jack și Annie avem și noi ocazia de a face un tur virtual al unor locuri deosebit de interesante din niște vremuri de mult apuse.

La începutul acțiunii din Emoții pe scenă, Zâna Morgan le-a explicat celor doi frați în ce constă noua lor misiune. Recunoscătoare pentru tot ce au făcut Jack și Annie pentru ea, Zâna Morgan le va oferi prilejul să descopere magia, însă una care nu are nevoie de farmece și vrăji.

Îndiciul pentru prima magie era scris pe o bucată de hârtie:

Pentru a afla această magie,
În lumină veți intra,
Și fără nicio vrăjitorie,
Ziua în noapte veți preschimba

În căsuța fermecată au găsit, ca de obicei, și cartea ce avea să-i ajute în călătoria lor: o enciclopedie având titlul Anglia secolului XVII. Plini de entuziasm, Jack și Annie s-au aventurat în noua lor provocare și au aterizat într-un pâlc de copaci de pe malul unui fluviu mare, mâlos. În carte au descoperit imediat și unde se aflau: în Londra începutului de secol al XVII-lea, în timpul domniei reginei Elisabeta I.

Jack și Annie vor avea parte de aventuri uimitoare, îl vor întâlni pe marele Will Shakespeare, vor avea ocazia să joace pe scenă (Annie fiind, bineînțeles, deghizată în băiat, întrucât în acela vreme toate rolurile erau jucate doar de bărbați), descoperind cu surprindere și încântare că însăși regina se afla în public!

După atâtea emoții și stare de bine, Jack și Annie au descoperit și care era prima magie care nu avea nevoie de farmece și vrăji: Magia teatrului!

La sfârșitul cărții, așa cum ne-a obișnuit, autoarea ne oferă câteva informații interesante despre teatrul din vremea secolului al XVII-lea, despre Will Shakespeare și regina Elisabeta I.

Abia aștept să descopăr aventurile care-i așteaptă pe cei doi frați în următoarele cărți din serie: Bună dimineața, gorilelor, Întâlniri în America și Valuri mari în Hawaii.

Emoții pe scenă de Mary Pope Osborne poate fi comandată pe cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți pentru copii

Recenzii și prezentări cărți Editura Paralela 45

Recenzii și prezentări cărți din seria Portalul magic

6 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *