Evantaiul auriu de Christina Courtenay, Editura Lider International – recenzie

Japonia anului 1641. Midori Kumashiro, orfana unui puternic nobil japonez, află că trebuie să părăsească țara natală în mare grabă: mama copilei era englezoaică, creștină, iar Shogunul a decis să-i expulzeze pe toți creștinii din ținutul nipon.

Cu ajutorul fratelui ei vitreg, tânăra se îmbarcă pe o navă olandeză sub conducerea căpitanului Nico Noordholt și navighează spre Amsterdam, de unde speră să ajungă în Anglia, la familia mamei ei. Îmbarcarea nu e lipsită de peripeții, dat fiind faptul că seducătorul căpitan olandez se afla în Nagasaki pentru negoț și ultimul lucru pe care și-l dorește este să ia la bord o tânără femeie, mai ales una răpitor de frumoasă.

Midori, educată în spirit japonez, stăpânind artele războiului și având o voință de fier, izbutește să își încheie cu bine periculoasa călătorie. În timpul lungii traversări a mărilor și oceanelor lumii, între Midori și Nico se înfiripă o legătură puternică. Numai că amândoi sunt împovărați de propriile lor secrete care îi pot oricând preschimba din prieteni apropiați în dușmani…

Evantaiul auriu a fost desemnat în 2014 cel mai bun roman istoric de dragoste.

Evantaiul auriu este o foarte frumoasă poveste de dragoste, transpusă într-o perioadă istorică zbuciumată, a cărei acțiune ne duce în ținuturi exotice îndepărtate, ne poartă într-o călătorie periculoasă peste mări și oceane, aruncându-ne apoi în vâltoarea războiului civil din Anglia. Autoarea dovedește o mare atenție la detalii și o foarte bună documentare istorică. Deși cei doi eroi, ambii cu o personalitate fascinantă, proveneau din două culturi diferite, chimia dintre ei este evidentă încă de la prima întâlnire. Dar până să își găsească împlinirea vor trebui să treacă peste mari obstacole…

Acțiunea cărții începe la sfârșitul anului 1640 în Japonia. Midori, o tânără fermecătoare, tocmai își pierduse mama, englezoaică de origine, care nu mai găsise puterea să mai trăiască după moartea prea-iubitului ei soț, un nobil japonez. După mai puțin de un an de la această tragedie, Midori este supusă la o nouă grea încercare, trebuind să găsească rapid o cale să părăsească țara, temându-se pentru viața ei, întrucât shogunul hotărâse să expulzeze toți străinii, chiar dacă erau pe jumătate japonezi, iar creștinismul fusese scos în afara legii și orice creștin găsit ascunzându-se era executat.

Soluția era ca Midori să plece în Anglia, la rudele mamei ei, iar singura navă ce urma să plece era una olandeză, condusă de căpitanul Nico Noordholt, care preluase de curând funcția după moartea neașteptată a mentorului său. Având sprijinul fratelui ei, Midori a pătruns pe insula Dejima, singurul loc unde mai erau tolerați străinii, încercând să îl convingă pe căpitan să o ia la bord. Din păcate, ajunsă acolo, este confundată cu o prostituată și este atacată de trei marinari, deciși să o violeze. Dar Midori, educată în spirit japonez, stăpânea de mică artele războiului, astfel că le ține piept cu succes, mânuind cu măiestrie sabia cu care era înarmată. Nico a picat exact atunci, privind-o cu uluire și admirație pe tânăra curajoasă, ce se apăra cu îndârjire.

”Ochii mari, alungiți, erau împodobiți de gene lungi și străjuiți de sprâncene perfect arcuite. Un nas mic, ușor cârn, pomeți înalți, o gură de forma și mărimea ideale, toate încrustate pe o față în formă de inimă, cu o piele perfect netedă, ca de porțelan. Chiar dacă era îmbrăcată în haine bărbătești, făptura aceea era femeie în toate sensurile cuvântului. Niște rotunjimi dulci se întrezăreau prin mătasea robei, iar la spate se observau dungile unor pantalonași care numai bărbătești nu erau. Părul strălucitor, legat neglijent la spate cu o panglică, îi cădea într-o cascadă de bucle până la genunchi.”

Nico a intervenit imediat, răstindu-se la marinari și oprind lupta inegală. Midori s-a întors surprinsă, remarcându-l pe bărbatul care-i venise în ajutor.

”Vocea aparținea unui bărbat mult mai înalt decât ceilalți, cu umerii largi și nu foarte neîngrijit. Făcuse până și efortul de a-și îmblânzi barba, tăind-o cât mai aproape de piele, iar părul îl purta prins într-o codiță scurtă la spate, cu un aspect destul de ordonat. Avea o culoare cum Midori nu mai văzuse niciodată, un auriu strălucitor, dar cu o nuanță arămie, care o duse cu gândul la mama ei.

Barba și sprâncenele aveau o nuanță mai închisă și îi încadrau plăcut fața colțuroasă. Ochii profunzi, limpezi, un maxilar hotărât și nasul drept, cu o vagă umflătură exact în mijloc îi confereau caracter.”

Auzind cererea ei de a se îmbarca pe corabia lui, Nico a refuzat categoric la început, nedorind să provoace echipajul aducând o femeie apetisantă la bord. Dar Midori și-a susținut cauza cu multă ardoare și curaj, iar când Nico a conștientizat că aceasta era singura cale pentru ea de a rămâne în viață, nu numai că a fost de acord să o ia cu el, ba chiar și-a riscat viața pentru a o salva în momentul în care a aflat că fusese arestată.

Drumul peste mări și oceane a fost zbuciumat și plin de pericole de tot felul, Nico salvând-o de două ori pe Midori tocmai când era pe punctul de a fi violată.

De-a lungul lungilor luni cât a durat călătoria, cei doi s-au apropiat foarte mult, fiecare admirându-l în secret pe celălalt și făcându-i plăcere să poarte conversații lungi împreună pe diverse teme. Realizând că Midori fusese educată în spiritul japonez, crezând în zei și în spiritele străbunilor și neavând nicio idee despre creștinism, Nico și-a luat sarcina de a o instrui în acest sens, dându-și seama că, în caz contrar, nu s-ar fi putut adapta niciodată în societatea rigidă, puritană din Anglia.

”Nico știa că avea să fie o provocare grea, dar era hotătât să reușească. Trebuia să o învețe creștinismul pe Midori sau putea la fel de bine să o arunce de pe acum, cu mâna lui, peste balustradă. Gândindu-se mai bine, nu se putu abține să se amuze puțin la poziția lui de mentor religios. ”Eu, cel mai necreștin membru al familiei mele!” Poate Midori avea dreptate și exista cu adevărat o soartă care în acest moment râdea în hohote de el.”

Mai era puțin și corabia urma să ajungă la destinația ei finală – Amsterdam. Disperată că se vor despărți pentru totdeauna, Midori își ia inima în dinți și încearcă să-i transmită cât de mult însemna el pentru ea.

”Îl dorea pe acest bărbat mai mult decât orice altceva. Soarta i-a oferit această clipă și dorea cu disperare să îi arate cât de mult însemna pentru ea. Îi întoarse fiecare sărut cu o pasiune și mai aprinsă, în timp ce încerca să memoreze fiecare atingere, fiecare miros al lui, să-l poarte cu ea pe vecie.”

Însă, în momentul în care ea i-a sugerat să se căsătorească cu ea și să meargă la Plymouth, la rudele mamei ei, Marston, să le cunoască, Nico a înghețat. Ea îi spusese că destinația ei era Londra, iar în lumina noilor informații a avut un adevărat șoc. Dintre toate coincidențele blestemate din lume, trebuise ca mama lui Midori să fie soră cu mama lui vitregă, cea care îl respinsese după moartea tatălui lui, care la rândul lui îl dezmoștenise, lăsându-și întreaga avere celorlalți copii ai lui.

Bulversat complet, năucit de conexiunile neașteptate, Nico o tratează cu răceală pe Midori, neexplicându-i motivul, iar ea crede că totul e din cauză că l-a mințit cu privire la destinația ei, considerând că-și merită soarta, conform tradiției japoneze, întrucât a fost fără onoare.

Totuși, după ce au ajuns la Amsterdam, Nico nu a putut să o lase să plece singură spre Anglia și a însoțit-o în călătorie, pentru a se asigura că ajunge în siguranță. După ce au sosit la destinație, iar Nico se pregătea să plece, a apărut din senin mama lui vitregă, Kate, care l-a recunoscut imediat, deși trecuseră treisprezece ani de când el plecase să-și croiască singur un drum în viață, și a leșinat. Nico n-a avut încotro și a trebuit să o ducă în casa lui Jacob, unchiul lui Kate. Uluită, Midori încerca din greu să asimileze noile informații, nevenindu-i să creadă cât de mult o mințise Nico.

Cu o voință puternică și un spirit neînfricat, Midori încearcă să se adapteze cerințelor noii ei vieți, atât de diferite față de tradițiile în care fusese ea educată. Lui Nico i se rupe sufletul văzând-o îmbrăcată în haine șterse și cenușii, în locul chimonourilor de mătase în culori vesele de până atunci, încercând din răsputeri să le facă pe plac rudelor ei puritane, care aplicau religia cu strictețe, condamnând orice formă de frivolitate, cum ar fi fost evantaiul ei auriu pe care a fost nevoită să îl ardă.

Însă, deși Nico îi propune să se căsătorească cu el și să plece la Amsterdam, Midori refuză categoric, argumentând că nu se poate căsători cu un om fără onoare, care a mințit-o.

În curând, războiul civil izbucnește în Anglia între parlament și rege. Rudele lui Midori, extrem de puritane, au trecut de partea parlamentului, contra regelui, a cărui soție era papistașă, temându-se că acesta, revenit la putere, ar aduce catolicismul în Anglia. Midori, loială, a adoptat imediat credința familiei ei, deși logica îi spunea altfel.

”Și cu toate că i se părea un lucru greșit să lupți împotriva regelui, pe care îl considera un soi de echivalent englezesc al shogunului, nu prea îi păsa cine câștigă; dar onoarea o determina să lupte de partea clanului ei.

”Așadar, Parlamentul să fie”, șopti ea.”

Îngrijorat de siguranța lui Midori, pe care îi era imposibil să o uite, Nico se întoarce în Anglia, deși, după multe curse pe mare încununate de succes, Consiliul olandez de comerț Heeren XVII îi oferise șansa de a conduce următoarea navă a lor spre Japonia, o onoare la care spera de mult timp, însă pe care o refuzase, neputând sta departe de Midori.

Dar Midori nu părea să dea vreun semn să fie înduplecată. Mai mult, îl acuză pe Nico că nu face nimic pentru a-și apăra ”clanul”. Degeaba încearcă Nico să-i justifice că în Anglia nu există clanuri, Midori se ghida după un cod simplu, în care era onorabil să lupți pentru a-ți proteja familia.

Astfel, de dragul ei și pentru a o convinge de onoarea lui, Nico a plecat să lupte pentru o cauză în care nu credea, de dragul religiei unei familii care-i întorsese spatele cândva…

Vor trece doi ani încărcați de evenimente zbuciumate, lupte grele, lipsuri și foamete datorate blocadei la care era supus Plymouth-ul.

Convingerile lui Midori încep să se zdruncine, fiind înnebunită de grijă pentru Nico. Îl dorea teafăr și nevătămat, indiferent dacă era om de onoare sau nu. Revederea lor este deosebit de emoționantă.

”Încercă să schițeze un zâmbet, un efort care o pătrunse adânc pe Midori, al cărei suflet se topi de dragul lui. Îi fusese atât de dor de el, iar acum realiza că nu-i păsa dacă era om de onoare sau nu Îl iubea așa cum era.”

Pericolele însă erau departe de a se fi terminat, iar cei doi vor trebui să mai treacă prin grele încercări.

O carte cu totul remarcabilă, care te duce într-o epocă îndepărtată, în care oamenii își riscau viața în numele onoarei, a credinței în idealuri sau pentru loialitatea față de familie, iar dragostea pentru persoana iubită merita orice sacrificiu…

”Îi strânse mâna, mult prea emoționată ca să poată vorbi, dar oricum nu trebuia să scoată nicio vorbă.

Căci se înțelegeau întru totul unul pe celălalt.”

Am inclus cartea in Top 10 eroine remarcabile din cartile historical-romance

Cartea Evantaiul auriu de Christina Courtenay se poate comanda pe libris.ro, librarie.net