Delicatese Literare
Prezentari carti

Familia Cartier de Francesca Cartier Brickell, Editura RAO

Lansarea unei cărți-eveniment

FAMILIA CARTIER
 

de Francesca Cartier Brickell

Editura RAO

An apariție: 2021

Nr. pagini: 684

Titlu original: The Cartiers: The Untold Story of the Family Behind the Jewelry Empire – 2019

Absolventă a Universității Oxford, literatură engleză, FRANCESCA CARTIER BRICKELL este descendentă directă a familiei Cartier. Stră-stră-străbunicul ei a fondat firma Cartier în anul 1847. Iar bunicul ei, Jean-Jacques Cartier, a fost ultimul din familie care a deținut și a condus o filială a acestei companii de bijuterii de renume mondial. A părăsit o carieră în domeniul finanțelor, pentru ca să se concentreze asupra cercetării istoriei familiei sale. A petrecut peste un deceniu în căutarea poveștii adevărate din spatele Casei Cartier. În prezent, susține prelegeri internaționale despre ilustra istorie a familiei.
˜˜˜
Când se pronunță numele Cartier, gândurile zboară, firește, la bijuterii, ceasuri și alte obiecte de lux. Dar puțini sunt cei care vorbesc despre oamenii din spatele acestor creații, despre viața lor, greutățile prin care au trecut, despre iubirile și prieteniile lor. Și nici despre imaginația sau eforturile lor. Familia Cartier deschide această fereastră spre o lume magică și umană, în același timp, iar povestea este spusă chiar de un membru al familiei – Francesca Cartier Brickell. Autoarea pictează cu dragoste și grijă un portret al fiecăruia dintre cei care au avut un rol imens în fondarea, dezvoltarea și evoluția unei Case, unde toți – angajați și patroni – se simțeau ca într-o mare familie.

În 2009, patru generații ale familiei Cartier s-au adunat în sudul Franței pentru a-și sărbători patriarhul – cea de-a nouăzecea aniversare a lui Jean-Jacques Cartier. El a anunțat că salvase o șampanie de colecție pentru această ocazie. Nepoata lui, Francesca Cartier Brickell, s-a oferit să aducă sticla din pivniță.

În loc de șampanie, Francesca a găsit un geamantan vechi, plin de autocolante decolorate, din întreaga lume. Sute și sute de scrisori, corespondența de generații a familiei Cartier, au scos la iveală strălucirea unei epoci trecute, când Regele Edward al II-lea, Marea Ducesă Vladimir a Rusiei, Coco Chanel, Regina Maria a României, Ducesa de Windsor, Elisabeth Taylor, Grace Kelly și Regina Elisabeta a II-a se numărau printre clienții lor.
Familia Cartier oferă o privire din culise spre piesele cele mai reprezentative create de celebrii bijutieri, fiind o poveste adevărată, sensibilă și convingătoare a acestor artiști.

Bucurați-vă de o nouă bijuterie Cartier!

O carte dedicată istoriei uneia dintre cele mai cunoscute case de bijuterii din lume era puțin probabil să aibă vreo referire la țara noastră. Și totuși, în paginile acesteia, regăsim o imagine cunoscută și iubită – cea a reginei Maria a României, care a vizitat sucursala Cartier din New York, lăsând acolo o amprentă de neuitat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *