Delicatese Literare
Recenzii

Fecioarele de Alex Michaelides, Editura Litera – recenzie

Fecioarele

(The Maidens – 2021)

Alex Michaelides

Editura Litera

Colecția Buzz Books

Traducere: Dana-Ligia Ilin

Nr. pagini: 384

An apariție: 2021

Edward Fosca e un ucigaș. În privința asta, Mariana n-are nici o îndoială. Dar Fosca e intangibil. Profesor de tragedie greacă la Cambridge, chipeș și charismatic, este adorat de colaboratori și de studenți deopotrivă – mai cu seamă de membrele unei societăți secrete cunoscute drept Fecioarele.
Mariana Andros este o psihoterapeută strălucită, dar aflată la limita echilibrului interior, care devine obsedată de grupul Fecioarelor atunci când o membră a acestuia, prietenă de-a lui Zoe, nepoata ei, este găsită moartă la Cambridge.

Ea însăși absolventă a acelei universități, Mariana bănuiește că dincolo de frumusețea idilică a clopotnițelor și turnurilor, dincolo de tradițiile străvechi se ascunde ceva sinistru. Și ajunge la convingerea că, în pofida alibiului său, Edward este vinovat de crimă. Dar de ce și-ar ucide profesorul una dintre studente? Și de ce revine el mereu la riturile asociate Persefonei, fecioara arhetipală, și la călătoria ei în lumea subterană?

Când e găsit un alt cadavru, obsesia psihoterapeutei de a dovedi vinovăția lui Fosca scapă de sub control, amenințând să-i distrugă credibilitatea și cele mai apropiate relații. Însă Mariana este hotărâtă să-l oprească pe ucigaș cu orice preț, chiar și acela al vieții sale.

„Cel mai important roman despre mediul universitar de la <<Istoria secretă>> a Donnei Tartt… Milioanele de cititori care au apreciat <<Pacienta tăcută>> vor fi încântați să afle că Alex Michaelides ne surprinde iarăși cu o întorsătură de situație imposibil de anticipat.“ – Tony Parsons
„Al doilea roman al lui Alex Michaelides, îndelung așteptat, a apărut în sfârșit… Premisa <<Fecioarelor>> este seducătoare, iar firul narativ, irezistibil.“ – The New York Times
„Un thriller psihologic uluitor… Michaelides e de neoprit.“ – Publishers Weekly

Fecioarele de Alex Michaelides este un thriller psihologic bulversant, intens, ce aduce în prim plan tipare de comportament anormal, relații instabile, simt instabil al sinelui, emoții, în concluzie, o latură psihologică foarte bine evidențiată care atrage cititorul, captivează atenția și sporește suspansul.

Mariana Andros este psihoterapeut, o femeie de vârstă mijlocie, cu origini grecești, care suferă îngrozitor după pierderea soțului iubit. Trăiește în Londra, măcinată de durere, refugiindu-se în munca de terapeut. Mariana a avut o copilărie ciudată și complicată, care a marcat-o, a crescut fără mamă, cerșind, în tăcere, atenția și iubirea tatălui. Din tot acest zbucium a rezultat o tânără lipsita de încredere în sine, privată de iubire, avidă de atenție. În facultate, la Cambridge, s-a îndrăgostit de cel care avea să-i aducă, pentru prima oară în viața ei, fericirea.

Sebastian, soțul decedat al Marianei, a fost sărac, provenind dintr-o familie destrămată, reușind să-și croiască  singur drumul în viata, hotărât să reușească în tot ceea ce și-a propus, cu orice preț, și cu o ambiție atent mascată de iubirea pentru Mariana. Alături de ei a fost Zoe, nepoata Marianei, rămasă orfana după decesul părinților ei, o copilă pe care Mariana și Sebastian au crescut-o și răsfățat-o cu bucurie.

Zoe a fost depresivă în copilărie și adolescență dar, cu ajutorul celor doi „părinți de conjunctură” și în special al lui Sebastian, a reușit să depășească trauma pierderii părinților, ajungând studentă la Cambridge, locul unde s-au îndrăgostit Mariana și Sebastian.

Când Mariana primește un telefon de la Zoe prin care aceasta îi cere sprijinul și ajutorul pentru că prietena și colega  acesteia, Tara, este ucisă cu bestialitate, un nou scop își face drum în existența tristă a psihoterapeutei. Zoe e singura rudă care i-a mai rămas și trebuie să aibă grijă de nepoata ei pentru a nu mai trece prin depresia din copilărie. Asa încât pleacă la Cambridge să-și susțină nepoata și, de ce nu, să observe, să asculte și să scormoneasca în trecutul tinerei ucise, așa cum doar mintea unui psihoterapeut poate să o facă, în cu totul alt mod decât poliția ce anchetează crima.

Si cum comunitatea studențească este mica, bârfa  este prima modalitate prin care Mariana poate obține informații despre Tara: cine a fost, pe cine a iubit, de cine se temea tânăra al cărei sfârșit tragic a bulversat-o pe Zoe? Suspiciunile se îndreaptă, canalizate și de mărturisirile lui Zoe, spre reputatul profesor Fosca, ce predă tragedia greacă, un personaj fascinant, charismatic, arătos, întunecat, după care toată populația feminină studențească suspină, și care avea chiar și un grup de studiu privat, format doar din studente-admiratoare ce proveneau din familii cu renume, fascinate de geniul și magnetismul profesorului, grup cunoscut sub numele de „Fecioarele”.

Profesorul Fosca este obsedat de povestea Demetrei și a fiicei acesteia, Persefona, o adevărată tragedie greacă despre lumină și întuneric, viată și moarte și ritualuri prin care erau sacrificate fecioare de viță nobilă. Și cum Tara fusese una dintre Fecioare este de înțeles înverșunarea Marianei de a demonstra cu orice preț vinovăția ciudatului profesor. Numai că Alex Michaelides, un maestru al surprizelor și întorsăturilor de situatie, pregătește cititorului o răsturnare de situație absolut uimitoare, în fața căreia eu, personal, am rămas fără cuvinte! Te simți ca într-un truc de magie, ești pe o pistă falsă, te uiți la persoana greșită, în direcția greșită!

Oh, și încă un amănunt: cine a citit „Pacienta tăcută” știe cine este Theo Faber, neliniștitul terapeut criminalist ce face o fixație pentru cazul Aliciei Berenson, pictorita care își omorâse soțul. Cu siguranță vă veți bucura de reîntâlnirea, chiar dacă pasageră, cu acest personaj extraordinar și în  thrillerul „Fecioarele”.

Nu rămâne decât să lecturati acest roman captivant și să dezlegați enigmele  Fecioarelor, aflând în ce mod povestea Demetrei și a Persefonei schimbă destine și frânge vieți.

Fragment:

„În timp ce se îndrepta spre St. Christopher’s, Mariana era tot mai neliniștită gândindu-se la ce va găsi acolo. (…) De două ori, în timp ce mergea, Mariana avu impresia că era privită – sau urmărită. (…) Gândurile Marianei se întoarseră la biata fată ucisă lângă mlaștină – oricine o fi fost ea. (…) Moartea nu-i era străina; îi însoțise pașii încă din copilărie – urmărind-o îndeaproape, plutind amenințător deasupra umărului ei. Uneori avea impresia că fusese blestemată de vreo zeiță răuvoitoare dintr-un mit grecesc să-i piardă pe toți cei pe care-i iubea. Cancerul îi omorase mama când ea era încă în scutece. Și apoi, peste ani, sora Marianei și soțul ei își pierduseră viata într-un groaznic accident de mașină, lăsând-o pe Zoe orfană. Și un atac de cord îl luase prin surprindere pe tatăl Marianei în livada de măslini, lăsându-l mort pe un pat de măsline strivite, încleiate. In sfârșit, cea mai mare catastrofă fusese moartea lui Sebastian.”

 

Cărțile din colecția Buzz Books pot fi comandate pe litera.ro, libris.ro, elefant.ro, carturesti.ro, cartepedia.ro, librex.ro, librariadelfin.rolibrarie.net

Recenzii și prezentări cărți din Colecția Buzz Books

Recenzii și prezentări cărți thriller

Recenzii și prezentări cărți cu mister

12 Comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *