Felix și izvorul invizibil de Eric-Emmanuel Schmitt, Editura Humanitas Fiction – recenzie

În neobositul cartier parizian Belleville, cafeneaua „La Muncă“ e un reper al bunei dispoziții.

Fatou, tânăra patroană, o senegaleză plină de viață, și-a câștigat, cu veselia ei molipsitoare și știință de a ascultă și sfătui, o clientela fidelă și pestriță.

Simone, travestitul cu talent contabil, domnul Sophronides, filozoful pesimist, sau înduioșătorul Robert Larousse, care citește marile dicționare în ordine alfabetică, alcătuiesc o mare familie pentru ea și pentru fiul ei, Felix, pe care îl crește singură.

Dar echilibrul perfect al vieții lor este spulberat într-o zi, odată cu planurile de viitor ale lui Fatou, care devine brusc o umbră.

Pentru a-și recăpăta mama, Felix, ajutat de pitorescul unchi Bamba, apelează la vraci și vrăjitori care se dovedesc însă niște șarlatani.

În ultima instanța însă, Fatou nu-și va putea găsi liniștea și drumul către cei dragi decât prin întoarcerea acasă – pe malul fluviului Senegal. Sufletul ei, asemenea baobabului străvechi de lângă satul natal, este adânc înrădăcinat în pământul fierbinte al Africii, și se adapă din izvorul invizibil al energiei și iubirii care animă tot ce e viu. Iar secretul acestui izvor ii va fi dezvăluit si lui Felix.

Un mic roman strălucit, feeric. – Le Point

O parabolă animistă. – Le Figaro

Una dintre cele mai emoționante povești din Ciclul invizibilului. – Le Pelerin

„Felix și izvorul invizibil” – o poveste încântătoare, o micuță și strălucitoare bijuterie literară. Țin să remarc minunata copertă sub care a apărut la noi, la Editura Humanitas Fiction. Un roman accesibil, ușor de citit, cu personaje pitorești și foarte ”umane”, care ne poartă într-o călătorie magică, pornind din Parisul boem, până pe malurile exotice ale Senegalului, o călătorie la finalul căreia rămânem cu inima ușoară și zâmbetul pe buze. Scrisă într-un stil degajat, cald și prietenos, presărat cu un umor fin, propune teme de reflecție și transmite un frumos mesaj de înțelegere și toleranță, prietenie, iubire și iertare. Un roman despre nevoia de apartenență, despre puterea credințelor și forța originilor. Bonus, avem și un strop de romantism și o poveste de iubire, chiar două dacă punem la socoteală un cuplu complet atipic. Singura mea dezamăgire este legată de numărul mic de pagini, având în vedere potențialul subiectului pentru crearea unei povești mai dezvoltate, de o mai mare întindere. Dar, chiar și așa, în ciuda numărului mic de pagini, povestea e foarte bine conturată, precum esențele tari în sticluțe mici.

Pentru început, vă invit La Muncă, să savurăm în tihnă o cafea și-o ceașcă de vorbă! La Muncă este numele unei micuțe și cochete cafenele aflată în faimosul cartier Belleville, a cărei proprietară, Fatou, este o tânără de origine senegaleză, ce venise pe când era adolescentă în orașul luminilor și care își creștea singură fiul, acum în vârstă de doisprezece ani, Felix, un puști adorabil. Locuiau într-un mic apartament deasupra cafenelei și se descurcau de minune doar ei doi.

Acțiunea este descrisă la persoana întâi din perspectiva lui Felix, iar povestea transmite toată emoția, sensibilitatea și inocența  caracteristice felului în care se vede lumea la această vârstă.

Copilul nu-și cunoscuse tatăl – un frumos antilez, căpitan de vas – și nici nu simțea nevoia prezenței acestuia în viața lui. Iubitoarea lui mamă, ca și clienții fideli ai cafenelei, foarte protectori cu el, îi erau toată familia de care avea nevoie.

”Prezența tatălui meu nu-mi lipsea, fiindcă, într-o bună zi, ca adult, aveam să-l văd pe săturate în oglindă și, mai ales, fiindcă Mami constituia pentru mine și Polul Nord, Și Polul Sud, și Ecuatorul, și Tropicele…

Familia? Clienții lui Mami, care nu lăsau să treacă o singură zi fără a se proțăpi la bistrou, mă întâmpinau la întoarcerea de la școală ca o bunică, un frate, o mătușă (…) Mulțumită meseriei lui Mami, beneficiam de o mare familie.”

Galeria diversificată de personaje este unul din marile atuuri ale cărții. Îi cunoaștem pe clienții cafenelei, proveniți din medii sociale și culturale diferite – o mică lume în sine – aflând frânturi din poveștile lor de viață, îi urmărim interacționând unii cu alții și cu fascinanta Fatou, un personaj feminin de mare forță: de o rară frumusețe, energică, veselă, strălucitoare și excentrică, îi face pe cei ce trec pragul cafenelei să se simtă bineveniți și în largul lor, aducându-le stropul de bucurie și echilibru de care aveau atât de multă nevoie în existențele lor.

”Ca o Zână bună, Mami înfrumuseța viața.”

O poveste care te face să-ți aduci aminte să te bucuri de micile plăceri ale vieții, acceptându-i pe cei din jur așa cum sunt, fără prejudecăți, fără să-i judeci și fără să pui etichete. Un personaj remarcabil și complex e doamna Simone, un transsexual respins de societate ce-și câștiga existența vânzându-și trupul, în ciuda faptului că avea o diplomă în contabilitate, având în vedere că nimeni nu dorise să o angajeze. Simone, alături de domnul Sophronides, filozoful negativist, sau dornicul de cunoaștere Robert Larousse, care citește – și reține – dicționarele în ordine alfabetică, formează ”stâlpii cafenelei” La Muncă. A, și să nu o uităm pe fermecătoarea și timida domnișoară Tran, care, din cauza felului ei rezervat de a fi, ducea lipsă de pretendenți. Asta până când Fatou a avut o idee foarte inspirată! Vă vine să credeți că numele unui cățeluș poate avea un impact benefic asupra vieții sentimentale a proprietarei lui?

O întâmplare nefastă a generat o situație pe care Fatou nu a știut cum s-o gestioneze, aruncând-o într-o depresie severă, manifestată printr-o stare catatonică, devenind o umbră a femeii ce fusese cândva.

”Ani și ani, Mami manifestase exact contrariul melancoliei care o adusese acum în stare de imbecilizare. Energică, sclipitoare, curioasă, radioasă, expansivă, ciripea cu voce mătăsoasă cărnoasă, profundă, care-i îndulcea accentul tropical, se mira, se revolta, se interesa de tot și de toate, râdea de mai toate lucrurile, mă acoperea cu săruturi din zori – când mă trezea, mă masa pe spate – până seara, când îmi povestea pe un ton lacom întâmplările zilei, întrucât îmi amintea, ”trebuie întotdeauna să le povestești înainte să se răcească”.”

Simțind că întreaga lui lume se clatină, disperat în privința stării mamei sale, Felix apelează la un unchi din Senegal, care răspunde prompt chemării copilului, dar metodele prin care-și aduce acesta aportul la ”rezolvarea problemei” lasă mult de dorit. Unchiul Bamba e un personaj pitoresc, dar exasperant și imprevizibil, care mi-a pus răbdarea și puterea de înțelegere la grea încercare.

În a doua parte a cărții, aceasta capătă accente de poveste africană, iar misticismul, vrăjile, superstițiile și magia dau evenimentelor o aură misterioasă.

Schimbăm decorul și ajungem în Africa, în Senegal, alături de Fatou, însoțită de Felix și de un personaj surpriză, care și-a făcut apariția în mod neașteptat și care refuză să mai plece din viețile lor. Povestea e plină de simboluri și metafore, suntem copleșiți de o bogăție de sentimente, trăiri și stări sufletești, iar tema întoarcerii la origini, împăcarea cu trecutul – aflăm despre trecutul lui Fatou, despre masacrul care-i decimase familia – căutarea identității și regăsirea rădăcinilor din care ne tragem seva ca dintr-un izvor fermecat este foarte bine construită în carte.

De ce-şi iau păsările zborul? Oamenii serioşi îţi vor spune că pentru a se deplasa, a-şi căuta de mâncare, a explora cerul, pe scurt, chestii utile. Ce oribil! Nu, păsările zboară tot aşa cum cântă, de plăcere, pentru frumuseţea gestului, pentru euforia clipei.
Şi a zâmbit spre oraşul asurzitor, feeric, sau, mai degrabă, a părut să-l inspire senzual, lărgindu-şi surâsul, încorporându-l, savurându-l cu pleoapele coborâte.

Cărțile autorului Eric Emmanuel Schmitt pot fi comandate pe libhumanitas.ro, elefant.ro, libris.ro, librex.ro, dol.ro, librarie.net, carturesti.ro, cartepedia.ro

Recenzii și prezentări cărți Eric-Emmanuel Schmitt

Recenzii și prezentări cărți Editura Humanitas