Femei celebre din Romania – Elena Văcărescu

LUNA FEMEILOR – PREMIANTELE NE/CUNOSCUTE

Care români? Ce-avem noi și alții nu au ? Câți români cunoscuți știi tu? Avem vreo 2 laureati Nobel, Nadia, Hagi  și, în rest, mămăliguța o au și italienii, sarmalele sunt turcești, de țuica trag cu dinții ungurii și nici telemeaua nu se simte prea bine! De câte ori nu am auzit variante ale aceleași afirmații!

Pe lângă afirmația superficială, vădind ignoranța, pe alocuri vecina cu prostia, sunt necesare câteva precizări:

1. ROMÂNIA așa cum o știm noi, nu a fost făcuta doar de politicieni și oameni de stat, ci de multe ori chiar împotriva acestora. Eroii sunt contingente de necunoscuți, de care uneori de mai împiedicăm cu uimire la  rubrica ȘTIAȚI CĂ…

2. Nu suntem feministe, dar există   o galerie întreaga de ilustre femei românce necunoscute sau mai puțin cunoscute , cărora nici măcar posteritatea nu le-a făcut dreptate. Femei care au scris istorie, fiecare în domeniul ei, adevărate pioniere în țară, dar mai ales în afara ei. Demersul de azi este, în epoca în care sunt la putere manualele alternative, o recuperare, o schimbare de la rubrica ȘTIAȚI CĂ la rubrica SUNTEM MÂNDRE DE …

LOR LE ESTE DEDICATĂ LUNA FEMEILOR – vă invităm sa fiți alături de noi și să descoperim/ redescoperim LUMEA FEMEILOR ROMÂNCE CELEBRE

Dorim ca acesta să fie mărțișorul nostru .

                         ”LA MULȚI ANI DE 1 MARTIE !”

ELENA VĂCĂRESCU

E vara anului 1980, afară  e cald ca-n iad dar eu nu simt căldura. Sunt la bunica, într-o casă de epocă, construită după toate canoanele anilor ’20, cu vitralii, fațada sculptată  și geamuri cât ușa. Undeva în zona pieței Romane, pe o străduță pitită din spatele unei biserici, stau în podul casei și  răscolesc în lada de zestre a bunicii. Printre rochii de epocă, mănuși de dantelă, penițe de scris și păpuși de cârpă cu ochii din boabe de piper găsesc o carte pe care silabisesc Elena Văcărescu. Atunci am ales păpușa de cârpă – acum…

Zeci de ani mai târziu, deschid fereastra camerei, e primăvară și mirosul de liliac îmi inundă camera. Sunt pe Calea Văcăreștilor și privirea îmi cade din nou pe romanul pe care scrie Elena Văcărescu și, deși nu este tocmai o necunoscută, îl deschid. 

CINE A FOST ELENA VĂCĂRESCU ? 

Tot în București, la poalele Dealurilor Văcăreștiului, într-o familie înstărită de boieri cu un tată urmaș al  poeților Văcărești (Ienachița și Iancu) și o mamă ai cărei strămoși descind din vechia familie de boieri Fălcoianu din vremea lui  Mihai Viteazul, se naște Elena Văcărescu. Copilăria și-a petrecut-o între București și conacul familiei de la țară. Adolescența o găsește la Paris, unde întreaga familie îl urmează pe tatăl Elenei, numit în misiune diplomatică. Tatăl ei, Iancu Văcărescu mai fusese numit  ministru plenipotențial al României în Belgia și Italia. 

PREMIUL ACADEMIEI FRANCEZE 

Deși prima limbă străină studiată a fost engleza, învățată de la guvernanta ei Miss Allen, Elena va studia și absolvi Facultatea de Litere a Universității Sorbona, unde urmează cursuri de filozofie , istorie și poezie. Debutul are loc la 22 de ani (în anul 1886), când publică primul volum de poezii ,,Cântece de aurora”, volum premiat de Academia franceza. Tinerețea și talentul o aduc repede în atenția cercurilor literare franceze dar soarta îi rezerva o altă șansă. În 1888 se întoarce în țară și…

FERDINAND, IUBIREA NEÎMPLINITĂ DE O VIAȚĂ 

Întoarsă de la Paris în țară, Elena devine domnișoara de onoare în suita reginei Carmen Sylva, iar la scurt timp Prima favorită a acesteia. Prietenia dintre cele două o aduce în preajma principelui moștenitor Ferdinand al României. Și astfel, o tânără nu tocmai frumoasă, după spusele vremii, mai degrabă plinuță decât silfidă, dar inteligentă și agreabila câștigă inima timidului și taciturnului Ferdinand, viitorul rege al României. Dragostea lor crește departe de ochii curioșilor, ocrotită de regina Carmen, care era încântată de relația celor doi și chiar au parte de o logodna secreta . 

Suntem in anul 1889, dar obiceiurile neoașe erau aceleași: curiozitatea mondenă, trădarea și dorința de înavuțire a tuturor – acestora le cad victima cei doi, când o slujnică  din escorta reginei  copiază pagini din jurnalul Elenei Văcărescu și le trimite gazetelor vremii. Și astfel locul stenogramelor și  mailurilor de azi este suplinit cu brio de dezvăluirile din jurnal. Ziarele vremii scot foiletoane și întreaga țară este părtașă la iubirea celor doi, împărțită în două atunci ca și acum, între cei romantici încântați de idila dintre o doamna de companie și o alteță regala (el prinț – ea fără sânge albastru, el bogat – ea mai puțin), și detractorii, cinicii care o văd ca pe o arivistă, având ca unica ambiție să devină viitoarea regină a României.

Împotrivirile vin ca o ploaie din toate părțile: boierimea care se întreabă de ce să se înrudeasca familia regală cu neamul Văcăreștilor și nu cu neamul  Goleștilor, Cantacuzinilor, Brâncovenilor, casa regala care dorea respectarea Constituției țării care permitea unirea matrimonială doar cu urmașe ale caselor regale domnitoare, iar în fruntea tuturor, primul ministru al vremii – Barbu Catargiu care a exclamat atunci: ”Aiasta nu se poate , majestatea voastră!”

Între cei doi are loc o corespondentă febrilă, Elena scriindu-i lui Ferdinand:

”Ferdinand scump, sunt năucita. De opt zile torturile și umilințele se prăvale asupra mea. Astăzi regele, pe care au reușit să-l monteze îngrozitor, mi-a cerut să plec. Nimeni nu crede în dragostea noastră, dar Dumnezeu le vede, Dumnezeu le judecă. Se spune ca ți-am sucit mințile, dar tu știi că nu a fost așa, că țin doar la inima ta, doar această pasiune în fata căreia nu am rezistat. Mi-au luat totul, reputația, dragostea mea cea mai puternică, iar regina este neputincioasă, anihilată. Regele la fel  de crud și de nedrept, el pe care l-am slujit  cu credință. Roagă-te Ferdinad  să nu ajung  să-l disprețuiesc. Scrie-mi te implor. Te iubesc atât de mult. Helene"

Dar iubirea lor e curmată brusc, Elena este trimisă în exil în Franța cu o rentă viagera,  regina este trimisă ca pedeapsă să locuiască la reședința  familiei sale, iar Ferdinand se căsătorește un an mai târziu cu regina Maria.

Dar o tânără domnișoară, absolventă de litere, pasionată de poezie nu era tocmai o raritate în capitala Franței, și cu toate acestea, Elena Văcărescu a reușit: după un al doilea volum de poezii care-i apăruse în 1889, când încă mai era în țară, intitulat Rapsodul Dâmboviței (o culegere de 140 de cântece populare dedicate vieții țăranului român), Elena se dedică cu pasiune literaturii și își deschide un salon literar. În scurt timp acesta devine cunoscut și frecventat de nume mari ale vieții artistice pariziene: Victor Hugo, Anatole France, Sarah Bernard… Dar nu se oprește aici, publică două romane – Vraja (1911) și Amorul învinge (1908), la fel de populare în rândul publicului ca și cele două volume de poezii. Mărturie a elanului creator stau și scrierile publicistice ale autoarei, traducerile în franceză ale unor nume mari ai literaturii romane: Eminescu, Goga, Blaga, Minulescu, Topârceanu. La acestea se adaugă scrierile memorialistice, lucrarea ,,Regi și Regine pe care i-am cunoscut”, fiind cea mai reprezentativă. O activitate literară intensă, ce mai cuprinde două piese de teatru și câteva volume de poezii și prelucrări folclorice, toate au făcut ca între anii 20-40 ai secolului trecut să fie cunoscută în cercurile de elită europene, numele său fiind asociat întotdeauna (așa cum a dorit ea) cu imaginea României. Și recunoașterea a venit din nou – pentru merite literare, a primit PREMIUL ACADEMIEI FRANCEZE, fiind prima și singura româncă ce a primit de două ori premiul prestigioasei instituții. 

Demnă urmașă a tatălui său, diplomat, fost ministru plenipotențial al României în Belgia și Italia, Elena se consacră începând cu anul 1914 activității diplomatice , fiind o susținatoare ferventă a Unirii din 1918, participând la întruniri  și congrese și, un an mai târziu, in 1919 face parte din Conferința de pace. Guvernul  țării o numește secretar general al Asociației române de pe lângă Națiunile Unite pentru o perioadă de douăzeci de ani, unde a colaborat cu Nicolae Titulescu. Din 1922 devine membru cu drepturi depline în Consiliul de colaborare intelectuală a Națiunilor Unite. În această calitate a luat cuvântul de sute de ori la tribuna organizației și în cei douăzeci de ani de funcționare a acesteia a devenit cunoscută ca cea mai bună oratoare a NAȚIUNILOR UNITE.  

MEMBRA ACADEMIEI ROMANE 

În 1925, ca urmare a meritelor literare și a unei bogate activități diplomatice avute în slujba promovării intereselor României a devenit prima femeie membră a Academie Române.

Patrioata neobosită și-a pus viața în slujba promovării literaturii române în cultura europeană, iar în 1934 participa alături de Eugen Ionescu la inaugurarea catedrei de literatura română ,,Mihai Eminescu” de la Universitatea din Nisa. 

ORDINUL LEGIUNEA DE ONOARE A FRANȚEI 

Activitatea ei în slujba susțin promovării culturii române și intereselor naționale a fost apreciată nu doar de români ci și de personalități franceze. Recunoașterea internațională e consolidata de primirea în 1927, ca recompensă pentru întreaga activitatea literara și diplomatică, Elena Văcărescu primește din partea președintelui Franței – ordinul Legiunea de onoare în grad de Cavaler .  

Activitatea diplomatica a însoțit de-al lungul vieții pe cea literară, ultima realizare a poetei fiind  poziția de membru în delegația română la Conferința de Pace din 1946. 

ÎN LOC DE EPILOG 

ELENA VĂCĂRESCU a fost o poetă româncă, scriitoare de limbă franceză pe care trebuie s-o împărțim cu țara de adopție, dar spre deosebire de alți concetățeni care au ales exilul și au renunțat la cetățenie, scuturându-se ca de o boală rușinoasă sau au denigrat țara căreia nu au mai dorit să-i aparțină, Elena Văcărescu a fost o patrioată de-a lungul întregii vieții. ,,N-a fost niciodată despărțită de țara în limba căreia n-a scris. O româncă în cel mai adevărat  sânge românesc, care-și afirmă cu orgoliu  și originea și sufletul românesc. O asemenea personalitate onorează două literaturi.” – CAMIL PETRESCU

Este foarte probabil ca Ferdinand să fi fost marea dragoste a poetei. Elena Văcărescu nu s-a căsătorit și între cei doi a existat o întreaga corespondență care s-a întins de-al lungul vieții celor doi, mult după căsătoria lui Ferdinand. Din multe din poeziile ei cu temă romantică răzbate dorul unei iubiri neîmplinite:

,,Eu te-am iubit întotdeauna. Din liniștitul început

Și până -n ceasul de acuma, mai sumbru și mai învrăjbit…

Iubirea ta mângâietoare în sufletul-mi a dăinuit

 

Te voi iubi întotdeauna. Din ceasul-acesta care-mi scapă

și până-n viitor când timpul, nepăsător, victorios,

Își va goli clepsidra toată, la cea din urma etapă,

În inimă îmi va ramâne amorul nostru luminos ”       DRAGOSTE ETERNĂ

,, În tot ce-i alb mi-am pus iubirea:

Zăpezi și flori plăpânde din livadă

,Dar florile-ncepură a cădea

Și în april nu mai găsești zăpadă

 

În tot ce-i dulce dragostea mi-am pus:

Privire, voce, inimi , sărutare.

Dar tu-mi surâzi și cand eu vin, te-ai dus

Dulceața de-a iubi înșelătoare. ”                  MI-AM PUS IUBIREA

Poeta moare în anul 1947, la vârsta de 83 de ani și este și azi un exemplu pentru generațiile viitoare, fiind considerată de mulți CEA MAI  IMPORTANTA PERSONALITATE FEMININĂ CULTURALĂ A ROMÂNIEI. 

Un amănunt interesant este şi faptul că, spre deosebire de alti artişti români care au rămas să se odihnească pe alte tărâmuri, rămăşiţele pământeşti ale scriitoarei au fost repatriate în ţară şi poeta şi-a găsit odihna de veci în cripa familiei Văcăreşti, din cimitirul Bellu.

Citiţi şi: Femei celebre din România – Elisa Leonida Zamfirescu

Citiţi şi: Femei celebre din România – Sofia Ionescu

Citiţi şi: Femei celebre din România – Haricleea Darclee

Citiţi şi: Femei celebre din România – Maria Tănase