Femei celebre din Romania – Haricleea Darclee

Haricleea Darclee – o legendă a operei din toate timpurile

„Marile descoperiri se fac întâmplător”, încă de la Cristofor Columb care a descoperit America din greşeală, încercând să ajungă în India şi până în zilele noastre. Una din ,,victimele” unei descoperiri întâmplătoare am fost chiar eu. Aflată anul trecut la începutul lunii august în Brăila, am primit o invitaţie la concertul aniversar al Festivalului internaţional de interpretare, la cârma căruia se afla soprana Mariana Nicolesco. Ştiam de cursurile de măiestrie organizate de soprană, din cadrul festivalului, dar am descoperit abia atunci că au loc la Brăila. 2015 era chiar ediţia jubiliară. Timp de 20 de ani, începând cu 1995, aici, într-un oraş de 300.000 de locuitori, se organizează un spectacol unde participanţii sunt tineri artişti de pe 5 continente. Tot atunci aveam să descopăr interesul nemăsurat al publicului care era prezent inclusiv la repetiţiile dinaintea concertului. Şi a venit şi seara zilei de 8 august, pe Esplanada Dunării, în faţa unei mulţimi de mii de oameni, un public care cunoaşte, trăieşte şi iubeşte opera. Peste toate, emoţia unui concert în care arii din Donizzeti, Verdi, Puccini, Ceaicovski s-au auzit în liniştea serii. A fost unul din cele mai frumoase şi mai implinite momente trăite în viaţă. Toate au fost completate de mândria simţită la anuntul acordării, înca din anul 2014, festivalului de canto Darclee şi cursurilor master class organizate de acesta a ÎNALTULUI PATRONAJ UNESCO, pentru merite deosebite în promovarea patrimoniului cultural mondial. Dar ca toate acestea să se întample a fost nevoie de un început şi de un nume – DARCLEE.

HARICLEA HARICLI  s-a născut într-o zi de vară  a anului  1860, în sânul unei familii mixte româno-elene: mama, româncă, urmaşă a domniţei Mavrocordat şi tatăl, Ion Haricli, un bogat moşier cu origini elene din Teleorman. Însăşi numele ei înseamnă în limba greacă ,,cea renumită prin graţie şi farmec”

În copilărie trece printr-o cumpănă când se îmbolnăveşte de febra tifoidă, dar din fericire depăşeşte aceea perioada şi se consacră studiului pianului şi lecţiilor de canto, iar în 1881, la 21 de ani debutează pe scena teatrului liric din Brăila cu un recital de canto. Tot în anul 1881 se căsătoreşte cu locotenentul Iorgu Hartulary, care va fi singurul ei soţ .

Hotărâtă să -şi vadă visul cu ochii, acela de a deveni o  mare soprană, în dorinţa de a-şi desăvârşi studiile, pleacă  în 1886 la Paris. Aici urmează cursurile Conservatorului . Lupta cu neajunsurile financiare  a însoţit-o în toţi cei 3 ani de pregătire. În ciuda ajutorului financiar primit de la părinţii săi (o rentă de 500 de franci lunar), se va muta de câteva ori, neputând să suporte chiria. Un ajutor  financiar vine şi din partea soţului care o susţine în aceşti ani , dar e un măr otrăvit, căci banii provin din câştigurile la jocurile de noroc!

Din iubirea celor doi se va  naşte  şi fiul acestora, Ion, singurul copil. Mamă şi soţie devotată, în ciuda dificultăţilor, Haricleea  va continua studiul şi răsplata nu va întârzia să apară.

În 1888 are o apariţie meteorică cu rolul Julieta din piesa Romeo şi Julieta, scrisă de Charles Gounot, maestrul însuşi fiind cel care o alege pentru rol  la Opera din Paris. În ciuda interpretării strălucite, ziarele de a două zi o desfiinţează. Ce se întâmplase? Haricleea căzuse victima orgolliilor nemăsurate din breaslă, mai precis ale lui Isabel, diva soprană a operei, care nu va sta pe margine să asiste ci, ca protejată a unui personaj politic al vremii va face diligenţe pe lângă acesta, care va  cumpăra  presă. Vă sună cunoscut ? Se întâmplă şi la ei, nu doar la noi, doar suntem latini. Haricleea pierde “la masa verde” şi de a doua zi este înlocuită  cu Adelina Patti. Nu este singura ei pierdere, Iorgu, nemulţumit de  o nouă respingere îi dă un ultimatum soţiei: rămâi sau pleci cu mine acasă. Încurajat de  primirea unei moşteniri din ţară, el va alege securitatea financiară în locul iubirii. Despărţirea   celor avea să fie definitivă  şi totuşi,  Haricleea va continua, trebuie să fi gândit asemeni lui Scarlett “şi mâine  e o nouă zi „.

Într-o meserie extrem de concurenţială, rămasă fără  spirjinul soţului şi fără nici o perspectivă de contract, Hariclea alege Parisul. Dar cei care stăruiesc sunt recompensaţi, şi soarta avea să-i surâdă din nou când  tot  maestrul Gounot,  avea să-i propună  un alt rol, care deşi nu era premieră, va reprezenta debutul ei oficial la marea Opera din Paris, în anul 1889, cu rolul Maragareta din opera Faust. A urmat un triumf  necontestat de public şi de critici. A fost momentul în care Vasile Alecsandri a exclamat ,,S-a mai născut o stea românească !” Tot Gounot este şi cel care o ,,botează”, considerând că numele ei Haricleea Hartulary este o ,,capcană lingvistică ” o va renumi  Haricleea Darcle, nume sub care a rămas cunoscută de-a lungul întregii cariere.

A urmat un turneu  internaţional, rând pe rând, soprana a cucerit  şi strălucit pe mai multe continente, oraşele  unde a susţinutul reprezentaţii  nemaicontenind să se adune: Barcelona, Nisa, Moscova, Sankt Petresburg, Buenos Aires, Madrid, Berlin, dar dorul de acasă o va apasa. Revederea dintre cei doi soţi nu avea să fie una benefică. Ajuns în faliment, cu datorii uriaşe  la jocurile de noroc, Iorgu sfârşeşte prin a veni să-i ceară ajutorul, pe care îl capătă sub forma unei rente viagere. Şi astfel iubirea lor ajunge la final. Nefericită  în amor, dar cu succese profesional din ce în ce mai mari!

Anul 1890  avea să  o consacre, căci Haricleea debutează la Scala din Milano cu rolul Chimen, aici  se va reîntoarce de numeroase ori şi va avea nu mai puţin de 116  concerte de-a lungul timpului. După acesta debut  va fi aplaudată de însuşi Verdi care atunci când a auzit-o cântând în Traviata avea să exclame,, prea frumoasa , brava mea Violetta „.  iar teatrele italiene se vor înghesui pentru a-i prezenta oferte. Nici capetele încoronate ale Europei nu au rămas indiferente la frumuseţea şi talentul româncei, fie că este vorba de  regele Carlos al Portugaliei, care-i va scrie în una dintre scrisori  ,,admir artista, dar iubesc femeia”, nici regele Carol al României care o va decora cu Bene Merito Clasa 1.

Frumoasă (după canoanele vremii), nu foarte înaltă, având o forţă interioară deosebită, cu o puternică prezenţa scenică şi o voce de o plasticitate deosebită, Haricleea va  entuziasma publicul, care o  adora, va primi omagiile criticii dar, mai ales, va fi muza unor compozitori: Puccini, Verdi.  Puccini este un exemplu aparte, compozitorul italian fiind cucerit de vocea divei, scriind o operă special pentru aceasta , astfel anul 1894 înregistrează o nouă premieră – rolul princpipal în opera Manon Lescot .

1900 va reprezenta unul din vârfurile de  carieră ale artistei. La îndemnul lui Puccini, care va scrie o arie la cererea  sopranei, va vea loc la Roma , premiera operei Tosca. Va fi mometul de referinţă în carieră  artistei şi va marca şi un alt debut, colaborarea pe scenă şi în viaţă cu baritonul italian  Eugenio Giraldoni. Colaboraea se dovedeşte a fi un real succes şi interpretarea ei în rolul Floreea Tosca va rămâne în istorie. La premieră, va purta pe cap o diademă  creată special pentru ea (destinul va face că peste ani, în 2012,  diadema să ajungă în mâinile unei alte artiste roamance – Mariana Nicolescu). Giraldoni a fost marea dragoste a vieţii ei, o dragoste împărtăşită, căci artistul o urmărise constant  în evoluţia ei, îndrăgostit de ea încă de la debutul ei din Paris. O dragoste înflăcărată, dar care nu se va oficializa, soprana aflând ulterior că acesta este căsătorit. Deşi o căsătorie de convenienţă, soprana, o femeie credincioasă, care înaintea fiecărei reprezentaţii se ruga fecioarei Maria, nu va tolera trădarea şi concubinajul. Va fi momentul în care artista va spune „am învăţat că visele mele sunt plătite scump, dar viaţa a fost dreaptă cu mine, mi-a dat şi de unde să plătesc.”

Cea supranumită ,,privighetoarea Carpaţilor” a dominat solitar şi cu autoritate scena lirică mondială timp de 25 de ani (1893-1918), fiind considerată cea mai bună soprană a sfârşitului de secol IX şi început de secol XX, şi totodată  una din cele mai longevive cântăreţe lirice. A interpretat 58 de roluri din 56 de piese, mai mult de jumătate din ele  fiind premiere, dar din păcate înregistrările nu au rezistat bombardamentelor  celui de al doilea război mondial. Cu toate acestea, s-au  păstrat două din intrepretarile  artistei. Este vorba de două cântece populare  scrise de compozitori români: Brediceanu şi Stephănescu.

Se va retrage definitiv din activitatea artistică în anul 1918, dar  fiul ei Ion Haricli îi va continua visul, devenind dirijor şi compozitor. O viaţă întreagă dedicată operei, plină de glorie şi împliniri despre care însăşi  ea spunea : ,,celebritatea şi gloria sunt ca strălucirea metalelor. Se  datorează luminii  din jur. Dacă s-ar putea, le-aş mai cuceri odată „. Dar Hariclea a avut un mare regret: timp de mai bine de 30 de ani a încercat, împreună cu compozitorul Stephănescu  să convingă autorităţile vremii de necesitaea înfiinţării unei Opere Naţionale. Nici talentul ei recunoscut modial, nici faima de care a beneficiat ţara datorită ei, nici măcar generaţia lirică de aur din care a făcut parte: Aristiţa Romanescu, Bejenariu, Popoviciu, chiar şi Adelina Patty nu au fost un motiv suficient. Statul de atunci ca şi cel de mai târziu a avut  o atitudine constantă în tratamentul aritiştilor, i-a ignorat. Suntem obişnuiţi să folosim cu sau fără  motiv, mai ales în ultimul timp sintagma ,,interesul naţional” de obicei în contextul unor: retrocedări, contracte frauduloase, mită, austostrazi, dar nu despre „trădarea interesului naţional” e vorba atunci când  diferiţi oameni de stat, aflaţi vremelnic la cârma ţării refuză timp de 31 de ani înfiinţarea unei instituţii de cultură, de asemeanea imprtanta naţională? Tot de respingere a avut parte şi iniţiativa artistei de a înfiinţa o şcoală de canto  şi cererea  neaprobată de a ocupă un post de profesor la Conservator.  Şi totuşi, naşterea Operei Naţionale va avea loc în anul 1921, prea târziu din păcate pentru aristă româncă , care va asista din sală  şi nu de pe scenă. Unul din exemplele, multe din păcate, de triumf în străinătate şi nu acasă, căci să cânte pe scena operei Naţionale a fost visul ei cel mai scump.

Întoarsă în ţară definitiv în 1936, artista şi va trăi ultimii ani în sărăcie şi boală. Viile de la Cotnari, sursa de trăi a familiei vor suferi de grindină  şi vor falimenta, iar artista se va îmbolnăvi de o boală necruţătoare. Trei ani mai târziu, în 1939, va muri la Bucureşti . Ar fi fost ocazia ideală de a şterge ruşinea  lipsei de sprijin a unei valori naţionale, prin implicarea statului şi organizarea de funeralii naţionale. Nu a fost cazul, cheltuielile de înmormântare au fost acoperite de ambasada Italiei. No comment!

    În loc de EPILOG

În zilele de azi, faima artistei e menţinută vie de Festivalul internaţional de interpretare – Haricleea Darcle, dar şi de urmaşele ei – am selectat un fragment pe care-l consider reprezentativ pentru valoarea internaţională a   cântereţelor românce de operă – Angela Gheorghiu – Washington (2009) – vestită arie scrisă de Puccini special pentru Haricleea, un arc peste timp, aceeaşi performanţă.

Citiţi şi: Femei celebre din România – Elisa Leonida Zamfirescu

Citiţi şi: Femei celebre din România – Sofia Ionescu

Citiţi şi: Femei celebre din România – Maria Tănase

Citiţi şi: Femei celebre din România – Elena Văcărescu