Femei celebre din Romania – Maria Tanase

Mândria e un păcat. Poate, dar eu eram  mândră de  ceea ce ştiam despre Maria. Dar mândria a pălit, căci am descoperit că diva era o femeie, iar femeia era nu doar diva, ci mult mai mult. Nu mă născusem încă pe vremea când televizoarele transmiteau imagini cu oameni atârnând ca nişte ciorchini la ferestrele geamurilor de-a lungul traseului mortuar şi un cortegiu de 1 milion de oameni ce urma ca un fluviu tăcut şi nesfârşit sicriul artistei. Cine era femeia care însemna atât  de mult pentru români, ce făcuse ea de reuşise să întristeze o ţară întrega la moartea sa? Cred că răspunsul e simplu, în acest caz, femeia a devenit un FENOMEN.

Nimic nu prevestea pe 25 septembrie 1913, la naşterea  ei, ascensiunea, gloria şi  viaţa tumultuoasă a artistei. O casă modestă de la periferia Bucureştilor, din mahalaua Cărămidarilor, cu perdele vechi la ferestre, cu prispă şi grădină de flori, dar fără curent. Părinţii erau oameni  simpli, duceau greul zilei de mâine pentru ea şi fraţii Mariei. Mama era venită din zona Sibiului, iar tatăl, Ion, era oltean florar, dar amândoi aveau cultul frumosului şi iubeau teatrul, opereta şi tot ce însemna muzică. În familie a prins drag de muzică fetiţă blondă atunci, cu ochii verzi, ascultând la sfârşitul zilei cântecele de dor ale ţăranilor veniţi de peste tot  şi aciuiaţi în capitală. Tot aici avea să înceapă să cânte, mai întâi pe uliţele mahalalei făcându-şi mândru tatăl apoi, la nici 8 ani, la  serbarea de la sfârşitului anului şcolar.

PREA TÂNĂRA,  PREA CRUDĂ

Maria a urmat cursurile Şcolii nr 11 din Bucureşti, apoi Liceele Spiru Haret şi H. Rădulescu, din păcate doar cursul inferior, căci a trebuit să abandoneze din cauza situaţiei financiare. Părințiii nu-şi mai permiteau s-o susţină şi Maria a ajuns să lucreze la grădina, alături de fraţi, pentru a supravieţui.

Tânără, frumoasă, şi-a încercat norocul la 15 ani la un concurs de frumuseţe. Din păcate a fost un eşec. Îmbrăcată într-o rochie făcută chiar de sora ei, ea a cucerit juriul iniţial, asta până la proba costumului de baie, unde juraţii au comentat picioarele puţin prea groase. Temperamentala adolescentă a hotărât să nu se lase doborâtă de eşec şi, în aceeaşi seară, a dansat la Balul presei române. Ziarele de a doua zi au consemnat momentul, deşi identitatea ei nu a fost descoperită. Tot la acel bal Maria s-a îndrăgstit pentru prima oară de un medic  şi, la 16 ani, a aflat că este însărcinată.  Tatăl  copilului s-a dovedit nepregătit în a accepta situţia şi astfel Maria este nevoită să facă un avort. Prea tânăra, prea crudă (vorba poetului),  a luat o decizie ce i-a schimbat viaţă, căci în urma avortului va rămâne  cu suferinţe fizice ( nu va mai putea face copii) şi sufleteşti . Poate de aceea relaţiile viitoare ale Mariei cu bărbaţii vor fi numeroase, dar pasagere,  şi tot aşa se explică şi căderea în patima unor vicii ca fumatul  şi ocazional alcoolul. Deşi se va îndrăgosti şi va avea relaţii pasagere,  încrederea în bărbaţi îi va fi zdruncinată, și abia mai târziu, la maturitate, va descoperi dragostea.

Începutul în viaţă este anevoios, la 17 ani, fără o educaţie finalizată, este  silită să se angajeze la un restaurant. Apoi, trei ani mai târziu, avea să-i surâdă norocul.

A FOST ODATĂ O ARTISTĂ

Debutul carierei va veni în 1934, când, răspunzând unui anunţ de angajare din partea lui Constantin Tănase, directorul teatrului de revista Cărăbuş, se va angaja prin concurs, şi va  apărea pe afiş cu numele de Mary Atanasiu (ales chiar de maestru). Nu a fost însă un job de durată, căci după trei luni a renunţat să mai apară pe scenă în pantaloni scurţi şi pene.  În acelaşi an un nou debut, prima înregistrare  la o casă de discuri cu romanţa ,,MANSARDA”. Graţie prietenului de atunci, ziaristul Sandu Eliad, care  i-a prezentat-o etnomuzicologului Harry Brauner, Maria va ajunge în 1937 să imprime primele cântece populare:  ”Cine iubeşte şi lasă”, ”M-am jurat de mii de ori”.

Dar adevărată afirmare a venit în februarie  1938, când, acompaniată de un taraf,  va susţine la radio un concert live cu cântece populare româneşti. Succesul a fost  neaşteptat şi Maria avea să continue colaborarea, fiind invitată aproape săptămânal.

În nici un an de  zile, Maria a trecut de la o semi anonimă la un reper al muzicii populare româneşti, astfel că invitaţia de a participa la Expoziţia Mondială de la New York din 1939 a venit ca o confirmare firească. Aici, într-una din serile când susţinea concerte la Casa Românească, l-a întâlnit pe Constantin Brâncuşi. A fost dragoste la prima vedere, diferenţa de varstă de 40  de ani nu a contat. Amândoi firi neconvenţionale, temperamente fierbinţi, inteligenţi şi peste măsură de talentaţi, s-au găsit. A urmat o idilă în care cei doi s-au descoperit şi s-au apreciat, Brâncuşi spunând despre tânăra de 25 de ani: ”Când te ascult cum le zici tu Marie, aş fi în stare să dăltuiesc  pentru fiecare cântec de-al nostru câte o Pasăre Măiastră”. Relaţia a fost de scurtă durată, învolburată şi s-a terminat cu reproşuri din partea sculptorului, dar atât cât a durat au format un cuplu fascinant.

MATA HARI CU ILIC

Fire exuberantă, comunicativă, cu inteligenţă nativă, Maria ştia să se facă plăcută şi acceptată în toate mediile. La întoarcerea de la Expoziţia de la New York, era considerată chiar o prezenţa  cosmopolită, Maria având numeroase cunoştinţe în mai toate mediile. Frumoasă şi cu vino-ncoa, nu avea cum să treacă neobservată de mai marii Securităţii Statului care aveau nevoie de informaţii vitale României, căci omenirea intrase deja în război. Ocazia s-a ivit la arestarea lui Maurise Negre, rezidentul serviciilor secrete franceze care a fost pris fotografiind obiective militare. Maria avea o relaţie cu acesta şi şi-a folosit trecerea pe lângă mai marii vremii pentru a-l salva. Unii spun că momentul a fost speculat de Eugen Cristescu, şeful Securităţii statului, care i-a oferit o colaborare. Cristescu era cunosut ca un om competent, dar care nu avea scrupule în a-şi atinge scopurile şi, la sfârşitul anilor 30, Maria Tănase este recrutată de acesta şi devine agent de culegere de informaţii.

Una din primele  ei misiuni o duce  în 1940 la Istanbul. Pretextul prezenţei ei în oraşul de pe malul Bosforului l-a constituit inaugurarea Teatrului Taxim. Dar  Turcia era un loc de întâlnire şi schimb de informaţii pentru spionii veniţi aici din toată lumea, iar Maria Tănase  ”i-a facilitat lui Cristescu, într-o perioadă destul de dificilă, unele schimburi de informaţii cu o serie de diplomaţi americani.”

La întoarcerea în ţară, Maria devine  o ţintă şi pentru serviciul secret al armatei germane Abwer, care-i propune o colaborare, pe care acesta o refuză. Succesul pe care l-a avut l-a determinat pe Cristescu s-o trimită şi în anul următor în Turcia, la Ankara şi Istanbul, unde va susţine alături de orchestră mai multe concerte, dar motivaţia adevărată a prezenţei ei era aceeaşi. Şi de data aceasta Maria reuşeşte să se facă remarcată, în special de  Alfred de Chastelair, şeful diviziei spionajului britanic din Europa de est.  Acesta,  îndrăgostit de Maria, îi propune chiar ca la terminarea turneului să nu se întoarcă în România, oferindu-i  un post la Radio Londra. Şi de această dată Maria refuză, o alegere  care avea s-o coste, căci la întoarcerea în ţară este arestată şi acuzată că este spion britanic. Cristescu este cel care o salvează, susţinând că dovezile sunt neconcludente, şi Maria este eliberată. Va ajunge însă să lucreze mai apoi pentru securitate de această dată nu ca ”agent de culegere de informaţii” ca mai înainte, ci ca ”agent de legătură şi influenţă”. Acuzaţiile de colaborare cu spionajul briatanic au urmărit-o şi după 1944, în anturajul ei aflându-se deseori  peronalităţi acuzate că ar fi colaboratori ai spionajului britanic. Maria a fost mai toată viaţă ei artistică sub filajul Securităţii comuniste care o considera  ”un element ce manifestă duşmănie faţă de regimul nostru”, dar nu a mai putut fi arestată, datorită imensului capital de simpatie pe care-l avea,  fiind extrem de cunoscută, dar şi iubita de români.         

FAMME FATALE

Şi pentru că tot suntem la capitolul iubire, Maria nu a fost doar iubită de public, ci şi de bărbaţi. Nu puţini au fost aceia care au căzut pradă farmecului ei. Era o femeie cochetă, atentă la ceea ce îmbrăca, cu o croitoreasă proprie, dar şi  la curent cu moda pariziană. Maria era adepta luxului etalat publicului, dar în particular, alături de prieteni, era aceeaşi fată simplă din mahalaua Bucureştilor. Desele turnee în Franţa, America şi alte ţări din Balcani, o transformaseră într-o femeie rafinată, cultă, vorbitoare de limba franceză, dar mereu vie, căci în spatele misterioasei priviri din pozele mondene ale vremii se ascundea un temperament clocotitor, făcând-o irezistibilă bărbaţilor. Şarmantă, imposibil de ignorat, altfel decât celelate femei din epocă, cu mândrie şi încredere în frumuseţea ei de netăgăduit, era un trofeu râvnit de aceştia. Oameni politici, artişti, ziarişti, muzicieni, au admirat-o şi i-au făcut avansuri. Dintre relaţiile mai cunoscute se numără şi cea cu celebrul dirijor Sergiu Celibidache, care i-a fost iubit în tinereţe. Dar nu doar românii au fost îndrăgostiţi de cântăreaţă, unul din pretendenţii ei a fost magnatul aluminiului, americanul Ben Smith, care a reuşit s-o convingă pe actriţa să-i devină logodnică, nu şi soţie din păcate. Bogat, îndrăgostit şi generos a fost şi guvernatorul Istambulului Sulfi Kidar, care în timpul turneului din anii 40 i-a propus să rămână în Turcia, i-a oferit un post la Institutul de etnografie din Istambul, un angajament permanet la Radio Ankara, titlul de cetăţean de onoare şi o vila pe insula Kuyuk-Ada. Nici acesta nu a avut mai mult noroc.

FOLCLORUL- MAREA DRAGOSTE

Nu avem de a face doar cu  mare cântăreaţa de folclor, ci cu emblemă a folclorului românesc, căci nici o altă cântăreață nu a reuşit s-o egaleze. Maria a avut cel mai bogat repertoriu (aproape 400 de cântece), melodiile cântate de ea aparţinând tuturor zonelor folclorice şi făcând parte din toate categorile: doine, cântece de cătănie, hore, muzică lăutărească, sârbe. Vocea ei avea un timbru aparte, o mobilitate extraordinară, putând să-şi schimbe cu uşurinţă registrul vocal.  A există totuşi o sincopă  în 1940, când Garda de Fier i-a interzis apariţia în public şi i-a  distrus toate înregistrările făcute, sub pretextul că distorsiona folclorul. Substratul era altul, Maria era o bună prietenă cu Harry Brauner şi jurnalistul Ştefan Roll, amândoi evrei. Şi nu s-au oprit aici, Minnisterul Propagandei a hotărât distrugerea matriţelor, înregistrări de valoarea fiind distruse iremediabil.  Repertoriul ei a fost făcut sub îndrumarea lui Harry Brauner, dar după acest an, Maria a cules singură cântece în timpul turneelor.  Nu de puţine ori, după spectacole, artista pleca pe uliţele satelor să culeagă folclor autentic, făcând uneori risipă de energie în drumurile ei.  Fire extrem de conştiincioasă, nu de puţine ori intră în spectacol deşi avea febra  4o de grade. Toate cântecele erau alese apoi cu grijă şi lansate/imprimate la case de discuri pe vinil, benzi de magnetofon, casete audio, înregistrări ce formează  o colecţie ce adună mai mult de 25 de ani de cântec, între 1938-1963. Dacă în prima parte a activităţii a înregistrat la Electrecord, Columbia şi Lifa, după cel de-al doilea război mondial, după 11 ani de pauză discografică,  începând cu 1954, înregistrările sunt făcute la Radiodifuziunea de stat, şi la Casa de discuri Electrecord.

Dintre acestea, cele mai cunoscute sunt: ”Mi-am pus busuioc în păr”, ”Habar n-ai tu”, pe care le va imprima pe disc mai apoi, la Columbia, în 1938. Tot de succes se bucură şi aranjamentul de revistă ”Dragi mi-s cântecele mele”, din 1953, lansat la Concertul Popoarelor din cadrul Festivalului Mondial al Tineretului. În 1958 va imprima la Electrecord patru cântece populare traduse şi adaptate din franceză, incluse mai apoi pe un disc  în colaborare cu casa franceză Le Chant du Monde, distins în 1965 cu Marele Premiu al Discului, decernat de Academia  din Paris. Folclorul cântat de Maria era unul nepoluat, un aspect la care marea artistă a fost  atentă.

Martorii vremii îşi aduc aminte cu plăcere de apariţiile acesteia. Gică Petrescu, ascultând-o la unul dintre ele, spunea: ”era o tânăra de o distincţie deosebită, extraordinară, era şi foarte frumoasă, avea o voce interesantă, gravă”. Tudor Arghezi este doar unul dintre cei care au apreciat calitatea folclorului cântat, numind-o ”cea care a creat folclorul românesc din nou”, căci cântecele  ştiute sau nu căpătau o altă vigoare cântate de ea. Maria ştia să le însufleţească  şi să le facă nemuritoare, având o puternică forţă de trasmitere a emoţiilor. Mesajul cântecul din vocea ei gravă, rămânea mult în inimile şi urechile asculatorilor. Specialiștii în folclor sunt unanimi în a crede că ”a existat un cântec al Mariei Tănase, personal, dincolo de folclorul propriul-zis. De aceea spectacolele ei se jucau cu casa închisă şi nu de puţine ori, iubitorii de folclor nu ajungeau s-o asculte. Aşa s-a întâmplat şi cu Minodora, o fată de 12 ani, care plângea într-o zi în faţa sălii de concerte că nu are bilet la ”tanti Maria”. După un concert la Lugoj,  Maria a găsit-o la uşa ei şi de atunci au rămas împreună, în cele din urmă înfiind-o la vârstă de 16 ani şi învăţând-o să cânte folclor. Tot Maria va fi şi cea care îi va călăuzi primii paşi în carieră, luând-o alături de ea în concerte.

Puţin sunt cei care ştiu că Maria a fost şi profesoară, începând cu 1952, la clasa de cânt popular, creată la Şcoala de muzică nr 1. Aici a avut-o ca elevă pe Ileana Constantinescu. Fire generoasă, Maria nu s-a considerat în competiţie cu colegii de breaslă, ci dimpotrivă, nu de puţine ori  a fost cea care  i-a descoperit şi promovat pe aceştia.

CE NU ŞTIAM

Dacă ne grăbim sau ne limităm s-o denumit doar cântăreață de folclor, comitem o mare nedreptate. Maria a fost şi voluntară în Crucea Roşie, pe timpul razboiului, susţinând pe front numeroase concerte în sprijinul soldaților.

Graţie faimei sale, Maria a fost unul dintre puţinii artişti de valoare care nu au avut de suferit în perioada comunistă, dimpotrivă. Munca ei a fost apreciată şi premiată: în 1954 – Ordinul Muncii clasa ll, în  1955 cu Premiul de Stat şi a devenit  Artist Emerit în 1957.

Ştim că a fost actriţă de revistă la teatrele Cărăbuş (1934) şi Alhambra (1938), dar ce se ştie poate mai puţin are legătură cu rolurile de compoziţie pe care Maria le-a făcut  pe scena Teatrului Naţional: în piesa Cadavrul viu, în 1945, şi  în comedia Sfinxul de la Hollywood (1946). Şi Opereta Română a avut-o pe scenă, în lucrarea Mascotă (1944). A avut apariţii episodice în filmele:  Se aprind făclii (1939), în scurt –metrajul  Mic album muzical (1958), România (1947), Ciulinii Bărăganului (1958). În acestea din urmă doar a acompaniat coloanele sonore ale filmelor, interpretarea ei făcându-le de neuitat.

Într-o viaţă încărcată de concerte, fimari, înregistrări, alături i-a stat soţul ei, juristul Clery Sachelarie, cu care s-a căsătorit la vârstă de 37 de ani. O dragoste matură şi un bărbat alături de care va cunoaşte dragostea şi căruia îi va lăsa o scrisoare emoţionantă la sfârşitul vieţii.

Maria şi-a trăit viaţă intens, atât  cea personală, cât şi cea profesională, artista cântând pe scenă până în ultima clipă, ultimul concert susținându-l la Hunedoara , cu doar trei zile înainte de moartea sa. Pentru  cântăreaţă, viaţa a fost ca un măr din care a muşcat cu poftă, aşa cum a mărturisit mai târziu, având un singur regret – că nu a putut să mai aibă copii. O viaţă pe care o boală nemiloasă (cancer de plămâni, foarte probabil din cauza fumatului excesiv), a secerat-o la vârsta de 50 de ani.

TESTAMENTUL

A aflat că este bolnavă  într-un concert când i s-a făcut rău şi, deşi ştia că este un diagnostic grav, a refuzat să se trateze. Ştiind că drumul e ireversibil, a lăsat scris un testament amplu cu dorinţele sale. Maria  a dorit să fie înmormântată  cu  hainele alese de ea, fără cortegiu funerar,  să nu fie motiv de ”mascaradă şi panaramă”.  Şi-a mai dorit să se construiască după moartea ei o fântână pe un drum secetos, ”dornic de apă”, pentru ca trecătorii să-şi potoleasa setea. Soţului ei i-a adresat o ultima rugăminte ”culege-mi visele pe care le-am croit alături de tine şi împarte-le oamenilor”.

Scrisoarea de dragoste a Mariei Tănase către soţul ei, Clery,  e foarte emoţionantă, oglindind sensibilitatea artistei:

“Îţi scriu acum tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că o pot scrie. Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui. Caută-mă, caută mângâierile mele, ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte…Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată…Caută-mi sufletul. Căci dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare. Te voi aştepta tătuţă, oricât ţi-o place să trăieşti. Voi găsi atâtea flori acolo, că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa…eu am să plec şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră, iar vouă, cele 49 de frunze verzi de primăvară şi galbene de toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoţie.  Adio frunză verde, galbenă, tu mă saltă, tu mă leagănă…”

Multă vreme s-a crezut că dorinţa cântăreței de a se construi o fântână nu s-a îndeplinit, dar un primar din comuna Călăraşi a pus să se ridice o fântână  la loc ”dornic de apă”, în inima Bărăganului. Din  ea vin  să bea omeni însetaţi dar şi tinerele mirese înainte să înceapă o viaţă nouă. Se spune prin partea locului că le aduce noroc şi belşug în căsnicie.

FUNERARILE MARIEI TANASE

ÎN MEMORIAM

Trecerea în nefiinţă  pentru un român de valoare este de obicei egală cu trecerea în uitare. Nu aşa s-a întâmplat şi în cazul Mariei Tănase. Mulţimea care a asistat  în 1963 la înmormântarea ei nu a lăsat ca acest lucru să se întâmple. A fost un moment aproape unic în care moartea a devenit începutul naşterii unei legende. Se întâmplă, nu de puţine ori, ca în viaţa acestei naţiuni, legenda să fie prea mare pentru a fi uitată. Şi ea să bată viaţa, timpurile, metehnele noastre şi să supravieţuiască frumos.

Un omagiu adus artistei este şi inaugurarea în 1969 a Festivalului Concurs ”Maria Tănase”. Nu pot să nu amintesc de Concertul Omagial  100 de ani de la naşterea artistei susţinut de naistul Nicolae Voiculeţ. Maria a fost şi este în permanentă prezentă în media de la noi. Zilnic, la radio, tv, net, se aude sau se vorbeşte despre ea.

BNR  a omagiat centenarul de la naşterea artistei printr-o serie de emisiuni monetare (monede de aur, argint şi bronz). Este motivul pentru care nu va fi niciodată uitată. Dacă puteam să facem mai mult, poate un muzeu, un film …

Eram pe cale să termin optimistă articolul, dar … Ieri mi-am început ziua cu o plimbare lejeră în Parcul Tineretului. Aveam un scop, să găsesc Casa Memorială a artistei, căci Maria s-a născut (vezi sus) în mahalaua Cărămidarilor, azi locul pe care s-a construit Parcul Tineretului. Şi am mers, am mers, până când am  crezut că m-am rătăcit. Dar m-am înşelat, Casă memorială nu există, ea nu s-a păstrat, se pare că nimeni nu s-a gândit să facă un efort minim. Am  găsit  însă Bustul artistei, turnat în bronz şi dezvelit în 2003, pe locul unde a cântat prima oară, la 8 ani.

Mi-am pus busuioc în păr – înregistrare autentică 1939 – expoziția  mondială de la New York 

MARIOARA DE LA GORJ 

Citiţi şi: Femei celebre din România – Elisa Leonida Zamfirescu

Citiţi şi: Femei celebre din România – Sofia Ionescu

Citiţi şi: Femei celebre din România – Haricleea Darclee

Citiţi şi: Femei celebre din România – Elena Văcărescu