Femei celebre din Romania – Sofia Ionescu

SOFIA IONESCU – PRIMA FEMEIE NEUROCHIRURG DIN LUME

„CÂND O SĂ FIU MARE O SĂ MĂ  FAC DOCTORIŢĂ!”

În ziua de azi e o afirmatie banală, căci copiii, băieţi sau fete, sunt încurajaţi, îndrumaţi şi învăţaţi de mici să fie ce vor ei: astronomi, ingineri, poliţişti, profesori sau pur şi simplu musafiri. Toate acestea sunt posibile acum în sec. 21, pe timp de pace.

Dar ce se întâmpla acum 70 de ani – o femeie medic, încă studentă, realiza în premieră mondială o operaţie pe creier unui copil de 7 ani şi asta pe timp de război!

Sofia Ionescu s-a născut pe 25 aprilie 1920, în oraşul Fălticeni, ca fiică a unui casier la BNR şi o refugiată din Bucovina. O copilărie idilică, într-o familie iubitoare, cu lecţii de pian şi doi părinţi care o adorau. Dar, uneori, lucrurile bune au şi un sfârşit. La 13 ani, Sofia şi-a pierdut tatăl, care a plecat dintre cei vii, lăsând în urmă o soţie neconsolată şi două fiice.

Şcoala gimnazială şi primele clase de liceu le-a urmat în oraşul natal. Ultimele două clase aveau s-o găsească la Bucureşti, unde Sofia a ajuns in urma rugăminţilor adresate mamei de a o trimite la cea mai buna scoala  din ţară – ŞCOALA CENTRALĂ DE FETE, pe care o absolvă in 1939. Tot în acel an hotărăşte să aleagă cariera medicală. Iniţial este oprită de Comisia de Tutelă, constituită după moartea tatălui, care o considera prea firavă pentru meseria aleasă, dar mama ei are ultimul cuvânt şi în toamna lui 1939 devine studenta FACULTĂŢII DE MEDICINĂ CAROL DAVILA din Bucureşti.

Anii studenţiei aveau să coincidă cu al doilea război mondial, iar vacanţele avea să şi le petreacă în spitalele de campanie deschise peste tot în ţară. O studentă silitoare, mereu în fruntea clasei, Sofia a beneficiat de prezenţa unor nume cunoscute în lumea medicală, care i-au fost asistenţi: EMIL PALADE, cel care avea să cucerească mai târziu premiul Nobel pentru medicină si Constantin Arseni, unul din pionierii neurochirurgiei româneşti. Dar o întâmplare avea să-i schimbe viitorul pentru totdeauna.

Anul 1944, în plin război, studentă în anul terminal, internistă la seviciul de neurochirurgie din Spitalul nr. 9 Bucureşti, lucra alături de echipa de aur, formată din: prof. Bagdasar (părintele neurochirurgiei româneşti), prof. Constantin Arseni si prof. Ionescu (viitorul ei sot).

Într-una dintre zile, medic de gardă fiind, primeşte la urgenţe un copil de 7 ani, victimă a bombardamentului, este singurul medic disponibil şi are curajul să-l opereze. Intervenţia este un succes şi acesta este momentul începutului unei noi vieţi. O viaţă schimbată cu 180 de grade, căci, aşa cum avea să recunoască mai tarziu, „mă pregătisem pentru o viaţă liniştită de medic internist în Fălticeni”.

Cum trebuie să se fi simţit atunci fiinţa timidă, liniştită în viaţa de zi cu zi şi care, dupa prima ei oră de disecţie din facultate a jurat că nu mai calcă în sala de operaţie niciodată – emoţionată, terifiată? Da, toate la un loc, dar odată intrată în sală, era de neoprit. Ani mai târziu avea să recunoască cum s-a simţit: „în copilărie şi chiar mai târziu, când cântam la pian, îmi era teamă să nu mă vadă nimeni când tremur. Atunci, la prima operaţie, m-am simţit copilul de altădată, m-am lăsat copleşită de o linişte binefăcătoare. Apoi, toata viaţa, am simţit că sufletul îmi este stăpânit de pace.”

Reuşita avea să confirme una din convingerile prof. Bagdasar şi anume aceea că femeile, datorită delicateţei lor, sunt mai capabile să opereze pe creier. A fost momentul în care profesorul Bagdasar avea să-i spună „dumneata ai aptitudini de neurochirg”, cuvinte care au impresionat-o şi au determinat-o să aleagă cariera de neurochirurg.

 În 1945 îşi ia doctoratul în medicină şi rămâne să lucreze în Spitalul 9 (alături de echipa de aur) timp de 45 de ani, pâna în anul 1990, când se pensionează. O muncă ce avea aceeaşi rutină: în fiecare dimineaţă trezirea la ora 4, vizita la bolnavi, operaţii pe creier dimineaţa si pe coloană seara. Spitalul i-a devenit şi casă, asta nu doar pentru că a locuit într-un apartament în incinta lui, dar si pentru că aici şi-a cunoscut viitorul soţ. O idilă care a început cu o dispută, cei doi având mai mereu mici contraziceri, dar ore de muncă alături au făcut-o să descopere omul de lângă ea şi să-l îndrăgească. Din căsătoria celor doi aveau să se nască doi copii (Constantin şi Ioana). Sofia a recunoscut că aceştia aveau să crească mai mult singuri, din cauza programului ei de lucru infernal .

Si, totuşi, ce o mâna în ,,luptă” să accepte un orar draconic, demn mai degrabă de un condamnat? Alegerea a fost voluntară şi a avut ca motiv pasiunea pentru meserie dar şi PROMISIUNEA facută profesorului Bagdasar pe patul de moarte. După o boala netratată corespunzator, într-una din zile cei trei sunt chemati la vila din Breaza a medicului pentru ultimul cuvant al acestuia. Părintele neurochirurgiei îi roaga să nu renunţe la neurochirurgie – o meserie extrem de dificilă, plină de lipsuri materiale şi consumatoare de timp. De atunci, pentru Sofia, continuitatea neurochirurgiei a devenit crezul ei în viaţă, pe care nu l-a trădat niciodată.

O alta faţetă la fel de importantă a medicului Sofia Ionescu este aceea de creator de tehnici medicale, inventate uneori din necesitate, pe loc, în mijlocul operaţiei. Toate erau urmate de conferinţe internaţionale şi articole scrise în reviste de specialitate: Journal de chirurgie, Acta chirurgica Belgica, Neurochirurgia, Neurologia, medicul fiind autor/coautor a peste 120 de articole.

Dar pacienţii, cine erau ei şi ce spuneau despre doamna doctor?

Mereu zâmbitoare, cu o vorbă bună pentru fiecare, atentă cu ei, dornică să le insufle incredere şi curaj înaintea operaţiei, era admirată, iubită şi respectată de aceştia. Printre ei, nume cunoscute: soţul Mariei Tănase, soţia preşedintelui  Gheorghe Gheorghiu Dej, şi o SURPRIZĂ:

SOFIA IONESCU – ŞEHEREZADA MODERNĂ CU UN BISTURIU

1970 – două ţări pe două continente: România – Europa si Abu Dhabi – Emiratele Arabe Unite. Ar fi putut să fie o poveste din 1001 de nopti, dar… Deşi şeicul avea  un harem de 4 sotii (la fel ca în poveste), Şeherezada modernă avea un bisturiu în mână. Dar nu era o poveste de dragoste, ci o urgenţă medicală – Şeicul Zaed – Bin, sultan Nohaian era pus în faţa unei situaţii aproape imposibile: una dintre soţii avusese un accident cerebral si avea anevoie de un neurochirurg femeie. Căutarea în cele 4 zări, din Anglia până în China avea să găsească răspunsul la Bucuresti – unde era singura femeie neurochirurg din lume. Un telefon dat la Ministerul Sănătăţii şi câteva ore mai târziu, pe Aeroportul Otopeni, aterizează un avion pariticular. Pe pistă stătea o femeie iar la celalalt capăt al drumului o aştepta un şeic  şi o operaţie.  Intervenţia a decurs  bine şi întoarsă în camera de hotel, după o zi istovitoare, Sofia avea sa găsească atârnând de clanţa uşii, un plic cu 2000 de dolari, o suma uriaşă pentru un medic român la acea vreme…

Stop: să ne gândim ce ar fi facut o Şerezehada vremurilor noastre? Răspuns corect: ar fi cheltuit banii în Dubai. Dar ce a făcut Sofia? „Nici nu ştiam ce însemna 2000 de dolari, cum era să ştiu, stăteam toată ziua în operaţie”. Nu e de mirare, pentru medicul ajuns atunci la vârsta de 50 de ani, casa era mai mult un hotel decât un cămin, un punct pe ordinea de zi, şi nu cel mai important. La toate se adăuga şi contextul vremii: în 1970 nici un cetăţean român nu avea voie să deţină valută, aşa că destinaţia celor 2000 de dolari a fost simplă, a doua zi m-am dus şi a trebuit să-i predau.”

Veşnic în căutarea perfecţiunii în meserie, medicul Sofia Ionescu continuă să se specializeze, şi în 1974 devine medic primar neurochirurg.

Performanţele Sofiei au fost nu doar observate  ci şi recunoscute în ţară şi străinătate. Doar din lipsa de timp nu am să enumăr decât cele mai importante distincţii, numărul lor fiind mult mai mare:

MEMBRU eminent al Academiei de Ştiinţe Medicale

MEDIC EROU – Organizaţia Mondială a Sănătaţii

SEMNUL DE DISTINCŢIE al Crucii Roşii

MEDALIA 25 DE ANI de la Proclamarea Republicii

PREMIUL Elisa Zamfirescu

DIPLOMA DE ONOARE  a Asociaţiei  Femeilor din România

2008 – cea mai înaltă distincţie  STEAUA REPUBLICII – în grad de CAVALER

Ani de-a rândul, în comunitatea medicală internaţională a existat o îndoiala privind întâietatea în neurochirugia feminină a doctoriţei românce, dar la congresul de Neurochirurgie de la Marakesh, în anul 2005,  a fost recunoscută oficial drept PRIMA FEMEIE NEUROCHIRURG DIN LUME. Se stinge din viată în anul 2008, lăsând în urma o uriaşa moştenire.

ÎN LOC DE EPILOG

Nici o performanţă deosebită, ca cea a Sofiei Ionescu, nu se poate obţine fără sprijin, în cazul de faţă al soţului ei, partener în sala de operaţie dar şi în viaţă, cel care a înţeles-o mereu  şi care a fost mândru de aceasta. El insuşi un model de excelenţă, a devenit la un moment dat subiectul unei lucrari literare.  Autorul a fost Tudor Arghezi,  a cărui locuinţă era destul de aproape de spital şi care a venit pentru o consultaţie, în urma căreia avea să scoată în ziarul de a doua zi schiţa UN CHIRURG, impresionat de munca doctorului Ionescu.

Citatul de incheiere al acestui articol îi aparţine tot lui Tudor Arghezi:

,,CÂTE VALORI ÎNALTE NU ARE ACEST NEAM ROMÂN, NEŞTIUTE, NECĂUTATE”

PS: acum câţiva ani bunicul meu a suferit o operaţie pe creier, atunci  mi s-a părut firească existenţa unui medic, unei aparaturi, secţii de specialitate, acum realizez că nici nu aveau cum să existe toate acestea daca patru eroi (trei bărbaţi şi o femeie), nu s-ar fi sacrificat împotriva tuturor şi nu ar fi salvat şi perpetuat această fragilă ramură a medicinei. Nimic nu era garantat atunci, TOTUL A FOST MUNCA LOR. Mulţumesc!

Citiţi şi: Femei celebre din România – Elisa Leonida Zamfirescu

Citiţi şi: Femei celebre din România – Haricleea Darclee

Citiţi şi: Femei celebre din România – Maria Tănase

Citiţi şi: Femei celebre din România – Elena Văcărescu