Femeia independentă de Daniela Irimia, Editura Bookzone – recenzie
Femeia independentă
Daniela Irimia
Editura Bookzone
An apariție: 2019
Nr. pagini: 224
Cartea Femeia independentă este un ghid de dezvoltate personală pentru femei. Este o carte născută din dorința autoarei de a vedea cât mai multe femei fericite și împlinite.
Daniela Irimia este o femeie independentă, fascinată de natura umană și potențialul de dezvoltare personală al fiecăruia dintre noi. Trainer, speaker, autor și înainte de toate, antreprenor, cu peste 14 ani de experiență în business și lucru cu oamenii. Cu această carte vrea să ajute femeile să devină independente emoțional, psihologic, fizic și financiar. Pentru că femeia poate fi orice își dorește dacă vrea, dacă are susținere și îndrumarea potrivită.
După cum însăşi autoarea mărturiseşte în „Declarația de politeţe” de la începutul cărţii, Femeia independentă este „o lectură motivațională şi de dezvoltare personală pentru femei, aşadar, întreaga scriere este la feminin.”
Foarte rar citesc genul acesta iar acest lucru se datorează faptului că, în trecut, nu am reuşit să rezonez cu cărțile citite. Recunosc că „” m-a luat prin surprindere . Sau poate aşa era menit să fie. Cred cu tărie ca nimic nu este întâmplător. Nu eu am ales cartea ci, mai degrabă, ea m-a ales pe mine. Momentul a fost oportun. Pur şi simplu m-a impulsionat, mi-a redat optimismul, m-a făcut să văd dincolo de momentele mai puțin frumoase din viața mea.
Cartea nu se vrea a fi un manual de învățare. Pur şi simplu autoarea şi-a expus propria experiență de viață, personală şi /sau profesională, cu speranța că, într-o zi, tu – FEMEIE – vei înțelege că eşti importantă şi vei învăța să te apreciezi, să te iubeşti aşa cum eşti, vei avea curaj să înfrunți ziua de mâine, îți vei accepta greşelile, dar mai ales vei învăța din ele.
„Îți trebuie curaj, ai nevoie de încredere şi de un dram de nebunie, însă doar aşa te vei bucura din plin de viața ta. Aşa vei primi tot ceea ce ai de primit şi vei oferi ceea ce ai de oferit!”
Cartea este împărțită pe 10 capitole şi partea de final, toate putând fi parcurse cu uşurinţă datorită stilului de scriere lejer, fără exprimări pompoase sau elevate, iar adresarea este la persoana a doua, de aici şi senzația de apropiere, căldură sufletească.
În fiecare capitol, autoarea pune accent pe aspectele esențiale ce te pot ajuta să fii o femeie independentă, dar mai ales să fii o femeie fericită cu tine însăți. Titlul ales pentru fiecare este sugestiv, iar citatele de la începutul fiecărui capitol sunt în strânsă legătură cu tematica abordată.
Nu voi intra în detalii pentru că „Femeia independentă” nu se povesteşte. Se citeşte!
Dar vă prezint pe scurt capitolele pentru a vă forma o părere; și, cine ştie?! poate va avea un impact puternic şi asupra voastră, aşa cum a avut asupra mea .
1. Ce înseamnă să fii o femeie independentă.
2. Ești valoroasă! Cunoaște- te mai bine și acceptă-te așa cum ești.
3. Identifică-ți valorile personale și creează-ți convingeri pozitive, specifice femeii independente.
4. Ai încredere în tine! Iubirea de sine duce către stima de sine.
5. Gândește pozitiv! Atitudinea pozitivă atrage oameni și experiențe pozitive.
6. Cum să fii o femeie puternică și empatică. Despre importanța asertivității în relaționare.
7. Dezvoltă relații armonioase în viața personală și profesională. Cum să comunicați eficient cu ceilalți.
8. Preia controlul vieții tale! Asumă-ți deciziile și alegerile personale.
9. Îndeplinește-ți obiectivele personale! Perseverența la feminin.
10. Fii o femeie independentă financiar! Sfaturi esențiale despre finanțele personale.
De multe ori m-am surprins citind anumite rânduri cu zâmbetul pe buze . Cartea nu are accente comice dacă la acest lucru vă gândiți. Mi-a adus zâmbetul pe buze pentru că au fost momente când m-am recunoscut, pe mine cea din trecut. Dacă veți citi cartea, vă veți convinge de cuvintele mele. De ce spun acest lucru? Pentru că sunt sigură că veți avea un deja-vu.
Din dorința de a excela în tot ce ne-am propus, de a fi pe placul celor din jur, dar mai ales a celor dragi, din nevoia de a câștiga mai mulți bani, în toată această alergătură prin viață, uităm două lucruri: pe noi înșine și să trăim clipa. În carte, autoarea pune accent pe acest lucru, fapt cu care am rezonat, recunosc.
„Așadar, draga mea, această carte este pentru tine doar dacă vrei să înveți să trăiești conform propriilor tale valori, să devii cea mai bună versiune a ta! Și a fi cea mai bună versiune a ta înseamnă totuși să te bucuri zi de zi de ceea ce ești și ceea ce ai!”
A fi o femeie independentă, înseamnă mult mai mult, nu doar câștiguri financiare. Da, latura financiară este importantă și ne dă siguranță și încredere în noi înșine, de aceea autoare ne îndrumă și ne prezintă câteva soluții și în acest sens. Dar, oare, banii ne aduc fericirea? Ne fac plăcute cu adevărat celor din jur? Ne aduc alături prieteni adevărați?
Da, suntem diferite, iar aici este toată frumusețea. Fiecare dintre noi avem propriul drum în viață, propriile năzuințe, visuri, iar în funcție de acestea acționăm/ reacționăm. Alegerile ne aparțin dar important este să ne găsim echilibrul și să trăim o viață cu sens.
„Așadar, femeia independentă este acea femeie care trăiește conform propriilor ei valori, este femeia care se cunoaște și se iubește pe ea însăși, care apreciază și se bucură de oamenii din jurul ei, este femeia care își permite să facă, atât acasă, cât și în viața profesională, ceea ce își dorește. Este femeia care nu e constrânsă din niciun punct de vedere să facă lucruri ce contravin valorilor și nevoilor sale, respectând în același timp nevoile și valorile celorlalți.”
În continuare autoarea atinge subiecte delicate, de actualitate, ne „forțează” să privim în adâncul sufletului nostru, să ne iertăm, să ne acceptăm eșecurile, dar mai presus de toate ne provoacă SĂ SIMȚIM, SĂ IUBIM, SĂ TRĂIM.
„De câte ori te-ai oprit din ceea ce făceai doar ca să respiri, să privești cerul și să fii recunoscătoare că EȘTI. Că poți să faci ceea ce faci, că ești sănătoasă, creativă, iubită?”
„Nu te gândi că vei fi de mâine ZEN și vei deveni superfemeia care nu greșește și care face totul perfect. Așa ceva nu există! Perfecțiunea nu există și nici nu este de dorit.”
Vă invit să descoperiți o carte altfel, o poveste într-o poveste, un om diferit, dar mai ales O FEMEIE!
Iar tu – FEMEIE – nu uita: zâmbește! Zâmbetul îți luminează chipul, îți înseninează ziua. Fii bună cu tine însăți! Fii nebunatică, scoate la suprafață fetița din tine!
Sau altfel spus, cum mama mea m-a sfătuit când am plecat departe de casa părintească: fă-ți de cap, dar cu cap!! Ei, ce zici?!
18 Comments
ancasicartile.ro
Nici eu nu sunt mare iubitoare de cărți motivaționale. Nu îmi place când văd soluții care par picate din luna. Dar observ că nu este cazul și aici. Nu pare o carte plina de nu știu ce sfaturi. Mulțumesc pentru recomandare!
Mirela Barbălată
Mulțumesc şi eu pentru vizită.
Da, este o carte utilă.
anasylvi
Unii oameni au o tendinta mai mare de a fi independenti decat altii, asa cum a fost mereu si cazul meu, chiar copil fiind. E drept ca trebuie pastrat un echilibru, pentru a nu cadea in extreme. Problema femeilor este mai mare, in parte, si datorita educatiei care se dadea odinioara, cum ca femeile nu se pot descurca singure sau ca erau vazute mai mult ca niste fiinte de decor sau servitoare in propriile case. De secolele in care s-a considerat de catre societate ca femeia este inferioara si i-au fost negate drepturile. Pe de alta parte, sunt si destui barbati dependenti emotional, care nu au taiat cordonul ombilical sau care cauta o mama in orice femeie, care sa aiba grija de ei. Lucrurile sunt complexe, fara indoiala.
Mirela Barbălată
Într-adevăr!
Tyna
Foarte frumoasă și convingătoare recenzia! Felicitări! ❤ Pare că este o carte care te provoacă să-ți pui propriile întrebări… Mulțumesc pentru recomandare!
Mirela Barbălată
Mulțumesc, Tyna!
Oli
Super recenzie si recomandare, felicitari si multumesc Mirela! Nici eu nu sunt mare amatoare de carti motivationale, dar mi-ai atras atentia asupra acesteia. Si coperta e foarte reusita.
Mirela Barbălată
Mulțumesc, Oli!
Carolina Bianca
Nu sunt deloc amatoare de cărți motivaționale, dar aceasta mi-a făcut cu ochiul. Foarte adevărat tot ce ai scris în recenzie. O zi fără zâmbet este o zi pierduta! Felicitări!
Mirela Barbălată
Mulțumesc, Caro!
Bine zis!
Daniela Balan
Nu prea citesc cărți de dezvoltare personală însă recenzia ta este foarte tentantă . Absolut superbă recenzia, felicitări ❤️
Mirela Barbălată
Mulțumesc, Daniela!
Oana - Crâmpeie de suflet
O recenzie minunată și extrem de tentantă! Felicitări, Mirela! M-ai făcut să îmi doresc cartea asta acum.
Mirela Barbălată
Multumesc, Oana!
Geo
Îmi place recenzia ta, felicitări, Mirela! Deși nu sunt amatoare de cărți motivaționale, îmi place ce am citit despre aceasta.
Mirela Barbălată
Mulțumesc, iubita!
Daniela Irimia
Am gasit din intamplare aceasta recenzie si sunt emotionata si fericita in acelasi timp! Iti multumesc Mirela! Sunt onorata. Ma bucur enorm cat mesajul meu ajunge cand trebuie, la cine trebuie :*
Mirela Barbălată
Mulțumesc şi eu, Daniela!
Multă baftă în tor ce ți -ai propus!